Decizia civilă nr. 11794/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 11794/2013
Ședința publică din data de 6 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: M. -I. I. JUDECĂTOR: S. AL H.
G.: E. T. V.
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurenta SC I. P. S. - IN
, PRIN ADMINISTRATOR S. B. S. împotriva sentinței civile nr. 4464/_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. privind și pe intimații A. -D. G. A F. P. M. și SC I. P. S. - PRIN ADMINISTRATOR J. B. I. S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților din litigiu.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează că prezentul recurs se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este legal timbrat, dovada plății fiind depusă la dosar la data de_ . Totodată se constată că s-a solicitat judecarea recursului și în lipsă conform art. 242 al. 2 CPC.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4.464 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., s-a respins acțiunea în contencios fiscal formulată de debitoarea SC I. P. S. B. M., în reorganizare, prin administrator special B.
, în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. M. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că societatea reclamantă se află în reorganzare judiciară, dispusă prin sentința civlă nr. 1639 din_, pronunțată în dosar nr._ al T. ui M. .
Prin decizia nr. 157 din_ emisă de pârâta D. G. a F. P.
M. s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de debitoarea SC I. P.
S. B. M. împotriva deciziei de impunere nr. 2514 din 23.XII.2011, prin care s- au stabilit obligații fiscale suplimentare reprezentând TVA în sumă de 19.471 lei pentru perioada_ -_ și majorări de întârziere în cuantum de 15.885 lei.
Nu a putut fi primit primul aspect invocat de reclamantă cu privire la nelegalitatea deciziei de reverificare nr. 13.386 din 20.XII.2011, atâta vreme cât, aceasta a fost emisă în baza art. 105 al. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 republicată și completată privind Codul de procedură fiscală, urmare constatării neconcordanțelor aferente declarațiilor recapitulative 394 privind livrările/achizițiile pe teritoriul României.
În semestrul II al anului 2008, reclamanta a declarat achiziții de la SC D. Euroconstruct S. în sumă de 121.951 lei, taxa pe valoare adăugată fiind de
19.471 lei iar societatea de la care s-a achiziționat bunul nu a declarat livrări către reclamantă.
Dat fiind faptul că prin sentința civilă nr. 5081 din_, pronunțată de Tribunalul București, s-a dispus dizolvarea SC D. Euroconstruct S. pentru că nu a depus bilanțurile contabile aferente anilor 2004 - 2006, aceasta nu putea să emită factura fiscală nr. 14 din_ reprezentând achiziția unui încărcător frontal Caterpilar 914 G, societatea nemaifiind persoană impozabilă.
Pe de altă parte, factura nu cuprinde alte date de identificare a bunului livrat, situație în care nu conține toate elementele prevăzute de art. 155 al. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Potrivit dispozițiilor art. 21 al. 4 lit. f din Codul fiscal, "nu sunt deductibile";, între altele, "cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor";.
Art. 145 Cod fiscal prevede că exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată este condiționată de justificarea dreptului respectiv, în funcție de felul operațiunii, cu unul dintre documentele specificate, diferențiat, la lit. a și b din acel alineat iar prin art. 6 din Legea nr. 82/1991, republicată, se prevede, la alin. 1 că "orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ";, iar la alin. 2 că
"Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.
Față de cele arătate, instanța de fond a apreciat că reclamanta nu este îndreptățită la deducerea TVA iar majorările de întârziere au fost calculate în baza art. 119 al. 1 din O.G. nr. 92/2003, republicată.
În contextul normelor legale imperative enunțate anterior, instanța nu și-a însușit concluziile exprimate în lucrarea de expertiză întocmită în cauză de expertul A. ișor Florea potrivit cărora reclamanta nu este plătitor de TVA, respectiv majorări de întârziere.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, în cauză nu au fost identificate elemente de natură să ducă la anularea actelor administrativ fiscale atacate prin acțiunea dedusă judecății, situație în care aceasta este neîntemeiată și a fost respinsă în baza art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare raportat la art. 218 din O.G. nr. 92/2003 republicată și modificată, conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe, debitoarea S.C. I. P. S.R.L. B. M. a declarat recurs
prin care a solicitat modificarea hotărârii recurate și pe cale de consecință, anularea deciziei nr. 157 din_, a deciziei de reverificare dispusă în baza referatului nr. 13386 din_ prin care s-a dispus reverificarea TVA pentru perioada_ - 3_, anularea deciziei de modificare a bazei de impunere nr. 2514/_ atacate în sensul înlăturării obligației de plată în cuantum de
19.471 lei reprezentând TVA pentru perioada_ -_ și 15.885 lei reprezentând majorări de întârziere aferente perioadei_ -_ .
