Sentința civilă nr. 2097/2013. Contestație act administrativ fiscal

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2097/2013

Ședința publică din data de 14 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: B. L. T. GREFIER: M. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul

C. SA, împotriva pârâtei A. F. P. B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

Cauza a fost reținută în pronunțare la data de 31 octombrie 2013, încheierea de ședință de la acea dată face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru termenul din_ și_, pentru când:

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul C. SA, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. B., a solicitat anularea deciziei nr. 13774/_ și a deciziei nr. 371/13/C/_, ca netemeinice și nelegale.

În motivare s-a arătat că în data de 08 martie 2012 a încercat să retragă numerar de pe cardul asociat contului curent deschis la Raiffeisen Bank - Agenția Gloria, dar ATM-ul l-a anunțat că balanța contului este de -10.124,38 lei, în condițiile în care reclamantul cunoștea că deține disponibil în cont.

Ulterior, s-a adresat unității bancare, care i-a comunicat verbal că i s-a înființat o poprire de către intimata AFP B. pe cont, dar nu i s-a înmânat nici adresa de înființare a popririi și nici vreun alt act administrativ-fiscal, sau formă de executare silită pe care să le poată contesta.

Față de această situație s-a adresat organului fiscal, dar nici AFP B. nu a crezut de cuviință să îi comunice actul în baza căruia era executat silit fără să știe nimic de vreo datorie.

În aceste condiții a formulat contestație la executare fără a avea cunoștință de actele pe care urma să le atace, contestația făcând obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B. . În acest dosar, la termenul de judecată din data de_, în ședință publică, s-a înmânat mandatarului său întâmpinarea depusă de AFP B., și printre anexele la întâmpinare se găsea și Decizia privind atragerea răspunderii solidare nr. 371/13/C/_ pe care înțelege să o conteste prin prezenta.

Așadar, actul administrativ-fiscal i-a fost comunicat în mod real si efectiv numai în data de_, deci termenul legal de formulare a plângerii prealabile expira numai la data de_ .

În termenul legal de contestație de 30 de zile de la data comunicării efective a actului administrativ-fiscal, la data de_, a formulat și depus la organul fiscal contestația prealabilă înregistrată sub nr. 11379, contestație care i-a fost respinsă prin decizia nr. 13774/_ emisă de AFP B. ca tardiv formulată, decizie supusă controlului instanței de contencios prin prezenta cerere de chemare în judecată.

Termenul procedural de formulare a plângerii prealabile.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 contestația prealabilă pentru revocarea sau modificarea unui act administrativ se face în termen de 30 de zile de la comunicarea actului.

Din prevederile art. 44 din O.G. nr. 92/2003 rezultă clar faptul că în materie administrativ- fiscală comunicarea actelor administrativ-fiscale se realizează, în principal, direct cu contribuabilul, sau dacă o atare procedură nu este posibilă se face comunicarea prin poștă cu comunicare de primire

ori în orice alt mod care asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, si numai în final prin publicitate.

Având în vedere că dispozițiile privind comunicarea actelor se complinesc cu normele legii procesual civile este evidentă concluzia că procedura de comunicare prin publicitate este o procedură excepțională și că poate fi folosită numai în ultimă instanță, după încercarea (reală) și eșuarea tuturor modalităților de comunicare efective prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 92/2003.

Această concluzie se înscrie într-o logică normală, de bun-simț, deoarece este evident că numai de la comunicarea reală și efectivă a actului administrativ fiscal se poate concepe ca acesta să își producă efectele juridice cu care este înzestrat de lege. în aceeași sferă a normalului se încadrează și principiul enunțat de art. 45 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală potrivit căruia "actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii";.

În speță, organul fiscal nu a epuizat modalitățile de comunicare a actului administrativ-fiscal înainte de a proceda la comunicarea formală a actului prin procedura publicității.

Reclamantului nu i-a fost comunicat efectiv nici titlul de creanță, nici titlul executoriu, si nici celelalte forme de executare efectuate în baza acestor acte administrativ-fiscale.

