Sentința civilă nr. 2659/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2659/2013
Ședința publică din data de 20 decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE A. P. M. GREFIER ANA-C. A.
Pe rol fiind soluționarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de contestator
M. D.
, în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. B. -N.
, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 13 decembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, a cărei pronunțare a fost amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru termenul de azi, când:
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul M. D., în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. B. -N., a formulat contestație împotriva deciziei nr. 34/_, comunicata in data de_, emisa de către C. de A. de S. B. -N., solicitând admiterea contestației formulată in termen, anularea în totalitate a deciziei nr. 34/2013 prin care a fost respinsă contestația inițială împotriva deciziilor_ _ și 13092._ referitor la obligații accesorii la plata contribuției de sănătate și să se dispună suspendarea actelor administrative atacate până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații. Ulterior, la termenul de judecată din data de_ reclamantul a renunțat la judecarea petitului având ca obiect suspendarea actului administrativ-fiscal, instața luând act de renunțare în temeiul prevederilor art. 406 C.pr.civ.
Reclamantul a contestat deciziile de impunere emise de CAS BN, prin care i s-a solicitat sa achite contribuții la fondul de sănătate pentru perioada cuprinsa intre anii 2007-2012. Au fost invocate in susținerea acestor contestații 5 puncte incidente, raportat la dispozițiile legii speciale cat si a legii de drept comun (cod de proc. fiscală, cod de proc. civ.), iar in urma analizei efectuate de biroul de contestații din cadrul CAS BN, s-a decis respingerea acestei contestații, eliberându-se in acest sens decizia nr. 34/2013.
Această decizie este de asemenea nelegală și netemeinică în opinia reclamantului, deoarece prin analiza criticilor aduse, au dat o altă interpretare dispozițiilor art. 379 Cod de pro. civ., aplicabil în cauză la data respectivă, în sensul că au nesocotit în totalitate caracterul cert, lichid și exigibil al creanței principale. S-a făcut vorbire in motivarea deciziei, că reclamantul este cel în culpă, că nu a mers să declare veniturile la CAS BN, dar și-a îndeplinit această obligație prin depunerea în termen a declarațiilor la ANAF, ocazie cu care ele au devenit publice. Se pune întrebarea, ce rol mai avea încheierea Protocolului nr. 5282/95896/2007, între cele două instituții și dacă nu cumva dispoziția legală prev de art. 215 din legea nr. 95/2006 modif. era inaplicabilă sau mai mult căzută în desuetudine.
Raportat la aceste acte de informare, încheiate de cele două instituții menționate mai sus reclamantul consideră că a îndeplinit obligația de a depune actele fiscale in termen, dar personalul din cadrul CAS BN au neglijat in totalitate aceste informări si nu s-au preocupat a da curs atribuțiilor de serviciu, in a verifica actele si a informa persoanele de obligația de plata. Se mai întreabă reclamantul retoric dacă în condițiile în care nu ar fi venit criza financiară mondială, aceste obligații se mai încasau sau s-ar fi prescris.
Consideră că suma veniturilor anuale realizate de contestator, prin norma de venit impusă având în vedere că a desfășurat o activitate de taximetrie, a fost în termen comunicată, astfel că plata accesoriilor din data, așa zisă a exigibilității lor, este una nelegală.
Au fost încălcate drepturile și principiile conferite de CEDO la un proces echitabil, sub aspectul actelor premergătoare sesizării instanței, în sensul că, deciziile fiscale au fost emise în data de_, ultima zi în care CAS BN, mai avea calitate de a recupera sumele și au fost comunicate după 6 luni.
Confortul și neprofesionalismul unor funcționari publici plătiți din banii contribuabililor a condus la aceasta situație oarecum nereală, deoarece dacă aplicarea legii nr. 95/2006 ar fi fost imediată și normele de aplicare a legii ar fi fost emise conform legii, creanțele ar fi fost recuperate imediat.
