Sentința civilă nr. 546/2013. Contestație act administrativ fiscal

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

SENTI NȚA CI VI LĂ NR. 546/2013

Ședința publică din data de 11 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: A. M. ION GREFIER :M. N.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC T. C. SRL, în contradictoriu cu pârâta A. - D.

G. A F. P. A J. I C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la proces.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză nu se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile solicitând judecarea cauzei și in lipsă.

Acțiunea este timbrată cu taxă de timbru de 100 lei cu chitanța de la fila 51 din dosar.

Curtea, după deliberare, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și, apreciind că există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, deschide dezbaterile și văzând că părțile nu sunt prezente pentru a pune concluzii, însă au solicitat judecarea în lipsă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus, reclamanta T. C. SRL a formulat contestație împotriva următoarelor acte administrativ-fiscale: Decizia nr. 45 din data de_, Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de organele de

inspecție fiscala, înregistrata la Agenția Naționala de Administrare Fiscala,

D. G. a F. P. a J. i C., Activitatea de I. Fiscala sub nr. F-CJ 957/_ și Raportul de inspecție fiscala parțiala încheiat la data de_, înregistrat la Agenția Naționala de Administrare Fiscala, D. G. a F. P. a J. i C., Activitatea de I. Fiscala sub nr. F- CJ/732/_ .

Societatea a contestat in integralitate obligațiile suplimentare de plata stabilite in sarcina sa, prin actele administrativ-fiscale menționate mai sus, de către organele de inspecție fiscala, astfel:

Impozit pe profit, pentru perioada_ -_, în valoare de
121.338 lei;
Dobânzi / Majorări de întârziere - impozit pe profit, pentru perioada_ -_, în valoare de 39.108 lei;
Penalitate de întârziere - impozit pe profit, pentru perioada_ -_

, în valoare de 33.272 lei;

Taxa pe valoare adăugată - lunară, pentru perioada_ -_, în valoare de 596.500 lei;
Dobânzi / Majorări de întârziere - taxa pe valoare adăugată lunară, pentru perioada_ -_, în valoare de 283.965 lei;
Penalitate de întârziere - taxa pe valoare adăugată lunară, pentru perioada_ -_, în valoare de 89.475 lei.

În motivarea contestației arată următoarele:

Prin Raportul de inspecție fiscala parțiala sub nr. F-CJ/732/_ si prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de organele de inspecție fiscala, înregistrata la Agenția Naționala de Administrare Fiscala, D. G. a F. P. a J. i C., Activitatea de I. Fiscala sub nr. F-CJ 957/_, organele de inspecție fiscala au constatat următoarele:

-121.338 lei debit suplimentar impozit pe profit;

