Sentința civilă nr. 4228/2013. Contencios. Ordonanță președințială
Comentarii |
|
cod operator 4204
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4228
Ședința publică din 19 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. G. - judecător
G. ier: T. H.
Pe rol este soluționarea cauzei privind pe reclamanta S. R. D., domiciliată în B. S., satul Nou de Sus nr. 11, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - prin ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ BAIA MARE și I. P. M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î.
A V., cu sediul în B. M. str. Gh. Șincai, nr. 46, județul M., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică pentru reclamanta lipsă se prezintă av. Gabriel W., lipsă fiind reprezentantul pârâtelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că la data de 29 aprilie 2013 prin serviciul registratură al instanței s-a înregistrat din partea pârâtei A. F. P. B. M. întâmpinare prin care se solicită respingerea cererii de ordonanță președințială.
De asemenea, se constată că la data de 4 iunie 2013, prin același serviciu din partea pârâtei I. P. M. -S. P. C. R. P. De C. și Î. a V. s-a înregistrat întâmpinare prin care se învederează faptul că, urgența constituie o cerință esențială atât pentru exercitarea cererii cât și pentru admisibilitatea ordonanței, însă apreciază că urgența nu se justifică, lăsând la aprecierea instanței soluția ce se va da în cauză.
Instanța, înmânează câte un exemplar de pe întâmpinările depuse de către pârâte reprezentantului reclamantei.
Reprezentantul reclamantei, arată că nu are alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat, tribunalul constatând cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei admiterea cererii de ordonanță președințială așa cum a fost formulată și, în consecință a se dispune înmatricularea provizorie, fără plata taxei de timbru de mediu a autovehiculului marca Fiat Bravo până la soluționarea irevocabilă a dosarului_ aflat pe rolul T. ui M., raportat la starea de sănătate a reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L:
Deliberând asupra cererii de ordonanță președințială de față, constată următoarele:
Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_, sub nr. de mai sus, reclamanta S. R. D. în contradictoriu cu pârâtele M. F. P. - Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin A. F. P. B. M. și I. P. Județului M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la înmatricularea provizorie, a circulației autovehiculului marca Fiat Bravo, identificat cu nr. ZFA18200004575978, până la soluționarea irevocabilă a cererii de contencios administrativ care face obiectul dosarului de fond nr. _ .
În motivarea cererii reclamanta susține că este proprietarul autoturismului cu datele de identificare menționate mai sus care provine dintr- un stat membru al Uniunii Europene. Pârâta a refuzat înmatricularea definitivă a acestui vehicul în România până la prezentarea dovezii de calcul a taxei,măsură care este abuzivă și nelegală, motiv pentru care a solicitat deja instanței de judecată înmatricularea definitivă prin cererea în contencios administrativ înregistrată în dosarul nr._ .
Se susține că urgența decurge în principal din aceea că până la soluționarea cererii de înmatriculare reclamanta nu poate utiliza autovehiculul, în condițiile în care este necesară prezența sa periodică la un medic specialist ca urmare a stării sale de sănătate, fiindu-i indicat să evite spețiile alomerate și deplasarea pe jos din B. S. în B. M. . Condiția caracterului vremelnic este îndeplinită, cererea privind înmatricularea definitivă a autovehiculului urmând să fie soluționată în mod irevocabil în dosarul de fond.
În drept se invocă art. 996 și următoarele Cod procedură civilă. În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Pârâtele au depus la dosar întâmpinare la data de_, precum și la data de_ prin care arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 Cod pr.civilă.
Analizând actele și probele de la dosar, instanța reține următoarele:
Demersul juridic al reclamantei se întemeiază pe încălcarea dreptului comunitar, prin condiționarea înmatriculării definitive în România a vehiculelor de import de plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr.9/2012 care a abrogat OUG nr.50/2008.
La data la care reclamanta a solicitat pârâtei înmatricularea vehiculului intrase în vigoare Legea nr.9/2012 care instituie obligația de plată a taxei de emisie și prin care s-a abrogat începând cu data de_ O.U.G. nr. 50/2008 care stabilea taxa pe poluare pentru autovehicule. Prin urmare legalitatea refuzului pârâtei de a proceda la înmatricularea vehiculului nu poate fi cenzurată decât în conformitate cu normele în vigoare la data la care i s-a adresat cererea de înmatriculare, adică raportat la cadrul legal stabilit prin Legea nr.9/2012 în temeiul principiului constituțional al neretroactivității legii consacrat prin art.15 alin.2 din Constituția României.
