Sentința civilă nr. 1729/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI A. SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1729/2013

Ședința publică de la 04 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. R.

Grefier L. C.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant B. I. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ.

Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din_, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C., a solicitat anularea Deciziei nr.E468/_ emisă de pârâtă și menținerea Deciziei de anulare a penalităților de întârziere emisă la data de_ .

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de_ în mod voluntar a achitat debitele de 14193 lei cu titlu de contribuție CAS, 4954 lei majorări de întârziere și 1800 lei penalități, iar ulterior a solicitat anularea majorărilor de întârziere și a penalităților.

Reclamantul a mai arătat că prin Decizia din data de_ emisă de pârâtă au fost anulate penalitățile de întârziere și cota de 50% din majorările de întârziere în sumă totală de 3024 lei și că ulterior pârâta a emis Decizia nr.E468/_ prin care s-a revocat decizia de anulare a penalităților, fiind repuse obligațiile de plată ce au făcut obiectul borderoului provizoriu de scădere, cu motivarea că decizia de anulare a penalităților a fost emisă din eroare.

Reclamantul a învederat că Ordinul nr.894/2011 emisă de Președintele C.N.A.S., invocată de pârâtă în susținerea anulării deciziei, restrânge fără just temei facilitățile acordate contribuabililor de OG nr.30/2011 și că dispozițiile acesteia sunt imperative și nu dau posibilitatea de interpretare printr-un act administrativ, în speță ordinul susmenționat.

Pârâta C. de A. de S. a J. C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și a arătat că Ordinul 894/2011 nu restrânge sfera de aplicare a facilităților fiscale, acestea acordându-se numai asupra obligațiilor fiscale restante la_ .

Pârâta a mai arătat că, în speță, obligațiile reclamantului au fost înregistrate după data de_, astfel că reclamantul nu poate beneficia de facilitățile fiscale prevăzute de Ordinul nr.894/2011 și că din eroare s-a comunicat Decizia de anulare a penalităților de întârziere.

În vederea corectării acestei erori, s-a emis Decizia nr.E468/_ prin care s-a operat repunerea obligațiilor de plată ce au făcut obiectul borderoului provizoriu de scădere.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a arătat că pârâta recunoaște că penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente se sting prin plata voluntară sau compensare până la data de_, motiv pentru care se impune anularea Deciziei nr.E468/_ .

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin Decizia de anulare a penalităților de întârziere din data de_, emisă de pârâta C. Județeană de A. de S. C., s-au anulat penalitățile de întârziere, precum și o cotă de 50% din majorările de întârziere, aferente obligațiilor de plată principale restante la_, în sumă totală de 3024 lei.

Reclamantul a contestat decizia de impunere, parcurgand procedura prevazuta de art 205 si urmatoarele Cod procedura fiscala. Prin Decizia E468/_ parata a respins contestatia retinand, in esenta, ca obligațiile de plată au fost înregistrate în baza de date de a C.A.S. C. după data de _

, astfel că reclamantul nu poate beneficia de facilitățile fiscale prevăzute de Ordinul nr.894/_ privind aplicarea prevederilor art.XI din OG nbr.30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 C. fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale

Pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel: dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare; dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.

Majorarile de intarziere pentru care se acorda facilitatile

sunt cele datorate pentru perioada 1 ianuarie 2006- 30 iunie 2010. Facilitatile prevazute la art. 2 nu se acorda pentru obligatiile fiscale stinse prin poprire sau prin sume incasate din valorificarea bunurilor sechestrate.

Ordinul nr. 2604 din_

aduce clarificari in ceea ce priveste modul de actiune in această privinta. Procedura de lucru este evocată în conținutul prevederilor art. 4-7 dupa cum urmează:

  • Pana la data de 15 octombrie 2011, organele competente identifica contribuabilii care, conform evidentelor fiscale, inregistreaza obligatii fiscale principale restante la data de 31 august 2011 si notifica contribuabilii privind posibilitatea acordarii facilitatii. Contribuabilii care nu au fost notificati se pot adresa organelor competente pentru clarificarea situatiei fiscale.

  • Organul competent are obligatia ca, la solicitarea contribuabililor, sa clarifice eventualele neconcordante existente intre evidenta acestora si evidenta fiscala.

  • In vederea acordarii facilitatii, contribuabilii pot depune o cerere prin care solicita o situatie a obligatiilor de plata exigibile, care urmeaza a fi stinse in scopul indeplinirii conditiilor, precum si a celor care intra sub incidenta facilitatii

  • In termen de 5 zile de la data depunerii cererii, organul competent comunica contribuabilului situatia prevazuta la alin. (1) si intocmeste borderou provizoriu de scadere din evidenta fiscala a obligatiilor fiscale ce pot face obiectul facilitatii

  • Daca in termen de 10 zile de la data comunicarii situatiei se sting prin plata

sau compensare obligatiile principale si dobanzile aferente acestora, organul competent valideaza borderoul provizoriu de scadere. In acest caz, in termen de 3 zile de la data stingerii, organul competent emite decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii.

- Daca s-au stins si aceste obligatii fiscale accesorii, organul competent verifica indeplinirea conditiilor si emite decizia de anulare a penalitatilor de intarziere, pentru penalitatile de intarziere si cota de 50% din majorarile de intarziere aferente obligatiilor fiscale principale restante la data de 31 august 2011.

Ori, reclamantul, asa cum se evidentiază în documentele organului fiscal datorează penalități de întarziere pentru perioada anilor 2008 -2011, perioadă care intra sub incidența prevederilor OG nr.30/2011 și pentru care acesta a solicitat pârâtei anularea penalitaților și a majorărilor de întarziere.

Inoperabilitatea acestor evidențe pana la o anumita data, din vina pârâtei, cu privire la debitele fiscale nu poate fi opusă reclamantului, așa încât acțiunea va fi admisa cu consecința anulării Deciziei nr. 468/2012 emisă de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulată de reclamantul B. I. , dom. în C. -N.

, str. P., nr.152, jud.C., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE

  1. A J. C.

    , cu sediul în C. -N., str. C., nr.5, jud.C. . Anulează Decizia E 468/2012 emisa de parata.

    Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 04 Februarie 2013.

    Președinte,

    1. R.

Grefier,

L. C.

Red.AR/tehn.MG 4 ex. 15.02.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1729/2013. Contencios. Anulare act administrativ