Sentința civilă nr. 475/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 475/2013

Ședința publică din data de 05 Aprilie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul

  1. M., împotriva pârâtului I. DE P. AL J. B. -N., având ca obiect anulare act administrativ.

    Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 22 martie 2013 susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de 29 martie 2013, respectiv pentru data de azi 5 aprilie 2013.

    T R I B U N A L U L

    Deliberând constată;

    Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul C. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I. DE P. AL J. B. -N., anularea parțială a dispoziției nr.

    1. /_ emisă de Șeful Serviciului Rutier, în ceea ce privește majorarea cu 30 de zile a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule, până la soluționarea cererii pe fond:

În motivare, s-a arătat că prin dispoziția nr.1. din_ emisă de Șeful Serviciului Rutier s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile, compusă din perioada de 60 de zile pentru care a fost suspendat dreptul de a conduce în baza procesului-verbal de contravenție seria CC nr.8073837 din_, la care s-a adăugat perioada de 30 de zile pentru nepredarea permisului de conducere în cele 15 zile ce au urmat pronunțării sentinței prin care a fost admisă în parte plângerea.

Consideră că măsura de prelungire a perioadei de suspendare este nelegală și netemeinică pentru argumentele care urmează.

Reclamantul a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal de contravenție seria CC nr.8073837 din_ cu sancțiunile principale amendă și avertisment și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 60 zile.

Împotriva procesului-verbal de contravenție seria CC nr.8073837 din_, a formulat plângere contravențională, care a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei N. .

Procesul s-a încheiat la termenul de judecată din_ . Imediat după termen soluția a fost afișată pe portalul instanțelor de judecată, care este site-ul oficial al Ministerului de Justiție, împrejurare care induce concluzia că informațiile prezentate pe site sunt corecte și complete. Soluția afișată a fost următoarea "admite cererea". Văzând această soluție, reclamantul, care a solicitat exclusiv anularea procesului-verbal de contravenție, fără a formula petite subsidiare privind înlocuirea sancțiunii etc. a fost convins că procesul-verbal de contravenție a fost anulat, convingere perfect justificată având în vedere că este un site oficial, așa cum a arătat.

Abia după ce a primit dispoziția atacată, a verificat din nou portalul instanțelor de judecată, ocazie cu care a observat, cu surprindere, că la data de_ au fost completate informațiile, în sensul că s-a specificat admiterea numai în parte a plângerii.

Această soluție a fost afișată la o lună după pronunțarea hotărârii judecătorești și în împrejurările în care soluția inițială nu a specificat cel puțin că cererea a fost admisă în parte, convingerea reclamantului că procesul-verbal a fost anulat a fost justificată, neputându-i-se imputa nicio lipsă de prevedere.

Or, disp.art.118 alin.(5) din O.U.G. nr. 195/2002 prevăd că prelungirea cu 30 de zile a perioadei de suspendare se dispune doar în situația în care contravenientul în mod nejustificat nu predă permisul de conducere în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care plângerea i-a fost respinsă.

Prin urmare, reclamantul este în măsură să invoce o justificare pertinentă pentru nepredarea permisului în termenul legal, astfel că măsura aplicată este netemeinică și nelegală.

Împotriva acestei dispoziții reclamantul a formulat plângere prealabilă în condițiile art.7 din Legea nr.554/2004.

Prin adresa nr. 1. din_ i s-a comunicat faptul că plângerea a fost respinsă, fără a se răspunde efectiv la motivele invocate.

Având în vedere această situație, se solicită a se constata că nepredarea permisului de conducere în termenul de 15 zile este justificată, astfel că nu este îndeplinită condiția prev.de disp.art.118 al.(5) din O.U.G. nr.195/2002 privind neprezentarea în mod nejustificat a permisului de conducere pentru a deveni aplicabilă măsura prelungirii perioadei de suspendare.

În drept, s-au invocat disp. art.8 din Legea nr.554/2004, art.l18 al.(5) din O.U.G. nr.195/2002.

