Sentința civilă nr. 472/2013. Suspendare executare act administrativ

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 472/2013

Ședința publică de la 27 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. -I. I.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. I. SRL în contradictoriu cu pârât A. DE P. PENTRU

D. R. ȘI P. (A. ), având ca obiect suspendare executare act administrativ p-v de constatare nereguli.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Călin Stegăroiu în reprezentarea intereselor reclamantei, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Reprezentantul reclamantei depune la dosar împuternicirea avocațială. Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 131 C.pr.civ.,

stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin 11din Legea nr. 554/2004.

În acord cu prevederile art. 238 C.pr.civ., Curtea pune în discuție estimarea duratei procesului.

Reprezentantul reclamantei apreciază că cererea se poate soluționa la acest termen.

Curtea, după deliberare, apreciază că prezenta cauză poate fi soluționată la acest termen de judecată.

Reprezentantul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar o adresă din partea societății petente și o fișă sintetică totală privind contribuția la bugetul statului achitată de reclamantă în perioada 2006- 2013.

Curtea, în temeiul prevederilor art. 255, 258 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse de reclamant.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii cu consecința suspendării executării procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de_ și înregistrat sub nr. 18473/_, până la pronunțarea instanței de fond, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la existența cazului bine justificat, reiterează aspectele din cuprinsul cererii introductive referitoare la nerespectarea dreptului la apărare, prescripția dreptului de aplicare a sancțiunii și autoritatea de lucru judecat raportat la Sentința civilă nr. 3431/2011 a Curții de Apel B. așa cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 2624/2012 a Î.C.C.J.

Referitor la paguba iminentă, arată că executarea procesului verbal atacat ar crea importante prejudicii reclamantei, ducând la blocarea activității acesteia, având în vedere sumele mari ce fac obiectul acestui act.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin cerere înregistrată la data de_, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea 554/2004, reclamanta S.C. A. I. S.R.L. F., în contradictoriu cu pârâta A. DE P. PENTRU D. R. ȘI P. (A. ), a solicitat instanței suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Procesul verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de_ privind proiectul "Investiție noua, abator păsări în comuna F., județul Cluj" înregistrat la A. sub nr. 18473 din_, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea de anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de_ privind proiectul "Investiție noua, abator păsări în comuna F., județul Cluj" înregistrat la A. sub nr. 18473 din_, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, prin Procesul verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de_ (Procesul verbal) privind proiectul "Investiție noua, abator pasări în comuna F., județul Cluj" înregistrat la A. sub nr. 18473 din_ a fost stabilită existența unei nereguli săvârșite de către reclamantă în cadrul proiectul "Investiție noua, abator păsări în comuna F., județul Cluj"(Proiectul) aferent contractului de finanțare C 1.1. DIN_ (Contractul de finanțare), cofinanțat prin programul SAPARD.

Susține reclamanta că pretinsa neregulă stabilită prin Procesul verbal se referă la manipularea deliberata a procedurii de licitație privind lucrările de construire ale halei de producție, realizate în cadrul în Proiectului, în sensul acordării contractului de antrepriză către SC INSERV SA anterior evaluării ofertelor de licitație si a atribuirii în mod oficial a acestui contract în urma procedurilor de licitație.

S-a reținut astfel ca, între A. si SC Inserv SA au avut loc tranzacții comerciale în legătura cu lucrări de construcție atestate de emiterea facturii fiscale 5960502 din data de_ emisă de SC INSERV SA anterior datei la care a fost organizata licitația pentru contractarea serviciilor de construire a halei în cadrul Proiectului (_ ) respectiv, anterior datei la care a fost semnat contractul privind furnizarea lucrărilor de construcție (_ ). Ca atare, prin Procesul verbal, titlu de creanță, întreaga suma primita de către reclamantă cu titlu de finanțare a fost apreciata ca fiind neeligibilă, stabilindu-se în sarcina A. obligația de a restitui suma de 1.381.925,37 lei, suma de 543.757,5 lei fiind stabilita deja în sarcina reclamantei prin Procesul verbal nr. 10508/_ .

În acest sens, precizează reclamanta, a fost emisă Notificarea nr. 1903 din_ de către APDR, prin care reclamanta a fost informată că este înregistrată în evidentele APDR cu un debit în valoare totala de 1.381.925.37 lei, solicitându- se reclamantei a proceda la restituirea acestei sume către A. .

