Sentința civilă nr. 279/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 279/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant SC A. C. G. SRL în contradictoriu cu pârât D. G. A F. P. M., A. F. P., T. S.
, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 5 aprilie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru data de 12 aprilie 2013 și, ulterior, pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului M., astfel cum a fost precizată la data de 12 martie 2013 ( f. 1- 3, vol II ), reclamanta SC A. C. G. SRL a chemat în judecată pârâta DGFP M. (f. 6, vol II), solicitând a se dispune anularea Deciziei nr 243/_ emisa de catre intimata D. G. A F. P. M. -Biroul de Solutionare a Contestatiilor si, pe cale de consecinta, sa se desfiinteze în tot Decizia de Impunere cu nr de inregistrare F-MM-425 emisa de pârâtă la_, precum și Raportul de inspectie fiscala, care a stat la baza emiterii ei.
În motivare s-a arătat în esență, că actele contestate sunt nelegale, fiind emise fără o analiză petinentă a situației reale a reclamantei și a tranzacțiilor comerciale în care aceasta s-a angajat cu partenerii săi contractuali. De asemenea, s-a adus în discuție încălcarea principiului unicității controlului foscal, precum și împrejurarea că organul care a soluționat contestația administrativă nu s-a pronunțat, în substanță, asupra apărărilor formulate, mulțumindu-se să redea cele constatate prin RIF.
Prin întâmpinarea
depusă inițial în fața Tribunalului M., pârâta a solicitat respingerea cererii. Totodată, raportat la pretențiile inițiale ale reclamantei, care a solicitat doar anularea deciziei de impunere, s-a invocat excepția prematurității demersului.
Raportat la precizarea de acțiune care a fost depusă în fața Curții, la termenul din_ (f. 6-7, vol II), s-a respins excepția invocată, dintr-o dublă perspectivă. Astfel, s-a luat act de faptul că după introducerea acțiunii a fost emisă decizia de soluționare a contestației și s-a depus precizarea de acțiune, iar incidentul procedural ce putea fi invocat raportat la starea de fapt și de drept expusă în susținerea excepției, este inadmisibilitatea și nu prematuritatea.
Referitor la excepția inadmisibilității, Curtea a constatat că nici aceasta nu poate fi apreciată ca incidentă în cauză, raportat la precizarea cadrului procesual, instanța fiind legal investită din perspectiva art. 218 C.pr.fiscală.
Fiind astfel sesizată, instanța constată următoarele:
Prin decizia de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala nr.F-MM 425/_ emisă de Activitatea de I. Fiscala din cadrul DGFP M., în baza raportului de inspectie fiscala incheiat în data de_, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația achitării sumei totale de 796.919 lei, reprezentand:
224.057 lei - impozit pe profit;
109.076 lei - majorări, dobanzi și penalități de intarziere aferente impozitului pe profit;
314.807 lei - taxa pe valoarea adaugată;
148.979 lei - majorari, dobânzi și penalitati de întarziere aferente taxei pe valoarea adaugata.
Sesizată fiind cu contestația administrativă formulată de reclamantă la data de_, pârâta, prin decizia nr. 243 din_, a respins-o ca nefondată.
Petenta a înregistrat pe rolul Tribunalului M. prezenta cerere, la _
, sub nr._, solicitând anularea deciziei de impunere. Prin sentința civilă 7631/_, tribunalul a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Cluj, raportat la criteriul valoric instituit prin prev. art. 10 alin. 1 din lCA.
Pe rolul acestei instanțe, dosarul a fost înregistrat sub nr. de mai sus, iar având în vedere incidentele procedurale prealabile care s-au invocat legate de regularitatea sesizării instanței, la data de_ (f. 5, vol. II), reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând și anularea deciziei de soluționare a contestației.
Luând act de data depunerii acestei precizări, precum și de susținerile pârâtei conform cărora decizia nr. 243/2012 a fost comunicată reclamantei la data de_ (f. 23-26, vol. II), la termenul din_, respectiv cel imediat următor depunerii la dosarul cauzei a tuturor înscrisurilor care atestau modalitatea de comunicare a acestui act către reclamantă, Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității acțiunii, prin prisma prev. art. 11 din LCA.
Procedând, cu prioritate, la analiza acesteia, instanța se va pronunța în sensul respingerii incidentului procedural, cu luarea în considerare a următoarelor argumente:
Cu titlu prealabil, trebuie amintit că, deși reclamanta a indicat că data de_ nu reprezintă cea la care i s-a comunicat decizia contestată, o astfel de apărare nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, susținerile referitoare la împrejurarea înaintării altor documente, din dosarul de executare, nu au fost dovedite, iar elementele de autenticitate și conformitate ale înscrisurilor depuse la filele 23-26, vol. II, au fost considerate suficiente pentru a se porni de la premisa conform căreia data avansată de către pârâtă este cea care trebuie luată în calcul.
Așa fiind, precizarea de acțiune, în lipsa căreia întreg demersul reclamantei ar fi inadmisibil, din pespectiva prev. art. 218 C.pr.fisc., se constată că a fost depusă cu depășirea termenului de șase luni, prev. de art. 11 alin. 1 din LCA, dar înainte de expirarea celui de 1 an, reglementat de alin. 2 al aceluiași text legal.