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 2 și 3 C.pr.civ., recurenta a arătat că prin raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 13.623 din_ se reține în sarcina petentei că, cu ocazia verificării listei neconcordanțelor din declarația informativă cod 394 s-a constatat că în semestrul II a anului 2008, SC I. P. S. a declarat achiziții în sumă de
102.480 lei bază impozabilă și 19.471 lei de la SC D. Euroconstruct S., societate care nu declară livrări către societatea verificată și nu depune deconturile de TVA și declarația informativă cod 394.
Societatea emitentă a facturii, SC D. Euroconstruct S., fiind verificată în baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului, apare ca fiind în
lichidare din luna septembrie 2007 pentru nedepunerea la Registrul Comerțului a bilanțurilor anuale pe anii 2004 - 2008.
Recurenta a susținut că este nelegală sentința și decizia atacată întrucât societatea emitentă a facturii SC D. Euroconstruct S., aflată în procedură de lichidare începând cu luna septembrie 2007, pe durata dizolvării judiciare, până la închiderea procedurii, are calitatea de persoană impozabilă, continuând să existe. În prezenta cauză societatea este în curs de lichidare, iar prin intermediul lichidatorului desemnat și înlocuit la_, societatea a efectuat operații juridice care presupun existența acesteia ca și persoană juridică.
Pe de altă parte, a mai susținut recurenta, nu are obligația de a verifica toate persoanele juridice cu care desfășoară relații comerciale, sens în care nu trebuia și nu putea să aibă cunoștință ca emitentul facturii este supus procedurii lichidării.
Referitor la decizia de reverificare dispusă în baza referatului nr. 13386 din_ prin care s-a dispus reverificarea TVA pentru perioada_ - 3_, recurenta apreciază că aceasta este nelegală și realizată cu încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. 3 din Codul de procedură fiscală.
Conform art. 105 al. 3 Cod pr. fiscală, inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării. În sensul acestor dispoziții, recurenta arată că a mai fost verificată din punct de vedere fiscal (a se vedea pag. 4 Capitolul Constatări Fiscale din Raportul de I. Fiscală nr. 13623/2011), verificări care nu au dus la verificarea bazei impozabile față de factura în litigiu deși situația descrisă, în ceea ce privește emitentul facturii, exista la data efectuării primei inspecții fiscale.
În concluzie, a susținut recurenta, având în vedere că procedura lichidării în care se află emitentul facturii în litigiu era în vigoare la data primului control, organul fiscal putea și trebuia să verifice dacă emitentul acestei facturi are sau nu calitatea de persoană impozabilă. Această împrejurare imputată societății la acel moment ar fi dus la diminuarea sumei datorate cel puțin cu penalitățile reținute și contestate în prezent.
Intimata D. G. REGIONALĂ A F. P. C. -NAPOCA prin
ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A F. P. M. a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate. Astfel, se apreciază că taxa pe valoare adăugată din factura nr. 1401/0_ înregistrată de reclamantă nu era deductibilă având în vedere că S.C. D. Construct S.R.L. nu putea desfășura activități economice fiind dizolvată, deci nu putea emite facturi, motiv pentru care cheltuielile ocazionate de achiziția încărcătorului frontal "Caterpilar 914G"; nu au fost înregistrate în baza unei facturi legale care să cuprindă informațiile prev. de art. 115 alin.5.
Cât privește apărarea reclamantei cu privire la reverificare, se arată că nu poate fi luată în considerare întrucât reverificarea a avut loc în contextul unor date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscale, iar prin decizia nr. 87/2011 s-a hotărât că începând cu această dată se verifica existența în cadrul raportului a constatărilor privind diferențele comunicate prin sistemul VIES și al celor existente în aplicația "394";. De altfel, se arată că în raportul de inspecție fiscală organele de inspecție au constatat că prin decontul de T.V.A. al lunii iulie 2008 înregistrat la A.F.P. recurenta reclamantă a declarat T.V.A. de recuperat, rezultând astfel că s-a verificat cu ocazia acestei inspecții doar fișa sintetică existentă în baza de data a A.F.P. și nu forma și conținutul facturii emise de furnizori.