Procedura urmată la încheierea Procesului verbal precum și elementele intrinseci Procesului verbal ridica serioase îndoieli privind legalitatea acestui act administrativ fiscal care justifica pe deplin suspendare acestuia pana la verificarea legalității actului administrativ de către instanța de judecata în cadrul contenciosului jurisdicțional, având în vedere de asemenea paguba iminentă ce ar fi creată reclamantei prin executarea actului administrativ fiscal.

În aceste condiții, reclamanta susține că sunt îndeplinite toate cerințele prevederile de art. 14 din Legea 554/2004 pentru admisibilitatea cererii de suspendare a actului administrativ, deoarece a formulat contestație în acord cu prevederile art. 205 si urm C. pr. Fiscal, raportat la art. 7 din Legea 554/2004

împotriva Procesului verbal, solictând admiterea contestației si anularea Procesului verbal ca netemeinic si nelegal.

Reclamanta susține că este îndeplinită și condiția existenței cazului bine justificat. Sub acest aspect, se arată că modul de implementare a Proiectului si cel de derulare a Contractului de finanțare a făcut anterior obiectul de analiza si control din partea ADRP fiind încheiat Procesul verbal nr. 10508/_ .

Procesul verbal nr. 10508/_ încheiat de A. este rezultatul unui control documentar complet al tuturor achizițiilor realizate în cadrul proiectului si pentru executarea integrala a Contractului de finanțare și a ÎNTREGII documentații produsă pe parcursul implementării Proiectului, inclusiv a celei relevante în legătura cu furnizarea lucrărilor de construire de către SC INSERV SA.

Atât la data încheierii Procesului verbal nr. 10508/_ cât si în prezent Proiectul este finalizat integral, Investiția fiind realizata în integralitate, recepționată si pusă în exploatare.

Prin Procesul verbal nr. 10508/_ încheiat de A. se constata existenta unor nereguli în ceea ce privește proiectul si Contractul de finanțare în ceea referitoare la achiziția liniei de abatorizare si se dispune recuperarea întregii finanțări nerambursabile de care a beneficiat A. în cadrul Proiectului

, în valoare totala de 1.925.682 lei.

Reclamanta a contestat Procesul verbal nr. 10508/_ încheiat de A. în cadrul dos. nr._ al Curții de Apel B., ulterior al înaltei Curți de C. și Justiție..

Prin sentința civilă nr. 3431/_ a Curții de Apel B., astfel cum aceasta a fost modificata prin dec. Civ. nr. 2624/_ al ICCJ, Procesul verbal nr. 10508/_ a fost anulat în parte, stabilindu-se ca nelegală măsura de recuperare a întregii sume de care a beneficiat reclamanta cu titlu de finanțare nerambursabila în cadrul Proiectului, valoarea sumelor de recuperat aferente finanțării nerambursabile fiind limitata la valoarea de 543.757,5 lei.

Hotărârile menționate mai sus sunt irevocabile și intrate în puterea lucrului judecat, nefiind retractate ca efect al exercitării unei căi extraordinare de atac de către A. .

În raport de cele de mai sus, reclamanta invocă încălcarea autorității lucrului judecat, respectiv nerespectarea art. 31 din OUG 66/2001, deoarece procesul verbal ce face obiectul prezentei cereri contrazice statuările sentinței civ. nr. 3431/_ a Curții de Apel B., astfel cum aceasta a fost modificata prin decizia civ. nr. 2624/_ al ICCJ, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat a aspectelor analizate si dezlegate prin hotărârile judecătorești menționate anterior.

Atât Procesul verbal ce face obiectul prezentei cereri de suspendare cat și procesul verbal nr. 10508/_ încheiat de A. au fost încheiate în urma unei verificări documentare complete, a întregii documentații aferente Proiectului, ambele fiind întocmite după finalizarea integrala a proiectului.

Ca atare, atât la data încheierii procesului verbal nr. 10508/_ încheiat de A. cat si la data încheierii procesului verbal a cărei suspendare se solicita au fost analizate documentele aferente achiziției lucrărilor de construcție a halei încheiate cu SC INSERV SA.

Cu toate acestea, deși controlul a fost unul general si a avut în vedere întreaga documentație a Proiectului, la momentul întocmirii Procesului verbal nr. 10508/_ încheiat de A. nu au fost identificate nereguli în ceea ce privește achiziția lucrărilor de construcție a halei, acestea fiind identificate doar ulterior prin Procesul verbal a cărui suspendare se solicita.

