Sentința civilă nr. 6032/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.6032
Ședința publică din 23 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. P.
G. ier M. -O. O.
Pe rol se află soluționarea cauzei privind pe reclamanta SC G. S. , cu sediul în B. Sprie, str. Morii, nr. 46 C, jud. M., cu sediul procesual ales la cabinet avocat Cerneștean Florin în B. M., bd. R., nr. 1/12, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele M. E. SI F., A. -D. G. R. A F. P. C. -N. (PENTRU FOSTA DIRECTIE G. A F. P.
M., A. DE I. F. M. ), cu sediul în C. -N., P-ța A. I., nr.19. județul C. și A. J. a F. P. M. cu sediul social în
B. M., Al. S., nr. 2 A, jud. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul din_, apoi pentru termenul de astăzi, când instanța în urma deliberării a pronunțat următoarea sentință.
T.
Analizând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus reclamanta SC G. S. în contradictoriu cu pârâta D. G. R. a F. P. C. -N. ( în virtutea prevederilor din OUG nr.74/2013, aceasta preluând poziția procesuală a DGFP M. ) a solicitat instanței anularea ( în partea ce privește sumele rămase la plată ca urmare a contestației administrative) a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr.951/_ și a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr.952/_, ambele emise de către
D. G. a F. P. M., a raportului de inspecție fiscală generală încheiat la_ înregistrat sub nr.272/_ a Direcției Generale a F.
P. M. .
În motivarea acțiunii sale reclamanta a arătat că organele fiscale nu au reținut in mod expres fictivitatea operațiunilor ci s-au limitat în a face aprecieri
vagi, echivoce, în sensul că circumstanțele concrete ale operațiunilor " creează premisa ca aceste tranzacții nu au avut loc";,din perspectiva responsabilității civile, penale sau contravenționale după caz, situația premisei cu privire la o stare de fapt nefiind suprapusă pe situația realității stării de fapt, realitatea obiectiva și neechivocă fiind singura în măsură a fundamenta constatări și a genera obligații.
De reținut, tot esențial, ca fictivitatea operațiilor este invocată de către organele fiscale, în principal, nu cu raportare la activitatea reclamantei ci cu privire la conduita societăților furnizoare care nu au declarat livrările prin deconturile de TVA si declarația 394, nu au depus declarații de impozite si taxe mai mult, potrivit susținerilor organelor fiscale, o parte din aceste societăți făcând obiectul unor anchete penale în derulare. In mod evident că această conduita a societăților emitente, reală daca este, nu este imputabilă reclamantei și poate fi prejudiciabilă pentru aceasta în măsura în care nu există nici un fel de fundamentare legală care să genereze în sarcina sa sancțiuni pentru conduita devianta a terților.
Într-o alta ordine de idei, tot ca argument în sprijinul ideii de fictivitate, s-a invocat plata de fiecare data a contravalorii produselor prin numerar, urmat de emiterea chitanței eliberatoare, fără să se învedereze sub ce forma o asemenea maniera de lucru contravine normelor legale, în măsura în care se respectă plafonul valoric maximal prevăzut de lege pentru asemenea operațiuni. În ce privește anchetele penale în derulare cu privire la furnizori - în măsura în care asemenea anchete sunt în derulare, acestea nu pot justifica sancționarea reclamantei prin anatemarea operațiunilor desfășurate de aceste societăți cu reclamanta, în contextul în care este de principiu că răspunderea penala este personala și nu se resfrânge asupra terților decât în contextul în care exista reprezentarea activității infracționale și asta doar în contextul participației dovedite a terțului. În situația data, existența unor anchete penale pe rol având ca subiect activ terții nu poate prin ea însăși să decredibilizeze operațiunile reclamantei și să ducă la concluzia neechivoca a responsabilității
sale.