O alta critică adusă deciziei atacate este aceea că, prin sintagma "informare", in sensul codului fiscal si a actelor administrativ fiscale, creanța, din grupa căreia face parte si cea contestata se înțelege, "înștiințare" nicidecum, așa cum organul emitent 1-a catalogat ca fiind o informare in mass media. Din categoria acestor informări sunt cele emise de Agenția de meteorologie nicidecum, de ordonatorii de credite, așa cum le-a definit legea specială.
In lipsa unei înștiințări corecte, se consideră, că intimata este în eroare și culpă totală, astfel că, se impune admiterea contestației si eventual, obligarea petentului la plata creanței principale.
Se critică, această decizie si sub aspectul îngrădirii dreptului de opțiune (a alege) a contestatorului, în sensul că putea să aleagă o altă casă de sănătate și să încheie contract cu aceasta, dar legiuitorul a impus contractul dar a lăsat la latitudinea persoanelor cu cine să semneze contractul și dacă vor să aibă calitatea de asigurat.
Pe cale de consecința, in raport cu cele menționate mai sus, mai invocă in susținerea contestației, prematuritatea emiterii deciziilor de impunere, lipsa obiectului contractului de asigurat si nelegala percepere a contribuției in lipsa unui acord expres. Sancțiunea, neplății acestor contribuții este una singură, nu dobândește persoana, calitatea de asigurat, dar are alternativa pe piața românească, a contracta servicii mai bune si complete la privați, care au fost autorizați de Ministerul Sănătății.
Fondul de solidaritate, de care se face vorbire in legea specială, în cauza de față nu subzistă, deoarece asemenea fonduri se înființează cu ocazia unor calamități naturale, situații de urgență dar sistemul de sănătate nu este în această situație și nici destinația acestor fonduri nu poate fi pentru a acorda servicii medicale unor persoane, deoarece aceste servicii se asigură prin programe sociale distincte.
Nu sunt concret prezentate în deciziile atacate și nici în cea mai sus atacată, perioadele concrete pentru care se percep aceste contribuții, fiind consemnat doar lapidar, fără a detalia calitatea sau specificația contribuției, raportat la venitul determinat, norma fixă de venit, norma anuală de venit sau alt tip de venit.
Nu a fost nici până azi verificat, dacă contestatorul nu a avut cumva calitatea de angajat în acea perioadă, sau dacă a realizat efectiv venituri, situație în care dubla impune s-ar impune a fi analizată.
Este foarte interesant cum CAS BN a înțeles să comunice deciziile de impunere, care au fost emise în luna mai, respectiv_, au fost depuse in plic, ulterior in cursul lunii februarie 2013, conform comunicării s-a întocmit înștiințarea, apoi după încă o lună s-a trimis la poștă. Care a fost celeritatea în acest caz, unde mai putea respecta contestatorul termenul de 60 zile de la data emiterii actului administrativ fiscal de a depune acte în recalcularea creanței fiscale. Simplu, nici când doar să efectueze plata.
O alta critică, adusă deciziei atacate este aceea, că nu s-a menționat niciunde dacă s-a luat în calcul la soluționarea contestației, caracterul de titlu de creanța al deciziilor sau nu, și dacă aceste decizii au îndeplinit acest caracter, cu raportare directă la cele menționate mai sus.
Nici una din motivele invocate în respingerea contestației nu subzistă în această cauză dedusă judecații, situație în care se impune admiterea prezentei contestații și anularea ei în totalitate alături de admiterea contestației inițiale și anularea titlurilor executorii.
In drept, s-au invocat disp. art. 112,242 alin. 2, 274 vechiul Cod de proc. civ., Legea nr. 95/2006, art. 205, 207 Codul de proc. fiscală, OG 92/2003, OUG nr. 150/2002, OUG nr. 30/2011, art. 94 si urm 254 Noul Cod de proc. civ.
Pârâta C. de A. de S. B. -N. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, susținând în motivare, în esență, următoarele:
Legea instituie nu doar dreptul cetățenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate dar si obligația acestora de a contribui la Fond.