Pârâtul IPJ B. -N. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivare, s-a arătat că în conformitate cu art. 118 alin. (4) din OUG nr. 195/2002 republicată, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care instanța a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliției rutiere care îl are în evidență pentru a preda permisul de conducere".

Norma nu condiționează obligația de a preda permisul de conducere de comunicarea hotărârii judecătorești ori de publicarea acesteia pe un portal, obligațiile contravenientului care a atacat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției fiind de a urmări cursul procesului, de a înfăptui actele în termen și de a respecta obligațiile ulterioare soluționării cauzei în termenele prevăzute de lege, așa cum dispune art. 129 alin. (1) C.proc.civ. Împrejurarea nedovedită că dispozitivul sentinței ar fi fost publicat pe portalul instanțelor de judecată cu întârziere, prima publicare fiind eronată conform afirmației reclamantului, nu este de natură a justifica lipsa de interes a petentului pentru a afla hotărârea instanței față de sancțiunea contravențională complementară, soluție pe care petentul o putea afla fie prezentându-se la pronunțarea ei, fie solicitând date instanței, telefonic sau prin consultarea registrului cu hotărârile pronunțate. Portalul instanțelor de judecată este un mijloc informatic pus la dispoziția publicului cu scopul de informare iar datele consemnate pe portal nu țin loc de hotărâri judecătorești. De altfel, ipoteza propusă de petent privind o înregistrare inițială a mențiunii "admite plângerea", completată ulterior cu dispozitivul sentinței în care s-a precizat admiterea în parte a acțiunii nu este doar nedovedită, ci și neplauzibilă.

Culpa pentru nerespectarea dispozițiilor art. 118 alin. (4) din OUG nr. 195/2002 republicată aparține în întregime reclamantului și nu Judecătoriei N., așa cum sugerează reclamantul.

Față de cele prezentate mai sus, se apreciază că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 118 alin. (5) din OUG nr. 195/2002 republicată, așa cum s-a comunicat petentului în răspunsul la plângerea prealabilă nr. 1. /_ (anexat în copie) și nu există o justificare temeinică pentru încălcarea dispozițiilor art. 118 alin. (4) din OUG nr. 195/2002 republicată, motiv pentru care solicită respingerea cererii.

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv înscrisurile depus și conținutul dosarelor nr._ și_, atașate, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CC nr. 8073837 încheiat la data de_ de IPJ B. -N., reclamantul a fost sancționat cu amendă contravențională pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 101 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, respectiv art. 64 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Urmare a constatării faptei contravenționale, s-a dispus și aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 60 de zile.

Prin sentința civilă nr. 3063 pronunțată în data de_ în dosar nr._, Judecătoria Năsăud a admis în parte plângerea contravențională formulată împotriva menționatului proces- verbal, în sensul că s-a dispus modificarea procesului-verbal cu privire la sancțiunile aplicate, constând în "amendă de 402 lei și avertisment"; menționate pentru fiecare faptă contravențională reținută, instanța stabilind sancțiunea amenzii de 402 lei pentru fapta prevăzută de art. 101 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 rep. și sancțiunea avertismentului pentru fapta prevăzută de art. 64 din Legea nr. 136/1995. Au fost menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal atacat.

Hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă prin nerecurare.

Prin actul a cărui anulare parțială se solicită, reprezentat de dispoziția Șefului Serviciului Rutier din cadrul IPJ B. -N. nr. 1. din_, reclamantul a fost înștiințat că, urmare a pronunțării hotărârii judecătorești mai sus menționate, devenită irevocabilă, are obligația de a se prezenta la Serviciul rutier B. -N. sau la serviciul rutier care îl are în evidență, până la data de_, pentru predarea permisului de conducere.

Prin aceeași dispoziție s-a adus la cunoștința reclamantului și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 rep., durata perioadei de suspendare a exercitării dreptului de conduce autovehicule a fost majorată cu 30 de zile, întrucât acesta nu a predat permisul de conducere în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești pronunțate în soluționarea plângerii contravenționale (f. 4 dosar).