39.108 lei majorări de întârziere aferente impozit pe profit;
33.272 lei penalități de întârziere aferente impozit pe profit -596.500 lei debit suplimentar taxa pe valoare adăugata -283.965 lei majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugata;
89.457 lei penalități întârziere aferente taxei pe valoarea adăugata, precum si diminuarea pierderii fiscale aferenta anului 2011 cu suma de
Verificarea a cuprins perioada_ -_ Organele de inspecție fiscala au apreciat, in mod eronat, ca:
pentru societățile enumerate in cuprinsul Capitolului - constatări fiscale. Societatea nu avea dreptul deducere a taxei pe valoarea adăugata aferenta achizițiilor de bunuri si prestările de servicii;
de asemenea, in cadrul Raportului de I. Fiscala este precizat ca societatea a înregistrat in evidenta contabila documente emise de societăți inactive, radiate, societăți care nu mai depun declarații;
echipa de inspecție fiscala precizează ca, pentru taxa pe valoarea adăugata aferenta cheltuielilor cu consumul de carburant in perioada in care societatea nu a desfășurat activitate si nu a realizat venituri impozabile, nu are dreptul de deducere.
Referitor la considerente cu privire la nelegalitatea actelor contestate, arată că măsurile dispuse de organele de control sunt lipsite de temei legal, având in vedere argumentele pe care le va expune in cele ce urmează:
II. 1 Impozitul pe profit
La Capitolul III Constatări fiscale din cadrul Raportului de I. Fiscala nr. F-CJ 732/_ sunt enumerați contribuabilii declarați inactivi, radiați si societățile comerciale care se afla in procedura de insolventa, asa cum se precizează de către echipa de inspecție fiscala.
Din analiza celor scrise, se pot concluziona următoarele:
1. echipa de inspecție fiscala nu considera cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil sumele evidențiate de Societate in contabilitate, sume ce provin din tranzacții încheiate de societate cu terți, deoarece aceste societăți sunt inactive la aceasta data, au fost radiate sau nu au depus declarații.
  Conform prevederilor invocate si de către echipa de inspecție fiscala, prevederi pe care societatea le respecta, nu pot fi luate in considerare la calculul impozitului pe profit cheltuielile înregistrate in evidenta contabila care au la baza un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscala a fost suspendat in baza ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscala.
  Însă, societatea nu a desfășurat, in perioada verificata nici o tranzacție cu astfel de contribuabili, respectiv cu societăți inactive.
  De asemenea, societatea nu a derulat tranzacții, in perioada verificata, cu nici o societate radiata.
  Așa cum este precizat de către echipa de inspecție fiscala, au fost efectuate verificări încrucișate la anumiți parteneri ai societății care nu au fost identificați la sediul social si care nu s-au prezentat la sediul A. -DGFP Județul C. - Activitatea de I. Fiscala in vederea efectuării verificărilor. De asemenea au fost întocmite si Rapoarte de I. Fiscala la trei dintre partenerii societății. Din cele prezentate in Raportul de I. Fiscala nr. F- CJ 732/_ nu rezulta daca in urma efectuării inspecțiilor fiscale la celelalte societăți, tranzacțiile cu recurenta au fost luate in considerare ca si venituri pentru partenerii Societății sau nu.
  Precizează aceste lucruri deoarece, in cazul in care achizițiile efectuate de societate au fost considerate ca si venituri pentru partenerii recurentei si li s-a stabilit TVA de plata, pe baza tranzacțiilor derulate cu Societatea, atunci este obligatoriu a se acorda dreptul de deductibilitate a cheltuielilor efectuate, deoarece nu pot fi impozitate aceleași tranzacții de doua ori.
2. echipa de inspecție fiscala nu acorda dreptul de deductibilitate aferent cheltuielilor cu carburantul in perioada cand aceasta nu a desfășurat activitate.
  In conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare "Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare". Nici in Codul fiscal si nici in Normele de aplicare ale acestuia nu este precizat in cat timp trebuiesc obținute venituri impozabile pentru a putea fi considerate cheltuieli deductibile.
  In conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare sunt deductibile la calculul profitului impozabil mijloacele fixe amortizabile distruse ca urmare a altor cauze de forța majora.
  In vederea obținerii de venituri impozabile așa cum este prevăzut la art. 19 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare "Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursa și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, activitatea desfășurata de societate este una prin care veniturile
  impozabile se obțin ulterior efectuării cheltuielilor, venituri in care sunt incluse si cheltuielile efectuate de societate.
  Legiuitorul nu a precizat, in Codul fiscal sau in oricare alta baza legala ca societățile trebuie sa obțină venituri corespondente cheltuielilor efectuate, respectiv din prestările de servicii, așa cum este precizat de către echipa de inspecție fiscala la punctul Constatări fiscale din cadrul Raportului de I. Fiscala nr. F-CJ 732/_ .
  Având in vedere cele prezentate mai sus, considera ca, in mod eronat, organele de inspecție fiscala au procedat la stabilirea unei obligații de plata in contul impozitului pe profit pentru perioada verificata (in suma de
  121.338 lei).
  De asemenea, considera ca eronat echipa de inspecție fiscala a calculat majorări de întârziere in suma de 33.272 lei si penalități de întârziere aferente impozitului pe profit in suma de 33.272 lei, baza acestor calcule neputând fi luata in considerare.
  Cu referire la taxa pe valoarea adăugată, arată următoarele:
  Așa cum a precizat si la punctul II. 1 privind Impozitul pe profit, echipa de inspecție fiscala a interpretat eronat prevederile Codului fiscal cu privire la societățile enumerate din cuprinsul Raportului de I. Fiscala.
  In conformitate cu prevederile art. 145 alin. (1) din Codul fiscal, dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei. La art. 145 alin. (3) lit. a) din codul fiscal se prevăd următoarele: "Daca bunurile si serviciile achiziționate sunt destinate utilizării in folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoana impozabila înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata are dreptul sa deducă: a)TVA datorata sau achitata, aferenta bunurilor care i-au fost livrate sau urmează sa ii fie livrate si pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează sa ii fie prestate de o alta persoana impozabila.
  Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, in conformitate cu prevederile art. 145 alin. (8) lit. a) din Codul fiscal, orice persoana impozabila trebuie sa justifice dreptul de deducere, in funcție de felul operațiunii, cu unul din următoarele documente: ,,a) pentru TVA datorata sau achitata"; aferenta bunurilor care i-au fost livrate sau urmează sa ii fie livrate, si pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează sa ii fie prestate de o alta persoana impozabila, cu factura fiscala, care cuprinde informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5), si este emisa pe numele persoanei de către o persoana impozabila înregistrată ca plătitor de TVA."
  In ceea ce privește justificarea deducerii taxei, in conformitate cu prevederile pct. 51 alin. (1) si (2) din norme, aceasta "se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 145 din Codul fiscal. Deducerea taxei pe valoarea adăugata trebuie justificata cu documentele prevăzute la art. 145 din Codul fiscal si/sau alte documente specifice aprobate prin H.G. nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiara si contabila si a normelor metodologice privind Întocmirea si utilizarea acestora, cu modificările ulterioare, sau prin ordine ale ministrului finanțelor publice emise in baza H.G. nr. 831/1997, cu modificările ulterioare".
  Potrivit art. 145 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, orice persoana impozabila are dreptul sa deducă taxa aferenta achizițiilor, daca acestea sunt destinate utilizării in folosul operațiunilor sale taxabile.
  Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (2) lit. a) al art. 145 din Codul fiscal, menționat anterior, trebuie îndeplinite cerințele și condițiile stipulate la pct. 45 din norme și la art. 146 din Codul fiscal,
  precum și la pct. 46 alin. (1) din norme, respectiv persoana impozabila sa utilizeze bunurile achiziționate pentru operațiuni care dau drept de deducere a taxei, să dețină exemplarul original al facturii prin care sa justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor achiziționate si sa nu depășească perioada prevăzuta la art. 1471 alin. (2) din Codul fiscal.
  După cum este precizat in cadrul RIF nr. F-CJ 732 din_, de către echipa de inspecție fiscala, nu se acorda drept de deducere a TVA deoarece nu au putut fi identificate societățile partenere la sediul social sau au fost radiate de la registrul comerțului, nu au depus declarații sau bilanțuri contabile. Aceste neacordări a dreptului de deducere a TVA reprezintă o încălcare a Codului fiscal si a normelor de aplicare ale acestuia, deoarece societatea are ca si obiect principal de activitate lucrări de construcții, iar cheltuielile au fost efectuate pentru îndeplinirea activității principale a societății, in scopul obținerii de venituri, așa cum este prevăzut și la art. 19 si art. 21 din Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
  Considera ca sumele pe care echipa de inspecție fiscala le-a stabilit ca si nedeductibile la calculul impozitului pe profit si pentru care nu au acordat drept de deducere a TVA deoarece partenerii societății nu au declarat in declarația 394, au fost declarați inactivi ulterior datei in care au avut loc tranzacțiile cu recurenta, au fost radiate de la registrul comerțului tot ulterior acestor relații comerciale, nu pot fi puse in sarcina acesteia, deoarece aferent acestor cheltuieli recuenta a obținut venituri, in conformitate cu prevederile codului fiscal, a declarat si a evidențiat corect TVA si cheltuiala efectuata.
  Având in vedere cele prezentate mai sus, considera ca, in mod eronat, organele de inspecție fiscala au procedat la stabilirea unei obligații de plata in contul taxei pe valoarea adăugata pentru perioada verificata, in suma de
  596.500 lei.
  De asemenea, considera ca eronat echipa de inspecție fiscala a calculat majorări in suma de 283.965 lei si penalități de întârziere aferente impozitului pe profit in suma de 89.475 lei, baza acestor calcule neputând fi luata in considerare.
  Ținând cont de argumentele expuse ulterior, solicită să se ia în considerare lipsa de temei legal a constatărilor si masurilor luate de organele de inspecție fiscala si să se dispună anularea obligațiilor stabilite suplimentar in sarcina recurentei (impozitul pe profit suplimentar de plata in suma de 121.338 lei, obligații fiscale accesorii in suma de 72.380 lei aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar de plata; TVA suplimentara de plata in suma de 596.500 lei, obligații fiscale accesorii in suma de 373.440 lei aferente TVA suplimentara de plata) prin desființarea in totalitate a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de organele de inspecție fiscala, inregistrata la A. -DGFP a județului
  C. - Activitatea de I. Fiscala sub nr.F-CJ 957/_ .
  In al doilea rând arată si un al doilea punct de vedere pentru care considera ca se impune anularea obligațiilor stabilite suplimentar in sarcina recurentei.
  Prin raportul de inspecție fiscala nr.723/_, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr.957/_, organele de inspecție fiscala ale Administrației F. P. pentru contribuabilii mijlocii au supus verificării Societatea Comerciala T. C. SRL, pe perioada 1 ianuarie 2007 -31 decembrie 2011 si au stabilit creanțe bugetare suplimentare, constând in impozit suplimentar pe profit, cu accesoriile aferente (majorări si penalități),
  TVA suplimentar pentru anii 2007 si 2012, cu accesoriile aferente(majorări si penalități).
  Societatea Comerciala a formulat contestație împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala, care a fost respinsa ca nemotivata prin Decizia nr. 45 din
  28 ianuarie 2013 emisa de A. - D. generala de soluționare a contestațiilor.
  In speța, problema care se pune este aceea de a stabili daca extinderea controlului in limita termenului de prescripție, deci si pe anii 2007, 2008 si 2009 este legala, daca au fost sau nu respectate dispozițiile art. 98 din Codul de procedura fiscala, in condițiile in care societatea reclamanta are calitatea de contribuabil mijlociu.
  Organele de control fiscal au făcut aplicarea excepției de la regula instituita prin art. 98 alin. 3 teza I si cu ocazia controlului au extins cercetările si pentru anii 2007,2008 si 2009, fără a aviza societatea despre aplicarea acestei excepții.
  Temeiul juridic al inspecției fiscale (lit.a) si obligațiile fiscale si perioadele ce urmează a fi supuse inspecției fiscale (lit.c) include si necesitatea de a cuprinde situațiile de excepție de la regula, care pot fi comunicate si pe parcursul efectuării inspecției fiscale ( art. 102 alin. 3) si care nu trebuie sa surprindă pe contribuabil decât in situația controlului inopinat ori încrucișat, așa cum prevede art. 102 alin.2 lit.c din același cod.