Persoanele exceptate de la plata acestei contribuții sunt prevăzute la art. 213 din L.95/2006,
"astfel că în afara acestora, tuturor celorlalți cetățeni le revine obligația mai sus amintita" - se arată în considerentele unor decizii ale Curții Constituționale (nr.1240/2010, nr. 1304/2009), neachitarea contribuției la asigurările de sănătate fiind justificata doar in aceste situații, din imposibilitatea obiectiva a paturilor defavorizate material de a îndeplini aceasta obligație, nu pe ignorarea lor.
Contestatorul, deși se încadrează în categoria persoanelor prevăzute la art.257(2)lit.b din L.95/2006, pentru care plata contribuției este obligatorie, nu si-a îndeplinit aceasta obligație, conduita in raport de care este in culpa si nu poate avea caracter exonerator, ci dimpotrivă, sancționator. Nimic nu îl împiedică pe acesta să opteze pentru una din casele de asigurări de sănătate aflate in subordinea CNAS, insa neexprimarea acestei opțiuni, nu poate sa conducă la concluzia pretinsa, in sensul ca nu are calitate de asigurat fiindcă nu a încheiat contract.
In sprijinul acestor argumente, pârâta se prevalează si de considerentele unor decizii ale Curții Constituționale, respectiv decizia 45/_, Decizia nr. 128 din 16 februarie 2012, Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007, Decizia nr. 1.011 din 7 iulie 2009, din cuprinsul cărora se desprinde teza potrivit cu care sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie, astfel că obligația de contribuție la acest sistem reprezintă de fapt o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor.
Prin urmare calitatea de asigurat si obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate rezulta exclusiv din lege și nu din contract.
Or, in speță contestatorul tocmai refuza îndeplinirea unei obligații legale, aceea de a plăti contribuțiile instituite de însăși legea, deși face parte din categoria celor obligați la plată în virtutea art.257(2)lit.b in calitate de persoana care a realizat venituri din activitate independentă, după cum rezultă din informațiile transmise de ANAF aferent intervalului 2007-2012.
Prin urmare, afirmațiile sale cu privire la nelegala percepere a contribuției in lipsa unui acord expres si prematuritatea emiterii deciziilor de impunere ca premiza a anularii actelor de impunere, nu pot fi primite fiindcă ar însemna ca autoritățile publice să nu-și poată îndeplini atribuțiile cu care au fost in mod legal investite.
Neplata voluntară a obligației instituită de lege în sarcina debitorului a condus la demararea acțiunilor specifice colectării sumelor cuvenite la FNUASS cu respectarea termenului de prescripție prevăzut la art.91 C.P.fiscala.
Astfel, CAS BN prin Compartimentul de specialitate a emis conform art.35 din Ordin 617/2007, actele de urmărire împotriva debitorului, emițând decizia de impunere 13092.1/_ privind contribuțiile principale pentru 2007-2011, nr.13092.2/_ privind contribuțiile principale 2012 si nr. 13092.3/_ referitoare la obligații de plata accesorii, pe baza datelor transmise pe baza de Protocol, fiindcă debitorul nu-si îndeplinise obligația declarativa menționata la art.215 din lege, pentru sumele de plata a căror scadenta legala a expirat fără să fi fost achitate.
In acest context se menționează și faptul că potrivit art.32(4) din Ord.617/2007 emis de CNAS, "persoanele fizice asigurate pe bază de contract de asigurare de sănătate, altele decât cele pentru care colectarea contribuției se realizează de ANAF, declară obligațiile către fond, potrivit declarațiilor-model prevăzute în anexa nr. 5 la prezentele norme metodologice. Declarațiile privind obligațiile la fond se depun la casele de asigurări de sănătate cu care persoana fizică asigurată a încheiat contractul de asigurare". Iar art.35(l)si (2) din ord.617/2007 arata ca titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) ori decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF, așa cum este cazul în speță. Rezultă că preluarea informațiilor pe baza de protocol se realizează in mod subsidiar, fără ca acest protocol sa anuleze obligația declarativă la care se refera textul art.215 din lege, respectiv art.32 din ord.617/2007.
Deciziile emise au fost contestate la CAS BN sub nr.3631/_ iar in soluționarea acesteia s-a emis decizia 34/_ de respingere, nefiind găsite întemeiate niciuna din criticile formulate, critici care au vizat lipsa calității de asigurat fără un contract cu CAS B. -N., lipsa caracterului
cert, lichid si exigibil al creanței, precum si aspecte formale ale deciziei de impunere, toate acestea fiind analizate in mod temeinic si soluționate de către funcționarul competent.
In ce privește susținerea ca la emiterea deciziilor, CAS BN nu a verificat eventuala calitate de angajat a debitorului, menționează ca aceasta calitate, si daca ar fi îndeplinita, nu îl exonerează pe debitor de la plata contribuțiilor aferent veniturilor realizate din activitate independenta, in raport cu prevederile art. 257(3) din lege care stipulează ca "în cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), alin. (21) și (22) și la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri". Rezulta că obligația plății contribuției la FNUASS subzistă chiar și în ipoteza cumulării calității de salariat cu aceea de persoană ce realizează venituri din activitate independentă, nefiind vorba așadar despre vreo dublă impunere cum se afirma la pag.4 a acțiunii. Iar pe de alta parte, in identificarea situației fiscale, cu ocazia formulării contestației la CAS BN, debitorul nu a prezentat nicio informație ori document in baza căruia sa pretindă ca la emiterea actelor contestate s-ar fi făcut o încadrare greșita in categoria de asigurați prevăzuta de lege. In consecința, si aceste critici sunt neîntemeiate.
In drept s-au invocat disp. art.205 NCPC, art.208, 215, 257, 259 din L.95/2006; Ordin 617/2007 al CNAS.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin Deciziile de impunere 13092.1/_ privind contribuțiile principale pentru 2007- 2011, nr.13092.2/_ privind contribuțiile principale 2012 si nr. 13092.3/_ referitoare la obligații de plata accesorii s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații de plată a unor sume cu titlu de contribuție datorată la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obținute din activități independente, precum și majorări de întârziere aferente sumelor datorate cu titlu de contribuție în perioada menționată.
Contestația formulată de reclamant împotriva menționatelor decizii de impunere a fost respinsă prin Decizia nr. 34/_ emisă de C. de A. de S. B. -N., ce face obiectul acțiunii în anulare ce face obiectul prezentului dosar.
Reclamantul a înțeles a contesta decizia de soluționare a contestației, apreciind, pentru motivele enumerate în motivarea cererii de chemare în judecată, că nu se justifică plata contribuției în raport cu veniturile obținute din activități independente.
Examinând criticile formulate de reclamant cu privire la decizia atacată, tribunalul apreciază, în acord cu poziția procesuală exprimată de pârâtă, că acestuia îi sunt aplicabile prevederile art. 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății în forma în vigoare la momentul emiterii deciziilor de impunere, în conformitate cu care avea obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, sub forma unei cote de 6,5%, care se aplica veniturilor impozabile realizate în calitate de persoană care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit.
Totodată, este de menționat că reclamantul nu face parte din categoria persoanelor exceptate de la plata acestei contribuții conform prevederilor art. 213 alin. 1 din același act normativ sau a persoanelor pentru care contribuția se plătește din alte surse (în speță, chiar dacă reclamantul ar fi realizat și alte venituri conform art. 257 alin. 2 lit. a-d din aceeași lege, în forma în vigoare la acea dată, acest aspect nu reprezintă un argument în favoarea ipotezei susținute de reclamant în sensul că nu ar datora contribuția la asigurări de sănătate și în temeiul art. 257 alin. 2 lit. b, câtă vreme alin. 3 al aceluiași art. 257 prevedea în mod neechivoc că "în cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a) - d), alin. (2^1) și (2^2) și la art. 213 alin.
(2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri."; De altfel, incidența unei atare teze nici nu a fost probată în cauză de către reclamant.
În privința celorlalte aspecte învederate de reclamant, tribunalul reține că potrivit art. 208 alin. 1 și 3 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează inclusiv pe baza principiului participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art. 211 alin. 1 și 2 din aceeași lege, "Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, (…), în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin
angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație. (2) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România";.