În acest context, o primă chestiune care trebuie lămurită este legată de corecta calificare a excepției ce sancționează o astfel de neregularitate, în contextul în care în doctrină, majoritatea autorilor nu realizează neaparat distincția instituită prin prev. art. 11 alin. 5 din LCA, apreciind că și în situația în care este depășit doar termenul de șase luni, sancțiunea este cea a tardivității demersului, în sens larg, premise de la care a pornit și Curtea la momentul la care a pus în discuție excepția invocată.
Cu toate acestea, nu se poate ignora faptul că, în ceea ce privește cele două termene de sesizare a instanței de contencios administrativ, spre deosebire de vechea reglementare, Legea nr. 554/2004 califică în mod expres natura lor, în
sensul în care cel de șase luni este unul de prescripție, iar cel de 1 an, de decădere.
Deși nu există unanimitate de păreri dacă termenul de 6 luni de prescripție este unul de drept material sau procesual, de aici derivând, probabil, discuțiile doctrinare pe marginea corectei calificări a acestui incident procedural, nu este mai puțin adevărat că opinia majoritară este în sensul în care este vorba despre un termen de prescripție de drept material, de aplicabilitate generală în materia contenciosului administrativ, în lipsa unor dispoziții derogatorii.
Curtea va achiesa acestei interpretări, bazată pe argumentul conform căruia termenele de prescripție a dreptului material la acțiune nu sunt termene de procedură, ci ele aparțin dreptului material, modul lor de calcul, posibilitatea suspendării, întreruperii, condițiile procedurale de invocare fiind cele stabilite de dreptul comun în materia prescripției extinctive (M. N., Tratat de prescripție extinctivă-Ed. UJ, București, 2010, pag. 1020-1037).
În acest context, trebuie remarcat că în materia prescripției extinctive, concepția legiuitorului român s-a modificat semnificativ, urmare a intrării în vigoare a Noului Cod civil, raporturile juridice deduse judecății derulându-se sub incidența temporală a acestui act normativ.
Curtea constată că adoptarea lui nu poate fi ignorată, chiar dacă obiectul său de reglementare, definit conform prev. art. 2 alin. 1, este delimitat la raporturile juridice dintre subiectele de drept civil. Un argument în acest sens îl reprezintă, de altfel, chiar prev. alin. 2 al aceluiași text legal, conform căruia el instituie un ansamblu de reguli, care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale.
Deși nu poate fi negată specificitatea raporturilor juridice de drept administrativ, în special și, cu precădere, a celor de drept administrativ fiscal, instanța a luat act de faptul că, în contextul abrogării Decretului nr. 167/1958, nu poate fi admisă teza conform căreia NCC nu ar fi aplicabil în această materie, în ceea ce privește prescripția extinctivă, deoarece în această manieră, mențiunea expresă din textul art. 11 alin. 5 nu s-ar mai putea justifica, din moment ce nu mai există nici un alt punct de reper în ceea ce privește chestiunea în discuție, prin care să se instituie reguli coerente, accesibile și previzibile și care să reglementeze domeniul prescripției.
Or, dacă se admite această teză, ceea ce nu poate fi ignorat este tocmai modificarea esențială de poziție, în sensul în care prescripția nu operează de drept (art. 2506, alin. 1), ci numai la cererea persoanelor interesate (art. 2512 alin. 1), neexistând elemente suficiente pentru a fundamenta poziția conform căreia aceste texte legale nu ar fi aplicabile și în prezenta cauză.
De altfel, o astfel de analiză de "compatibilitate"; a fost efectuată, într-o situație cu suficiente elemente de analogie, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, instanțele de contencios administrativ apreciind că modificarea adusă textului art. 109 C.pr.civ. de la 1865 semnifică că neîndeplinirea procedurii prealabile, chiar și în această materie, nu poate fi invocată decât de către pârât, prin întâmpinare, intervenind astfel o substanțială schimbare de viziune în ceea ce privește judecarea proceselor de această natură.
Ca atare, achiesând apărărilor reclamantei conform cărora în cauză pârâta nu a dat curs prev. art. 2512 alin. 1 și art. 2513 NCC, iar instanța nu poate invoca prescripția din oficiu, conform dispozițiilor imperative ale art. 2512 alin.2, excepția de tardivitate/prescripție se impune a fi respinsă. Aceasta întrucât ne aflăm în prezenta prescriptiei dreptului la actiune și nu a decaderii, netrecand un an de la data emiterii actului atacat, intimata neîntelegand sa invoce prescriptia prin intampinare sau la primul termen de judecata, conform dispozițiilor legale
mentionate mai sus, instanta neputand sa dea eficiență unui astfel de incident din oficiu.
Un argument în plus în acest sens îl constituie chiar disp. art. 2512 alin. 3 NCC, conform cărora: "Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau al unităților sale administrativ- teritoriale.";
Pe de altă parte, Curtea apreciază util a aminti faptul că legiuitorul a considerat necesară modificarea textului art. 28 din LCA, prin Legea nr. 76/2012, în sensul în care dispozițiile sale se completează, în măsura compatibilității, și cu cele ale Codului civil. Chiar dacă această precizare este ulterioară datei la care au fost emise actele atacate, ea nu poate fi ignorată, deoarece atestă că, în lipsa unei astfel de trimiteri, instituții la care se face referire în textul legii, dar care nu sunt definite/reglementate în mod expres, rămân fără bază legală.