Actul administrativ-fiscal i-a fost comunicat în mod real și efectiv numai în data de_, procedura de comunicare prin publicitate fiind viciată prin nefolosirea modalităților de comunicare prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 92/2003, deci termenul legal de formulare a plângerii prealabile expira numai la data de_ .

În aceste condiții, relevate de altfel organului fiscal prin plângerea prealabilă, se impunea în mod incontestabil ca pe cale contestației administrative pârâta să constate vicierea procedurii formale de comunicare prin publicitate, să constate repunerea subsemnatului în termenul de contestare, respectarea termenului de contestare de 30 de zile de la comunicarea reală și efectivă a actului administrativ-fiscal și să procedeze la soluționarea pe fond a plângerii prealabile.

Această soluție ar fi fost conformă si cu jurisprudența constantă a Curții de Apel C. care prin Decizia Civilă nr. 3378/2010 pronunțată în Dosarul nr._ (anexa 9), într-o speță similară, a statuat că este mai preferabil să luăm în considerare comunicarea efectivă a actului administrativ-fiscal și să facilităm accesul contribuabilului în fața administrației în vederea soluționării pe fond a contestației decât să îl îndepărtăm pur formal prin luarea ca reper o comunicare formală realizată prin procedura de publicitate care este evident că nu a produs efectul dorit de legiuitor (luarea la cunoștință de conținutul actului).

De asemenea, reclamantul în momentul în care a aflat de existența unei pretinse datorii față de organele fiscale a ieșit din pasivitate, a încercat să elucidez actele administrative în baza cărora era executat silit, dar organele fiscale au refuzat să îi pună la dispoziție actele administrativ-fiscale, comunicarea acestora fiind realizată numai în fața instanței de judecată investită cu soluționarea contestației la executare.

Pentru aceste motive solicită să se constate faptul că plângerea prealabilă a fost formulată de subsemnatul în termenul procedural de 30 de zile de la comunicarea efectivă a actului-administrativ fiscal și să se procedeze la verificarea pe fond a legalității și temeiniciei deciziei de atragere a răspunderii solidare.

Pe fondul plângerii prealabile se arată că decizia privind atragerea răspunderii solidare nr.

371/13/C/_ a fost emisă de AFP B. în baza art. 27 alin. 2 lit. c din O.G nr. 92/2003.

a). Decizia este nelegală pentru nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 9 alin. 1 din

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Textul legal sus-menționat instituie obligativitatea pentru organul fiscal ca înaintea luării deciziei să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei. În speță, reclamantul nu a fost convocat în nici un mod la sediul pârâtei pentru lămurirea aspectelor care au dus la lipsa cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

Îndeplinirea de către organul fiscal a acestei obligații era cu atât mai necesară cu cât art. 27 alin. 2 lit. c din O.G. nr. 92/2003 cere ca fapta administratorului să fie săvârșită cu "rea-credință",

iar asupra bunei/relei mele credințe organul fiscal neputându-se pronunța dintr-un birou al AFP fără a lua în considerare și poziția mea față de faptele care îi erau imputate.

Prin nesocotirea obligației de audiere preliminară s-a ajuns ca, împotriva sa în calitate de administrator statutar al S.C. Plustrend S.R.L. B., să fie emisă o decizie de atragere a răspunderii solidare, în condițiile în care din partea reclamantului nu exista nici o faptă săvârșită cu rea- credință, și nici nu erau incidente în cauză vreuna din excepțiile de la obligația de ascultare a contribuabilului prevăzute de art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.

De asemenea, încălcarea de către organul fiscal a obligației imperativ prevăzută de art. 9 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă încălcarea a însuși dreptului la apărare consacrat și garantat de art. 24 din Constituția României, aspect care nu poate decât să atragă nelegalitatea deciziei și pe cale de consecință anularea actului administrativ-fiscal întocmit cu nesocotirea acestui drept fundamental.

b). Decizia este netemeinică pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 27 alin. 2 lit. c din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.

Acest text legal prevede că "pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:_ c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate"

La o simplă analiză a prevederilor menționate este evident că fapta administratorului de a nu solicita deschiderea procedurii insolvenței trebuie în mod obligatoriu să fie săvârșită cu rea- credință, care presupune și o intenție directă.