  Prin urmare, comunicând persoanei supusa controlului temeiul de drept al extinderii controlului, precum si perioada acestuia, implicit se realizează o comunicare a motivelor, pentru ca acestea rezulta din lege, in cazul in speța, contrar celor reținute de organul de soluționare a contestației.
  Din examinarea actelor dosarului rezulta ca extinderea controlului s-a realizat de către organele de inspecție fiscala in mod nelegal.
  Astfel, in privința certificatelor de atestare fiscal se vor retine dispozițiile art. 112 alin. 2 din Codul de procedura fiscala, conform cărora
  "Certificatul de atestare fiscala se eliberează pe baza datelor cuprinse in evidenta pe plătitor a organului fiscal competent si cuprinde creanțele fiscale exigibile, existente in sold in ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii, denumita luna de referința si neachitate pana la data eliberării acestuia."
  Art. 1 din OMF nr. 752/2006 privind aprobarea procedurii privind eliberarea certificatului de atestare fiscala, prevede ca acesta " atesta modul de îndeplinire a obligațiilor de plata la buget, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor si altor venituri."
  De asemenea, la art. 6 alin. l din același ordin se prevede ca, in vederea eliberării certificatului de atestare fiscal pentru persoane juridice, organul fiscal competent pentru administrarea contribuabililor va consulta dosarul fiscal al contribuabilului si fisa pentru evidenta analitica pe plătitori a acestuia.
  In privința declarațiilor rectificative, reținute si ele ca temei al extinderii controlului fiscal, depunerea acestora este prevăzuta de art. 84 din Codul de procedura fiscala, conform căruia contribuabilul poate, din proprie inițiative, sa corecteze declarațiile fiscale inițiale, in speța prin majorarea obligațiilor fiscale si achitarea accesoriilor aferente, anterior efectuării oricărui control, ceea ce atesta buna credința a contribuabilului.
  In privința fiselor de plătitor, acestea au fost verificate cu ocazia eliberării fiecărui certificate de atestare fiscala, majorările si penalitățile de întârziere fiind achitate anterior controlului, adresele emise de garda
  financiară - C. nu oferă nici ele indiciile privitoare la existenta vreunei situații din cele enumerate in teza finala a art. 98 alin. 3 din Codul de procedura fiscal, iar cu privire la taxa pentru activitatea de exploatare a resurselor minerale se va retine ca pentru anii 2007, 2008 si 2009 pentru cant s-a extins controlul, aceasta era achitata si mai mult, in raportul de inspecție fiscala, cu referire la aceasta taxa se retine ca perioada supusa controlului este_ -_ ceea ce, din nou, nu justifica extinderea controlului si pe anii 2007,2008 si 2009.
  In baza acestor considerente, concluzionând, ca extinderea perioadei de control s-a realizat fără a fi probata vreuna din situațiile derogării de la excepția instituita prin dispozițiile art. 98 alin. 3 teza I din Codul de procedura fiscala, fără încunoștințarea contribuabilului prin avizare, cel puțin in timpul controlului, asupra temeiurilor extinderii si a perioadei acesteia, ceea ce determina anularea masurilor dispuse care i-au pricinuit societății reclamante o vătămare, ce nu poate fi înlăturat decât in acest mod.
  Efectele constatării nelegalitatii actelor administrative-fiscale întocmite de parate, pentru motivele expuse pe larg anterior, sunt in corelație directa cu dispozițiile art.213 alin.3 Cod procedura fiscala, care prevăd ca"prin soluționarea contestației nu se poate crea o situație mai grea contestatorului in propria cale de atac".
  Nelegalitatea acestor acte a fost stabilita atât ca urmare a constatării încălcării de către organul fiscal al unor norme de procedura vătămătoare in speța, cat si ca urmare a analizării in fond a situațiilor invocate de parate in
  justificarea necesitații de extinderii controlului si pentru anii 2007, 2008 si 2009, așa încât efectuarea unui nou control si stabilirea unor obligații suplimentare fata de cele care au făcut deja obiectul raportului de inspecție fiscala care a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. 957/_, ar încălca atăt dispozițiile imperative ale art. 213 alin. 3 enunțate, cât si pe cele ale art. 53 alin. 1 si 2 din Constituția României, cat si pe cele ale art. II-112 alin, 1 din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeana.
  Cata vreme dispozițiile art.213 alin.3 Cod procedura fiscala stabilesc dreptul contribuabilului de a nu i se crea o situație mai grea in urma formulării contestației si apoi a acțiunii in contencios fiscal este evident ca acest drept, stabilit prin lege, ar fi lipsit de substanța daca ar exista posibilitatea ca, in urma admiterii acțiunii si implicit a contestației, organul fiscal sa poată stabili noi obligații contribuabilului, pentru aceeași perioada de timp si cu privire la aceeași creanțe bugetare.
  La data de_, pârâta D. G. Regională a F. P. C. -
  N. a depus, prin serviciul Registratură al Curții de Apel C., întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a solicitat respingerea în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată a contestației formulată de către reclamanta SC T. C. SRL împotriva Deciziei nr.45/_ privind soluționarea contestației administrative.
  Pârâta a arătat că, așa cum se reiese din Raportul de inspecție fiscală parțială nr. F-CJ 732/_ întocmit de Activitatea de I. Fiscala, obiectul inspecției fiscale l-a constituit verificarea modului de calcul, înregistrarea si virarea Tva-ului (pentru perioada_ -_ ) si a impozitului pe profit (pentru perioada_ -_ ), datorate către bugetul statului de către reclamantă.
  În urma controlului fiscal efectuat, echipa de inspecție fiscală a întocmit Raportul de inspecție fiscală parțială nr. F-CJ 832/_, act care nu este un act administrativ fiscal ci, în acest act s-au consemnat constatările echipei de inspecție fiscală. Prin urmare, acest act (Raportul de
  inspecție fiscala parțială nr. F-CJ 732/_ ) a stat la baza actului administrativ fiscal, respectiv Decizia de impunere nr. F-CJ 957/_ .
  Prin Decizia de impunere nr. F-CJ 957/_ (act administrativ fiscal) s-au stabilit in sarcina reclamantei obligații de plată suplimentare către bugetul general consolidat in cuantum total de 1.163.658 lei, astfel: 121.338 lei reprezentând impozit pe venit pe profit pentru perioada_ -_ ;
  39.108 lei reprezentând dobânzi/majorări de întârziere pentru perioada _
_ ; 33.272 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada _
_ ; 596.500 lei reprezentând TVA pentru perioada_ -_ ; 283.965 lei reprezentând dobânzi/majorări de întârziere pentru perioada _

