Sentința civilă nr. 556/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 556/2013
Ședința publică din data de 18 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. | M. | C. |
GREFIER :M. | N. |
S-a luat în examinare acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamanta SC I. T. CUG SA, în contradictoriu cu pârâtul M. E.
N. - D. G. O. I. PENTRU C., având ca obiect anulare act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru reclamantă av.
Dănuț Șerdean, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, reclamanta solicitând judecarea cauzei și in lipsă.
Acțiunea este timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 lei.
Se constată că la data de_, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Curtea, în temeiul disp. art. 129 NCPC, pune în discuție excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei invocată de pârât prin întâmpinare.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepției invocate pentru motivele expuse pe larg în răspunsul la întâmpinare depus la dosar, arătând că prezentul litigiu nu intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 21 alin. 1 și 2 din contractul de finanțare încheiat între părți astfel încât instanța competentă a soluționa cauza este Curtea de Apel C. .
Instanța retine cauza in pronunțare cu privire la excepția necompetentei teritoriale invocată.
C U R T E A
Reclamanta SC I. T. CUG SA, prin acțiunea promovată în contradictoriu cu pârâtul M. E. N. - D. G. O. I. PENTRU C. a solicitat instanței anularea parțială a notificării privind cererea de rambursare nr.2/_ emisă de MEN sub nr.9023/_ în ceea ce privește respingerea la plată a sumelor de la punctele 1,4 și 5 din notificare.
În motivarea cererii s-a arătat că între părți a fost încheiat contractul de finanțare POSCCEE nr.296/_ având ca obiect implementarea proiectului
"Dezvoltarea infrastructurii de cercetare a SC I. T. CUG S.A prin modernizarea laboratoarelor și dotarea cu noi echipamente"; însă urmare a întocmirii raportului de verificare o serie de cheltuieli au fost declarate neeligibile și excluse de la plată în mod nelegal astfel că s-a promovat prezentul demers.
Pârâtul prin întâmpinarea formulată a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel C. invocând competența Curții de Apel B. având în vedere clauzele de stabilire a competenței din cuprinsul convenției încheiate între părți și prin raportare la prevederile art.10 alin.3 din Legea nr.554/2004 care reglementează posibilitatea alegerii competenței.
Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale invocând faptul că prevederile art.21 alin.1 din contract se referă la litigiile născute în executarea contractului și ar vizau o acțiune în răspundere contractuală iar litigiul de față este generat de aplicarea procedurii de control instituită ulterior încheierii contractului de finanțare de către OUG nr. nr.66/2011, procedură derulată de o autoritate administrativă finalizată cu emiterea actului contestat în prezenta procedură.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale în conformitate cu prevederile art.125 alin.3 din C.pr.civ., 126 alin.3 și respectiv 127 alin.1 din C.pr.civ., Curtea constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta SC I. T. CUG SA, prin acțiunea promovată în contradictoriu cu pârâtul M. E. N. - D. G. O. I. PENTRU C. a solicitat instanței anularea parțială a notificării privind cererea de rambursare nr.2/_ emisă de MEN sub nr.9023/_ în ceea ce privește respingerea la plată a sumelor de la punctele 1,4 și 5 din notificare.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin.20 coroborate cu prevederile art.34 alin.3 din OUG nr.66/2011, nota de constatare constituie titlu de creanță și se emite în vederea stingerii acestei creanțe. Împotriva titlului de creanță, debitorul poate formula contestație în condițiile și termenele stabilite de acest act normativ.
La rândul său, art.51 alin.2 din OUG nr.66/2011 stabilește că deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr.554/2004.
Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ în art.10 alin.11stabilește că "toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel";.
Alin.3 al art.10 din Legea contenciosului administrativ stabilește că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.
Atât în doctrină, cât și în jurisprudență, din interpretarea prevederilor art.8 și 10 ale Legii nr.554/2004 s-a stabilit că reglementările competenței materiale în materia contenciosului administrativ sunt de ordine publică, părțile neputând deroga prin alegerea unei anumite instanțe.