În ceea ce privește fondul cauzei, se constată că principala apărare invocată de către reclamantă este legată de faptul că actele emise sunt nelegale, în contextul în care ele nu se bazează pe o analiză aplicată și punctuală a situației economice reale a petentei, din care sa rezulte faptul ca materialele mentionate în facturile în dicuție nu au fost achizitionate de catre aceasta, organul de control mărginindu-se la a prelua ad literam din raportul Gărzii financiare, fara sa se faca alta cercetare suplimentara, stabilind pe "prezumtia de operatiune fictiva", un debit în sarcina reclamantei în cuantum de 7. lei.
În acest sens, petenta a învederat că a efectuat pe cheltuiala sa o expertiza contabila extrajudiciara, depusă la dosar la filele 209 și urm., vol I, întemeindu-și solicitarea de admitere a acțiunii pe concluziile expertului.
Curtea a pus în dicuția părților dacă o astfel de atitudine poate fi validată, în sensul în care soluția instanței să se bazeze pe un mijloc de probă care să nu fi fost administrat nemijlocit și în condiții de contradictorialitate, poziția reclamantei fiind în sensul în care trebuie să se analizeze constatările expertului, cu atât mai mult cu cât raportul a fost comunicat pârâtei, care nu a formulat obiecțiuni procedurale, de natura celor puse în discuție din oficiu, ci a combătut pe fond reținerile din expertiză (f. 17-20, vol. II).
Chiar dacă aceste aspecte sunt reale, instanța nu va achiesa unei astfel de opinii, întrucât, cu toate că liberalismul procesual implică și libertatea probelor și a probațiunii, nu este mai puțin adevărat că cerințele de admisibilitate și administrare a probelor sunt supuse unor condiții care depășesc sfera intereselor părților din proces și care au fost edictate în scopul bunei administrări a justiției și a respectării principiilor care guvernează procesul civil, printre care se numără și dreptul la apărare, contradictorialitatea și nemijlocirea.
Astfel, raportul depus de către reclamantă nu îndeplinește condițiile de admisibilitate privitoare la legalitatea sa, nefiind propusă și încuviințată în fața instanței, obiectivele sale nefiind dezbătute în contradictoriu și pârâta nefiind citată la efectuarea lucrării.
Așa fiind și în condițiile în care celelalte înscrisuri depuse de către reclamantă nu atestă o stare de fapt și de drept contrară celei reținute prin RIF, soluția instanței nu poate fi decât de respingere a cererii.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar lua în calcul concluziile expertizei extrajudiciare, Curtea constată că se impune a fi adoptată aceeași soluție. Aceasta întrucât, chiar dacă teza de la care pornește reclamanta, întemeindu-se pe concluziile raportului, este aceea a neteminiciei constatărilor din RIF, pe baza coroborării facturilor de achizitie cu notele de receptie și devizele lucrarilor efectuate în acea perioadă, în primul rand, pentru a se vedea daca exista concordante intre materia prima achizitionata și lucrarile efectuate, pârâta relevă
pertinent că organele de inspectie nu au invocat în raportul de inspectie faptul ca aceste bunuri se regasesc sau nu în devize de lucrari. Motivul pentru care s-a constatat ca aceste operatiuni comerciale nu sunt reale este legat de caracterul incomplet al facturilor, de lipsa avizelor de insotire a marfii și a notelor de receptie, de faptul că bunurile facturate nu au fost achitate pana la data controlului și că livrarea bunurilor respective nu a fost declarata de catre furnizor prin declarația informativă 394, etc.
În plus, se arată și că opinia expertului exprimata la raspunsul nr.3, potrivit caruia materialele achizitionate au fost date în consum, punand astfel sub semnul egalitatii inregistrarea contabilă prin care au fost date în consum cu realitatea achizitiilor efectuate în baza unor operatiuni fictive, nu poate fi acceptată, necesitatea și realitatea unei operatiuni nefiind dată de simpla inregistrare pe costurilor a materialelor a caror proveniență nu este reală.
Totodată, expertul contabil a constatat ca facturile cu care s-au achizitionat bunurile în cauza "cuprind principalele elemente mentionate la art.155, alin.5 Cod fiscal";. Deși aceste susțineri nu au fost contestate de pârâtă, aceasta subliniază corect că facturile respective trebuia sa cuprinda toate elementele prevazute de art.155, al.5 Cod fisca1. Avand în vedere prevederile Ordinului MFP nr.1850/2004 și 3512/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de intocmire și utilizare a documentelor financiar - contabile, documentele care stau la baza inregistrarilor în contabilitate pot dobandi calitatea de documente justificative în conditiile în care cuprind, în afara elementelor principale, "orice alte elemente menite sa asigure consemnarea completă a operațiunilor efectuate". În acest sens, se arată că, potrivit constatarilor din RIF, facturile nu aveau inscriptionate- în toate cazurile- numarul mijlocului de transport, numele delegatului, data, semnatura de primire etc., elemente care deși în sine nu pot părea decisive, coroborate cu celelalte neregularități imputate, atestă legalitatea actului de control.
