Sentința civilă nr. 583/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 583/2013
Ședința publică din 31 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: Ț. D. B.
Grefier: I. S.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta C. R. F. , domiciliată în Z., str. I. Nechita nr.30, județul S. în contradictoriu cu pârâtele
A. F. P. Z. și D. G. a F. P. S.
, ambele cu sediul în Z., P. I. M., nr. 15,jud. S., având ca obiect anulare act administrativ, restituire taxa de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art.
85 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, ocazie cu care se învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea nu este legal timbrată iar pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare și înscrisuri în probațiune.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, ocazie cu care se învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar acțiunea nu este legal timbrată.
Instanța, din oficiu, în temeiul art.159 Cod proc. civilă, constată că,
raportat la art.2 alin.1 lit.d Cod proc. civ și art.10 din Legea nr.554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Se invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, instanța reținând cauza în pronunțare asupra excepției.
T R I B U N A L U L,
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj în data de_, reclamanta
C. R. F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. Z. și D. G. a F. P. S., anularea adresei nr.64318/_ emisă de DGFP S., A. F. P. Z. și restituirea sumei de 3516 lei reprezentând taxa de poluare actualizată cu dobânda legală de la data încasării până la restituirea integrale a sumei.
1
Raportat la acest obiect al cererii de chemare în judecată, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a unei taxe de timbru în cuantum de 43,00 lei și a unui timbru judiciar în valoare de 0,6 lei.
Văzând neîndeplinită obligația de plată a acestei taxe, instanța a invocat, din oficiu, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.
Asupra excepției invocate, instanța reține următoarele:
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamanta confirmă împrejurarea că acesteia i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.146/1997 (f.12).
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunea și cererile introduse la instanțele judecătorești […] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.
Conform prevederilor art.20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat,iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Prin Decizia nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Curtea Constituțională a României a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nici o interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Weissman și alții contra România, a precizat că nu a negat niciodată faptul că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, și Kreutz).
Față de considerentele expuse, instanța va admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și va anula ca netimbrată cererea formulată de reclamanta C. R. F., în contradictoriu cu A. F. P.
Z. și D. G. a F. P. S., având ca obiect anulare act administrativ, restituire taxa de poluare.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII, H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
2
Anulează ca netimbrată cererea formulată de reclamanta C. R. F., domiciliată în Z., str. I. Nechita nr.30, județul S. în contradictoriu cu A.
F. P. Z. și D. G. a F. P. S., ambele cu sediul în Z., P.
I. M., nr. 15,jud. S., având ca obiect anulare act administrativ, restituire taxa de poluare.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică,azi,_, la sediul Tribunalului S. . Președinte Grefier
Ț. D. B. S. I.
Red.Ț.D.B./_
Dact.S.I./ _
Ex.5/com.3 ex./_
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
3