Potrivit normelor fiscale, sunt deductibile doar cheltuielile care au la bază documente justificative. Recurenta nu a justificat deducerea în condițiile normei, nefiind îndreptățită la deducere și prin urmare datorează și majorări calculate în baza art. 119 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate și a normelor juridice incidente, Curtea reține următoarele
:
În urma controlului efectuat în condițiile reverificării la societatea recurentă prin raportul de inspecție organele fiscale s-a reținut că taxa pe valoarea adăugată din factura nr. 140/0_ emisă de S.C. D. Euroconstruct S.R.L. nu era deductibilă întrucât această societate era dizolvată începând cu_, nu putea desfășura activități economice și deci nu putea emite facturi, astfel că factura neîntrunind condițiile cerute de art. 155 alin. 5 Cod fiscal nu putea fi considerată document justificativ.
Urmare a constatărilor, prin actele încheiate a fost stabilit de organele fiscale în sarcina societății obligații fiscale în sumă de 35.356 lei reprezentând
T.V.A. și majorări.
Contestația administrativă a recurentei a fost respinsă prin Decizia nr. 157 din_ a DGFP M. - Biroul de Soluționare a Contestațiilor, iar prima instanță a achiesat la apărările organului fiscal, respingând acțiunea reclamantei.
Se observă că principalul aspect reținut de organele fiscale în determinarea obligațiilor de plată stabilite în sarcina recurentei este acela că terțul emitent al facturii, S.C. D. Euroconstruct S.R.L., era dizolvat, nu a înregistrat și nu a achitat taxa pe valoare adăugată și nu putea emite facturi, nefiind o persoană impozabilă.
Această afirmație nu poate fi validată deoarece până la momentul radierii din registrul comerțului, S.C. D. Euroconstruct S.R.L. putea emite facturi, păstrându-și capacitatea restrânsă de exercițiu pentru efectuarea operațiunilor specifice lichidării, în care se încadrează cu certitudine și operațiunea de valorificare a bunurilor aparținând societății dizolvate. Faptul că facturile nu au fost înregistrate de emitent nu produce consecințe față de recurentă, în privința căreia nu se poate reține vreo culpă. Acțiunile sau inacțiunile partenerului comercial vor putea să atragă doar răspunderea fiscală a acestuia din urmă, fără a avea implicații asupra recurentei.
Din conținutul actului fiscal contestat rezultă împrejurarea că emitentul facturii în discuție este înregistrat la registrul comerțului, însă din evidențele M. ui F. rezultă că această societate nu a depus declarațiile fiscale. Neîndeplinirea acestei obligații nu împiedică persoana juridică în cauză să desfășoare activitatea de lichidare și nu poate conduce la sancționarea implicită a recurentei prin refuzarea dreptului de deducere a TVA, în condițiile în care nu există indiciile comiterii unei fraude săvârșite cu intenția de a beneficia de deduceri ilegale de TVA.
În același sens s-a pronunțat și CEJ în Cauzele conexate C-80/11 și C- 142/11. Aceasta, fiind sesizată cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 167, 168, 178, și 273 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, a statuat că aceste dispoziții comunitare trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naționale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză dreptul de deducere pentru motivul că persoana impozabilă nu s-a asigurat că emitentul facturii aferente bunurilor pentru care se solicită exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoană impozabilă, că dispunea de bunurile în cauză și era în măsură să le livreze și că a îndeplinit obligațiile privind declararea și plata taxei pe valoare adăugată sau pentru motivul că persoana impozabilă respectivă nu dispune în plus de factura menționată de alte documente de natură să demonstreze că împrejurările
menționate sunt întrunite, deși condițiile de fond și de formă prevăzute de Directiva 2. pentru exercitarea dreptului de deducere sunt îndeplinite, iar persoana impozabilă nu dispunea de indicii care să justifice presupunerea existenței unor nereguli sau a unei fraude în sfera emitentului menționat.
În cauza de față recurenta a prezentat organelor fiscale documentul care îi permitea exercitarea dreptului de deducere, iar factura fiscală cuprindea datele de identificare a emitentului, a bunului vândut, prețul, mențiunea livrării/expedierii prin delegat. Acest act, așa cum atestă expertiza, a fost
înregistrat în evidențe, iar pentru acesta a fost depus inclusiv decontul cerut de norme, anterior controlului contestat.