În fine, în privința obiectivului nr. 5, pârâta a obiectat cu temei că argumentul invocat de catre expertul contabil, cum că furnizorii bunurilor și serviciilor erau activi la data livrărilor ( cu exceptia SC Lorant C. ruct SRL), este nerelevant, întrucât organele de inspecție au stabilit obligații suplimentare urmare faptului ca acesti furnizori nu au inregistrat și nu au declarat facturile în cauza, ca aceste facturi nu intrunesc conditiile de document justificativ și nu reflecta operatiuni reale. De altfel, se menționează că, comportamentul de tip "fantoma" a acestor funizori rezulta și din faptul ca toti aceștia au fost radiati sau declarati inactivi, ulterior inspectiei fiscale efectuate în data de_ .
Ca atare, Curtea va achiesa concluziei referitoare la împrejurarea că raportul de expertiza contabila nu aduce nici un argument de fond în sustinerea cererii, care sa fie justificat cu documente și motivat pe baza unor dispozitii legale, prin care sa se combata și sa se inlature pertinent constatarile organelor de inspectie fiscala. De altfel, lipsa de consistenta a argumentelor din expertiza contabila reiese și din expresii de genul: " ... am constatat ca cea mai mare parte a materialelor achiziționate cu facturi se regasesc în devizele de lucrari" sau " ... am centralizat în anexa achizitii care pot avea legatura cu obiectul de activitate, respectiv lucrarile efectuate";.
De altfel, obiectivele formulate nu au fost de natură să lămurească pe deplin aspectele imputate reclamantei prin RIF. Aceasta întrucât, deși societatea înțelege să se prevaleze de buna sa credință de la momentul achiziționării bunurilor, precum și de împrejurarea că a data dovada de diligența maximă ce poate fi cerută din partea unui comerciant, prin raportare la conținutul complet al facturilor, nu au fost relevate prin probe elemente care să ducă la o altă concluzie decât cea reținută de organele fiscale.
Deși este adevărat că prezumția de bună credință operează în favoarea contribuabilului, nu este mai puțin real că ea poate fi răsturnată de către organul fiscal, care este îndreptățit, în acest sens, să examineze din oficiu starea de fapt ce prezintă relevanță fiscală, respectiv să obțină și să interpreteze toate informațiile și înscrisurile necesare pentru dovedirea stării de fapt reale.
În egală măsură, principiul intercondiționării juridicului cu economicul în cadrul dreptului fiscal, respectiv acela al prevalenței economicului asupra juridicului are drept scop înregistrarea în contabilitate și prezentarea fidelă a operațiunilor economico-financiare, în conformitate cu realitatea economică. În acest sens, documentele care stau la baza înregistrării în contabilitate trebuie să reflecte întocmai modul în care acestea se produc, respectiv să fie în concordanță cu realitatea.
Or, tocmai acest aspect, al neconcordanței cu realitatea a operațiunilor consemnate în facturile în litigiu se impută reclamantei, iar poziția pârâtei nu a fost combătută în mod pertinent nici prin cerere și nici prin concluziile raportului de expertiză.
Astfel, pârâta a subliniat că la efectuarea inspectiei fiscale s-a avut în vedere Procesul verbal nr.8879/_, intocmit de Garda Financiara-sectia M.
, inregistrat la D. G. a F. P. M. sub nr.13746/_ . Urmare a faptului ca au aparut informatii noi, s-a emis Decizia de reverificare nr.1448/_, în baza careia s-a procedat la reverificarea obligatiilor fiscale, astfel:impozitul pe profit pentru perioada_ -_ și
taxa pe valoarea adaugata pentru perioada_ -_ .
De reținut este și că SC A. C. G. SRL are ca obiect principal de activitate: C. ructii hidrotehnice, cod CAEN 4291, iar potrivit constatarilor Garzii Financiara-sectia M., societatea verificata a inregistrat în evidenta contabila, în perioada 2008 - 2011, achizitii de materiale de constructii și prestari servicii pentru care exista suspiciuni ca operatiunile inscrise în facturi nu sunt reale, suspiciuni intarite și de neconcordantele rezultate din declaratiile "394". Printre furnizorii cu care SC A. C. G. SRL a desfasurat operatiuni comerciale se regasesc societati cu comportament de tip " fantoma", existand astfel suspiciunea ca societatea verificata a inregistrat în evidenta contabila documente de provenienta fictiva, emise de societati care, desi sunt atestate prin certificat fiscal de inmatriculare și cod fiscal, nu au sediu real sau asociati care sa poata fi identificați și care nu-și îndeplinesc obligatiile fiscale.
Astfel, s-a concluzionat în sensul în care SC A. C. G. SRL a realizat aceste achizitii în baza unor documente care nu reflectă operatiuni reale, prin urmare, operatiunile fiind fictive nu au avut un scop economic și nu au fost destinate în folosul realizarii de operatiuni taxabile.
