Sentința civilă nr. 4409/2013. Contencios. Ordonanță președințială
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
cod op-. 4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4409
Ședința publică din 26 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. I. - judecător
G. ier I. P.
Pe rol fiind soluționarea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamanta R. G. împotriva pârâtei I. P. M. - S. P.
C. R. P. de C. și Î. a V. .
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că pârâta a depus la dosar întâmpinare iar apărătoarea reclamantei a depus o cerere de judecare pe fond a cauzei și în lipsă, invocând motive de sănătate și imposibilitatea asigurării substituirii.
Verificându-și din oficiu competența, în conformitate cu art. 131 din Noul Cod de procedură civilă, cu trimitere la art. 1 și 10 din Legea nr. 554/2004 modificată privind contenciosul administrativ, instanța constată că este competentă funcțional, material și teritorial să soluționeze cauza.
Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 411 al. 2 Cod pr. civilă, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 394 din noul Cod de procedură civilă și reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra cererii de față,
Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la 31 mai 2013 sub nr. de mai sus, reclamanta R. G. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. să autorizeze provizoriu în circulație autovehiculul marca Ford Wag DNW C9DA15QFDMU FOCUS WAGON, nr. de identificare WFONXXGCDNXM59357, până la soluționarea irevocabilă a litigiului de fond.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este proprietara autoturismului menționat mai sus pentru care a solicitat deja instanței înmatricularea definitivă a acestuia, în acest sens fiind înregistrat dosarul nr. _ .
De fiecare dată este nevoită să recurgă chiar la bunăvoința altor persoane sau a închiria pentru perioade scurte de timp alte autovehicule deoarece legislația actuală nu mai permite eliberarea de numere provizorii decât limitat la un număr de trei iar pârâta condiționează eliberarea autorizației de circulație provizorie cu atașarea la dosar a unei hotărâri judecătorești sau ordonanțe președințiale care să-i impună acest lucru.
Reclamanta a arătat că urgența este justificată prin imposibilitatea de a folosi vehiculul al cărui proprietară este, fiindu-i astfel restrâns exercițiul acestui drept printr-un act de autoritate al instituțiilor statului iar prejudicierea în acest sens decurge concret din necesitatea efectivă și obiectivă de a utiliza autovehiculul pentru a se deplasa pe traseul prevăzut conform atribuțiilor la care s-a obligat și la distanță de mai mulți km de localitatea de domiciliu.
În drept s-au invocat prevederile art. 581 - 582 Cod pr. civilă, art. 82 - 112 Cod pr. civilă.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că lasă soluția la aprecierea instanței însă consideră că nu sunt îndeplinite condițiile ordonanței președințiale deoarece lipsește urgența iar reclamantul poate plăti taxa de poluare iar ulterior să solicite instanței de judecată restituirea taxei de poluare considerată ilegal achitată.
Examinând cererea care a fost legal timbrată prin prisma susținerilor reclamantei, din coroborarea apărărilor pârâtei, a probelor existente la dosar precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 996 din noul Cod de procedură civilă, aplicabile speței având în vedere că cererea a fost înregistrată după intrarea în vigoare a acestuia, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru prevenirea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Aspectele învederate de reclamantă nu îndeplinesc cerințele textului de lege enunțat anterior, în cauză nefiind dovedită urgența și existența unei pagube iminente.
De asemenea, pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt, împrejurare reglementată de art. 996 al.5.
Din perspectiva celor arătate și ținând seama de prevederile art. 998 al. 3 din noul Cod de procedură civilă, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta
R. G.
domiciliată în B. S., str. R. nr. 35A jud. M., în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V., cu sediul în B. M., str. Gh. Șincai nr.46.
Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare ce se va depune la Tribunalul Maramureș, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.
Pronunțată în ședința publică de azi, 26 iunie 2013.
Președinte, G. ier,
V. I.
I. P.
Red. I.V/._
t.red.P.I/_ . 4 ex.