Decizia civilă nr. 7447/2013. Suspendare executare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 7447/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător C. I. Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 6053 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. în contradictoriu cu intimata SC D. I. E. S. C. N. având ca obiect suspendare executare act administrativ .
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se prezintă av. I. Alexandrescu, în substituire și în reprezentarea intereselor intimatei cu împuternicire avocațială aflată la fila 35 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.131 coroborat cu art.96 din NCPC constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Curtea declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului. Reprezentanta recurentei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate pentru motivele expuse pe larg. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 6.053 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis cererea formulată de către reclamanta S.C. D. I. -E. S.R.L., în contradictoriu cu D. G. A F. P. A JUDEȚULUI C. și, în consecință, s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere F-CJ 1971 din_ emisă în baza Raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr.F-CJ 1333 din_ până la soluționarea în fond acțiunii în contencios fiscal. Fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art.14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ este posibilă (1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond. Verificând condițiile cerute de textul legal mai sus citat, instanța a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile legale, astfel încât suspendarea actului administrativ atacat est admisibilă.
Echipa de inspectori fiscali a reținut că nu există cadrul juridic necesar care să permită efectuarea investițiilor la imobilul închiriat. De asemenea, s-a reținut că nu există nici reglementarea care să permită posibilitatea de recuperare a cheltuielilor legate de investiții de către reclamantă, ulterior încheierii contractului de închiriere.
Astfel, a apreciat echipa de inspecție, că lucrările de investiții nu au fost efectuate în interesul reclamantei, ci în interesul persoanei fizice proprietare a imobilului. Instanța de fond a reținut însă, că cel puțin aparent, echipa de inspectori fiscali a intervenit în raporturile contractuale dintre cele două părți, aspect care nu este considerat legal de către instanță. În activitatea de control, organele fiscale sunt ținute a respecta realitatea juridică existentă în baza raporturilor încheiate între părți, atâta timp cât această realitate nu contravine legii. Prin urmare, în interpretarea sau aprecierea legalității conducerii contabilității, primează aspectele juridice.
În cauză, instanța de fond a reținut că în baza contractelor de închiriere și a actelor adiționale încheiate între părți, reclamanta a efectuat lucrări de amenajare și investiții la imobilul închiriat. Pârâta susține că, potrivit dispozițiilor contractuale, reclamanta putea face doar amenajări, iar amenajările nu sunt similare investițiilor.
Instanța de fond a reținut însă că, în conformitate cu principiul libertății contractuale, părțile pot interpreta termenii unui contract în sensul voinței lor interne, astfel încât nu se impune interpretarea în sens diferit a termenilor de amenajare și investiții, atâta timp cât părțile au înțeles să extindă înțelesul termenului de amenajare, permițându-se efectuarea oricăror lucrări. În fapt, instanța a reținut că reclamanta a închiriat un imobil de la o persoană fizică, Șomlea C. a, în vederea exploatării acestui imobil, oferind servicii hoteliere. Imobilul a fost amenajat ca și hotel, acesta funcționând astfel și în prezent. Prin urmare, lucrările de investiții au fost executate în scopul obținerii de venituri de către reclamantă, condițiile contractuale permițând efectuarea investițiilor, așa cum s-a apreciat anterior. Împrejurarea că lucrările sporesc valoarea imobilului și că acestea ar profita proprietarului sunt nerelevante în cauza de față, atâta timp cât, în prezent aceste lucrări sporesc veniturile reclamantei și sunt în legătură cu obiectul ei de activitate.
În aceeași ordine de idei, instanța de fond a reținut că nu este obligatorie inserarea unei clauze speciale printre dispozițiile contractuale, clauză care să reglementeze posibilitatea reclamantei de recuperare a cheltuielilor efectuate cu investițiile de la proprietar. În mod evident, problema adusă în discuție de către inspectorii fiscali este prematură. Atâta timp cât contractul de închiriere este valabil, nu se pune problema recuperării acestor cheltuieli. După expirarea termenului de închiriere, în lipsa unor clauze contractuale de recuperare a sumelor investite, se va proceda potrivit dispozițiilor dreptului comun. Abia atunci, organele fiscale vor fi îndreptățite, eventual, să reproșeze reclamantei că a neglijat să recupereze investițiile efectuate și că acestea au rămas în patrimoniul proprietarului imobilului.
Cât privește paguba iminentă, aceasta este evidentă. Lipsirea unui comerciant de o sumă în valoare de 274.825 lei, în contextul economic actual în care lipsesc lichiditățile, este de natură a-i produce acestuia prejudicii. Nu este neapărat necesar ca în cauză să fie făcută dovada imposibilității sau a incapacității de plată a reclamantei pentru ca paguba să fie evidentă. Potrivit actelor depuse în probațiune, societatea are 24 de angajați și este în cursul edificării unor lucrări de construire, astfel încât lipsirea reclamantei de mijloace financiare sau lichidități poate produce o perturbare gravă a activității acesteia. Prin urmare, raportat la aspectele menționate, instanța de fond a considerat că sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, întrucât există indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, decurgând din aparența intervenirii organelor de control în raporturile contractuale dintre persoane private.