În același sens, Procesul verbal nr. 10508/_ încheiat de A. care este rezultatul unei verificări complete a întregului proiect, a fost de asemenea analizata în mod plenar de către instanța de judecata prin sentința civ. nr. 3431/_ a Curții de Apel B., astfel cum aceasta a fost modificata prin decizia civ. nr. 2624/_ al ICCJ stabilindu-se ca nelegală orice impunere în sarcina reclamantei a unei sume superioare valorii de 543.757,5 lei.

Astfel cum se recunoaște chiar în cuprinsul Procesului verbal a cărui suspendare se solicita pretinsa neregula referitoare la achiziția lucrărilor de construire a existat la data încheierii Procesului verbal nr. 10508/_ încheiat de A. sens în care nu a existat niciun impediment obiectiv pentru organul de control de a constata existenta pretinsei nereguli.

În argumentarea acestei poziții reclamanta invocă dispozițiile art. 18 alin.

1 din OUG 66/2011 potrivit cărora Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să înregistreze și să transmită, în scopul investigării, în termen de 10 zile lucrătoare, structurilor de control prevăzute la art. 20 toate constatările cu implicații financiare sau cu posibile implicații financiare. Or, câtă vreme prin Procesul verbal nr. 10508/_ încheiat de A. a fost analizat întregul dosar al Proiectului, neconstatându-se nereguli cu privire la achiziția lucrărilor de construire, câtă vreme acest control plenar a fost ulterior supus analizei instanței de judecată, câta vreme aceste pretinse nereguli existau la data încheierii Procesul verbal nr. 10508/_ încheiat de A. și cata vreme prin s. Civ. nr. 3431/_ a Curții de Apel B., astfel cum aceasta a fost modificata prin dec. Civ. nr. 2624/_ al ICCJ s-a stabilit ca nelegala orice impunere în sarcina reclamantei a unei sume superioare valorii de 543.757,5 lei, nu se putea ulterior încheia Procesul verbal ce face obiectul prezentei cereri întrucât se aduce astfel atingere statuarilor instanței de judecată.

În acest sens, arată reclamanta, este de menționat ca atât prin Procesul verbal 10508/_ încheiat de A. cat si prin Procesul verbal a cărui suspendare se solicita se urmărește atingerea aceleași finalități recuperarea întregii sume acordate reclamantei cu titlu de finanțare nerambursabila, ambele acte de control statuând ca, debitul este reprezentat de întreaga suma acordata cu titlu de finanțare nerambursabila având în vedere procentul semnificativ al sumelor acordate drept finanțare ce sunt afectate de nereguli.

Apoi, în cazul dedus judecății, nu există alte date noi care să nu fi fost cunoscute la momentul verificărilor realizate cu ocazia încheierii Procesului verbal nr. 10508/_ care ulterior să fi fost descoperite si valorificate prin încheierea Procesului verbal a cărui suspendare se solicită ci, dimpotrivă, astfel cum se recunoaște în chiar cuprinsul acestui din urmă act, pretinsa neregula referitoare la achiziția lucrărilor de construire exista la data încheierii Procesului verbal nr. 10508/_, ambele acte de control fiind încheiate în urma unui control documentar complet al întregului dosar al Proiectului. Cu alte cuvinte cele doua procese verbale au valorificat si au avut în vedere aceleași documente

Așadar, A. nu avea posibilitatea de a proceda la încheierea procesului verbal a cărui suspendare se solicita nefiind îndeplinite condițiile restrictive prevăzute la art. 31 din OUG 66/2011 care sa permită organului de control reluarea acestei activități asupra unor aspecte ce au făcut obiectul verificărilor anterioare.

O altă critică formulată de reclamantă se referă la încălcarea dreptului la apărare, pe de o parte prin necomunicarea documentelor probante amintite în cuprinsul Procesului verbal si care au stat la baza încheierii acestui act, iar pe de altă parte, prin mențiunile din cuprinsul proiectului procesului-verbal transmis reclamantei pentru a se pronunța asupra acestuia si cele din cuprinsul

procesului verbal final. Astfel, în cuprinsul proiectului Procesului verbal se menționează ca verificare au fost efectuate în perioada_ -_, în vreme ce în cuprinsul Procesului verbal se menționează ca verificările au fost efectuate în perioada_ -_, ceea ce semnifica ca lucrările de verificare au continuat ulterior datei întocmirii proiectului procesului verbal asupra cărora reclamanta a fost invitată a se pronunța, iar asemenea verificări nu sunt cunoscute reclamantei si nu s-a putut formula un punct de vedere asupra verificărilor efectuate ulterior încheierii proiectului procesului verbal, ceea ce contravine prevederilor art. 21 al. 15 din OUG 66/2011.