În orice sistem de judiciar aparținând unui stat de drept buna-credință se prezumă, iar reaua- credință trebuie dovedită în mod incontestabil de cel care o invocă. în aceste condiții era sarcina organului fiscal să indice în decizia atacată în ce mod și-a manifestat reaua-credință în momentul în care nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței a societății pe care o administra.

Simpla copiere a textului legal așa-zis aplicabil (art. 27 alin. 2 lit. c. din O.G. nr. 92/2003), fără consemnarea vreunui argument în dovedirea acelei așa-zise constatări nu înseamnă și îndeplinirea condiției de dovedire a rele-credințe.

Având în vedere faptul că organul fiscal nu a demonstrat reaua sa credință se consideră că se impune anularea Deciziei privind atragerea răspunderii solidare nr. 371/13/C/_ ca nelegală și netemeinică nefiind îndeplinite condițiile cerute de textul legal aplicabil (art. 27 alin. 2 lit. c din O.G. nr. 92/2003).

În final, în speță organul fiscal, începând cu modul în care a înțeles să emită decizia de atragere a răspunderii solidar, continuând cu modul de comunicare a actului administrativ-fiscal și culminând cu refuzul tacit de a-mi pune la dispoziție actele administrativ-fiscale care îl priveau nu a făcut decât să încalce principiul bunei-credințe prevăzut de art. 12 din O.G. nr. 92/2003.

Pârâta A. F. P. B. -Năsăud a depus la dosar întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.

În motivare s-a arătat că în cadrul procedurii de executare silită a societății comerciale PLUSTREND SRL B., (societate la care contestatorul are calitatea de administrator), rezultă faptul că aceasta datora la data de_ suma de 11.308 lei si a fost declarată de către organul fiscal insolvabil fără bunuri sau venituri urmăribile prin procesul-verbal de insolvabilitate nr. 139/_ .

Totodată, societatea debitoare se încadrează în prevederile art. 3) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, "insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile".

Legea 85/2006 privind procedura insolvenței prevede la art. 3 următoarele: "insolvență este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile"; "insolvența este prezumată ca fiind vădita atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor, prezumția este relativă"; "insolvența este iminenta atunci când se dovedește ca debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței".

Totodată, potrivit prevederilor art.27 alin 1,1 A1 si următoarele a Legii 85/2006 privind procedura insolvenței: "debitorul aflat in stare de insolvență este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolventa"; "daca la data expirării termenului prevăzut la alin. 1) debitorul este angrenat, cu buna-credință, in negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor sale, acesta are obligația de a adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de 5 zile de la eșuarea negocierilor";

Administratorul societății nu a fost angrenat în negocieri cu organul fiscal pentru restructurarea datoriilor sale către bugetul general consolidat.

Totodată, administratorul societății debitoare nu a adresat, in termenele prevăzute de lege, cerere către instanța competentă, în conformitate cu art. 27) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, pentru a fi supus dispozițiilor acesteia.

Conform datelor furnizate de ORC B. -Năsăud, de la înființare până în prezent a fost numit administrator domnul C. SA .

Ținând cont de cele menționate anterior și fiind îndeplinite condițiile articolul 27, alin. 2) lit.

c) din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările si completările ulterioare ("pentru obligațiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil, in condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legala de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate") organul de executare silita a emis Decizia pentru atragerea răspunderii solidare cu societatea debitoare nr. 371113/C/_ împotriva administratorului acestei societăți - C. SA și a fost comunicată în conformitate cu prevederile art. 44 din OG 92/2003 (r) privind Codul de procedura fiscala la data de_ .

Având in vedere aspectele mai sus relatate, organul de executare silita a emis Decizia de impunere privind atragerea răspunderii solidare nr. 371/13/C/_ împotriva contestatorului C.

SA .

Contestatorul susține faptul că aceste titluri executorii nu i-au fost comunicate in conformitate cu prevederile legale.

Potrivit prevederilor art. 44 alin. 2 din OG 92/2003®, in vigoare la data emiterii si comunicării deciziei atacate, "actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătura, data comunicării fiind data ridicării sub semnătura a actului; prin remiterea, sub semnătura, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătura a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte, mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.

Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscala, a unui anunț in care se menționează ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. In cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora si pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. In lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. In toate cazurile, actul administrativ fiscal se considera comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului."

Organul fiscal, in urma emiterii deciziei de impunere privind atragerea răspunderii solidare nr. 371/13/C/_ a procedat la comunicarea acesteia către contestator, prin poștă cu confirmare de primire, la adresa de domiciliu declarată la organul fiscal de către acesta.

Având în vedere faptul ca plicul a fost returnat pârâtei în data de_ cu mențiunea "lipsa destinatar", s-a procedat la comunicarea Deciziei de impunere in conformitate cu art. 44 lit. d din Codul de procedură fiscală, care prevede obligația comunicării actului administrativ prin publicitate, respectiv prin afișare la sediul organului fiscal și pe pagina de internet a ANAF în data de_ .

In conformitate cu art. 207 Cod procedură fiscală, contestația formulata împotriva actelor administrativ fiscale, se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.

Prin urmare, având în vedere ca Deciziei de impunere privind atragerea răspunderii solidare nr. 371/13/C/_ emisă împotriva contestatorului a fost comunicată în conformitate cu prevederile legale în materie la data de_, iar contestația fost înregistrată cu mult după trecerea celor 30 de zile prevăzute de lege, respectiv la data de_, se consideră contestația ca fiind tardiv introdusă.

Având în vedere acest aspect, organul fiscal, în mod legal și temeinic, prin Decizia nr.

9796/_, a respins contestația ca tardiv formulată.

În drept, s-au invocat dispozițiile articolelor 115-118 Cod procedura civila si O.G.92/2003® privind Codul de procedura fiscala si prevederile Legii 554/2004.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Decizia nr. 13774/_ (fila 8) s-a respins, ca tardiva, contestatia formulata de reclamant impotriva Deciziei privind atragerea raspunderii solidare nr. 11379/_ .

Organul fiscal, in urma emiterii Deciziei privind atragerea răspunderii solidare nr. 371/13/C/_, a procedat la comunicarea acesteia la domiciliul fiscal al reclamantului ( la adresa de domiciliu declarată la organul fiscal de către acesta), prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Având în vedere ca plicul a fost returnat pârâtei în data de_ cu mențiunea "lipsa destinatar", s-a procedat la comunicarea deciziei privind atragerea raspunderii solidare in conformitate cu dispozitiile art. 44 lit. d din Codul de procedură fiscală, care prevede obligația comunicării actului administrativ prin publicitate, respectiv prin afișare la sediul organului fiscal și pe pagina de internet a ANAF în data de_ .

Potrivit prevederilor art. 44 alin. 2 din OG 92/2003, in forma in vigoare la data emiterii si comunicării deciziei atacate, "Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătura, data comunicării fiind data ridicării sub semnătura a actului; prin remiterea, sub semnătura, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătura a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte, mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.

Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscala, a unui anunț in care se menționează ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. In cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora si pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. In lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. In toate cazurile, actul administrativ fiscal se considera comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului."

Tribunalul, având in vedere starea de fapt mai sus expusa, apreciază ca, comunicarea actului administrativ fiscal contestat s-a făcut cu respectarea ordinii instituita de art. 44 din OG 92/2003.

Conform art. 207 Cod procedură fiscală, termenul de formulare a contestatiei împotriva actelor administrativ fiscale este de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.

Având în vedere ca Decizia privind atragerea răspunderii solidare nr. 371/13/C/_ a fost comunicată în conformitate cu prevederile legale în materie la data de_, iar contestația fost înregistrată la data de_, corect a apreciat organul de solutionare a contestatiilor ca reclamantul a formulat tardiv contestatia.

Raportat la considerentele de fapt si de drept mai sus relevate, tribunalul va respinge, ca nefondata, actiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul C. SA , domiciliat în

B., str. Meșterului, nr. 10A, jud. B. -Năsăud, împotriva pârâtei A. JUDEȚEANĂ A F.

P. B.

, cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -Năsăud. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. L. T. M. D.

Red/dact: BLT/HVA

_ /4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2097/2013. Contestație act administrativ fiscal