-_, 89.475 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada _

-_ .

Prin contestația administrativă înregistrată la D.G.F.P C. sub nr. 38645/_, reclamanta a atacat Decizia de impunere nr. F-CJ 957/_ si Raportul de inspecție aferent, nr. F-CJ 832/_ .

Contestația administrativă a reclamantei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. F-CJ 957/_ a fost soluționată prin Decizia nr. 45/_ emisa de Serviciul Soluționare Contestații și a fost respinsa ca neargumentată si nesusținută cu documente pentru întreaga suma de 1.163.658 lei.

Pârâta a solicitata respingerea ca inadmisibila a acțiunii formulate de către reclamantă, întrucât pe calea contestației administrative aceasta nu a indicat motive concrete de fapt si de drept și dovezile pe care se întemeiază.

Conform normelor legale incidente, respectiv art.7 din Legea nr.554/2004 și art. 218 alin. 2 Codul de procedură fiscală, doar decizia pronunțată de organul fiscal în procedura administrativă prealabilă de soluționare a contestației, respectiv Decizia nr.45/_, poate fi atacată în instanță deoarece formularea unei acțiuni direct împotriva deciziei de impunere este inadmisibilă, în opinia pârâtei.

Decizia de soluționare a contestației este supusă controlului judiciar dar numai în măsura și în limitele în care aceasta a fost emisă, respectiv doar pentru motivele și în limitele în care petentul a investit organul fiscal cu soluționarea contestației.

Așa cum rezultă din contestația administrativă a reclamantei, înregistrată de către pârâtă sub nr.38645/_, criticile acesteia cu privire la Decizia de impunere nr. F-CJ 957/_ se referă la aspecte generale, fără să se indice în concret motivele pentru care se consideră că actele contestate ar fi nelegale.

Astfel, reclamanta și-a întemeiat contestația administrativă pe dispozițiile art. 21 alin. 1 si art. 145 alin. 1, alin. 2, alin. 3 și alin. 4 din Legea nr.571/20013 privind Codul fiscal, susținând că acesta este motivul pentru care acestea au fost considerate deductibile la calculul impozitului pe profit si considerate taxă pe valoare adăugată deductibilă de către SC T. C. SRL și a arătat faptul că anumite documente contabile nu au fost verificate de către organul fiscal .

Reclamanta nu a indicat pe calea contestației administrative motivele concrete de fapt si de drept, în amănunt pentru fiecare sumă contestată, pentru care a considerat ca actele contestate ar fi nelegale. Reclamanta a susținut, in termeni foarte generali, cele mai sus arătate, fără să facă referire exactă la documente, sume, perioada verificată și fără să indice dovezile pe care se întemeiază, în condițiile în care echipa de inspecție fiscala a prezentat în amănunt atât constatările sale (prin raportul de inspecție fiscală nr. F-CJ 732/_ ) cât și motivele de fapt și de drept pentru care a stabilit

in sarcina societății obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 1.163.658 lei (prin Decizia de impunere nr. F-CJ 957/_ ).

Art. 206 din Codul de procedură fiscală se referă la forma și conținutul contestației arătând că aceasta trebuie să cuprindă motivele de drept, de fapt și dovezile pe care se întemeiază aceasta și pe care organul de soluționare trebuie să le analizeze și asupra cărora trebuie să se pronunțe prin decizia emisă în urma soluționării contestației.

În conformitate cu art.213 alin 1 din Codul de procedură fiscală, în soluționarea contestației, "organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării". Pe cale de consecință, obiectul acțiunii în contencios administrativ fiscal nu poate fi altul decât cel care se circumscrie motivelor invocate și pe calea contestației administrative deoarece instanța este chemată să cenzureze decizia dată de organul administrativ după soluționarea procedurii prealabile.

Întrucât pe calea contestației administrative, reclamanta nu a indicat motivele concrete si dovezi pe care se întemeiază in ceea ce privește criticile sale privind actele atacate, contestația acesteia fiind respinsa ca neargumentată și nesusținută, prezenta acțiune este inadmisibilă.

Pârâta a mai arătat că, în urma controlului fiscal efectuat, echipa de inspecție fiscală a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. F-CJ 732/_ in care s-au consemnat constatările făcute.