De asemenea, încălcarea dreptului la apărare al reclamantei este evidentă având în vedere că, în echipa de verificare ce a întocmit Procesul verbal al cărui suspendare se solicita se regăsesc aceleași persoane care au întocmit Procesul verbal nr. 10508/_ (DI Slujitoru Florin) astfel încât nu exista nicio garanție a unei analize imparțiale si independente a situației din prezent a reclamantei, avuta în vedere la încheierea Procesului verbal, devreme ce acesta este rezultatul verificărilor efectuate de către persoane care si-au exprimat anterior opinia cu privire la existenta unor nereguli în legătura cu Proiectul si necesitatea recuperării întregii finanțări nerambursabile acordate reclamantei si a căror opinie a fost infirmata de către instanța de judecata anterior încheierii procesului verbal.

Un alt aspect ce privește cererea de suspendare formulată se referă la prescripția dreptului de aplicare a sancțiunii. Astfel, procesul-verbal este încheiat cu nesocotirea prevederilor Regulamentului CE nr. 2988/95, care la art.

3 stabilește un termen de 4 ani pentru sancționarea oricărei abateri de la regulament, termen care urmează a se calcula de la data săvârșirii pretinsei abateri. În cazul dedus judecații, pretinsa abatere este reputată ca fiind săvârșita în anul 2004, luna octombrie, aceasta fiind data de la care urmează a se calcula termenul de prescripție prevăzut la art. 3 din Regulamentul CE nr. 2988/95. Procesul verbal este încheiat după aproximativ 9 ani de la data săvârșirii pretinsei abateri, cu mult după expirarea termenelor prevăzute la art. 3 din regulament, ceea ce atrage nulitatea actului administrativ astfel încheiat. În acest sens reclamanta invocă prevederile art. 45 al din OUG 66/2011 potrivit cărora Dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare, în condițiile în care, în conformitate cu prevederile art. 2 al. 3 din Acordul multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, ratificat prin Legea nr.316/2001.

În final, reclamanta susține că și condiția pagubei iminente este îndeplinită în cauză prin aceea că executarea procesului verbal este de natura a crea importante prejudicii în patrimoniul reclamantei având ca efect blocarea efectiva a activității acesteia, în considerarea valorii extrem de ridicate a sumelor ce fac obiectul acestui act administrativ. Sub acest aspect, reclamanta invocă dispozițiile art. 42 al. 1 și art. 43 alin. 1 din OUG 66/2011 referitoare la creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt scadente la expirarea termenului de plată stabilit în titlul de creanță. Asa fiind, măsura recuperării debitului în valoare de 1.381.925,37 lei este executorie, iar punerea sa în executare determină în mod efectiv blocarea activității reclamantei.

Așa fiind, executarea Procesului verbal si recuperarea debitului în valoare de 1.381.925,37 lei, creează premise reale ale apariției stării de insolvabilitate a reclamantei fiind evident că plata debitului stabilit prin Procesul verbal necesita

resurse financiare importante ce nu sunt generate de activitatea curenta a reclamantei si cu atât mau mult cu cât societatea are contractate credite bancare a căror rambursare nu va putea fi efectuata în condițiile executării Procesului verbal.

Pârâta A. DE P. PENTRU DEZVOLTAT R. Șl P. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a efectelor actului administrativ reprezentat de Procesul verbal de constatare nr. 18.473/_ ca neîntemeiată (f.239, vol.I).

În susținerea poziției sale, pârâta a arătat că în baza Notei de descoperire a unei nereguli și de fundamentare pentru desfășurarea unui control IRD 0.1 nr. 14.812/_ aprobată de Directorul General al Agenției de P. pentru D.

R. și P., o echipă de control din a procedat la efectuarea unei verificări documentare a elementelor semnalate în Raportul final OLAF nr. OF/2013/0208 înregistrat la A. de P. pentru D. R. și P. sub nr. 11.919/_ . Verificarea a fost efectuată cu scopul de a stabili existența neregulilor și cuantumul prejudiciului, acestea fiind semnalate prin Raportul final OLAF nr. OF/2013/0208 înregistrat la A. de P. pentru D. R. și P. sub nr. 11.919/_ .