Nu mai puțin relevant este faptul ca facturile emise de terți si recepționate de către reclamantă fac dovada existentei unor raporturi contractuale pe deplin valabile din perspectiva răspunderii contractuale comerciale, respectivele înscrisuri având forța probanta până la înscrierea lor în fals și anularea lor de către organul competent, doar instanța de judecata. In condițiile în care se pornește de la premisa înregistrării fictive în raport de fictivitatea operațiunilor- așa cum se susține de către organele fiscale- fictivitatea poate fi constatata doar de către instanța de judecata - singura competenta, de altfel, și să dispună anularea actelor false - toate acestea subsumate unei premise neechivoce- existenta unei hotărâri judecătorești definitiva de condamnare. In speța nu exista o atare premisa iar principiul prezumției de nevinovăție operează și în materia răspunderii fiscale în raport de suspiciunea și nu
garanția existentei unor operațiuni nereale care sa justifice obligarea la plata sumelor imputate. In contextul dat, fundamentarea organelor fiscale - premisele ca operațiunile înregistrate să nu fie reale - nu are temei legal, fictivitatea operațiilor în mod imperativ trebuind să fi fost constatata prin hotărâre penala definitiva de condamnare, până atunci principiul de nevinovăției legând în mod obligatoriu, constituțional, inclusiv instanțele de judecata și cu atât mai mult organele de control fiscal.
Nici nerespectarea cu strictețe a dispozițiilor legale în materia conținutului documentelor justificative nu poate în mod concret să fundamenteze răspunderea fiscala decât din perspectiva răspunderii contravenționale. Este de necontestat că, în practica, rapiditatea desfășurării operațiunilor comerciale presupune completarea pe facturi la rubrica delegat a reprezentanților legali ai societății (sau se omite indicarea unui delegat), iar recepția efectiva este realizată, conjunctural, de alte persoane. O atare stare de fapt nu atrage prin ea însăși nulitatea absolută a actului și nu poate crea aparența reținută de organele de control în sensul eludării deliberate a legii, după cum nu poate atrage o asemenea interpretare nici neîntocmirea notelor de recepție și constatare de diferențe, suprapunerea dintre sfera contravenționala sau penala, după caz, nefiind la îndemâna discreționara a organelor fiscale.
Potrivit art. 21 al.1 din Codul Fiscal- Legea 571/2003, " pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare";. Potrivit dispozițiilor cuprinse in Normele Metodologice din 2004 de aplicare a Codului Fiscal (publicate in M.Of. 112/2004) în PARTEA 171: Norme metodologice: "cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile sunt cheltuielile înregistrate cu realizarea și comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare".
Pentru a retine că societatea a înregistrat nelegal facturi de achiziție în contul de cheltuieli, organele de control fiscal s-au prevalat de dispozițiile art. 21 al.4 lit f din Legea 571/2003, potrivit căruia nu sunt deductibile "cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor". S-a pornit de către organele de control de la premisa ca nu exista act justificativ deoarece facturile de achiziție nu cuprind toate mențiunile prevăzute de lege. Totodată, s-a arătat ca nu exista note de recepție si bonuri de consum si ca societățile emitente ale facturilor, printre altele, nu au declarat livrările prin deconturi de TVA si declarația 394.
Documentele justificative exista și se materializează prin facturi, context în care aplicarea in cauza a art. 21 al.4 lit f din Legea 571/2003 este forțată si artificiala. Conduita fiscala a emitenților facturii nu interesează societatea reclamantă și nu poate atrage reclamantei sancțiuni.
Cheltuielile realizate de reclamantă potrivit facturilor de achiziție au fost realizate in scopul realizării de venituri impozabile, potrivit art. 21 al.l din Codul Fiscal, au la baza acte justificative si operațiuni reale. Materialele achiziționate exista in materialitatea lor si au fost folosite in scopul declarat, aspectele privind existenta efectiva a materialelor neinteresand inspectorii fiscali, desi aceștia, in raport de principiul rolului activ, aveau obligația sa verifice existenta faptica a bunurilor achiziționate. Astfel, potrivit art. 7 din Codul de Procedura F., este instituit principiul rolului activ.
În raport de obligația de rol activ, organul fiscal ar fi trebuit sa verifice pentru certitudine, prin mijloace legale de proba, așa cum sunt prevăzute expres la art. 49 din Codul de Procedura F., respectiv prin cercetări la fata locului dublate inclusiv pe baza de expertiza -potrivit art. 49 al.1 lit b și d din Codul de Procedura F., în ce măsura produsele achiziționate se regăsesc faptic și nu să facă aprecieri echivoce în sensul "creării premiselor că tranzacțiile nu au avut loc". Pe de alta parte, eventualele deficiente sau neregularități ale documentelor justificative nu echivalează cu lipsa acestora ci pot eventual să atragă sancțiuni de alta natura-contravenționala.
În ce privește profitul impozabil, potrivit art.19- Reguli Generale din Legea 571/2003, "profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare."
