Sentința civilă nr. 257/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 257/2013

Ședința publică din data de 01 Martie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamantul P. J. B. -N. împotriva pârâtului C. LOCAL AL C. F. , având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.

Cauza s-a judecat în fond la data de 22 februarie 2013, concluziile reprezentantului reclamantei fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de azi 1 martie 2013.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P. J. B. -N., în contradictoriu cu pârâtul C. Local F., a formulat acțiune în anulare împotriva hotărârii nr. 12 din_ privind aprobarea dezlipirii unei suprafețe de 341 mp și a unei suprafețe de 253 mp teren înscris în C.F.nr.26299, nr. cadastral 26299, a localității F., sens în care solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și anularea actului administrativ atacat, ca fiind nelegal.

În motivare, s-a arătat în esență că prin hotărârea menționată, la art.l, se aprobă dezlipirea unei suprafețe de 341 mp și a unei suprafețe de 253 mp, teren înscris în C.F.nr.26299 F., nr.cadastral 26299, conform planului de amplasament si delimitare a imobilului cu propunere de dezlipire care face parte integrantă din hotărâre.

La Hotărârea nr. 12/2012 s-au anexat două planuri de amplasament, respectiv de delimitare.

Procedând la verificarea acestora s-au constatat următoarele nereguli: în primul plan de amplasament si delimitare a imobilului, scara 1:1000, se identifică suprafața totală de 13107 mp, înscrisă în extrasul de carte funciară nr. 26299 F., nr.cadastral 26299. Acest plan este întocmit de un expert autorizat și anume domnul R. I. și poartă viza Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară nr.4328/_ .

Planul de amplasament si delimitare a imobilului cu propunerea de dezlipire, scara 1: 1000, conform căruia s-a aprobat dezlipirea suprafețelor, nu poartă viza nici a unui expert autorizat care l- a întocmit si nici viza Oficiului de cadastru si publicitate imobiliară.

Totodată, prin Hotărârea nr.12/2012 se aprobă dezlipirea unor suprafețe de 341 mp și de 253 mp, iar aceasta suprafață din urmă nu se regăsește identificată în planul cu propunerea de dezlipire.

În Planul de amplasament și delimitare a imobilului cu propunerea de dezlipire la situația viitoare figurează o suprafață mult mai mare si anume de 340 mp și nu de 253 mp.

Prin urmare, există o neconcordanță între ceea ce s-a aprobat de C. local al comunei F. prin Hotărârea nr.12/2012 și planul de amplasament si delimitare a imobilului cu propunerea de dezlipire.

Având în vedere cele arătate mai sus se învederează faptul că nu au fost respectate prevederile art.58 alin.3 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "în cazul înscrierii unei construcții, al dezlipirii sau alipirii unor imobile înscrise în cărți funciare întocmite în baza Decretului-lege nr. 115/1938 și pentru înscrierea imobilelor dobândite în temeiul legilor de restituire a proprietăților funciare, se va întocmi o documentație cadastrală în vederea deschiderii unei noi cărți funciare, potrivit prevederilor prezentei legi".

1

Astfel, în preambulul hotărârii susmenționate nu este invocat nici un raport de expertiză întocmit conform prevederilor legale și avizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în baza căruia s-a aprobat dezlipirea imobilelor și nici nu a fost anexat la hotărâre.

Conform Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr.634/2006, al Directorului general al ANCPI, cu modificările și completările ulterioare, documentațiile cadastrale stau la baza înscrierii în cartea funciară a actelor si faptelor juridice referitoare și la imobile care necesită documentație pentru dezlipire.

În capitolul 5 din Regulamentul susmenționat, este reglementat conținutul documentațiilor necesare înscrierii dezlipirii unui imobil.

Pe cale de consecință, consideră că documentele care au stat la baza adoptării Hotărârii nr.

12/2012 nu au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale invocate mai sus.

Totodată având în vedere faptul că s-a aprobat dezlipirea unor imobile proprietate publică, se impunea precizarea atât în hotărârea de consiliu local cât și în expunerea de motive, a scopului pentru care se face dezlipirea acestor imobile.

De asemenea, precizează faptul că în preambulul Hotărârii C. ui local F. nr.12/2012, este invocat ca și temei legal Decretul-Lege nr.115/1938, pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, care în prezent este abrogat prin prevederile art.230, alin. 1, lit.g din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

În drept s-au invocat prevederile art. 19 litera e) din Legea nr. 340/2004, republicata, cu modificările si completările ulterioare; prevederile art. 3, art. 10 și 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare; prevederile art.58 alin.3 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată însă înainte de primul termen de judecată, la dosar a fost depusă de către reclamant o "precizare de acțiune"; prin care se solicită a se respinge, ca rămasă fără obiect, având în vedere că față de aspectele sesizate de către prefect prin plângerea prealabilă, ulterior introducerii acțiunii în anulare, C. local al comunei F. a revocat Hotărârea nr.1., prin adoptarea Hotărârii nr. 52/2012, în ședința de consiliu local din data de _

.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Obiectul prezentei cauze este reprezentat de cererea în anulare formulată de P. județului

  1. -N., în exercitarea controlului de tutelă administrativă reglementat de art. 3 din Legea nr. 554/2004, împotriva Hotărârii nr. 12 din_ privind aprobarea dezlipirii unei suprafețe de 341 mp și a unei suprafețe de 253 mp teren înscris în C.F.nr.26299, nr. cadastral 26299, a localității F.

    .

    Cum în cauză se constată că pe parcursul derulării procedurii judiciare în fața instanței de contencios administrativ și ca urmare a plângerii prealabile formulate de reclamant, autoritatea emitentă a actului administrativ ce face obiectul controlului de legalitate (respectiv C. local al comunei F. ) a procedat la revocarea hotărârii atacate (prin adoptarea Hotărârea nr. 52/_ ), cererea în anulare formulată de reclamant este rămasă fără obiect, aceasta nemaiproducând efecte juridice ca urmare a revocării unilaterale.

    Prin urmare, față de cele reținute, tribunalul urmează să respingă, ca rămasă fără obiect, acțiunea în contencios administrativ exercitată de P. județului B. -N. în conformitate cu prevederile art. 3 și 18 din Legea nr. 554/2004.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

    HOTĂRĂȘTE

    Respinge, ca rămasă fără obiect, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. J. B. -N. , cu sediul în B., P. P. R., nr. 1, jud. B. -N. în contradictoriu cu pârâtul C. Local al comunei F., cu sediul în F., jud. B. -N. .

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

    2

    PREȘEDINTE, GREFIER,

    1. P. M. I. D. M.

Red/dact: MAP/HVA

_ /4 ex/4ex

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 257/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale