Decizia civilă nr. 5895/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5895/2013
Ședința publică din data de 22 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR M. H.
G. D. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta D. | G. | A F. P. | |
M. | împotriva sentinței civile nr. 4664 din data de _ | pronunțată de |
Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta SC E. R. P. C. S., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei un înscris intitulat concluzii, într-un sigur exemplar.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 și art. 17 din Legea nr. 554/2004 și art. 218 C. pr.fiscală, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4.664 din 10 iulie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. E. R. P. C. S.R.L. B. M., în contradictoriu cu pârâta
A.N.A.F. - D. G. A F. P. M. și,în consecință, s-a anulat decizia de respingere a contestației cu nr. 1207/_ emisă de pârâtă și parțial decizia de impunere nr. 129/_ și constatările și măsurile dispuse prin raportul de inspecție fiscală 265 din_ încheiate de pârâtă în sensul că s-au stabilit obligații suplimentare de plată în sarcina reclamantei în sumă de 3.727 lei în loc de 78.175 lei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5.291 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. decizia de impunere nr. 129 din_ emisă de pârâtă s-a stabilit în sarcina reclamantei cu titlu de obligații fiscale suplimentare de plată suma de 22.070 lei cu titlu de impozit pe profit, 10.993 majorări de întârziere, 31.350 lei cu titlu de taxă pe valoare adăugată și 13.762 lei cu titlu de majorări de întârziere, iar ulterior, prin decizia nr. 1207 din_ emisă de pârâtă s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă.
În privința deciziei nr. V/2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a arătat că aceasta trebuie interpretată în mod rațional, cu atât mai mult, cu cât la data emiterii facturilor în discuție această instanță nu se pronunțase pe calea recursului în interesul legii.
În considerarea concluziilor raportului de expertiză și a analizării conținutului facturilor în discuție, instanța de fond a apreciat că în mod greșit organul fiscal a apreciat că nu au valoare de documente justificative, în condițiile în care acestea îndeplinesc toate cerințele legale de completare, admițând acțiunea introductivă pentru suma menționată anterior.
Instanța de fond a avut în vedere că emitenții facturilor în discuție nu erau nominalizați în lisa contribuabililor declarați inactivi publicată în Monitorul Oficial, publicare ce asigură și opozabilitatea față de terți.
S-a mai reținut și faptul că administratorul reclamantei a fost scos de sub urmărire penală, în considerarea faptului că fapta nu există.
Împotriva acestei sentințe, pârâta D. G. A F. P. M. a formulat recurs
solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, recurenta critică hotărârea atacată din perspectiva neaplicării dispoziției deciziei nr. V/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție, arătând că din cele menționate de către instanța de fond se poate trage concluzia că jurisdicția supremă ar fi trebuit să se pronunțe asupra oricărei dispoziții legale și doar după aceea, acea dispoziție să fie atacată.
Cu privire la conținutul mențiunilor cuprinse pe facturi, recurentul a invocat dispozițiile art. 155 alin. 8 din Codul fiscal, unde se arată dispozițiile obligatorii ce trebuie conținute de către o factură pentru a avea calitatea de document justificativ.
Susține recurentul că o denumire incompletă sau lipsa indicării sediului sunt vicii de natură a permite concluzia că actul în discuție nu are calitatea de document justificativ.
Recurentul a arătat că prin sintagmele "societate fantomă"; sau "societate care nu funcționează la sediul declarat"; s-a referit la societățile care erau menționate pe pagina de internet a M. ui F. ca neavând depuse declarații de impozite și taxe la bugetul consolidat al sttului pentru perioada decembrie 2003 - decembrie 2006.
În privința scoaterii de sub urmărire penală, recurentul a arătat că soluția dată în materie penală nu obligă la o anumită soluție în prezenta cauză și nu poate fi reținută în prezenta cauză atât timp cât cele două demersuri vizează aspecte complet diferite.
Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond și din perspectiva stabilirii obligației de plată a cheltuielilor de judecată, arătând că nu deține fonduri necesare pentru plata acestor cheltuieli.
În drept, au fost invocate dispozițiile a rt. 304 pct. 9 C.pr.civ. și cele ale Codului fiscal.
2
Reclamanta S. E. R. P. C. S.R.L. B. M. a depus concluzii scrise
prin care a solicitat respingerea recursului (f.15)
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Decizia nr. V/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție emisă în cadrul unui recurs în interesul legii are în vedere tocmai situațiile în care se impun a fi analizate mențiunile existente pe o factură pentru ca acel înscris să dobândească valoarea unui document justificativ, art. 155 alin. 8 Cod fiscal în coroborare cu dispozițiile pertinente din Legea contabilității.
În dispozitivul acestei decizii se arată: "În aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. f) și ale art. 145 alin. (8) lit. a) și b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și ale art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, stabilesc:
Taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.";
Prin raportare și la conținutul acestei decizii instanțele de judecată au obligația de a stabili dacă mențiunile cuprinse pe facturile în discuție permit constatarea că acele înscrisuri pot avea valoarea unor documente justificative sau nu.
Instanța de judecată învestită cu soluționrea cauzei va analiza în concret conținutul facturilor și va concluziona în acord cu conținutului constatărilor ce vor fi făcute. Facturile în discuție au valoarea unor probe, analizarea conținutului fiind o condiție obligatorie pentru instanța de judecată.
Textul legal menționat anterior, art. 155 al. 8 c.fiscal, are în vedere necesitatea indicării pe facturi a elementelor ce permit identificare corectă și completă atât a vânzătorului cât și a cumpărătorului.
Din conținutul actelor fiscale contestate rezultă împrejurarea că emitenții facturilor în discuție există faptic, din perspectiva înregistrării la registrul comerțului, însă în evidențele M. ui F. au fost înscriși ca fiind societăți care nu au mai depus declarații fiscale.
În mod cert, neîndeplinirea acestei obligații legale nu împiedică persoanele juridice în cauză să desfășoare în continuare activități economice specifice obiectului lor de activitate, nedepunerea de către acele persoane juridice a declarațiilor fiscale poate avea consecințe doar în raporturile dintre acele societăți comerciale și organele fiscale, neafectând activitatea comercială desfășurată de către acestea.
Curtea reține și împrejurarea că nu se poate imputa reclamantei faptul că a acceptat să intre în relații comerciale cu aceste societăți comerciale, deoarece reclamanta, în calitate de cumpărătoare, nu avea nicio obligație de a verifica anterior situația raporturilor fiscale dintre terțul vânzător, societate comercială legal înființată, și organele fiscale.
Concluziile expertizei au fost corect reținute și însușite de către instanța de fond.
S-a stabilit în mod corect din analiza facturilor în discuție, administrate ca și probe în prezenta cauză, că acestea cuprind suficiente elemente pentru identificarea terților vânzători.
Curtea reține și împrejurarea că în mod cert organul fiscal nu a indicat pe emitenții facturilor ca fiind persoane juridice inexistente, deci neînregistrate în registrul comerțului, ci a arătat doar faptul că acele societăți comerciale nu mai aveau depuse declarații fiscale.
3
Referitor la obligația de plată a cheltuielilor de judecată, Curtea reține că aceasta se află în relație directă cu dispozițiile art. 274 alin. 1 C.pr.civ., respectiv determinare culpei în cadrul procesului și nu are nicio legătură cu situația patrimonială a celui obligat la plata.
Inexistența fondurilor alocate pentru cheltuielile de judecată stabilite de către instanțele de judecată în cadrul litigiilor purtate de către organele fiscale, nu reprezintă un motiv de neacordare a cheltuielilor de judecată.
Doar culpa procesuală și restul dispozițiilor legale cuprinse la art. 274 -
277 C.pr.civ. sunt cele care pot fi avute în vedere de către instanțele judecătorești atunci când stabilesc obligațiile de plată a cheltuielilor de judecată într-un litigiu concret.
În consecință, față de cele menționate, se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 4.664 din 10 iulie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2013.
PREȘEDINTE, F. T. | JUDECĂTOR, D. M. | JUDECĂTOR, M. H. |
G. , D. C. |
Red.D.M./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A. S. .
4