Din rațiuni ce țin de evidenta, înlăturarea fără fundament a cheltuielilor efectuate de reclamantă și înregistrate ca atare au efect direct asupra stabilirii impozitului pe profit și a majorărilor aferente precum și asupra stabilirii sumelor datorate urmare deducerii presupus nejustificata de TVA si majorările aferente acesteia. Apărările sub acest aspect sunt relaționate de cele avansate cu privire la cheltuielile apreciate de organul fiscal ca nefiind deductibile si practic se identifica cu acestea.
Independent de cele de mai sus dar ca si apărare de esența: prin raportul de inspecție fiscala cu consecința pe sumele imputate, se retine de către organul fiscal înregistrarea practic a unor documente fictive de către reclamantă a unor operații care nu au avut loc și care, reale daca ar fi, ar atrage sancțiuni penale si nu contravenționale, așa cum retine organul fiscal prin trimitere la art. 41 al.2 lit b din Legea 81/1991 republicata. Ceea ce retine de fapt organul fiscal sub forma voalata este existenta unor presupuse infracțiuni la legea contabilității care ar atrage obligația la plata sumelor impuse. În atare context privite lucrurile este absolut legată de existența unei condamnări penale, condamnare care in mod evident nu există .
Nu trebuie omis faptul ca lucrătorii Gărzii Financiare- Secția M., pe aceleași constatări de fapt ale organelor fiscale au încheiat proces verbal cu mențiunea că va fi comunicat inclusiv către A. și organele de cercetare și
urmărire penala, făcând referiri la prezumate infracțiuni .De reținut ca cercetările penale efectuate față de fostul administrator Dărăbuș Ș. V. s-au finalizat definitiv cu mențiunea că nu s-a reținut nici o fapta penala față de acesta, soluția de neîncepere a urmăririi penale generând consecințe juridice ca atare.
Nu în ultimul rând, în considerarea obligației la rol activ enunțata mai sus și justificata procedural: trebuia să se verifice în ce măsura sumele imputate reclamantei sunt legale cel puțin pe cuantum în contextul în care afirmative sumele imputate reclamantei sunt imputate și societăților emitente ale facturilor, operand practic o dubla reparație la bugetul de stat. Din oficiu organul fiscal are obligația de a verifica cine are calitatea de debitor in raportul fiscal și cui îi revine calitatea de plătitor.
În drept s-au invocat prevederile dispozițiilor legale menționate în motivarea în fapt a acțiunii.
Prin întâmpinarea depusă la filele 78-80, D. G. a F. P. M. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului . S-a arătat că prin sentința penală nr.320/_ s-a dispus neînceperea urmăririi penale a domnului Darabus Ș., deoarece faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectiva, astfel ca organele de cercetare penala s-au exprimat doar asupra laturii penale a constatărilor din raportul de inspecție fiscala nu și asupra obligațiilor de plata datorate de SC G. S. .
SC G. S. a înregistrat în evidenta contabila, în mod nejustificat, cheltuieli in suma de 27960 lei, pentru care a dedus taxa pe valoarea adăugata în suma de 5313 lei în baza unor facturi fiscale care nu au la baza operațiuni reale.
De asemenea, SC G. S. a înregistrat in perioada 2007 -2009, facturi de achiziție materiale de construcție in valoare totala de 4. lei, din care taxa pe valoarea adăugata în suma de 78049 lei dintr-un număr de 88 facturi fiscale, toate facturile au fost achitate în numerar cu chitanțe din aportul asociatului.
Organele de inspecție fiscala au considerat că taxa pe valoarea adăugata a fost dedusă în mod nejustificat, operațiunile economice nefiind destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, motiv pentru care au stabilit această sumă ca taxa pe valoarea adăugata suplimentară de plata.
Operațiunile nu au la baza operațiuni reale iar societatea nu a făcut dovada ca materialele de construcții înscrise în acestea au fost utilizate în scopul realizării de operațiuni taxabile.
Astfel, SC TOTAL SOFT S. si SC C. CONSTRUCT S. nu desfășoară activitate la sediul social declarat.