În conformitate cu art. 109 din OG 92/2003, rezultatul inspecției fiscale este consemnat într-un raport scris, în care se prezintă constatările inspecției din punct de vedere faptic și legal. Constatările faptice se fac prin prezentarea nemijlocită de către contribuabil a documentelor contabile solicitate în original și care la finalizarea controlului se restituie contribuabilului, iar, la finalizarea inspecției fiscale, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere. Documentul obligatoriu pe care trebuie sa-l dețină organul de inspecție fiscală ca document martor al constatării stării de fapt din evidența contabila a contribuabilului si care sta la baza emiterii titlului de creanță, constând in decizia de impunere, este Raportul de I. Fiscală. Atâta timp cât legiuitorul a atribuit Raportului de inspecție fiscală calitatea de document justificativ care stă la baza controlului, organul fiscal nu trebuie sa procedeze la multiplicarea evidentei contabile a contribuabilului, cu atât mai mult cu cât inspecția fiscala se poate întinde pe perioade de la 3 la 5 ani.

Pe de alta parte, conform art. 25 din Legea contabilității nr. 92/1991, registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani.

Contribuabilul este, în temeiul altor prevederi legale, obligat să pună la dispoziție organului fiscal registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri; are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal; să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Acesta este obligat să dea informații, să prezinte la locul de desfășurare a inspecției fiscale toate documentele, precum și orice alte date necesare clarificării situațiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal

Atunci când contribuabili nu sunt de acord cu constatările înscrise in Raportul de I. Fiscală care stă la baza emiterii deciziei de impunere, aceasta din urma stabilind obligații in sarcina celor verificați (in situația in care nu si-au declarat sau și-au declarat incorect obligațiile fata de bugetul de stat) cade in sarcina acestora sa depună cu ocazia contestației administrative documentul contabil sau alte documente la care, in opinia lor, organul de inspecție fiscala s-ar fi raportat in mod greșit sau cu alte cuvinte in legătură cu care a stabilit o stare de fapt eronata.

Ori reclamanta aduce critici doar Deciziei de impunere nr. F-CJ 957/_ si Raportului de inspecție fiscala nr. F-CJ 732/_, fără sa se conteste Decizia nr.45/_ privind soluționarea contestației administrative (actul susceptibil de a fi atacat pe calea acțiunii in contencios administrativ).

Conform normelor legale incidente, respectiv art.7 din Legea nr.554/2004 și art. 218 alin (2) Codul de procedură fiscală, doar decizia pronunțată de organul fiscal în procedura administrativă prealabilă de soluționare a contestației (respectiv Decizia nr.45/_ ) poate fi atacată în instanță deoarece formularea unei acțiuni direct împotriva deciziei de impunere este inadmisibilă

Obiectul acțiunii în contencios administrativ fiscal nu poate fi altul decât cel care se circumscrie motivelor invocate și pe calea contestației administrative deoarece instanța este chemată să cenzureze decizia dată de organul administrativ după soluționarea procedurii prealabile.

În acest sens, Decizia de impunere nr. F-CJ 957/_ se poate desființa numai în măsura in care se va desființa Decizia nr.45/_ privind soluționarea contestației administrative și doar pentru motivele invocate pe calea acesteia. Doar Decizia de soluționare a contestației este supusă controlului judiciar, dar numai în măsura și în limitele în care aceasta a fost emisă, respectiv pentru motivele și în limitele în care petentul a investit organul fiscal de soluționare a contestației. Astfel ca criticile reclamantei formulate direct împotriva Deciziei de impunere nr. F-CJ 957/_ nu pot fi reținute, în opinia pârâtei, pe calea prezentei acțiuni atâta timp cat nu au fost invocate pe calea administrativă.

Referitor la criticile privind impozitul pe profit, Taxa pe valoare adăugată și criticile privind extinderea controlului aduse de către reclamantă, pârâta a învederat instanței că nici aceste susțineri nu au fost invocate pe cale administrativă de către societate, ele nefiind analizate de

organul de soluționare contestații din cadrul D.G.F.P.CIuj, astfel ca aceste motive invocate in plus nu pot face obiectul prezentei acțiunii.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de către reclamantă, pentru motivele prezentate în amănunt în Decizia nr.45/_ privind soluționarea contestației administrative și reținerile din Raportul de inspecție fiscala parțială nr. F-CJ 732/_ .

Astfel, la pag. 3 - Cap. III - Constatări fiscale, s-a reținut faptul că s-a emis Avizul de inspecție fiscală nr. F-CJ nr.17/_ inițial pentru perioada_ -_ la impozitul pe profit si pentru perioada_ -_ la TVA, comunicat agentului economic in data de_ . Prin adresa nr.17/_ a fost modificata data de începere a inspecției fiscale, noua data fiind_ .

Ulterior, in conformitate cu prevederile art.98 alin.3 din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, întrucât au fost identificate indicii privind diminuarea obligațiilor fiscale s-a transmis in data de_ Avizul de inspecție fiscală prin care s-a extins perioada supusa

verificării, respectiv_ -_ pentru impozitul pe profit si_ -_ pentru TVA. Așa cum rezulta din confirmarea de primire, acest aviz a fost primit de către agentul economic in data de_ .