În perioada supusa reverificarii, respectiv_ -_, organele de inspectie fiscala au constatat ca SC A. C. G. SRL a inregistrat în evidenta contabila, facturi fiscale reprezentand materiale de constructii și prestari servicii emise de SC WEB IMPEX BAU SRL, SC RAST UND RU IMPEX, SRL, SC ARCOMAT SRL, SC PGH IZA SRL și SC CORNELIUS GO C. RUCT SRL în suma
de 685.550 lei cu taxa pe valoarea adaugata aferenta în suma de 130.255 lei.
De asemenea, în perioada_ -_, SC A. C. G. SRL a inregistrat în evidenta contabila, facturi fiscale reprezentand materiale de constructii și prestari servicii emise SC LORANT C. RUCT SRL, SC JURVACOS SRL, SC C. RUCT STIL SRL și SC ARIS DADO SRL în suma de 6. lei cu taxa pe valoarea adaugata aferenta în sumă de 146.283 lei.
S-a reținut că reclamanta SC A. C. G. SRL nu a facut dovada ca operatiunile economice inscrise în aceste facturi au fost reale, intrucat aprovizionarile de materiale de constructii nu pot fi justificate cu documente care sa
ateste ca aceste bunuri au existat, nu detine note de receptie, documente de transport, avize de expeditie, certificate de calitate și de garantie, iar facturile nu au fost completate cu mijlocul de transport cu care s-a efectuat transportul marfurilor
, în concluzie facturile nu au fost completate asa cum prevede Ordinul MFP nr.1850/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de intocmire și utilizare a documentelor financiar contabile, care precizeaza ca, documentele care stau la baza inregistrarilor în contabilitate pot dobandi calitatea de documente justificative în conditiile în care cuprind, în afara elementelor principale" orice alte elemente care sa asigure consemnarea completa a operatiunilor efectuate".
Conform Procesului verbal nr.15381/_ intocmit de Garda Financiara- sectia Satu M., SC WEB IMPEX BAU SRL nu a functionat la acea data la sediul declarat și se afla în procedura de insolventa din data de _ . Pentru nepredarea actelor contabile lichidatorul judiciar a formulat prin adresa nr.2649/_, sesizare penala impotriva administratorilor Ciorba G. și Mona Zsolt, pentru infractiuni la Legea nr.85/2006, Legea nr.82/1991, Legea nr.31 /1990 și Legea nr.241/2005.
Lichidatorul judiciar a afirmat ca nu a autorizat și nici nu are cunostinta de efectuarea unor tranzactii de vanzare-cumparare efectuate de catre SC WEB IMPEX BAU SRL de la data la care a devenit administrator, respectiv de la_ și pana la data de_, facturile în litigiu fiind emise în acest interval.
Din Procesul verbal intocmit de Garda Financiara-sectia M. la data de_, rezulta ca SC RAST UND RU IMPEX SRL are ca obiect de activitate" baruri și restaurante" și a achizitionat materialele pe care le-a livrat la SC A. C.
G. SRL în baza unor facturi nereale, de la trei societati comerciale care nu le-au inregistrat în evidenta contabila, nu au declarat și nu au virat la bugetul statului obligatiile fiscale rezultate și nu functioneaza la sediul social declarat sau se afla în stare de insolventa, iar Oprea Albert Sandor, administratorul SC RAST UND RU IMPEX SRL nu locuieste la adresa de domiciliu, potrivit adresei nr.602463/_ emisa de Garda Financiara-sectia Harghita, motiv pentru care Garda Financiara - sectia M. a intocmit sesizare penala în ceea ce priveste SC RAST UND RU IMPEX SRL.
S-a mai reținut că niciuna dintre livrarile de materile de constructii și prestari servicii nu au fost declarate de furnizori, prin declaratiile informative"394".
Organele de inspectie fiscala au mai constatat ca SC PGH IZA SRL nu a depus bilant contabil pe anii 2009 - 2011, iar ultimul decont de taxa pe valoarea adaugata a fost depus în data de_, iar SC LORANT C. RUCT SRL nu are salariati, mijloace fixe, utilaje și echipamente necesare executarii lucrarilor facturate catre SC A. C. G. SRL și SC JURVACOS SRL nu detine în patrimoniu propriu bunuri, iar marfa comercializata catre SC A. C. G. SRL potrivit declaratiilor informative "394", provine de la societati comerciale cu comportament de tip" fantoma" care fac obiectul unor sesizari penale în curs de cercetare la organele de urmarire penala privind diferite infractiuni de evaziune fiscala( SC C. RUCT STL 2007 SRL, SC FAN CRM C. RUCT SRL, SC FLOR, METAL SRL și SC RASI G. SRL).
Potrivit notei explicative luate fostului administrator al SC JURVACOS SRL, d- ul Jurja V. Cosmin, cu exceptia unui numar de 10 facturi pe care le-a completat personal, restul operatiunilor comerciale nu sunt reale.
In ceea ce priveste transportul materialelor facturate de SC C. RUCT STIL, organele de inspectie fiscala au constatat ca pe facturi este inscris numarul mijlocului de transport_, proprietatea SC A. C. G. SRL, în timp ce în Nota explicativa data de catre administratorul acesteia, R. Cristian declara ca materialele au fost aduse de catre furnizor cu un trailer.