De asemenea, SC LUPAN CONSTRUCT S. nu s-a aprovizionat cu materiale de construcții, iar furnizorii SC LUPAN CONSTRUCT S. înscriși în jurnalele de cumpărări ale societății nu au avut relații economice cu aceasta, totodată SC CREDO GROUP S. si SC EURO HIPARION S. nu au înregistrat operațiuni comerciale cu SC G. S., fapt ce rezulta din adresa
nr.607094/CJ/_, emisa de Garda Financiara C., acestea fiind alte elemente care duc la ideea că aceste operațiuni nu sunt reale.
SC Bl STAR S., SC NIMISIDA S., SC C. CONSTRUCT S., SC TOTAL SOFT PROD S., SC SIROSPEDITION S., SC LUPAN CONSTRUCT S., SC EURO HIPARION S., SC CREDO GROUP S., SC SIMI SOFT PROD S. si SC
ROTOM S. nu au depus declarații la organul fiscal teritorial în perioada emiterii facturilor și nu au colectat și achitat taxa pe valoarea adăugata aferenta operațiunilor comerciale derulate cu SC G. S. .
Conform notei explicative dată de către Darabus Ș., administratorul SC
G. S., rezultă ca nu a încheiat contracte cu furnizorii și nu a întocmit note de recepție pentru materialele înscrise în facturi și nici bonuri de consum pentru materialele utilizate la lucrările de construcții.
Mai mult, în cuprinsul facturilor se menționează numele administratorului SC G. S., că persoana delegata( ex. facturile fiscale de la SC NIMISIDA si de la SC Bl STAR S. ) la rubrica " Date privind expediția", ori potrivit declarațiilor date in nota explicativa, datorita deplasărilor in străinătate, în vederea derulării unor proiecte, acesta nu a avut timp sa se ocupe de investiție, iar cel care s-a ocupat de furnizarea de materiale fiind partenerul de afaceri, respectiv domnul N. Ghiritan.
SC G. S. datorează impozitul pe profit în suma de 4474 lei și taxa pe valoarea adăugata în suma de 83362 lei.
Pentru neachitarea la termen a impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugata, organele de inspecție fiscala au calculat majorări de întârziere în suma totala de 37751 lei.
Analizând actele dosarului instanța a reținut următoarele:
În baza raportului de inspecție fiscală încheiat la data de_ (f.25-42, vol.I), s-a emis de către DGFP M. decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr.951/_, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 4.474 lei reprezentând impozit pe profit cu majorări de întârziere, calculate pentru perioada_ -_, în cuantum de 4173 lei, precum și a sumei de 90.496 lei reprezentând TVA cu majorări de întârziere în sumă de 41.882 lei calculate pentru perioada_ -_ (f.76, voII).
La aceeași data s-a emis și decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr.952/_ .
În urma contestației formulate de către reclamanta SC G. S., Biroul Soluționare a Contestaților din cadrul DGFP M. a emis decizia nr.298/_
, prin care a admis contestația pentru suma de 15.438 lei, reprezentând TVA ( în suma de 7134 lei) și majorări de întârziere aferente ( în sumă de 8304 lei), a anulat decizia nr.951/2010 pentru această sumă și a dispus suspendarea soluționării cauzei pentru suma de 125.587 lei, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.
La_ DGFP M. a emis decizia nr.272/_ prin care a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către reclamantă.
Pentru a emite decizia de impunere organul fiscal a reținut, în esență, că reclamanta datorează cu titlu de impozit pe profit suma de 4474 lei, întrucât în anul 2007 a înregistrat în contul 6021";cheltuieli cu materiale auxiliare"; suma de 27.960 lei provenind dintr-un număr de 7 facturi fiscale emise, în parte, de SC BI STAR S., reprezentând materiale de construcții și în parte de SC NIMISIDA S., reprezentând materiale de construcții, arbuști ornamentali și brazi argintii. Toate aceste facturi au fost achiziționate în numerar, cu chitanțe. Potrivit evidențelor DGFP M., societățile mai sus menționate nu au depus la organul fiscal teritorial declarațiile de impozite și taxe și nu au achitat la bugetul de stat contribuțiile, impozitele și taxele. S-a reținut că organele de inspecție fiscală au constatat că facturile fiscale emise de cele două societăți nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, întrucât datele privind expediția, respectiv numele delegatului și mijlocul de transport nu corespund realității. De asemenea SC G. S. nu a prezentat note de recepție și constatare de diferențe.
