Decizia civilă nr. 9956/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 9956/2013
Ședința publică din data de 21 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: A. M. I. GREFIER :M. N.
S-a luat în examinare recursurile declarate de recurentul C. C. I., împotriva sentinței civile nr. 8190 din_, pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimata P. M. T., S. P. L.
, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul declarat de către recurent este timbrat cu taxă judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Recurentul a solicitat judecarea cauzei și in lipsă.
La data de_, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către recurent ca nefondat.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și 8 și 10, alin. 2 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, deschide dezbaterile și văzând că părțile nu sunt prezente pentru a pune concluzii însă au solicitat judecarea și în lipsă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.8190 din 13 mai 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. C. I. în contradictoriu cu pârâtul S. P. P.
L. T., având ca obiect anularea Deciziei nr. 47/_ .
S-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. C. I. în contradictoriu cu pârâtul S. P. P. L. T., având ca obiect anularea Deciziei nr. 46/_, care face obiectul dosarului nr._ conexat la prezentul și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Decizia nr. 46/_ a S. ui P. P. L. T. (filele 13-14) s-a dispus sancționarea reclamantului C. C.
I., angajat în cadrul acestui serviciu pe funcția publică de polițist local - Biroul ordine publică - cu destituirea din funcția publică, în temeiul art. 77 alin. 3 lit. e din Legea nr. 188/1999, republicată, privind statutul funcționarilor publici, coroborat cu art. 59 alin. 1 lit. e din Regulamentul intern al Poliției locale T. .
Pentru aceasta, s-a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 77 alin. 2 lit. g și k din Legea nr. 188/1999 și art. 56, art. 57 din Regulamentul intern al Poliției locale T., prin aceea că în data de _
, cu ocazia efectuării unui control inopinat privind modul de executare a serviciului, s-a constatat că reclamantul nu se afla la post, deși era planificat conform buletinului posturilor în Parcul Central "Tineretului";, str. Războieni f.n., fiind surprins la ora 15:40 în barul S.C. Liga Sport S.R.L. în uniformă, stând la masă și având în față consumație și notebook-ul personal, prin urmare desfășurând o activitate neconformă cu fișa postului.
Apoi, prin Decizia nr. 47/_ s-a constatat încetarea raportului de serviciu al reclamantului, începând cu data de_, în temeiul art. 97 lit. d din Legea nr.188/1999 (fila 11).
Prin adresa nr. 1481/_ a S. ui P. P. L. T. s-a respins contestația reclamantului împotriva primei decizii, iar reclamantul solicită acum, în temeiul art. 80 din Legea nr. 188/1999, anularea celor două decizii în contenciosul administrativ.
Cu titlu preliminar, se impune a se constata că încălcarea de către pârât a art. I din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare, de care se prevalează reclamantul, prin obținerea de servicii avocațiale în prezenta cauză fără a deține aprobarea ordonatorului principal de credite, nu atrage vreo sancțiune procedurală în cursul procesului, art. XIX din ordonanță dispunând alte sancțiuni în sarcina autorităților publice, de natură disciplinară, materială sau penală, iar nu și neluarea în seamă a apărărilor formulate.
Cât privește Decizia nr. 46/_, reclamantul a invocat în primul rând încălcarea art.101 din Legea nr. 188/1999 privind comunicarea actului administrativ de destituire din funcția publică, care "se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la date emiterii. Comunicarea actului administrativ trebuie să se facă anterior datei destituirii din funcția publică"; (alin. 2).
După cum reiese din procesul verbal depus de pârât, chiar la data de_ s-a încercat înmânarea deciziei personal reclamantului, la sediul instituției, însă reclamantul a refuzat primirea. Pe cale de consecință, la data de_ s-a procedat la trimiterea prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar confirmarea depusă la dosar atestă că reclamantul nu a reclamat corespondența, cu toate că la data de_ apare că destinatarul ar fi semnat confirmarea de primire.
Din aceste probe a reieșit că S. P. P. L. T. a luat toate măsurile pentru comunicarea deciziei de sancționare disciplinară înăuntrul termenului de 5 zile, însă reclamantul C. C. I. a refuzat primirea actului administrativ, iar o astfel de atitudine nu poate fi imputată pârâtului.