Din documentele aflate în posesia A. la data constituirii prezentului titlu de creanță reiese că relația comercială dintre beneficiarul SC A. I. SRL și SC INSERV SA era deja în derulare la data depunerii ofertelor, adjudecării achiziției și încheierii contractului de lucrări, astfel că achiziția derulată de beneficiar a fost una formală. Aceste documente confirmă constatările OLAF și existența neregulii.

Valoarea lucrărilor achiziționate de SC A. I. SRL de la SC INSERV SA, acordată la plată de A. este cheltuială neeligibilă. Suma totală acordată la plată de A. pentru contractul în cauză este de 1.087.488,055 lei.

Prin neregula constatată, arătăm că reclamanta a încălcat obligațiile contractuale asumate prin contractul de finanțare nr. C 1.1. /_, precum și dispozițiile legale aplicabile, respectiv Legea nr. 316/2001 - Acordul Multianual de Finanțare a Programului SAPARD.

Contractul de finanțare dintre A.P.D.R.P. și S.C. VASCAR S.A. nr. C 1.1.

/_ conține clauze exprese cu privire la responsabilitatea Beneficiarului pentru procedura de achiziții (servicii, bunuri și lucrări), precum și cu privire la necesitatea respectării principiului liberei concurenței, al transparenței achizițiilor și al rezonabilității prețurilor.

Din probele existente în raportul final OLAF există dovezi clare că pentru proiectul "Investiție nouă, abator păsări în comuna F., județul Cluj", beneficiar SC A. I. SRL, localitatea F., județul Cluj, două dintre procedurile de licitație au fost manipulate.

OLAF recomandă în Raportul Final al cazului ca proiectul să fie declarat neeligibil pentru finanțarea UE și ca toate acțiunile necesare să fie luate în vederea recuperării fondurilor plătite necuvenit.

La stabilirea cuantumului prejudiciului s-a ținut seama de Decizia nr. 2624/_ pronunțată de înalta Curte de C. și Justiție (debit rămas în sarcina beneficiarului în sumă de 543.757,50 lei) si de principiul proporționalității, așa cum este definit în OUG 66/2011.

In ceea ce privește principiul proporționalității, precizează că valoarea cumulată a celor două achiziții afectate de nereguli este de 1.631.245,555 lei, sumă ce reprezintă cea 85% din valoarea primită de beneficiar drept finanțare nerambursabilă. întrucât un procent semnificativ din sumele acordate drept finanțare sunt afectate de nereguli, cuantumul debitului îl reprezintă întreaga sumă primită drept finanțare.

Cuantumul prejudiciului este de 1.381.925,37 lei și este dat de diferența dintre întreaga sumă primită de SC A. I. SRL ca finanțare (1.925.682,87 lei) și valoarea creanței bugetare rămasă în sarcina beneficiarului SC A. I. SRL după finalizarea acțiunilor în justiție (543.757,50 lei).

Toate aceste neregularități au fost consemnate în Procesul verbal de constatare înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. 18.473/_, întocmit în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 și H.G. nr. 875/2011.

Împotriva Procesului verbal de constatare nr. 18.473/_, S.C. A. I.

S.R.L. a formulat contestație, în curs de soluționare.

Astfel, emiterea Procesului verbal de constatare nr. 18.473/_ s-a făcut de către A.P.D.R.P. ca urmare a încălcării dispozițiilor din Contractul de

finanțare, respectiv art. 1 alin. (1) din Anexa l Prevederi Generale, precum si dispoziții cuprinse în Anexa IV Instrucțiuni de achiziții pentru beneficiari privați ai Programului SAPARD la contractul de finanțare.

A subliniat pârâta faptul că emiterea procesului verbal de constatare nr. 18.473/_ . titlu de creanță executoriu, potrivit OUG nr. 66/2011 si Normelor Metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 875/2011, nu este consecința voinței unilaterale a A.P.D.R.P.. ci rezultatul conduitei defectuoase a Reclamantei în derularea contractului de finanțare nr. C 1.1. /_, care nu a respectat obligațiile pe care si le-a asumat prin semnarea acestui contract.