În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată organul fiscal a reținut că SC G. S. a înregistrat în evidența contabilă, în mod nejustificat, cheltuieli în suma de 27960 lei, pentru care a dedus taxa pe valoarea adăugată în suma de 5313 lei în baza unor facturi fiscale care nu au la baza operațiuni reale.
De asemenea, SC G. S. a înregistrat în perioada 2007 -2009, facturi de achiziție materiale de construcție în valoare totală de 4. lei, din care taxa pe valoarea adăugata în suma de 78049 lei dintr-un număr de 88 facturi fiscale, toate facturile au fost achitate în numerar cu chitanțe din aportul asociatului.
Organele de inspecție fiscala au considerat ca taxa pe valoarea adăugata a fost dedusă în mod nejustificat, operațiunile economice nefiind destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, motiv pentru care au stabilit aceasta suma ca taxa pe valoarea adăugata suplimentara de plata.
Operațiunile nu au la bază operațiuni reale iar societatea nu a făcut dovada că materialele de construcții înscrise în acestea au fost utilizate în scopul realizării de operațiuni taxabile.
Astfel, SC TOTAL SOFT S. și SC C. CONSTRUCT S. nu desfășoară activitate la sediul social declarat.
De asemenea, SC LUPAN CONSTRUCT S. nu s-a aprovizionat cu materiale de construcții, iar furnizorii SC LUPAN CONSTRUCT S. înscriși în jurnalele de cumpărări ale societății nu au avut relații economice cu aceasta, totodată SC CREDO GROUP S. și SC EURO HIPARION S. nu au înregistrat operațiuni comerciale cu SC G. S., fapt ce rezultă din adresa nr.607094/CJ/_, emisă de Garda Financiara C., acestea fiind alte elemente care duc la ideea că aceste operațiuni nu sunt reale.
SC BI STAR S., SC NIMISIDA S., SC C. CONSTRUCT S., SC TOTAL SOFT PROD S., SC SIROSPEDITION S., SC LUPAN CONSTRUCT S., SC EURO HIPARION S., SC CREDO GROUP S., SC SIMI SOFT PROD S. si SC
ROTOM S. nu au depus declarații la organul fiscal teritorial în perioada emiterii facturilor și nu au colectat și achitat taxa pe valoarea adăugată aferenta operațiunilor comerciale derulate cu SC G. S. .
Conform notei explicative data de către Dărăbuș Ș., administratorul SC
G. S., rezulta ca nu a încheiat contracte cu furnizorii și nu a întocmit note de recepție pentru materialele înscrise în facturi și nici bonuri de consum pentru materialele utilizate la lucrările de construcții.
Mai mult, în cuprinsul facturilor se menționează numele administratorului SC G. S., ca persoana delegata( ex. facturile fiscale de la SC NIMISIDA si de la SC Bl STAR S. ) la rubrica " Date privind expediția", ori potrivit declarațiilor date in nota explicativa, datorita deplasărilor în străinătate, în vederea derulării unor proiecte, acesta nu a avut timp să se ocupe de investiție, iar cel care s-a ocupat de furnizarea de materiale fiind partenerul de afaceri, respectiv domnul N. Ghiritan.
SC G. S. datorează impozitul pe profit în sumă de 4474 lei și taxa pe valoarea adăugata în sumă de 83362 lei.
Pentru neachitarea la termen a impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugata, organele de inspecție fiscala au calculat majorări de întârziere în suma totala de 37751 lei.
Așa cum s-a arătat mai înainte, în etapa contestației administrativ- fiscale, organul fiscal a admis în parte pretențiile debitoarei, apreciind că, din totalul sumei cuprinse în decizia de impunere, reclamanta nu datorează suma de 7134 lei reprezentând TVA și majorări de întârziere aferente în sumă de 8304 lei. În motivarea deciziei de soluționare a contestației, exprimând considerentele pentru care admite în parte contestația, DGFP M. a arătat că având în vedere neconcordanțele constatate între raportul de inspecție fiscală și anexele la raport, prin adresa nr. 12646/_ Biroul de Soluționare a Contestaților a solicitat Activității de I. F. să precizeze dacă societatea datorează suma de 7134 lei, precum și care este cuantumul majorărilor de întârziere aferente acestor sume. Răspunsul primit a fost în sensul că SC G. S. nu datorează suma de 15438 lei din care 7134 lei TVA și 8304 lai majorări de întârziere aferente.