De asemenea, la pag.16 - Cap. VI - Discuția finală cu contribuabilul din Raportul de inspecție fiscală nr. F-CJ 732/_, s-a reținut faptul ca agentul economic nu a dat curs înștiințării pentru discuția finală din data de_ . Astfel, Proiectul raportului de inspecție fiscala a fost comunicat contribuabilului cu adresa nr.31293/_, însă acesta nu a comunicat in scris un punct de vedere cu privire la constatările organelor de inspecție fiscală.

Analizând materialul probator administrat în cauză, curtea reține următoarele:

În fapt, prin avizul de inspecție fiscală nr. F-CJ17/_ (f. 79), reclamanta SC T. C. SRL a fost informată că va face obiectul unei inspecții fiscale având ca obiective: verificarea ansamblului declarațiilor fiscale și/sau operațiunilor relevante pentru inspecția fiscală pentru impozitul pe profit din perioada_ -_ și pentru taxa pe valoare adăugată din perioada_ -_, respectiv verificarea modului de organizare și conducere a evidenței fiscale și contabile.

Astfel cum reiese din Raportul de inspecție fiscală parțială încheiat la data de_, înregistrat la D. G. a F. P. a J. i C., Activitatea de I. Fiscală sub nr. F- CJ/732/_, în urma controlului realizat de organele de inspecție fiscală, s-a constatat următoarele diferențe:

- Impozit pe profit, pentru perioada_ -_, în valoare de

lei;
- Dobânzi / Majorări de întârziere - impozit pe profit, pentru perioada_ -_, în valoare de 39.108 lei;
- Penalități de întârziere - impozit pe profit, pentru perioada_ -_, în valoare de 33.272 lei;
- Taxa pe valoare adăugată - lunară, pentru perioada_ -_, în valoare de 596.500 lei;
- Dobânzi / Majorări de întârziere - taxa pe valoare adăugată lunară, pentru perioada_ -_, în valoare de 283.965 lei;
- Penalități de întârziere - taxa pe valoare adăugată lunară, pentru perioada_ -_, în valoare de 89.475 lei.

Pentru aceste sume evidențiate în cuprinsul raportului de inspecție fiscală, s-a emis în ceea ce o privește pe reclamantă Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de organele de inspecție fiscala, înregistrată la D. G. a F. P. a J. i C., Activitatea de I. Fiscala sub nr. F-CJ 957/_ .

Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestație, soluționată prin Decizia nr. 45 din data de_ emisă D.

G. a F. P. a J. i C., în sensul respingerii ca nesusținută și neargumentată a contestației formulate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a înțeles să învestească instanța în cauza de față, criticând aprecierea organului fiscal cu privire la caracterul nedeductibil al cheltuielilor reținute în cuprinsul raportului de inspecție fiscală, precum și împrejurarea realizării controlului fiscal cu încălcarea prevederilor art. 98 alin. 3 teza I din Codul de procedura fiscală.

În ceea ce privește acest ultim motiv invocat în contestație, curtea reține că, astfel cum reiese din cuprinsul contestației administrative formulate de către reclamantă, aceasta nu a înțeles să sesizeze organul

administrativ-jurisdicțional cu această critică formulată împotriva constatărilor organelor de inspecție fiscală.

Ori, în raport de această conduită procesuală, instanța, în virtutea dispozițiilor legale care instituie obligativitatea procedurii administrative (art.

205 și urm. din C.pr.fisc.), constată că controlul judecătoresc al actelor administrative în discuție este cantonat la aceleași aspecte care au format obiectul contestației, neputând fi extins, omisso medio, la alte aspecte, care nu au făcut obiectul învestirii organului de soluționare a contestației.

De altfel, în cauză a fost soluționat, la termenul din data de_, excepția inadmisibilității invocată de pârâtă pentru acest motiv, al formulării unor critici noi, cu privire la cererea de chemare în judecată în integralitatea sa, instanța constatând că această excepție este neîntemeiată în raport de

împrejurarea că reclamanta a menționat în cuprinsul contestației administrative critici cu privire la caracterul nedeductibil al cheltuielilor reținute în actele administrative contestate.

Pe cale de consecință, orice alte apărări care exced acestor critici formulate în cuprinsul contestației administrative și pentru care a fost respinsă excepția inadmisibilității, nu vor putea face obiectul analizei instanței în prezenta cauză.

De aceea, constatând că instanța a fost legal învestită numai în raport cu actele și cu aspectele invocate în contestația administrativă, curtea va analiza numai acele apărări care se încadrează în aceste limite ale obiectului învestirii, având în vedere principiul disponibilității.

Prin urmare, referitor la caracterul nedeductibil al cheltuielilor reținute în cuprinsul raportului de inspecție fiscală, curtea constată că în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a contestat, atât în ceea ce privește impozitul pe profit, cât și în ceea ce privește TVA, concluziile

inspecției fiscale privitoare la sumele evidențiate în contabilitate provenite din tranzacții cu terțe societăți inactive, iar numai în ceea ce privește impozitul pe profit, concluziile referitoare la sumele aferente cheltuielilor cu carburantul în perioada în care nu a desfășurat activitate.

Referitor la problema caracterului deductibil sau nedeductibil al cheltuielilor provenite din tranzacții cu terțe societăți inactive, curtea constată că astfel de cheltuieli au fost evidențiate și analizate în cuprinsul raportului de inspecție fiscală pentru anul 2010, reținându-se că SC T. C. SRL a achiziționat lucrări de execuție a unei platforme betonate, căi de acces și execuție rigolă de la SC ARIS CAR SERV SRL cu factura nr. 501/_, societate care se regăsește pe lista contribuabililor inactivi și care nu a declarat livrări efectuate către reclamantă în perioada vizată.