Potrivit disp.art. 996 Cod pr.civilă, pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: urgența și neprejudecarea fondului cauzei.
Urgența nu este o chestiune principală, ci se impune a fi stabilită de către judecător pe baza unor împrejurări concrete care în cauza dedusă judecății nu a fost confirmată prin probele administrate .
Urgența este justificată în cuprinsul cererii prin imposibilitatea reclamantei de a folosi vehiculul al cărui proprietar este, fiindu-i restrâns exercițiul acestui drept printr-un act de autoritate al instituțiilor statului, în condițiile în care este necesară prezența sa periodică la un medic specialist ca urmare a stării sale de sănătate, fiindu-i indicat să evite spațiile aglomerate și deplasarea pe jos din B. S. în B. M.
În speță, condiția urgenței nu a fost dovedită, nefiind probat că reclamantei îi este imposibil să se deplaseze cu regularitate cu un alt mijloc de transport, inclusiv mijloace de transport în comun, scrisoarea medicală depusă la dosar în acest sens necoroborându-se cu alte probe care să ateste faptul invocat.
Mai apoi, urgența nu se justifică nici din perspectiva faptului că reclamanta poate plăti taxa pe emisiile poluante iar ulterior poate solicita instanței judecătorești restituirea taxei pe poluare dacă apreciază ca ilegală.
Dobândirea autovehiculului este supusă dispozițiilor legale care reglementează condițiile de înmatriculare a vehiculelor în România, condiții pe care se prezumă că partea le cunoștea în momentul în care a cumpărat vehiculul și pe care le-a acceptat, inclusiv sub aspectul duratei îndelungate a procedurilor judiciare în contenciosul administrativ determinat de refuzul autorității administrative de a înmatricula vehiculele de import fără plata taxei de poluarea. Această circumstanță nu poate fi invocată în favoarea sa câtă vreme și-a asumat toate consecințele regimului de înmatriculare a vehiculelor instituit prin Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 și a optat pentru acest demers
juridic, alternativ posibilității de a obține înmatricularea vehiculului, cu achitarea taxei de poluare, taxă a cărei restituire să o solicite pe calea unei acțiuni distincte în contencios fiscal.
Legea prevede condițiile cerute pentru înmatricularea permanentă sau temporară, în art.7 alin.1 din Ordinul 1501/2006. Autorizarea provizorie pentru circulație a autovehiculelor este prevăzută la art.15 din Ordinul 1501/2006 și aceasta nu poate depăși 30 zile, cu posibilitatea de eliberare a unei nou autorizații provizorii a căror perioadă nu poate depăși cumulat 90 zile, cu condiția achitării tuturor taxelor și tarifelor legale necesare înmatriculării, înainte de eliberarea următoarei autorizații.
Reclamanta a solicitat însă "înmatricularea provizorie", iar a se pronunța instanța asupra acestei modalități de punere în circulație solicitată de reclamantă înseamnă a analiza îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.15 din Ordinul 1501/2006, inclusiv dacă se datorează taxă de primă înmatriculare, ceea ce ar echivala cu judecarea fondului cauzei.
Instanța reține că cererea de înmatriculare chiar pe o durată scurtă de timp cu consecințe ulterioare pe terenul folosirii autovehiculului, respectiv dacă s-ar soluționa favorabil cererea de ordonanță președințială s-ar tranșa definitiv și cererea de înmatriculare fără plata taxei pe emisiile poluante.
În ceea ce privește aparența dreptului de a înmatricula vehiculul fără plata taxei de emisie instituită de noua lege în absența unei jurisprudențe relevante la nivel național consolidată de o hotărâre a CJUE privind încălcarea normelor dreptului european prin noua Lege nr. 9/2012 care a abrogat OUG nr. 50/2008, act normativ care condiționează în prezent înmatricularea autovehiculului de import de plata taxei de emisie, o atare cerință nu este dată deoarece tranșarea acesteia ar însemna prejudecarea fondului dreptului.
Pentru aceste considerente, întrucât nu sunt întrunite cumulativ condițiile procedurii speciale a ordonanței președințiale în temeiul art. 996 Cod procedură civilă instanța va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamanta S. R. D., domiciliată în B. S., satul Nou de Sus nr. 11, jud.
M. în contradictoriu cu pârâtele MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - prin ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ BAIA MARE și I. P. M. -S.
P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., cu sediul în B. M. str. Gh. Șincai, nr. 46, județul M. .
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. G. T. H.
Red. C.G../t.red. H.T/_ 2013/ 4. ex.