Pe de altă parte, legea nici nu prevede sancțiunea nulității actului în caz de necomunicare în termenul menționat, aspect ulterior momentului emiterii deciziei și care nu poate afecta valabilitatea sa, ci doar data la care începe să producă efecte.
Reclamantul a arătat apoi că în momentul emiterii deciziei contestate era deja înregistrată și aprobată demisia sa, înregistrată sub nr. 1225/_ .
Este real că în aceeași zi în care s-a emis decizia de sancționare disciplinară reclamantul a înregistrat și demisia sa, însă conform art. 102 din lege, "Funcționarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin demisie, notificată în scris persoanei care are competența legală de numire în funcția publică. Demisia nu trebuie motivată și produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare";.
Or, la momentul la care s-a împlinit acest termen obligatoriu de preaviz prevăzut de lege era deja emisă Decizia nr. 47/_ de încetare a raportului de serviciu al reclamantului. Pe cale de consecință, actul unilateral al reclamantului nu mai poate produce efectele specifice, operând deja destituirea din funcția publică.
De asemenea, se observă că legea nu prevede (de altfel, nici nu ar putea să prevadă) "aprobarea"; demisiei de către conducătorul instituției publice, care pretinde reclamantul că s-a petrecut și ar fi produs consecințe în aceeași zi în care și-a depus demisia.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat, reclamantul s-a prevalat și de încălcarea dispozițiilor art. 101 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 prin neindividualizarea cauzelor care au dus la destituirea sa.
Conform art. 101 alin. 1 lit. a, "Destituirea din funcția publică se dispune, în condițiile art. 78, prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică, ca sancțiune disciplinară aplicată pentru motive imputabile funcționarului public, în următoarele cazuri: a) pentru săvârșirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecințe grave";.
Reclamantul C. C. I. a mai fost anterior sancționat disciplinar, fiind depuse în acest sens Deciziile nr. 155/_ și nr. 41/_, astfel că în mod corect la ultima abatere disciplinară constatată pârâtul a aplicat cea mai gravă sancțiune, cu aplicarea criteriilor prevăzute de art. 77 alin. 4 din Legea nr. 188/1999.
Cu privire la cercetarea disciplinară, reclamantul a pretins că nu a fost legal realizată întrucât prin sesizarea înregistrată sub nr. 593/_ s-a semnalat încălcarea de către el a atribuțiilor de serviciu la data de_, aspect imposibil ca derulare în timp.
Tribunalul a constatat că în întâmpinarea pârâtului s-a strecurat o eroare cu privire la data efectuării controlului inopinat și a constatării faptei, care a avut loc la_, iar nu la_ ; reclamantul a preluat și a încercat să exploateze această greșeală materială.
Astfel, din raportul privind rezultatul controlului inopinat a reieșit în mod clar că acesta s-a petrecut la data de_, iar în cuprinsul raportului a fost inserată și rezoluția directorului executiv al instituției de demarare a procedurilor de cercetare administrativă, din data de_ .
Reclamantul nu a invocat alte aspecte de nelegalitate cu privire la procedura de cercetare disciplinară.
Cât privește Decizia nr. 47/_, reclamantul s-a prevalat de încălcarea art.268 alin. 2 lit. a-f din Codul muncii, prevederi legale neaplicabile în speță, întrucât reclamantul a ocupat o funcție publică și de aceea sunt incidente dispozițiile Legii nr.188/1999.
Apoi, reclamantul a susținut că cercetarea disciplinară prealabilă s-a realizat cu încălcarea normelor legale în materie, dar fără a indica în mod concret motivele de nelegalitate. Or, vătămarea prevăzută de art. 1 alin. 1 și de art. 8 alin. 1, definită
de art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004, trebuie invocată și susținută de reclamant, iar instanța nu poate suplini această omisiune.
În fine, argumentul privind încetarea raportului de serviciu prin demisia reclamantului a fost deja analizat și înlăturat de instanță.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr. 544/2004, tribunalul a respins prezenta ca neîntemeiate ambele cereri înregistrate pe rolul acestei instanțe sub nr._ și nr._ .