Prin urmare, legea instituie ca regulă asigurarea obligatorie pentru fiecare român cu domiciliul în țară. Asigurarea atrage plata unei contribuții, cu anumite excepțiile stricte prevăzute de art. 213.
Obligativitatea asigurării nu dă voie persoanelor vizate de lege să opteze între a plăti sau nu contribuția sub pretextul că nu au încheiat un contract cu casa de asigurări.
Încheierea respectivului contract este o obligație derivată din obligativitatea asigurării.
Potrivit art. 257 alin. 1, 2 și 5 și 7 și art. 259, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate. În cazul persoanelor ce desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit contribuția se plătește trimestrial sub forma unei cote ce se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de aceștia. Pentru aceștia, obligația virării contribuției de asigurări sociale de sănătate revine asiguraților.
Prin urmare, chiar dacă nu se încheie contract de asigurare, o persoană obligată să se asigure în temeiul Legii nr. 95/2006 păstrează obligația de a se asigura și de a achita contribuția legală.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că "În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare";.
Art. 36 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 prevede că "CNAS, prin CAS sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala si ale prezentelor norme metodologice";.
Potrivit art. 256 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 "Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări";.
Conform art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, "În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație";
Astfel, C. de asigurări de sănătate este obligată să colecteze sumele cuvenite fondului în cadrul termenului de prescripție fiscală, care este de 5 ani, conform art.91 Cod procedură fiscală. Nu se poate invoca vreo culpă din partea Casei că nu a întreprins mai repede masuri de colectare, cât timp reclamantul, care are obligația de declarare/virare impusă de lege, nu și-a îndeplinit aceste obligații și cât timp se încadrează în termenul de prescripție extinctivă.
Tribunalul mai reține că titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) din Ordinul nr. 617/2007 sau decizia de impunere emisă de organul competent al CAS. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF. Totodată, înscrisurile depuse la dosar de către reclamant (declarația de înregistrare fiscală - formularul 070, aflată în dublu exemplar la filele 7 și urm. dosar, înregistrată la organul fiscal în an ul 2009) nu atestă cuantumul veniturilor realizate de reclamant, în concret, din prestarea activității independente pentru care a fost autorizat, aspect în raport cu care criticile formulate cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței stabilite de pârâta CAS
B. -N., precum și cu privire la pretinsa prematuritate, nu se fondează.
Potrivit art. 110 alin.3 Cod proc. fiscală, titlul de creanță fiscală este caracterizat ca fiind "actul prin care se constată și se individualizează creanța fiscală" atât a impozitelor și taxelor, cât și
a contribuțiilor, amenzilor și altor sume de bani ce reprezintă venituri publice, întocmite de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii.
Totodată art.111 (1) Cod pr. fiscală stabilește: ,, Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează"", iar art. 119 Cod proc. fiscală prevede că "(1)Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere."
Potrivit art.141 (2) din Cod procedură fiscală "Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".
Majorările de întârziere în materie fiscală se particularizează prin aceea că ele curg din ziua imediat următoare scadenței obligației fiscale, de drept, cu excluderea posibilității de renunțare la ele și nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului, excepție de la regimul juridic al evaluării legale a daunelor-interese din dreptul comun și sunt neplafonate, calculându-se și datorându-se până în ziua încasării sumei inclusiv, pentru fiecare zi de întârziere.
Așadar neachitarea acestor contribuții la scadență determină ope legis obligativitatea suportării majorărilor de întârziere, determinat de particularitățile titlurilor de creanță fiscală ce reprezintă venituri ale bugetului general consolidat.
Față de cele ce precedă, în temeiul prevederilor legale mai sus invocate, constatând legalitatea Deciziei nr. 34/_ și a Deciziilor de impunere conteste, instanța va respinge, ne nefondată, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.
D.
, domiciliat în B., str. C. M., nr. 3, sc.B, ap. 60, jud. B. -N., CNP 1., în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. B. -N.
, cu sediul în B., str. G., nr. 5, jud. B. -N. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul
B. -N. .
Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 C.P.C prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
A. P. M. | Ana-C. | A. |
Red/dact: MAP/HVA
_ / 4 ex