Procesul-verbal de contravenție, materializând o manifestare de voință unilaterală a unei autorități publice (prin intermediul persoanelor care au calitatea de agent constatator), reprezintă un act administrativ cu caracter unilateral, emis în vederea executării legii și care dă naștere unor raporturi juridice de constrângere între o autoritate publică, pe de o parte, și autorul contravenției, pe de altă parte, aspecte ce fundamentează concluzia că raporturile juridice care iau naștere în materie contravenționale sunt specifice dreptului public, astfel încât, natura juridică a litigiului contravențional este, neîndoios, cea de litigiu care intră în sfera contenciosului administrativ. Această calificare corespunde celei consacrate prin Decizia nr. 349/2003 a Curții Constituționale.

Este real că dispozițiile art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează competența judecătoriilor în soluționarea plângerilor contravenționale exercitate împotriva proceselor-verbale de contravenție, însă această prevedere nu poate fi interpretată extinctiv, astfel încât nu este de natură a acredita ideea că orice litigiu care decurge din contenciosul contravențional este dat în competența de primă instanță a judecătoriilor, aceasta având în vedere atât prevederile art. 126 alin. 6 din Constituție, care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative doar pe calea contenciosului administrativ, cu excepțiile stabilite expres și limitativ de către legiuitorul constituant derivat, precum și dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în ceea ce privește executarea sancțiunilor complementare, spre deosebire de cele principale cu amenda contravențională (cărora le sunt aplicabile prevederile art. 39 din același act normativ, iar împotriva actelor de executare se poate formula contestație la executare în conformitate cu normele dreptului comun) aceasta se realizează, potrivit conform art. 40 din OG nr. 2/2001, conform legii.

Or, făcând aplicarea raționamentului prezentat mai sus și constatând că OUG nr. 195/2002 (act normativ în temeiul căruia s-a dispus aplicarea sancțiunii contravenționale complementare) nu conține prevederi exprese în ceea ce privește competența de soluționare a litigiilor decurgând din executarea sancțiunilor complementare, rezultă că revine instanțelor de stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ competența soluționării unor atare litigii, cum este și cel dedus judecății.

În acest sens, tribunalul reține că reclamantul a înțeles a investi instanța cu o cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, vizând anularea executării unui act administrativ a cărui legalitate a contestat-o prin exercitarea plângerii prealabile în conformitate cu prevederile art. 7 din aceeași lege (f. 4 dosar_ ).

Așadar, din perspectiva calificării juridice a actului juridic supus analizei - Dispoziția nr. 1. din_ a Sefului Serviciului Rutier al IPJ B. - acesta corespunde accepțiunii conferite de Legea nr. 554/2004 actului administrativ (art. 2 alin. 1 lit. c), respectiv cel care, reprezentând un act unilateral emis în regim de putere publică în vederea executării legii, "dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice";, deci este producător de efecte juridice, fiind suspus prevederilor acestei legi și circumscriindu-se sferei de litigii date în competența instanțelor de contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr. 1285/2012 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr. _

, irevocabilă prin nerecurare, a fost suspendată în parte executarea dispoziției atacate în prezentul dosar, respectiv în ceea ce privește majorarea cu 30 de zile a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule, până la pronunțarea instanței de fond, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În prezentul dosar, ce are ca obiect analiza pe fond a legalității actului administrativ, reclamantul nu a înțeles a formula cerere de suspendare a executării în conformitate cu prevederile art. 15 din legea nr. 554/2004, însă instanța constată că, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, devin operante prevederile art. 15 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care, în această situație, măsura suspendării dispusă în condițiile art. 14 se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Analizând temeiul legal al majorării cu 30 de zile a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule, tribunalul reține că potrivit art. 118 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 "În termen de 15 zile de la data pronunțării hotărârii judecătorești prin care instanța a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliției rutiere care îl are în evidență pentru a preda permisul de conducere.";

În conformitate cu alin. 5, "Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (4), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce";.