În ceea ce privește competența teritorială, se subliniază că aceasta este reglementată de norme de ordine privată, deoarece reclamantul poate opta între două instanțe competente material (cea de la sediul său, sau al pârâtului), în funcție de interesul său personal.
În prezenta cauză, cât privește competența teritorială, Curtea constată că în contractul de finanțare, părțile au convenit prin prevederile art.21 alin.1 ca în eventualitatea unui litigiu între MEN și beneficiar, survenit în executarea acestui contract, litigiul va fi soluționat de către instanțele
judecătorești competente material din raza teritorială a mun. B. .
Art.126 din C.pr.civ., reglementează alegerea de competență, iar din conținutul acestui text rezultă că o astfel de convenție este posibilă în cazul competenței teritoriale și anume când aceasta nu este reglementată de norme imperative.
Cu alte cuvinte, în aceste cazuri, părțile pot stabili de comun acord o altă instanță decât cea competentă din punct de vedere teritorial în mod obișnuit. Nu este de ignorat nici faptul că în speță convenția încheiată de părți îndeplinește condițiile de formă, a fost stipulată în scris, părțile având capacitate procesuală deplină, consimțământul fiind liber și neviciat. De asemenea, a fost determinată exact instanța aleasă teritorial, respectiv instanța legal competentă în a cărei rază teritorială se află autoritatea de management, iar instanța aleasă nu este necompetentă absolut.
Prin urmare, art.126 precizează în mod clar că este posibilă și o convenție verbală, însă doar în cazul litigiilor născute, ceea ce înseamnă, per a contrario, că anterior declanșării unui litigiu, convenția poate fi încheiată doar în formă scrisă.
Susținerea reclamantei potrivit căreia raportat la prevederile art.21 alin.1 din contract care se referă la litigiile născute în executarea contractului și ar vizau o acțiune în răspundere contractuală excepția este neîntemeiată întrucât litigiul de față este generat de aplicarea procedurii de control instituită ulterior încheierii contractului de finanțare de către OUG nr. nr.66/2011, procedură derulată de o autoritate administrativă finalizată cu emiterea actului contestat în prezenta procedură nu poate fi primită .
Chiar reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de finanțare POSCCEE nr.296/_ având ca obiect implementarea proiectului
"Dezvoltarea infrastructurii de cercetare a SC I. T. CUG S.A prin modernizarea laboratoarelor și dotarea cu noi echipamente"; însă urmare a întocmirii raportului de verificare o serie de cheltuieli au fost declarate neeligibile și excluse de la plată în mod nelegal astfel că s-a promovat prezentul demers.
Așadar raporturile de drept material care fundamentează declanșarea demersului judiciar de către reclamantă sunt cele stabilite prin convenția care cuprinde și clauza privind alegerea instanței competente apărarea nefiind sub acest aspect corectă .
În concluzie, reclamanta la momentul declanșării demersului nu mai avea dreptul de opțiune întrucât a înțeles să dispună anterior în sensul alegerii competenței în mod convențional și ca atare era obligată să introducă acțiunea la instanța competentă material de pe raza mun. B., respectiv Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel B. .
Considerentele evidențiate au relevat că excepția necompetenței teritoriale apare ce fiind întemeiată iar în conformitate cu prevederile art.125 alin.3 din C.pr.civ., 126 alin.3 și respectiv 127 alin.1 din C.pr.civ., Curtea va Admite excepția necompetentei teritoriale de soluționare a cauzei invocată de paratul M. E. N. și va declina in favoarea Curții de Apel B. competența de soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția necompetentei teritoriale de soluționare a cauzei invocată de paratul M. E. N. cu sediul în B. str. M. nr.21-25, sector 1.
Declina in favoarea Curții de Apel B. competența de soluționare a cauzei, acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamanta SC I.
T. CUG SA, în contradictoriu cu pârâtul M. E. N. - D.
O. I. PENTRU C., având ca obiect anulare act administrativ fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
M. C. M. N.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_