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, s-a luat act că pârâtul nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. C. I., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate si rejudecând pe fond, modificarea în totalitate a sentinței atacate și admiterea acțiunii formulate de către acesta.
În motivele de recurs se arată că instanța de fond nejustificat nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat cu privire la cererile în probațiune formulate prin acțiunile introductive si prin precizarea depusa la dosarul cauzei pentru termenul din_ prin care a solicitat admiterea probei cu interogatoriul martorilor Mureșan A., Zamfir G., Dobran Lăcrămioara, Sautean C., angajați în cadrul serviciului P. P. L. din cadrul M. T. .
Persoanele indicate a fi citate ca si martori erau in măsura sa confirme cele afirmate de reclamant prin acțiunile introductive si sa demonstrez acțiunea șicanatoare la adresa mea și injusta modalitatea prin care a fost concediat si faptul ca nu a fost respectate procedurile legale în cazul său atât referitoare la cercetarea disciplinara cat si referitoare la demisie si concediere.
Consideră că raportat la dispozițiile art. 129 alin. 5 coroborat cu art. 167 și art. 268 din Codul de procedură civilă, instanța avea îndatorirea de a se pronunța motivat cu privire la cererile în probațiune formulate în cuprinsul acțiunii, în sensul admiterii sau, după caz, în sensul respingerii, chiar și în situația în care părțile nu s-au prezentat, solicitând judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri.
Omițând a se pronunța asupra probelor propuse de reclamant, echivalează cu nepronunțarea asupra fondului cauzei, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, pronunțând o hotărâre susceptibilă de a fi casată. Prin aceasta a fost cauzată o vătămare prin nesoluționarea practic în fond a pricinii.
Astfel cum reiese din cuprinsul sentinței nr. 8190/2013, instanța de fond nu a pus în discuție si nu s-a pronunțat cu privire la cererile în probațiune formulate prin acțiunile introductive. Prin urmare, instanța de fond a ignorat cererile în probațiune propuse prin cererea de chemare în judecată si prin cererea formulata pentru termenul din data de_, omițând a se pronunța asupra acestora, soluția dându-se exclusiv pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
Astfel, raportat la dispozițiile art. 129 alin. 5 coroborat cu art. 167 și art. 268 din Codul de procedură civilă, instanța avea îndatorirea de a se pronunța motivat cu privire la cererile în probațiune formulate în cuprinsul acțiunii, în sensul admiterii sau, după caz, în sensul respingerii, chiar și în situația în care părțile nu s-au prezentat, solicitând judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri. Omițând a se pronunța asupra probelor propuse in probațiune, situația echivalează cu nepronunțarea asupra fondului cauzei, instanța încălcând astfel formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, pronunțând o hotărâre susceptibilă de a fi casată.
Prin aceasta a fost cauzat reclamantului-recurent o vătămare prin nesoluționarea practic în fond a pricinii. Astfel, neanalizând în niciun mod cererea de probe, instanța de fond l-a sancționat în realitate cu decăderea din dreptul de a solicita și administra dovezi, ca parte componentă a dreptului la o procedură echitabilă, fără să motiveze care sunt argumentele aplicării acestei sancțiuni.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, revine jurisdicțiilor naționale sarcina de a aprecia probele administrate și pertinența celor
propuse de părți, în cadrul unei proceduri care respectă principiul contradictorialității.
Nejustificat instanța de fond a reținut ca Decizia nr. 46/_ este legala, deoarece decizia nr. 46/_ este lovita de nulitate pentru următoarele considerente:
Cercetarea disciplinara care a stat la baza emiterii deciziei nr. 46/_ este nelegala.
Așadar, in prealabil emiterii deciziei nr. 46/_ trebuia sa existe o cercetare disciplinara care să aibă ca finalitate acesta decizie.
In speța cercetarea disciplinara este nelegala, deoarece nu au fost respectate prevederile legale in materie, respectiv Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Aspectele particulare privind răspunderea disciplinara in cazul funcționarilor publici sunt conturate legislativ de prevederile Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici si ale H.G. 1344/2007.