Instanța de fond a mai reținut, în plus, că argumentația reclamantei poate fi acceptată avându-se în vedere recomandarea nr.R (89)8 din_ a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei în care s-a arătat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie fără a recunoaște totuși acesteia eficacitatea acțiunii administrative.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că este justificată măsura suspendării, astfel încât în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 va dispune suspendarea executării Deciziei de impunere F-CJ 1971 din_ .
Împotriva acestei sentințe, pârâta D. G. A F. P. C. a declarat recurs
, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a executării silite formulate de reclamantă.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C.pr.civ., pârâta susține că fără a analiza apărările pe care le-a formulat și prin care a evidențiat ca în speța nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea cererii, instanța de fond își însușește aproape integral susținerile reclamantei, fără a verifica însa veridicitatea acestora. În susținerea poziției sale procesuale, pârâta arătă că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale învederate de reclamanta, prin care aceasta a încercat să demonstreze că cererea sa este întemeiată întrucât, în speța este întrunită condiția existentei unui caz bine justificat. Astfel, instanța de fond a admis cererea de suspendare, fără însă a identifica vreun motiv care să o conducă la concluzia că suma menționată în cuprinsul deciziei de impunere ar fi fost stabilită în mod nelegal. A mai apreciat pârâta că aspectele reținute de instanța de fond sunt lipsite de fundament legal în condițiile în care aceasta procedează practic la analizarea în mod greșit a fondului cauzei deși în speța avem de-a face cu o cerere de suspendare a executării silite si nu cu o acțiune pentru anularea actului administrativ fiscal. Prin urmare, motivele reținute de instanța de fond sunt eronate, în condițiile în care dispoziții exprese de natura fiscala stipulează în sarcina organelor de inspecție fiscale posibilitatea de a recalifica o operațiune economica în conformitate cu dispozițiile legale incidente. In acest sens, pârâta a invocat prevederile art.11 din Legea 571/2003 care stipulează în mod expres faptul ca autoritățile fiscale pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a recalifica conținutul economic al acesteia.
În fapt, în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, pârâta arată că a învederat faptul ca nici din contractele de închiriere si nici din actele adiționale prezentate echipei de inspecție fiscala intre reclamanta si persoana fizica Somlea C. a nu este stipulat ca societatea în calitate chiriaș poate efectua cheltuieli legate de investiți, respectiv extinderea imobilului în discuție, noțiunii care nu sunt sinonime cu operațiunea de amenajare, asa cum susține reclamanta. De asemenea, nu se face referire la modalitatea de recuperare a cheltuielilor legate de aceste investiții, având în vedere că în urma acestora creste valoarea imobilului, care nu este în proprietatea societății.In mod firesc, având în vedere ca reclamanta nu are asigurat cadrul juridic care sa-i permită sa facă investiții la hotelul PAMI închiriat de la persoana fizica Somlea
C. a, echipa de inspecție fiscala a apreciat în mod corect ca aceste cheltuieli nu sunt în beneficiul societății reclamante ci al persoanei fizice proprietare a imobilului nefiind îndeplinite astfel condițiile referitoare la dreptul de deducere prevăzut de 146 alin.1 din legea 571/2003 privind codul fiscal. Procedând în aceasta maniera, în opinia pârâtei, instanța de fond nu a procedat la o analiza obiectiva a cauzei întrucât, cuantumul sumei în discuție nu poate fi apreciat ca un element exclusiv în favoarea reclamantei atâta timp cat nu s-a identificat nici un motiv de nelegalitate evidenta a actului a cărui suspendare s-a solicitat.
Nu în ultimul rând, a subliniat pârâta, pe parcursul perioadei în care este dispusa suspendarea executării actului administrativ, intimata - reclamantă poate proceda la înstrăinarea bunurilor si resurselor financiare aflate în patrimoniul, situație în care bugetul statului este în mod cert prejudiciat.
În acest context, pârâta susține că instanța de fond a analizat cauza numai prin raportare la eventualele prejudicii aduse reclamantei în condițiile în care acesta nu a făcut dovada ca s-a demarat procedura executării silite.
Pana în prezent, asupra legalității si temeiniciei actului de control suspendat de către instanța de fond nu s-a pronunțat încă o instanța de judecata competenta iar, intimata nu a făcut dovada ca s-a demarat executarea silită împotriva sa. Apoi, susține
pârâta, în speța nu este întrunită nici cea de-a doua condiție respectiv, prevenirea unei pagube iminente, în condițiile în care instanța de fond nu motivează în nici un fel îndeplinirea acestei cerințe. Prin urmare, în lipsa unui material probator, pe o simplă presupunere, instanța de fond a considerat îndeplinită si această condiției. deși paguba iminentă este definita de art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenta sau, după caz, perturbarea previzibila grava a funcționarii unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Suspendarea executării este însă o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau, imposibil de înlăturat în ipoteza anularii actului.