Prin urmare, ipoteza legală invocată în motivarea dispoziției nr. 1. /2012 impune condiția existenței unei conduite culpabile a persoanei sancționate contravențional, concluzie ce se desprinde din folosirea, în textul legal citat, a sintagmei "în mod nejustificat";.

În cauză, probele administrate confirmă teza susținută de reclamant, în sensul că neprezentarea acestuia în vederea predării permisului apare ca fiind justificată de circumstanțele concrete în care s-a adus la cunoștința acestuia soluția adoptată de instanța judecătorească în cadrul soluționării plângerii contravenționale exercitate împotriva procesului-verbal în temeiul căruia s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule.

Astfel, este real că prevederile art. 129 C.pr.civ. instituie obligația părților de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, însă în cauză nu se poate imputa reclamantului neîndeplinirea acestei obligații, în maniera în care o face pârâtul prin întâmpinarea formulată, câtă vreme aceasta s- a realizat prin intermediul consultării, după pronunțarea soluției, a portalului instanțelor de judecată, site oficial al Ministerului Justiției destinat informării cetățenilor cu privire la dispozițiile instanțelor în cadrul derulării procedurilor judiciare.

Or, așa cum rezultă din extrasul depus la fila 11 dosar_, coroborat cu răspunsul formulat de Judecătoria Năsăud aflat la fila 18 dosar, în cadrul efectuării mențiunilor în sistemul ecris pentru dosarul_, grefierul de ședință a bifat, din eroare, căsuța soluției "admite cererea";, deși în condica de ședință și în lista de ședință completate de președintele completului de judecată soluția dosarului era aceea consemnată ulterior la rubrica "soluția pe scurt";, respectiv: Admite în parte plângerea petentului, dispune înlocuirea sancțiunilor "amenda de 402 lei și avertisment, respectiv amenda de 402 lei și avertisment"; cu sancțiunea "amenda de 402 lei"; pentru comiterea contravenției prev. de art. 101 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 republicată și

"avertisment"; pentru contravenția prevăzută de art. 64 din Legea nr. 136/1995";. Totodată, soluția pe scurt în varianta completă nu a fost completată imediat după pronunțare, fiind selectată doar soluția

"admite cererea"; la momentul consultării de către reclamant a portalului.

În atare circumstanțe, faptul că reclamantul s-a încrezut în mențiunile afișate pe portalul instanțelor, apreciind că din moment ce s-a admis cererea, iar petitele formulate în cadrul plângerii contravenționale vizau în exclusivitate anularea procesului-verbal de contravenție, hotărârea instanței de judecată desființa actul constatator, reprezintă o justificare de natură a înlătura aplicarea prevederilor art. 118 alin. 5 din OUG nr. 119/2002 republicată, astfel încât, în privința măsurii prelungirii cu 30 de zile a duratei suspendării dreptului de a conduce autovehicule, Dispoziția nr. 1. din_ emisă de I. de P. Județean B. -N. - Șeful Serviciului Rutier apare ca fiind nelegală, sens în care, admițând acțiunea reclamantului, instanța urmează ca în temeiul art. 18 alin. 1 și 4 lit. a din Legea nr. 554/2004, să dispună anularea parțială a acesteia, în sensul înlăturării

dispoziției de majorare a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice cu 30 de zile.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. M. , domiciliat în N., str. Miron Cristea, bl. F1, sc.A, ap. 14, jud. B. -N., în contradictoriu cu pârâtul I. de P. Județean B. -N. - Șeful Serviciului Rutier, cu sediul în B., str.

N. B., nr.1, jud. B. -N. și în consecință:

Anulează parțial Dispoziția nr. 1. din_ emisă de I. de P. Județean B. -

N. - Șeful Serviciului Rutier,

în sensul înlăturării dispoziției de majorare a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice cu 30 de zile.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

A. P. M.

I.

D.

M.

Red/dact: MAP/HVA

_ / 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 475/2013. Contencios. Anulare act administrativ