Pentru analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare si propunerea sancțiunii disciplinare aplicabile funcționarilor publici din autoritățile sau instituțiile publice se constituie comisii de disciplina, asa cum se arata expres in art.
79 alin.l din Legea 188/1999. Așadar, se constituie comisii de disciplina cu activitate permanenta independent existenta unei cauze concrete, iar nu comisii "de caz" cu atribuții si durata limitate la analiza unei sesizări concrete.
Tot ca o particularitate, potrivit art. 79 alin.2 din Legea 188/1999, din comisia de disciplina face parte ca regula si un reprezentant al organizației sindicale reprezentative sau, prin excepție, in cazul in care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici nu sunt organizați in sindicat un reprezentant desemnat prin votul majorității funcționarilor publici pentru care este organizata comisia de disciplina.
In speța, in comisia de disciplina nu făcea parte nici un reprezentant al sindicatului organizat la nivelul instituției si din care făceam parte.
Apreciază ca, dat fiind caracterul imperativ al textului de lege menționat, aceasta cerința este una de validitate a funcționarii comisiei, astfel încât orice decizie luata de o comisie de disciplina care nu are în compunere un reprezentant al organizației sindicale reprezentative sau, după caz, un reprezentant desemnat prin votul majorității funcționarilor publici, este lovita de nulitate absoluta.
Actul administrativ de sancționare nu a fost emis in termen de 10 zile calendaristice de la data primirii raportului comisiei de disciplina.
Ultima etapa a procedurii cercetării disciplinare a funcționarilor publici consta in emiterea actul administrativ de sancționare de către angajator sub semnătura persoanei care are competenta legala de a aplica sancțiunea disciplinara. Actul administrativ de sancționare va fi emis in termen de 10 zile calendaristice de la data primirii raportului comisiei de disciplina:
In speța decizia de sancționare nu a fost emisa in termen de 10 zile de la data primirii raportului comisiei de disciplina, prin urmare sancțiunea este nulitatea absoluta.
Decizia nr. 46/_ este nelegala deoarece nu respecta prevederile art. 101 alin. 1 din Legea 188/1999, respectiv nu sunt individualizate cauzele care au dus la destituirea din funcția publica.
La individualizarea sancțiunii disciplinare se va tine seama de cauzele si gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările in care aceasta a fost săvârșita, gradul de vinovăție si consecințele abaterii, comportarea generala in timpul serviciului a funcționarului public, precum si de existenta in antecedentele acestuia a altor sancțiuni disciplinare care nu au fost radiate din cazierul administrativ al funcționarului.
Totodată, consideră că Decizia nr. 46/_ este nelegala deoarece nu respecta prevederile art. 101 alin. 1 din Legea 188/1999, respectiv nu sunt individualizate cauzele care au dus la destituirea din funcția publica.
Niciunul din cazurile enunțate de textul de lege nu au stat la baza emiterii deciziei nr. 46/2012. Decizia a fost emisa abuziv si cu aplicarea greșita a legii, deoarece nu a avut loc săvârșirea repetata a unor abateri, nu au existat abateri disciplinare care sa fi avut consecințe deosebit de grave sau un motiv de incompatibilitate.
Decizia nr. 46/_ este lovita de nulitate, deoarece nu au fost respectate prevederile art. 101 alin. 2 din Legea 188/1999.
Comunicarea actului administrativ de destituire din funcția publica trebuie să se facă in termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii si trebuie sa se facă anterior datei destituirii din funcția publica.
Menționează că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul ca Decizia nr.47/_ este legala deoarece din actele depuse in probațiune coroborate cu prevederile legale aceasta decizie este nelegala si netemeinica.
Decizia nr. 47/_ este nelegala si netemeinica, fiind lovita de nulitate absoluta deoarece nu respecta prevederile art. 101 alin.l din Legea 188/1999, respectiv nu sunt individualizate cauzele care au dus la emiterea deciziei nr. 47/_
.
Întrucât decizia de concediere nu cuprinde elementele de individualizare, consider ca este lovita de nulitate, motiv pentru care in mod justificativ a solicitat anularea deciziei nr. 47/_ .