Reclamanta intimată S.C. D. I. -E. S.R.L. C. -N. a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată. În sprijinul susținerilor sale, reclamanta arată că în mod corect instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și că prin executarea deciziei de impunere F-CJ 1971 din_ anterior soluționării acțiunii în contencios, reclamanta ar avea de suferit pagube, iar legalitatea actului fiscal atacat este îndoielnică.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Argumentele de fapt și de drept reținute de către prima instanță sunt legale și temeinice iar analiza actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, în limitele permise de cadrul procesual trasat de o cerere de suspendare relevă temeinicia soluției de suspendare dispusă de către prima instanță până la soluționarea pe fond a cererii de anulare a actului administrativ fiscal.
Conform dispozițiilor art. 14 din Legea 554/2004 ,,În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond,,. Dispozițiile art. 15 din același act normativ reglementează ipoteza suspendării actului administrativ după sesizarea instanței, însă condițiile de fond ale suspendării sunt aceleași, fapt care rezultă din trimiterea expresă la dispozițiile art. 14 din Legea 554/2004, anterior enunțat.
Cu privirea la indeplinirea celor doua conditii enuntate de către art. 14 din Legea 554/2004 instanta de recurs reține că, în aplicarea acestui text, legiuitorul ofera prin acelasi act normative definitii legale. Astfel, noțiunea de caz bine justificat are o definiție legala reglementata prin dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. t din Legea 554/2004 care prevede ca, prin caz bine justificat se inteleg ,,împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,,.
În cauza dedusă judecății, instanța de fond a reținut în mod întemeiat faptul că în baza contractelor de închiriere și a actelor adiționale încheiate între părți, reclamanta a efectuat lucrări de amenajare și investiții la imobilul închiriat. În conformitate cu principiul libertății contractuale, părțile pot interpreta termenii unui contract în sensul voinței lor interne, fără a încălca dispoziții imperative ale legii, astfel încât nu se impune interpretarea în sens diferit a termenilor de amenajare și investiții, atâta timp cât părțile au înțeles să extindă înțelesul termenului de amenajare, permițându-se efectuarea oricăror lucrări. Starea de fapt reținută și de către prima instanță relevă că reclamanta intimată a închiriat un imobil de la o persoană fizică, Șomlea C. a, în vederea exploatării acestui imobil, oferind servicii hoteliere. Imobilul a fost amenajat ca și hotel, acesta funcționând astfel și în prezent. Prin urmare, lucrările de investiții au fost executate în scopul obținerii de venituri de către reclamantă, condițiile contractuale permițând efectuarea investițiilor, așa cum s-a apreciat anterior.
Nu este obligatorie inserarea unei clauze speciale printre dispozițiile contractuale, clauză care să reglementeze posibilitatea reclamantei de recuperare a
cheltuielilor efectuate cu investițiile de la proprietar. Atâta timp cât contractul de închiriere este valabil, nu se pune problema recuperării acestor cheltuieli. După expirarea termenului de închiriere, în lipsa unor clauze contractuale de recuperare a sumelor investite, se va proceda potrivit dispozițiilor dreptului comun. Abia atunci, organele fiscale vor fi îndreptățite, eventual, să rețină în sarcina reclamantei că a neglijat să recupereze investițiile efectuate și că acestea au rămas în patrimoniul proprietarului imobilului.
În consecință, actele și lucrările dosarului relevă faptul că, cel puțin aparent, după analiza minimală permisă de limitele cadrului procesual constituit în condițiile art. 14 din Legea 554/2004, organele fiscale au denaturat cadrul contractual asumat de către părțile anterior enunțate, și suntem din această perspectivă în situația unui caz bine justificat, în condițiile textului anterior enunțaz.
Cât privește paguba iminentă, condiția este de asemenea îndeplinită. Lipsirea unui profesionist de o sumă în valoare de 274.825 lei, în contextul economic actual în care lipsesc lichiditățile, este de natură a-i produce acestuia prejudicii. Nu este neapărat necesar ca în cauză să fie făcută dovada imposibilității sau a incapacității de plată a reclamantei pentru ca paguba să fie evidentă. Potrivit actelor depuse în probațiune, societatea are 24 de angajați și este în cursul edificării unor lucrări de construire, astfel încât lipsirea reclamantei de mijloace financiare sau lichidități poate produce o perturbare gravă a activității acesteia
Prin urmare, instanța de recurs apreciază în concordanță cu instanța de fond că este justificată măsura suspendării, astfel încât în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul C.p.c. va respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 6.053 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
, pe care o va menține în întregime.
În baza dispozițiilor art. 453 alin. 1 N.C.P.C., instanța va obliga recurenta aflată în culpă procesuală să plătească intimatei S.C. D. I. E. S.R.L. C. -N. suma de
1.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs cu titlul de onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 6.053 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
, pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatei S.C. D. I. E. S.R.L. C. -N. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
D. | P. C. | I. | A. | A. | I. |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: M. T. .
GREFIER,
M. N. ȚAR