În consecință, dată fiind admiterea în parte a contestației prin decizia nr.298/_, obiect al litigiului îl constituie doar suma de 125.587 lei, din care suma de 4474 lei reprezentând impozit pe profit, majorările de întârziere aferente impozitului pe profit, în suma 4173 lei, suma de 83.362 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată, cu majorările de întârziere aferente în sumă de 33.578 lei.
La solicitarea reclamantei, în cauză a fost efectuată o expertiză de specialitate, raportul de expertiză și anexele aferente fiind depuse la filele 183- 211vol.II.
Potrivit raportului de expertiză organele fiscale au calculat corect impozitul pe profit și majorările de întârziere, însă în ceea ce privește taxa pe
valoarea adăugată, obligațiile suplimentare nu au fost stabilite corect, rezultând o diferență de 15.438 lei( suma pentru care a fost admisă contestația prin decizia nr.298/2010). Se mai arată de către experți că organul fiscal are obligația de a verifica cine are calitate de debitor în raportul fiscal și cui îi revine calitatea de plătitor. În situația în care SC G. S. este obligată la plata TVA-ului stabilit suplimentar și întrucât firmele furnizoare au obligația plății aceluiași TVA, se operează dubla impunere.
Urmare a depunerii raportului de expertiză reclamanta, prin reprezentantul său, a arătat că își asumă corectitudinea concluziilor raportului de expertiză pe problematica impozitului pe venituri, a majorărilor aferente, astfel încât soluția ce s-ar impune ar fi admiterea în parte a acțiunii cu menținerea actelor atacate sub aspectul impunerii pentru suma de 4474 lei impozit pe profit suplimentar și 4173 lei reprezentând majorări de întârziere.
Întrucât, în opinia instanței, precizarea făcută de către reprezentantul reclamantei în partea ce privește impozitul pe venit și majorările aferente reprezintă un act de dispoziție procesuală, în condițiile în care avocatul nu a prezentat o procură specială data în acest sens de către parte, se impune soluționarea pe fond a cauzei și sub acest aspect al litigiului cu privire la care, aparent, a intervenit o conciliere între pozițiile exprimate de către cele două părți.
Așadar, în ceea ce privește obligația reclamantei de plată a impozitului pe venit, instanța reține că, potrivit art.21 alin.4 lit.f din Legea nr.571/2003, nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor. Reclamanta nu a fost în măsură să prezinte note de recepție pentru bunurile aprovizionate și nici bonuri de consum cu ocazia punerii în operă a materialelor. În plus, în cuprinsul facturilor este menționat, ca persoana delegată, administratorul firmei, la rubrica "date privind expediția";, or potrivit propriilor afirmați ale acestuia cuprinse în nota explicativă, acesta nu s-a ocupat direct de achiziționarea materialelor de la furnizori. În consecință, pentru deducerea impozitului pe profit cuprins în decizia de impunere atacată, reclamanta nu a prezentat documente justificative, ceea ce face ca, în virtutea prevederilor art.21 alin.4 lit.f din Legea nr.571/2003, cheltuielile înregistrate în contabilitate să nu fie deductibile.
Drept pentru care instanța va respinge acțiunea reclamantei în ceea ce privește impozitul pe profit și majorările de întârziere aferente.
Cu privire la taxa pe valoarea adăugată, instanța reține că, potrivit art.145 alin.2 lit.a din Legea nr.571/2003, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul unor operațiuni taxabile.
Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, conform art.146 alin.1 lit.a din Cod fiscal, persoana impozabilă trebuie ca pentru taxa datorată sau
achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să-i fie livrate să dețină o factură în conformitate cu prevederile art.155.
Pornind de la faptul că, în urma verificărilor efectuate cu privire la societățile comerciale emitente ale facturilor cu care pretinde reclamanta că ar fi desfășurat activități comerciale ce fac obiectul analizei controlului fiscal, s-a constatat că unele dintre acestea fie nu își desfășoară activitatea la sediul social declarat, fie nu s-au aprovizionat cu materiale de construcții, fie nu au înregistrat operațiuni comerciale cu SC G. S. sau nu au depus declarații la organul fiscal teritorial în perioada emiterii facturilor și nu au colectat și achitat taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor comerciale derulate cu SC G. S., organele de control au considerat că reclamanta nu este îndreptățită la deducerea taxei pe valoarea adăugată, întrucât operațiunile care ar genera deducerea nu sunt reale. Pentru a concluziona în acest sens DGFP M. a avut în vedere și lipsa bonurilor de recepție sau a bonurilor de consum, precum și neconcordanțele privind persoana delegată menționată la rubrica din cuprinsul facturilor"; date privind expediția";.