Or, de vreme ce realitatea operațiunii nu poate fi ignorată și factura cuprinde informații complete cu privire la aceasta, susținerile intimatei că factura fiscală nu ar întruni cerințele unui document justificativ sunt greșite.
Intimata nu poate impune persoanei impozabile care dorește să exercite dreptul de deducere a TVA-ului să verifice dacă emitentul facturii aferente bunurilor și serviciilor pentru care se solicită exercitarea acestui drept dispune de calitatea de persoană impozabilă și dacă și-a îndeplinit propriile obligații privind declararea și plata TVA-ului pentru a se asigura că nu există nereguli sau fraude la nivelul operatorilor din amonte. Este de competența autorităților fiscale să efectueze controalele necesare asupra persoanelor impozabile pentru a detecta nereguli și fraude privind TVA, precum și să aplice sancțiuni persoanelor
impozabile care au săvârșit nereguli sau fraude, nefiind permis ca administrația fiscală să își transfere propriile atribuții de control persoanelor impozabile, așa cum tinde intimata în cauza de față.
De altfel, nu trebuie omis că anterior controlului contestat a fost recunoscută deductibilitatea TVA în baza aceluiași document justificativ.
Se mai susține de intimată că la momentul primului control fiscal a fost verificată doar situația rezultată din fișa sintetică existentă în baza de date a AFP
B. M., fără o evaluare a conținutului facturilor fiscale emise de furnizori. În opinia sa reverificarea taxei pe valoare adăugată pentru intervalul 0_ -3_ s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 105 alin. 3 din OG nr. 92/2003 și a fost determinată de neconcordanțele apărute în privința declarațiilor recapitulative 394 depistate de inspectorii fiscali după încheierea inspecției.
Curtea nu achiesează la poziția intimatei întrucât aceasta nu a probat existența unor date suplimentare în sensul art. 1051alin. 3 din OG nr. 92/2003 în justificarea demersului de reverificare a situației recurentei. În acord cu aceste dispozițiile legale "Prin date suplimentare se înțelege informații, documente sau alte înscrisuri obținute ca urmare a unor controale încrucișate, inopinate ori comunicate organului fiscal de către organele de urmărire penală sau de alte autorități publice ori obținute în orice mod de organele de inspecție, de natură să modifice rezultatele inspecției fiscale anterioare";. Intimata nu a făcut dovada derulării unor controale încrucișate în care să fie implicată recurenta, acesteia din urmă imputându-se cu ocazia reverificării doar faptul că o factură nu îndeplinea cerințele de document justificativ. Având în vedere că recurenta fusese supusă anterior unui control de fond intimata avea obligația să analizeze și documentele fiscale primare. Stabilirea stării fiscale a recurentei doar pe baza fișelor sintetice este imputabilă exclusiv inspectorilor fiscali, o astfel de abordare superficială neputând justifica reluarea controlului fiscal. Nimic nu îi împiedica pe inspectorii fiscali să acceseze propriile baze de date pentru a verifica eventuale neconcordanțe în privința declarațiilor recapitulative 394 la momentul efectuării primului control.
Prin urmare recursul reclamantei se impune a fi admis și din perspectiva nesocotirii de către intimată a prevederilor art. 105 alin. 3 și art. 1051alin. 3 din
OG nr. 92/2003 susținerile organului fiscal privitoare la existența unor date suplimentare fiind vădit nefondate.
Așadar față de cele arătate, constatând că în mod greșit s-au stabilit în sarcina recurentei obligații fiscale, în baza art. 312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul și va modifica sentința civilă nr. 4.464 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanta S.C. I. P. S.R.L. Va dispune anularea deciziei nr. 157/_ și a deciziei de impunere nr. F-MM 2514/_, ambele emise de către D. G. A F. P. M., exonerând reclamanta de la plata sumei de 35.356 lei, TVA și accesorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de S.C. I. P. S.R.L. B. M. împotriva sentinței civile nr. 4.464 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. I.
P. S.R.L. și dispune anularea deciziei nr. 157/_ și a deciziei de impunere nr. F-MM 2514/_, ambele emise de către D. G. A F. P. M.
, exonerând reclamanta de la plata sumei de 35.356 lei, TVA și accesorii.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, M. B. | JUDECĂTOR, M. -I. I. | JUDECĂTOR, S. AL H. |
G. , E. T. V. |
Red.M.I.I./_ .
Dact.H.C./3 ex./ Jud.fond: I. V. .