In cazul SC ARIS DADO SRL, organele de inspectie fiscala au constatat ca are ca obiect de activitate" comert cu amanuntul de produse alimentare" și nu depune declaratii fiscale incepand cu luna iunie 2011.
În acest context, toate cheltuielile înregistrate în baza acestor facturi au fost considerate nedeductibile, fiind calculat impozitul pe profit suplimentar în suma totala de 224.057 lei, majorari și dobanzi de intarziere aferente în suma totala de 78869 lei și penalitati de intarziere aferente în suma totala de 30207 lei. Totodată, în ceea ce privește TVA, s-a constatat că potrivit art.146 alin.(1)
lit.a) din Legea nr.571/2003, republicata, pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei persoana impozabila trebuie sa detina o factura care sa cuprinda informatiile prevazute la art.155 alin.(5).
Avand în vedere cele prezentate mai sus, organele de inspectie fiscala au apreciat ca SC A. C. G. SRL a realizat achizitii în baza unor documente care nu reflecta operatiuni reale. Astfel, operatiunile fiind fictive, nu au avut un scop economic și nu au fost destinate realizarii de operatiuni taxabile conform art.145 alin.(2) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile și completarile ulterioare.
In concluzie, pentru perioada reverificata, organele de inspectie fiscala au stabilit o taxa pe valoarea adaugata suplimentara în suma de 1. lei.
Pentru neachitarea în termen a taxei pe valoarea adaugata în suma de 1. lei, organele de inspectie fiscala au calculat majorari și dobanzi de întârziere în suma de 86310 lei conform art.120 alin. 1) din OG nr.92/2003, privind Codul de procedura fiscala, republicata și penalitati de intarziere în suma de 19538 lei, conform art.1201 alin.(2) lit.c) din acelasi act normativ.
Totodată, s-a reținut că, conform evidentelor contabile, SC A. C. G. SRL figureaza la data de_ cu un sold debitor al contului 117" Rezultatul reportat" în suma de 2. lei.O parte din aceasta suma, respectiv 50323 lei reprezinta piese de schimb în valoare de 6243 lei, servicii executate de terti în valoare de 27580 lei și materiale în valoare de 16500 lei, achizitionate și inregistrate în in luna ianuarie 2011 în contul 471, prin articolele contabile 471
=401 și 4426 = 401, iar în luna februarie 2011 au fost trecute în mod nejustificat pe pierdere, prin articolul contabil 117 = 471.
La achizitionarea acestor bunuri și servicii, SC A. C. G. SRL a dedus taxa pe valoarea adaugata în suma de 12078 lei, asa cum rezulta din jurnalele de cumparari și balanta de verificare.
Avand în vedere ca aceste achizitii nu au fost destinate realizarii de operatiuni taxabile, organele de inspectie fiscala nu dau drept de deducere a taxei pe valoarea adaugata în suma de 12078 lei, aceasta suma fiind stabilita suplimentar de plata.
S-a mai imputat reclamantei că în perioada februarie -decembrie 2011 a dedus taxa pe valoarea adaugata în suma de 26191 lei, provenind din bonuri fiscale în valoare de 1. lei, reprezentand contravaloarea carburantilor auto utilizați pentru utilajele din dotare ( grup electrogen, incarcator frontal, excavator).
Potrivit prevederilor pct.46(2) din Normele de aplicare a Legii nr.571/2003, aprobat prin HG nr.44/2004, deducerea taxei pe valoarea adaugata aferenta carburantilor auto achizitionati se poate face în baza bonurilor fiscale emise de casele de marcat daca sunt stampilate și au inscrise denumirea cumparatorului și numarul de inmatriculare, dar numai pentru autovehicule inmatriculate în circulatie.
Intrucat achizitiile în acest caz nu se incadreaza în prevederile legale mentionate, organele de inspectie fiscala nu au acordat drept de deducere a taxei pe valoarea adaugata în suma de 26191 lei, stabilind suplimentar aceasta suma.
Astfel, pentru perioada_ -_, organele de inspectie fiscala au stabilit o taxa pe valoarea adaugata suplimentara în suma de 1. lei, majorari și dobanzi de intarziere aferente în suma de 15521 conform art.120 alin.(1) din OG nr.92/2003, privind Codul de procedura fiscala, republicata și penalitati de intarziere în suma de 27610 lei, conform art.120 ind. 1 alin.(2) lit.c) din acelasi act normativ.
In concluzie, pentru perioada_ -_, s-a stabilit o taxa pe valoarea adaugata suplimentara în suma de 3. lei, majorari și dobanzi de intarziere aferente în suma de 1. lei și penalitati de intarziere aferente în suma de 47148 lei.
Curtea constată că aceste neregularități sesizate justifică calcularea sumelor suplimentare imputate reclamantei, susținerile contrare ale acesteia nefiind probate.