La pct. II din întâmpinare, pârâta arată că pentru admiterea cererii de suspendare, potrivit art. 14 alin. din Legea nr. 554/2004, sunt necesare îndeplinirea cumulativă a unor condiții, iar în cazul suspendării actelor administrative ce au ca obiect obligații bugetare, legiuitorul a prevăzut încă o condiție de admisibilitate, reglementată la art. 50 alin. (9) din OUG nr. 66/2011, respectiv plata unei cauțiuni în cuantum de până la 20% din cuantumul sumei contestate. Față de aceste prevederi legale, rezultă că pentru suspendarea executării actelor administrative pe care le-a emis, în temeiul OUG nr. 66/2011 și Normelor Metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 875/2011, este necesară achitarea unei cauțiuni, în cuantumul prevăzut de lege, motiv pentru care solicită a se pune în vedere reclamantei să plătească cauțiunea în cuantumul prevăzut de lege.

În continuarea motivării întâmpinării, pârâta a dezvoltat pe larg considerentele pentru care apreciază că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, fiind evident faptul că aparența dreptului este în favoarea sa, emiterea actelor administrative a căror suspendare se solicită fiind consecința nerespectării de către reclamantă a dispozițiilor legale și contractuale asumate, astfel cum am arătat anterior. Așadar, prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu, astfel că formularea de către Reclamantă, a acțiunii de anulare a Procesului verbal de constatare în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu o exonerează pe acesta de obligația de plată instituită prin actul administrativ menționat.

În mod evident, a analiza în cauză temeinicia susținerilor reclamantei legate prescripția dreptului pârâtei de a mai emite titlul de creanță și de inexistența neregulilor menționate în procesul verbal de constatare, echivalează cu soluționarea pe fond a cauzei, în sensul constatării legalității sau dimpotrivă a nelegalității actului administrativ.

Referitor la susținerile reclamantei privind reluarea procedurii de constituire debit, pârâta a învederat că, în mod evident, în cazul de față sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 31 din OUG 66/2011 cu modificările și completările ulterioare cu privire la activitatea de control, întrucât neregulile

constatate prin procesul verbal nr. 10.508/_ s-au referit exclusiv la achizițiile derulate de SC A. I. SRL pentru linia de abatorizare păsări, achiziții ce au făcut obiectul Raportului de investigare al Biroului Vamal de Control Frankfurt pe Main A 490/2009-516. Prin procesul verbal menționat anterior nu s-a făcut referire la nicio altă achiziție decât cea pentru linia de abatorizare, în timp ce prin Raportul final OLAF OF/2013/0208 înregistrat la A. de P. pentru D. R. și P. sub nr. 11.919/_ și documentele anexate acestuia au fost constatate elemente suplimentare (nereguli la achiziția de lucrări la care a participat cu ofertă SC INSERV SA) față de cele comunicate de OLAF în anul 2010, prin adresa OLAF nr. D/011103/_, înregistrată la

A. sub nr. 25.653/_, respectiv Raportului de investigare al Biroului Vamal de Control Frankfurt pe Main A 490/2009-516. Elementele ce au făcut obiectul investigației cu privire la atribuirea contractului de lucrări nu au fost în posesia A. la data întocmirii procesului verbal nr. 10.508/_ . Deși neregulile constate prin prezentul proces verbal de constatare existau la data întocmirii procesului verbal nr. 10.508/_, acestea nu erau cunoscute A. la data emiterii procesului verbal nr. 10.508/_ .

Referitor la susținerile reclamantei privind încălcarea dreptului la apărare prin necomunicarea documentelor probante, pârâta consideră că acest aspect nu are relevanță, atâta vreme cât conținutul documentelor probante este redat în cuprinsul proiectului de procesul verbal de constatare, iar beneficiarului îi sunt aduse la cunoștință toate considerentele și rațiunile care au format obiectul actului juridic contestat.

Referitor la susținerile reclamantei privind neîncălcarea în atribuirea contractului de lucrări a regulilor privind achizițiile, pârâta a învederat că în declarația d-nei Coborzan V. din data de_, se menționează: "Datorită

faptului că, contractul inițial depus la BRIPS 6 Satu Mare nu a corespuns cu devizul general am schimbat caietul de sarcini și ofertele de la SC INSERV SA, SC LIV în STAL SRL, SC ELEWATUL SERV SRL. Noile oferte au sosit abia spre sfârșitul lunii octombrie 2004, astfel dosarul de achiziții pentru lucrările de construcții a fost depus abia în luna noiembrie 2004, deși noi am început colaborarea cu SC INSERV SA în_ ". Menționăm că pentru această achiziție termenul limită de depunere al ofertelor a fost_, procesul verbal de adjudecare a fost semnat în_, iar contractul de antrepriză a fost semnat în data de_ . Din datele de mai sus se poate vedea că în fapt derularea contractului a început anterior încheierii termenului limită de depunere a ofertelor, anterior desemnării ofertantului câștigător și anterior semnării contractului de antrepriză.

De asemenea, din actele existente la dosar nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Cu privire la apărările reclamantei referitor la faptul că recuperarea întregii sume alocate pentru finanțarea proiectului menționat prin executare silită ar duce la nerespectarea de către aceasta a obligațiilor de plată către terți, pârâta susține că executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Or, executarea unei obligații bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă.

Analizând actele dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de_ și înregistrat sub nr. 18473/_ la pârâta

A. DE P. PENTRU D. R. ȘI P. s-a stabilit în sarcina reclamantei

S.C. A. I. S.R.L. un debit în sumă totală de 1.381.925,37 lei, reținându-se că beneficiarul S.C. A. I. S.R.L. a manipulat procedurile de licitație în cadrul proiectului "Investiție nouă, abator păsări în comuna F., județul Cluj";.

În sarcina reclamantei s-a reținut încălcarea Instrucțiunilor de achiziții pentru beneficiarii privați ai Programului SAPARD din cadrul Contractului de finanțare nr. C 1. /_, cuprinse în Anexa IV pct. 1 paragraful 2 din Cap. I- Prevederi Generale din Anexa IV Instrucțiuni de Achiziții pentru beneficiarii măsurilor 1.1, 3.1, 3.4 potrivit cu care "Costurile eligibile ale oricăror servicii, bunuri și lucrări, mai mari de echivalentul a Ron a 10.000 euro, sunt eligibile dacă beneficiarii privați au obținut oferte conforme de la cel puțin 3 furnizori";.

În esență, s-a conchis că în urma investigațiilor derulate de OLAF s-au identificat nereguli la procedurile de achiziție a liniei de abatorizare păsări și a lucrărilor de construcție, organizate de către beneficiarul S.C. A. I. S.R.L.

Referitor la achiziționarea lucrărilor de construcție s-a consemnat că au participat cu ofertă: SC INSERV SA cu o valoarea ofertei de 2.174.956,17 lei, SC LIV INSTAL SRL, cu o valoare a ofertei de 3.560.975,98 lei și SC ELEWANTUL SERV SRL, cu o valoare a ofertei de 3.204.559,75 lei.

OLAF în urma investigațiilor efectuate a concluzionat că reclamanta a avut un acord prealabil cu compania câștigătoare, SC INSERV SA, pentru furnizarea lucrărilor de construcții înainte ca procedura de licitație să aibă loc, împrejurare dedusă din faptul că aceasta din urmă a emis o factură pentru suma de 8.273.862.321 Ron în_, cu două zile înaintea datei de evaluare a ofertelor stabilită pentru_, iar suma a fost plătită prin ordinul de plată 321 din_ . Se conchide că reclamanta a acordat contractul pentru lucrările de construcție companiei SC INSERV SA înainte de evaluarea celor trei oferte și înainte de a se atribui contractul în mod oficial, conduită ce poate fi considerată ca o manipulare deliberată a procedurii de licitație.

În cauza de față se solicită suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de_ și înregistrat de pârâtă sub nr. 18473/_, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Curtea reține că în doctrină și jurisprudență s-a conturat ideea potrivit căreia actul administrativ-fiscal se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.

Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se

întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată un instrument procedural eficient, aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege: existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Acestor două condiții li se adaugă o a treia de ordin procedural, dedusă din interpretarea textului art. 14 din Legea nr. 554/2004 și anume condiția ca reclamantul să facă dovada declanșării procedurii prealabile administrative.

Dacă în privința condiției de ordin procedural nu există dubii cu privire la declanșarea acesteia, respectiv la îndeplinirea procedurii prealabile - filele 32- 38 vol. I, condițiile de ordin substanțial se impun a fi analizate prin raportare la motivele invocate în cererea de suspendare, respectiv actele depuse în probațiune.

Curtea apreciază că și celelalte două condiții, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, sunt îndeplinite în mod cumulativ în cazul de față.

Astfel, în privința condiției existenței unui caz bine justificat, practica judiciară a stabilit că îi este permisă instanței investită cu soluționarea cererii de suspendare să procedeze la o analiză sumară a legalității actului de stabilire a creanțelor bugetare, din perspectiva susținerilor părților. Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei, statuare la care achiesează inclusiv pârâta prin întâmpinarea formulată.