Declarațiile martorilor propuși in probațiune puteau sa dovedească faptul ca decizia nr. 47/_ nu a fost emisa in aceasta data.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul S. P. P. L. T., solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat si menținerea sentinței atacate ca temeinica si legala
.
Analizând recursul declarat de către reclamantul C. C. I. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041CPC, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 47/_ s-a constatat încetarea raportului de serviciu al reclamantului cu pârâtul începând cu data de_, în temeiul art. 97 lit. d din Legea nr.188/1999 (fila 11).
Prin adresa nr. 1481/_ a S. ui P. P. L. T. i s-a comunicat reclamantului că s-a respins contestația formulată împotriva acestei decizii.
Din cuprinsul sentinței recurate reiese faptul că în temeiul art. 167 alin.l
C.p.c. instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei ca fiind legală, pertinenta si utila pentru soluționarea cauzei si a respins proba testimoniala si proba cu interogatoriul urmare a neîndeplinirii de către reclamant a obligației de a indica numele martorilor si de a depune interogatoriul în termenul procedural.
Așadar, instanța de fond nu a omis să se pronunțe asupra probelor propuse de reclamant așa cum greșit susține recurentul, ci s-a pronunțat motivat asupra fiecărei cereri în probațiune, admițând proba cu înscrisuri si respingând tot motivat, probele testimoniale și interogatoriul, susținerile contrare fiind nefondate.
Nefondate sunt și apărările recurentului potrivit cărora instanța de fond nu s- ar fi pronunțat asupra fondului cauzei.
Curtea reține că instanța de fond a analizat și s-a pronunțat asupra fondului cauzei, statuând asupra legalității și temeiniciei actelor administrative contestate.
Curtea va achiesa acestor statuări ale instanței de fond și va reține că în ceea ce privește nulitatea actului contestat, urmare a necomunicării acestuia în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii potrivit art.101 din Legea nr.188/1999, susținerea reclamantului este nefondată.
Probele administrate în cauză evidențiază împrejurarea că pârâtul a încercat comunicarea deciziei chiar la data emiterii acesteia respectiv_, prin predarea personală, la sediul instituției, însă, reclamantul a refuzat primirea. Apoi, la data de_, potrivit procesului verbal anexat, s-a procedat la comunicarea prin poștă a deciziei, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; împrejurarea că reclamantul a refuzat să-și ridice corespondența nu poate fi imputată pârâtului câtă vreme acesta și-a îndeplinit obligațiile care-i reveneau.
Împrejurarea că la data emiterii deciziei de sancționare reclamantul și-a depus demisia din funcția publică deținută nu poate constitui temei pentru anularea actului administrativ de sancționare.
După cum corect a reținut instanța de fond, potrivit art.102 din Legea nr.188/1999, demisia își produce efectele după trecerea unui termen de 30 zile calendaristice de la înregistrare. Cum în speță, reclamantul și-a înregistrat demisia la data de_, la momentul la care această manifestare unilaterală de voință urma să-și producă efectele, reclamantul nu mai era salariatul pârâtului.
Susținerile reclamantului potrivit cărora decizia contestată nu cuprinde cauzele care au determinat aplicarea sancțiunii disciplinare conform art.101 alin.1 din Legea nr.188/1999 nu pot fi reținute de către instanță. Astfel, Curtea reamintește că reclamantul a mai fost sancționat disciplinar anterior (deciziile nr.155/_, nr.41/_ ) astfel că pârâtul a aplicat o sancțiune mai gravă, dând eficiență criteriilor menționate în art.77 alin.4 din Legea nr.188/1999.
Cât privesc criticile reclamantului referitoare la modul de constituire a comisiilor de cercetare disciplinară, Curtea constată că acestea au fost invocate pentru prima dată în recurs astfel că acestea nu pot fi analizate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art. 312 alin.1 CPC îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul C. C. I. împotriva sentinței civile nr.18190 din 13 mai 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
A. | M. C. | M. | S. | A. M. | I. | M. N. |
red.M.S./A.C.
2 ex. _
jud.fond.C. A.