Astfel, nu a fost combătută pertinent, nici prin concluziile raportului de expertiză, teza fictivității acestor operațiuni, deduse din coroborarea tuturor aspectelor învederate de organul de control (facturi fiscale, emise pentru livrare materiale de constructii, care nu au anexate avize de insotire a marfii, necompletate cu date privind mijloacele de transport cu care s-a efectuat livrarea, neîntocmirea notelor de receptie pentru bunurile aprovizionate, neachitarea unora din sumele înscrise în facturi sau achitarea lor în numerar, pentru cele cu o valoare sub 5000 lei fiecare, nedeclararea livrarilor prin deconturile de taxa pe valoarea adaugata și declaratia 394, nedepunerea, din partea furnizorilor, a declaratiilor de impozite și taxe și neachitarea contributiilor, impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat).
În plus, unele operațiuni au fost derulate cu societăți care se aflau la acel moment în stare de insolvență, respectiv SC WEB IMPEX BAU SRL, iar în privința SC LORANT C. RUCT SRL, s-a dovedit că nu avea salariati, mijloace fixe, utilaje și echipamente necesare executarii lucrarilor facturate catre SC A. C. G. SRL.
Totodată, SC JURVACOS SRL nu detine în patrimoniu propriu bunuri, iar marfa cornercializata catre SC A. C. G. SRL provine potrivit declaratiilor informative "394" de la societati comerciale cu comportament de tip " fantoma", iar conform notei explicative luate fostului administrator al SC JURVACOS SRL, acesta recunoaste ca, cu exceptia unui numar de 10 facturi, pe care le-a completat personal, restul operatiunilor comerciale nu sunt reale.
Mai mult, din documentația depusă la dosar rezultă că toate societatile care au emis facturi catre SC A. C. G. SRL, fac obiectul cercetarilor penale, argument care justifică, o dată în plus, concluzia conform căreia aceste facturi au fost inregistrate în evidenta contabila de SC A. C. G. SRL pentru a diminua profitul impozabil și taxa pe valoarea adaugată de plată.
De amintit este și că, pentru prestarile de servicii, reprezentand lucrari de constructii și transport marfa, facturate pentru SC A. C. G. SRL, de societatile în speta, sunt aplicabile prevederile pct.48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr.44/2004, referitor la art.21 alin.(4) lit.m), nefăcându-se dovada ca serviciile au fost efectiv prestate în baza unui contract care sa cuprinda date referitoare la prestatori, termene de executie, precizarea serviciilor prestate, precum și tarifele percepute, respectiv valoare totala a contractului și defalcarea cheltuielilor pe intreaga durata de desfasurare a contractului, justificata prin situatii de lucru, procese verbale de receptie și rapoarte de lucru.
De asemenea, unele societati au ca obiect de activitate " baruri și restaurante" și "comert cu amanunutul de produse alimentare", insa facturile emise de acestea reprezinta prestari servicii de constructii.
In concluzie, Curtea va achiesa poziției pârâtei, în sensul în care SC A. C.
G. SRL datoreaza impozitul pe profit suplimentar în suma de 2. lei, cu majorările aferente, constatând și că nu au fost aduse critici cu privire la faptul că, pentru anul 2011, petenta evidentiaza un impozit pe profit în suma de 17738 lei, dar declara la organul fiscal teritorial suma de 891 lei, rezultand astfel un impozit pe profit nedeclarat în suma de 168471ei.
Plecând de la aceste premise, trebuie acceptate și concluziile referitoare la TVA, având în vedere că reclamanta a înregistrat în evidenta contabila, în mod nejustificat, cheltuieli în suma de 1295060 lei, pentru care a dedus taxa pe valoarea adaugata în suma de 2. lei, pe baza facturilor fiscale emise de cele 9 societati comerciale, avand la baza operatiuni nereale. Aceasta întrucât societatea nu a prezentat documentele justificative, care sa ateste realitatea operatiunilor economice desfășurate, în contextul în care facturile fiscale nu au fost completate cu toate informatiile prevazute de art.155 alin.(5), respectiv pe facturile în speta nu este mentionat mijlocul de transport cu care a fost efectuat transportul, iar pentru materialele de constructii inscrise în facturi nu au fost intocmite note de receptie și bonuri de consum.
Ca atare, în mod corect au fost aplicate prin actele contestate prev. art. art.145 alin.(2) lit.a), art. 146 alin.( 1) lit.a), art.155 alin.(5) lit.k) și m) din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, republicată.
De asemenea, prin acțiunea formulată, nu au fost contestate reținerile conform cărora reclamanta ar fi dedus nejustificat taxa pe valoarea adaugata în suma de 26191 lei, provenind din bonuri fiscale în valoare de 1. lei, reprezentand carburanti auto utilizati pentru utilajele din dotare ( grup electrogen, incarcator frontal, excavator), în condițiile în care bonurile fiscale nu erau stampilate și nu au inscrise denumirea cumparatorului și numarul de inmatriculare a autovehiculului.
C. atând și că în privința majorărilor, dobanzilor și penalitatilor de intarziere aferente, au fost corect aplicate prev. art. 119 alin. 1 și art. 120 alin. 1 și 7 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, Curtea se va pronunța în sensul respingerii acțiunii precizate, în baza prev. art. 18 din LCA, art. 218 C.pr.fisc., luând în considerare și faptul că toate deciziile cu repercusiuni fiscale trebuie luate doar în scopul realizării obiectivului pentru care "întreprinderea"; fost constituită. Orice diminuare a activului net, ca urmare a acestor operațiuni, ar trebui să aibă în compensare o contrapartidă materială sau nematerială.