Instanța consideră că argumentele ample ale reclamantei cu privire la nelegalitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de_ și înregistrat sub nr. 18473/_ sunt aparent valabile și justifică măsura suspendării, coroborând aceste susțineri cu materialul probator administrat în cauză.

Astfel, un motiv de aparentă nelegalitate a actului contestat derivă din împrejurarea că pârâta a stabilit în anul 2013, în sarcina reclamantei, o corecție financiară de 1.381.925,37 lei aferentă Contractului de finanțare nr. C 1. încheiat în anul 2004 și decontat în intervalul de timp_ -_ ( f. 302 vol. I), cunoscut fiind faptul că, potrivit art. 45 din OUG nr. 66/2011, în privința creanțelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, dreptul autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene de a stabili obligații bugetare se prescrie în termen de 5 ani care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare.

Conform dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 2222/2000, Comisia trebuie să procedeze la verificarea și închiderea contului sau a conturilor agențiilor Sapard, deschise în țările candidate.

În conformitate cu prevederile Acordului Multianual de Finanțare, Responsabilul Național cu Autorizarea Finanțării a transmis Comisiei Europene "Declarația anuală a conturilor pentru anul 2006"; însoțită de Certificatul și Raportul de audit pentru 2006 al Organismului de Certificare, în data de 27 aprilie 2007 cu scrisoarea nr. 2. . Prin Decizia Comisiei nr. C(2007)4494 din 28 septembrie 2007, conturile Agenției de P. pentru D. R. și P.

privind cheltuielile finanțate din bugetul general al Uniunii Europene în anul 2006 au fost lichidate.

Cum ultima decontare de care a beneficiat reclamanta a avut loc în anul 2006, iar conturile Agenției de P. pentru D. R. și P. privind cheltuielile finanțate din bugetul general al Uniunii Europene în anul 2006 au fost lichidate prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2007)4494 din 28 septembrie 2007, apărarea reclamantei referitoare la împlinirea termenului de prescripție prev. de art. OUG nr. 66/2011 în privința procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de_ este aparent validă.

Eventuala incidență a acestor dispoziții legale în cazul reclamantei este de natură a crea îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ atacat.

Incidența cazului bine justificat rezidă de asemenea și din argumentele juridice prezentate și sumar probate, aparent valabile, referitoare la imposibilitatea reluării controlului în cazul reclamantei în lipsa unor date suplimentare cerute imperativ de art. 31 din OUG nr. 66/2011 și din cele referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței civile nr. 3431/_ a Curții de Apel B. modificată prin Dec. Civ. nr. 2624/_ a ICCJ care a statuat asupra aplicabilității în cazul reclamantei a principiului proporționalității în aplicarea corecțiilor financiare pentru neregulile constatate.

Pentru admisibilitatea cererii de suspendare a actului administrativ se impune și îndeplinirea cerinței privind prevenirea unei pagube iminente așa cum a fost aceasta definită în art. 2 alin (1) lit ș din legea nr. 554/2004 respectiv

"un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea vizibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public";.

Paguba iminentă apare în acest caz ca fiind prejudiciul material efectiv ce decurge din diminuarea lichidităților reclamantei cu o sumă deloc de neglijat în contextul actualității crizei financiare manifeste încă la nivelul tuturor agenților economici. Executarea creanței ar putea afecta circuitul economic al reclamantei și capacitatea acesteia de a face față cheltuielilor de personal și costurilor creditelor accesate pentru finanțarea activității curente precum și capacitatea de onorare a obligațiilor contractuale asumate față de furnizori, împrejurări dovedite cu înscrisurile depuse la filele 102-235 vol. I.

Așadar, executarea creanței stabilite prin actul administrativ contestat ar putea conduce la blocarea activității comerciale a reclamantei, prejudiciu pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat, atât timp cât există argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului.

Față de toate considerentele mai sus expuse, în lumina dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. I. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. DE P. PENTRU D. R. ȘI P., și va suspenda executarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de_, înregistrat sub nr. 18473/_, până la pronunțarea instanței de fond.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. I. S.R.L., cu sediul în F., str. P. I. Rus, nr.129, jud. Cluj în contradictoriu

cu pârâta A. DE P. PENTRU D. R. ȘI P. , cu sediul în B., str. Ș. V., nr. 43, sector 1.

Dispune suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de_, înregistrat sub nr. 18473/_, până la pronunțarea instanței de fond.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 27 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. I. I. A. B.

Red.M.I.I./_ .

Dact.H.C./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 472/2013. Suspendare executare act administrativ