Principalul argument al reclamantei în susținerea tezei realitatea operațiunilor pentru care se pretinde îndreptățită la deducerea TVA este acela că toate considerentele de fapt ale organelor fiscale au făcut obiectul unei cercetări penale. Aceasta însă s-a finalizat definitiv cu mențiunea că nu s-a reținut nicio faptă penală în sarcina administratorului societății, Dărăbuș Ș.
V., pronunțându-se în consecință o soluție de neîncepere a urmăririi penale.
În opinia instanței însă soluția pronunțată în procesul penal nu infirmă prezumția fictivității operațiunilor, ci o întărește. Ceea ce determină această afirmație este temeiul de drept reținut de către instanța penală în procesul având ca obiect plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăriri penale, respectiv art.228 alin.6 raportat la art.10 lit.d Cod de procedură penală(lipsă latură subiectivă).
Astfel, prin sentința penală nr.320/_ a Judecătoriei B. M. s-a admis plângerea formulată de petentul Dărăbuș Ș. V. împotriva rezoluției din_ pronunțată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr.763/P/2010(menținută prin rezoluția prim- procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare), s-a dispus desființarea rezoluțiilor și în temeiul art.278 ind.1 pct.8 lit.b Cod de procedură penală, raportat la art.10 alin.1 din Legea nr.241/2005, art. 91 lit.c Cod penal în art. 228 alin.6 raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală s-a schimbat temeiul juridic al soluției de neîncepere a urmăririi penale din art.10 lit.i ind.1 Cod de procedură penală, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005.
Pentru a pronunța această soluție instanța penală a reținut că, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2010- evidențieirea în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive-
fapte petentului Dărăbuș Ș. V. îi lipsește unul din elementele constitutive
ale infracțiunii, respectiv latura subiectivă
.
Așadar, în procesul penal demarat la sesizarea organelor fiscale nu s-a reținut ca și temei al neînceperii urmăriri penale lipsa faptei sau dispozițiile art.10 lit.c Cod de procedură penală în sensul că fapta nu a fost săvârșită de către petent, ci lipsa laturii subiective a infracțiunii.
Ceea ce înseamnă că, din perspectiva conținutului sentinței penale nr.320/2012 a Judecătoriei B. M. s-ar putea concluziona în sensul că fapta există și în conținutul său se regăsește latura obiectivă a infracțiunii prevăzute art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005. Așadar, în actele contabile ale societății reclamante sunt evidențiate cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, fapta a fost săvârșită de către administratorul societății, însă faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005 și anume latura subiectivă.
În aceste condiții este exclusă răspunderea penală a persoanei fizice care administrează societatea.
Celelalte forme de răspundere pot fi însă antrenate în sarcina societății. În contextul în care hotărârea judecătorească pronunțată de instanța penală nu confirmă ipoteza susținută de către reclamantă, nefiind așadar răsturnată prezumția de la care au pornit organele fiscale, de fictivitate a unor operațiuni evidențiate în contabilitate, și dat fiind faptul că, din verificările efectuate de DGFP M. asupra partenerilor de afaceri ai reclamantei, se naște dubiul privind realitatea operațiunilor, că reclamanta nu a fost în măsură să prezinte la control note de recepție și bonuri de consum al materialelor, precum și neconcordanțele dintre mențiunile cuprinse în facturi în partea ce privește rubrica "date privind expediția"; și declarațiile date de către administratorul societății în nota explicativă oferită organului fiscal, instanța apreciază că reclamanta nu a reușit în cauză să înlăture prezumția de legalitate de care se bucură actele administrativ-fiscale atacate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.218 din OG 92/2003, instanța va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de către reclamanta SC G. S. cu sediul procesual ales la cabinet avocat Cerneștean Florin în B. M., bd. R., nr. 1/12, jud. M. împotriva pârâtei D. G. R. a F. P. Clij-N.
, cu sediul în C. -N., P-ța A. I., nr.19, județul C. .
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 23 Octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
V. P. | M. | -O. O. |
Red. P.V./ _
Tred. O.M.O. /_ - 4 ex