Dimpotrivă, reclamanta a încercat să probeze în fața organelor fiscale împrejurarea că a refacturat lucrarea obiect al convenției cu SC ARIS CAR SERV SRL prezentând un contract de prestări servicii nr. 310 încheiat la data de_, în executarea căruia reclamanta a emis factura nr. 617 din data de_ .

Ori, astfel cum reiese din chiar cuprinsul raportului de inspecție fiscală, situație de fapt care nu a fost invalidată în cauză de către reclamantă prin probarea unei împrejurări contrare, pe lângă împrejurarea că prima cocontractantă a reclamantei era o societate inactivă, astfel că nu putea desfășura activitate economică, documentele invocate de către SC T. C. SRL în susținerea împrejurării că lucrările în cauză au fost refacturate (operațiune care presupune că refacturarea are loc, prin ipoteză, ulterior facturării inițiale) au ca moment al emiterii date anterioare facturii emise de

SC ARIS CAR SERV SRL, astfel că este de natura evidenței că acestea nu pot proba cele susținute de către reclamantă.

Prin urmare, în raport de cele constatate de organele de inspecție fiscală, curtea constată aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.11 alin. 1 din Codul fiscal, potrivit cărora, la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul acestui cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției.

Ori, facturile fiscale achiziționate de la contribuabilii inactivi sau radiați nu pot avea calitate de document justificativ pentru a fi înregistrate în evidența contabilă, art.11 alin. 1 din Codul fiscal trebuind interpretat în sensul că nu pot fi luate în considerare asemenea operațiuni, acestea neavând un caracter economic, reprezentând tranzacții artificiale sau simulate realizate cu scopul de a evita impozitarea ori de a obține avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate.

Prin urmare, având în vedere cele menționate și luând în considerare prevederile art. 21 alin. 4 lit. f din Legea nr. 571/2003, care stipulează că nu sunr deductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor, curtea constată că în mod corect au reținut organele de inspecție fiscală că cheltuielile provenite din tranzacții cu terțe societăți inactive sunt nedeductibile fiscal, stabilind pentru acestea obligații fiscale suplimentare de plată în ceea ce privește impozitul pe profit.

Totodată, în ceea ce privește TVA aferentă acestor cheltuieli, curtea reține că deductibilitatea taxei este condiționată, în temeiul art.145 alin.2 lit.a din Legea nr. 571/2003, de destinarea achizițiilor unor operațiuni taxabile și de existența unei facturi emisă în conformitate cu prevederile art.155 Cod fiscal.

Potrivit art. 155 alin. 19 lit. d din Codul fiscal, factura trebuie să cuprindă denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau după caz codul de identificare fiscală a persoanei impozabile care emite factura, în scopuri de TVA, cod care, în cauză, nu era la dispoziția societății SC ARIS CAR SERV SRL, întrucât, conform art.153 alin. 9, în condițiile în care agentul economic a fost declarat inactiv, se procedează la anularea din oficiu a codului de TVA.

Prin urmare, odată declarat inactiv un contribuabil, acesta nu mai poate efectua operațiuni comerciale care să producă consecințe fiscale, inclusiv sub aspectul deductibilității TVA-ului achitat de către dobânditor (beneficiar), astfel că se constată că reclamantei nu îi poate fi recunoscut drept de deducere a TVA pentru operațiunile efectuate cu SC ARIS CAR SERV SRL, organele fiscale stabilind în mod legal în sarcina SC T. C. SRL obligațiile fiscale suplimentare de plată constând în TVA.

În ceea ce privește afirmațiile reclamantei privitoare la caracterul deductibil al sumelor aferente cheltuielilor cu carburantul în perioada în care nu a desfășurat activitate, curtea reține că, în tot cuprinsul raportului de inspecție fiscală, nu există nicio mențiune cu privire la sumele alegate de către contestatoarea SC T. C. SRL, astfel că se constată că susținerile reclamantei sunt lipsite de obiect.

Pentru toate aceste motive și având în vedere împrejurarea că în cauză nu s-a probat contrariul celor reținute în cuprinsul actelor administrative contestate, curtea va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC T. C.

SRL în contradictoriu cu pârâta D. G. Regională a F. P. C. -

, ca neîntemeiată.
Totodată, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, având în vedere că reclamanta este parte căzută în pretenții, iar în cauză nu a fost formulată o cerere expresă în acest sens de către cealaltă parte, se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC T. C. SRL, CUI 16834193 cu sediul în loc. Câmpia Turzii, str. Teilor nr. 35, jud. C., și cu sediul procesual ales la cabinet avocat Cuculeanu Laurețiu C., în T., str. Castanilor nr. 4 jud. C. în contradictoriu cu pârâta D. G. Regională a F. P. C. -N., CUI 4426336, cu sediul în C. -N., P. Unirii nr. 19, ca neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtă.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
1. M. ION M. N.

Red. A.M.I. dact. GC 4 ex/_

Sentința civilă nr. 546/2013. Contestație act administrativ fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 546/2013. Contestație act administrativ fiscal