Reclamanta nu a fost în măsură să justifice că angajarea cheltuielilor în litigiu are legătură cu o exploatare normală și că a avut în compensare o contrapartidă materială sau nematerială.
Este adevărat că principiul libertății de gestiune conferă contribuabilului dreptul de angaja acele cheltuieli pe care le consideră necesare în vederea reușitei afacerii sale. Nu mai puțin adevărat este însă faptul că efectuarea de acte anormale de gestiune constituie o limită a principiului mai anterior evocat. Externalizarea activelor în această manieră nu răspunde exigențelor unei politici conforme cu interesul social, întrucât nu există repere care să poată fundamenta concluzia că decizia încheierii și executării acestor convenții s-a realizat în mod documentat, în concordanță cu situațiile financiare, mersul afacerii și intenția strategică .
De asemenea, în ceea ce privește TVA, deși întreaga jurisprudență comunitară și națională este în sensul că, în aprecierea realității fiscale a operațiunii economice a contribuabilului, conținutul formal al documentelor, inclusiv al facturii, nu trebuie absolutizat, nu este mai puțin adevărat că s-a admis că trebuie exclus caracterul real al unei operațiuni economice atunci când
se efectuează tranzacții fictive, iar proba caracterului fictiv trebuie realizată de către organele de control fiscal.
Conform jurisprudenței CJUE, Directiva TVA trebuie interpretată ca interzicând orice drept al unei persoane impozabile de a deduce TVA plătită în amonte, dacă tranzacțiile din care acest drept derivă constituie o practivă abuzivă.
Pentru a fi în prezența unei practici abuzive, este necesar, în primul rând, ca tranzacțiile în cauză, indiferent de aplicarea formală a condițiilor prevăzute de dispozițiile relevante ale Directivei sau ale legislației naționale care o transpune, să aibă ca efect obținerea unui avantaj fiscal a cărui acordare ar fi contrară scopului acestor prevederi. În al doilea rând, trebuie de asemenea să rezulte dintr- un număr de factori obiectivi că scopul esențial al acestor tranzacții este obținerea unui avantaj fiscal. Or, raportat la toate elementele mai sus enumerate, legate de amploarea și caracterul repetitiv al neregulilor constatate, la împrejurarea că toți furnizorii emitenți ai facturilor în discuție sunt în prezent în atenția organelor de urmărire penală, având un comportament de tip "fantomă";, unele dintre acestea aflându-se în stare de insolvență chiar la momentul derulării operațiunilor, Curtea constată că pârâta a făcut proba caracterului fictiv al operațiunilor care au stat la baza emiterii facturilor.
Nu se poate aprecia, luând în considerare toate aceste elemente, că reclamanta, în mod obiectiv, nu știa sau nu putea să știe că tranzacțiile în cauză erau conexe unei fraude comise de partenerii săi contractuali.
Or, atunci când există o astfel de practică, tranzacțiile implicate trebuie să fie "redefinite astfel încât să se restabilească starea de fapt relevantă în absența tranzacțiilor care constituie o practică abuzivă";. (CJE, cauza C-255/02, Halifax plc, Leeds Permanent Development Services Ltd, County Wide Property Investments Ltd c.Commissioners of Customs / Excise, publicată în Culegere 2006, p.I-1609).
Instanța a reținut și că nu poate fi validată nici apărarea conform căreia decizia de impunere a fost emisă cu încălcarea principiului unicității controlului fiscal. În susținerea acestei poziții, s-a indicat că petenta a mai fost supusa controlului fiscal în luna martie 2011, pentru perioada_ -_, inspectia fiscala fiind finalizata prin Decizia de impunere nr. F-MM 796/_, iar perioada cuprinsa în decizia de impunere ce face obiectul prezentei cauze este _
-_ .
Deși instanța nu contestă că, de principiu, prev. art. 105 alin. 3 C.pr.fisc. sunt în sensul celor susținute de reclamantă, trebuie reținut caracterul real al apărărilor pârâtei în sensul în care, de la data inspectiei fiscale anterioare și pana la implinirea termenului de prescriptie, au aparut date suplimentare, necunoscute inspectorilor fiscali, respectiv diferențele rezultate din situația neconcordantelor aferente declarațiilor recapitulative "394" privind livrarile/achizitiile pe teritoriul României, situație atestată de procesul verbal al Gărzii Financiare M. nr. 8879/2011, la care s-a făcut referire anterior.
Ca atare, conducatorul Activitatii de I. Fiscala a emis decizia de reverificare, la data de_, în conformitate cu art.105 indice 1 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicată, Curtea constatând ca îndeplinite condițiile de fond și de procedură impuse de acest text legal.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității.
Respinge acțiunea precizată formulată de reclamanta SC A. C. G. SRL cu sediul în S. -M., str. U., nr.7A/3, jud. M. în contradictoriu cu
pârâta D. G. A F. P. M. nr.2A, jud. M. . Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din _ | , cu sediul în B. -M., A. . | S. | , |
PREȘEDINTE, M. B. A. | GREFIER, B. |
Red.M.B./dact.L.C.C.
4 ex./_
