Sentința civilă nr. 370/2013. Contestație act administrativ fiscal

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 370/2013

Ședința publică din data de 22 Martie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta I. R.

-A. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal restituire taxă poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna din părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care :

S-au analizat actele și lucrările dosarului, după care instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta I. R. A. a chemat în judecată pârâta A. F. P. B. solicitând anularea adresei nr. 17384/01/_ și restituirea taxei speciale de poluare pentru autoturisme in suma de 1142 lei cu plata dobânzilor legale calculată de la data plății și până la data restituirii efective.

În motivare se arată, în esență, că reclamanta a achiziționat un autoturism pentru care, cu ocazia primei sale înmatriculări în România a fost obligată să achite taxa pe poluare.

A formulat cerere pentru restituirea acestei taxe, însă organul fiscal a refuzat, motivat de faptul că taxa s-a perceput legal.

Consideră că refuzul de a i se restitui suma achitată este nelegal, taxa percepută fiind contrară normelor comunitare, aceasta fiind discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 90 din TCE, reclamanta făcând trimitere la cauza conexată Nadasdi și Nemeth, în cadrul căreia Curtea Europeană de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și valoarea taxei este determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică), fiind calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor noi sau importate din statele membre, acestea exced valorii reziduale a unor autoturisme similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Pârâta A. F. P. B.

a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare s-a arătat, în esență, că obligația de plată a taxei se naște, conform prevederilor art.4 din O.U.G. nr. 50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri expres prevăzute.

Taxa de poluare se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nici o deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa de poluare fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.

Conform susținerilor reclamantului taxa este prelevată cu încălcarea dreptului comunitar respectiv art. 90 TCE, susțineri care sunt neîntemeiate deoarece conform disp. comunitare invocate (art. 25), se interzice între statele membre instituirea unor taxe vamale la import și export sau taxe cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal.

Art. 90 paragraf 1 din Tratat arată că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.

Față de analiza privind art. 25 din tratat se menționează că o importanță vitală o are stabilirea naturii juridice a taxei de poluare, ori acest aspect a fost lămurit cu ocazia acțiunilor preliminare formulate de HJDU-Bihar Birosag și Bacs Kskun Megyei Birosag în cauzele reunite C- 19012005 Nadasdi și C-33312005 Nemeth, în sensul că atâta timp cât nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat ci pentru înregistrarea acestuia, în vederea punerii în circulație, nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art. 25 din Tratat.

Se apreciază că atâta timp cât OUG nr. 50/2008 nu cuprinde dispozițiile privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu caracter echivalent nu se poate reține încălcarea art. 28 din Tratat reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producția internă cât și cea externă.

Astfel se poate constata în înțelesul art. 6 din OUG nr. 50/2008, determinarea taxei de poluare se realizează, pe baza unor criterii - gen tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea din punct de vedere a poluării, or, conform anexei 4 a aceluiași act normativ rezultă că determinarea se face luându-se în considerare și deprecierea autoturismului.

Din analiza dispozițiilor comunitare invocate și a celor interne aplicabile în speță nu rezultă că ar exista o contradicție, o incompatibilitate între acestea.

Pârâta A. F. P. a mun. B. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. solicitând obligarea chematei în garanție la restituirea sumei solicitate de reclamant, în cazul în care acțiunea introductivă va fi admisă.

În motivarea cererii se arată că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul ANAF, potrivit disp. OUG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare este AFM, fapt ce reiese și din disp. art. 5 al. 4 din OUG nr. 50/2008 unde se arată că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele AFM";.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:

La data de_, cu chitanța seria TS7 nr. 1303264, reclamanta I. R. A. achitat suma de 1142 lei în contul Trezoreriei B., beneficiar fondul de M., reprezentând taxă de poluare stabilită conform deciziei de calcul nr. 1004/05./_ emisă de AFP B., în vederea înmatriculării autoturismului marca Dacia Duster, autoturism nou, aflat la prima înmatriculare în România.

După achitare, reclamanta a solicitat restituirea taxei sus menționate, pe care a apreciat-o ca fiind neconformă normelor instituite prin TCE, cerere înregistrată sub nr. 21812 la AFP B., aceasta fiind însă respinsă, iar refuzul de restituire exprimat în cuprinsul adresei nr. 17384/01/_ emisă de pârâta AFP B. .

Tribunalul apreciază că pentru a analiza motivul invocat de reclamantă u privire la incidența normelor comunitare și înlăturarea celor interne, trebuie stabilit dacă s-a dovedit în cauză că autoturismul provine din Uniunea Europeană, pentru că doar acest fapt atrage aplicarea art.90 al.1 din Tratatul UE.

Tratatul Uniunii Europene prin art. 90 al. 1 stabilește că nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse. Or, deși i s-a pus în vedere să facă dovada provenienței comunitare a autoturismului, reclamanta nu a produs o atare dovadă.

Mai mult, așa cum rezultă din certificatul de înmatriculare al autoturismului și înscrisurile doveditoare depuse la dosar și cum însăși reclamanta menționează în motivarea cererii de chemare în judecată, acesta reprezintă un autoturism nou, achiziționat din România.

Scopul normei comunitare a fost acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea practicilor protecționiste rezultate din aplicarea unor impozite interne de orice natură prin care se discriminează produsele provenite din alte state.

Astfel, este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.

Taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.

Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).

Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nadasdi si Hona Nemeth, par. 49).

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.

În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.

Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.

În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.

În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Prin urmare, din interpretarea textului tratatului cât și a jurisprudenței CEJ rezultă că taxa stabilită prin prevederile OUG nr. 50/2008 este discriminatorie numai în ce privește autoturismele folosite care provin din UE, însă nu și în ce privește autoturismele noi pentru care există aceleași criterii de calculare a taxei indiferent că provin din alte state membre UE sau din România.

Or, cum din certificatul de înmatriculare rezultă că autoturismul este nou și nu a mai fost înmatriculat în alt stat membru anterior înmatriculării în România, în speță nu se poate reține, în privința taxei pe poluare achitate de reclamantă, încălcarea normelor de drept comunitar invocate de aceasta.

Pentru considerentele mai sus arătate, acțiunea reclamantei apare ca nefondată și, în consecință, instanța o va respinge ca atare, iar având în vedere dispozițiile art. 60-63 Cod procedură civilă și ținând seama că pârâta nu a căzut în pretenții față de reclamantă, se va respinge și cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru M., formulată de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta I.

R. A.,

domiciliată în B., str. S. H., nr. 1, sc.A, ap. 9, jud. B. -Năsăud, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. B.,

cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud.

B. -Năsăud.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. B., împotriva chematei în garanție A. F. Pentru M. , cu sediul în B., S. I., nr. 294, C. A, sector 6.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

M. A. P.

I. D.

M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 370/2013. Contestație act administrativ fiscal