Sentința civilă nr. 3639/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.3639
Ședința publică din 5 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. R. M.
GREFIER: O. ANA
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta N. L. , cu domiciliul ales în Z., str. A. I., nr.39, bl.N7, ap.6, et.1, județul S. în contradictoriu cu pârâții I. TERITORIAL DE M. S., cu sediul în Z., bld. M. V., nr.85, județul S. , I. M. , cu sediul în B., sector 2, str.M. V., nr.14, M. M., F., P. S. ȘI P. V. , cu
sediul în B., sector 1, str. Dem I. D., nr.2-4 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B., str.A., nr.17, sector 5, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâții I. Teritorial de M. S. și I. M., consilier juridic Tuns Cosmin I., cu delegație la dosar-fila 105 și pentru pârâtul M. M., F., P. S. și
P. V. - consilier juridic Cipleu Marinela cu delegație la dosar, lipsă fiind reclamanta și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.153 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, iar în cauză pârâții au formulat întâmpinări, care au fost comunicate reclamantei, aceasta depunând răspuns la susținerile invocate de aceștia, în condițiile art. 201 alin. (2) Cod procedură civilă.
De asemenea, se arată că părțile litigante au solicitat prin cererea introductivă de instanță și prin întâmpinare judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă.
Instanța, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, constată că în baza prevederilor art.109 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici coroborat cu dispozițiile ale art. 8 și 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosului administrativ, și raportat la prevederile art. 95 Cod procedură civilă, este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității raportat la neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată prin întâmpinare de către pârâți. Raportat la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile reprezentantul pârâților I. Teritorial de M. S. și I. M., consilier juridic Tuns Cosmin I., formulează concluzii de admitere, susținând că reclamanta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, respectiv nu a contestat actul
la organul emitent în termen de 30 de zile de la comunicarea acestuia. Pentru aceste motive solicită respingerea acțiunii pe excepție.
Având cuvântul asupra excepției inadmisibilității reprezentanta pârâtului M.
M., F., P. S. și P. V. - consilier juridic Cipleu Marinela solicită admiterea excepției pe motiv că reclamanta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004.
De asemenea reprezentanta pârâtului M. M., F., P. S. și
P. V. - consilier juridic Cipleu Marinela mai susține excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui M., F., P. S. și P. V. invocată prin întâmpinare întrucât acesta nici nu poate anula respectiva decizie și nici nu poate emite altă decizie, această obligație revenind ITM S. .
Nemaifiind de formulat alte cereri sau excepții, instanța unește excepțiile invocate cu fondul cauzei și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul pârâților I. Teritorial de M. S. și I. M., consilier juridic Tuns Cosmin I. solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinare.
Reprezentanta pârâtului M. M., F., P. S. și P. V.
- consilier juridic Cipleu Marinela solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinare.
T R I B U N A L U L :
Prin cererea formulată de către reclamanta N. L. în contradictoriu cu ITM S., I. M., M. M., F., protecției S. și persoanelor vârstnice, M. F. P., solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nelegalitatea pct. III lit. B din Ordinul comun nr. 77/_ privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 și obligarea pârâților la plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției de consilier, clasa I, gradul principal (fosta treapta 1) precum și plata diferenței dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici, consilier principal ( fosta treapta 3) și respectiv consilier principal ( fosta treapta 1), începând cu data de_, obligarea ITM S. la emiterea unei decizii în acest sens și obligarea pârâților de a include în bugetul de stat sumele datorate .
În fapt, se arată că reclamanta in calitate de funcționar public a participat la examenul de promovare în grad profesional, organizat în cadrul ITM S., potrivit dispozițiilor art.63, 64 și 65 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, rep. și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea pentru anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, promovând în funcția de consilier clasa I, gradul profesional asistent ( treapta 1) în funcția de consilier, clasa I, gradul profesional principal ( treapta 3) începând cu data de_, asa cum reiese din Decizia nr. 65/_ .
Prin Decizia amintită i s-a stabilit un salariu de bază, conform prevederilor pct. III lit. B din Ordinul comun nr. 77/2011, privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 în care se arată că:
"în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat în funcții, pentru personalul numit
/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade /trepte, salarizarea se face la
nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat";.
Aplicarea acestor prevederi duce in mod fortat la stabilirea unor salarii diferite la functionari din aceeași institutie, pct. III lit B din ordinul 77/2011 continând dispoziții contrare legii solicitându-se constatarea nelegalității acestuia.
Reclamanta mai apreciază că și Decizia 65/2011 a ITM S. este nelegală.
În drept au fost invocate disp. art. 63, 64, 65 din Legea nr. 188/1999, Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 554/2001.
In data de_ s-a depus si o precizare la actiunea inițială, reclamanta
solicitând anularea Deciziei 65/_ emisă de ITM S. .
Prin întâmpinare pârâtul M. M., F., P. S. ȘI P. V. a solicitat respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate (f. 12-16).
Pârâtul M. F. P. a invocat atât excepția inadmisibilității cererii cât și a lipsei calității procesuale pasive a MFP (f. 40-41).
Pârâta I. M. a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile față de pârâți, precum și lipsa calității procesuale pasive (f. 42-45).
Pârâtul I. TERITORIAL DE M. S. a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile față de pârâți.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii, instanța retine următoarele:
Potrivit disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificată prin art. 54 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila "(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
(2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.
În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.
Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege";.
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, cel ce se consideră vătămat în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ, înainte de a se adresa instanței competente, trebuie să solicite autorității emitente revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Potrivit art. 7 alin. (1) și (11) din Legea nr. 554/2001, anterior formulării unei cereri de chemare în judecată adresate instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual sau normativ trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, cu precizarea că în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând, înainte de introducerea acțiunii.
De asemenea, în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 554/2004 partea reclamantă este obligată să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile și să depună la dosarul cauzei copia plângerii prealabile privind actul administrativ contestat.
În speță, se constată că reclamanta nu a îndeplinit această cerință obligatorie, anterior înregistrării acțiunii, adresându-se direct instanței de judecată
In lipsa dovezii privind îndeplinirea procedurii prealabile, excepția invocată de I. M. și ITM S. apare ca întemeiată și urmează a fi admisă, iar în consecință acțiunea reclamantei va fi respinsă ca inadmisibilă.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite excepția inadmisibilității invocată de pârâții I. M. și ITM S. . Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a M. UI M. F. ,
P. S. ȘI P. V. .
Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta N. L. , cu domiciliul ales în Z., str. A. I., nr.39, bl.N7, ap.6, et.1, județul S. în contradictoriu cu pârâții I. TERITORIAL DE M. S., cu sediul în Z., bld. M. V., nr.85, județul S. , I. M. , cu sediul în B., sector 2, str.M. V., nr.14, M. M., F., P. S. ȘI P. V. , cu
sediul în B., sector 1, str. Dem I. D., nr.2-4 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B., str.A., nr.17, sector 5 privind anularea Deciziei și plata drepturilor salariale.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 septembrie 2013 . Președinte, Grefier,
P. R. M. O. ANA
Red. PRM/OA/_ /7Ex