Sentința civilă nr. 5854/2013. Contestație act administrativ fiscal

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.5854

Ședința publică din data de 20 decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C.

GREFIER: C. C.

Pe astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii civile formulate de reclamanta P.

M.,

cu domiciliul în Z., str.Brădetului, nr.19, județul S. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SS,

cu sediul în Z., str.Unirii, nr.20, județul S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal- desființarea deciziei; anulare decizie de impunere.

Se constată că în data de_ reclamanta a depus la dosar situația cauzelor aflate pe rolul instanței în care au fost contestate deciziile emise de C. de A. de SS însoțită de câte o copie de pe cererile de chemare în judecată ce formează obiectul acestor dosare (f.54-73).

Mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L,

Deliberând, reține că:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. M., cu domiciliul în Z., str.Brădetului, nr.19, județul S. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SS solicită instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 236/_ privind soluționarea contestației împotriva deciziei nr. 7724.2/_ și decizia de impunere nr. 7724.2/_ emise de pârâtă.

În fapt se arată că prin decizia nr. 7724.2/_ emise de pârâtă s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 264 lei reprezentând obligații de plată către FNUASS. Deși a emis această decizie, pârâta a respins, prin decizia nr. 236/_, contestația formulată de reclamantă pe motiv că aceasta nu există.

Mai arată reclamanta că s-a procedat la dubla impunere, decizia contestată fiind identică cu decizia 1779.2/_ .

Apoi reclamanta susține că nu are calitatea de asigurat, neexistând un contract în acest sens și prin urmare nu poate fi obligată la plata acestor sume.

Potrivit art.2 din Ordinul 345/8 august 2006 al casei naționale de asigurări de sănătate publicat in Monitorul Oficial nr.720/23 august 2006 prin care se aproba modelul contractului de asigurări sociale de sănătate, "casele de asigurări de sănătate incheie cu asigurații aflați în evidentele acestora, direct sau prin angajatori, in termen de 12 luni de la data intrării in vigoare a prezentului ordin,CONTRACTE de asigurări sociale de sănătate. "

1

Obligația încheierii contractului de asigurare,potrivit Ordinului 345/2006 al CNAS aparține casei de asigurări de sănătate si nu persoanei care "a fost luata in evidenta acesteia direct sau prin angajator" astfel ca este fără echivoc faptul ca legea stabilește ca au calitatea de asigurați toți cetățenii romani,însă obligația de a plăti contribuție deriva doar dintr-un contract a cărui încheiere este obligatorie,stabilita in sarcina CAS.

Lipsa unui contract de asigurare face ca între părți să nu existe nici un raport obligațional.

Prin întâmpinare se solicită respingerea acțiunii având în vedere că decizia de impunere contestată nu este emisă și comunicată, prin urmare cererea reclamantei este lipsită de obiect (f. 29).

Față de probatoriul administrat, instanța reține următoarele:

Prin decizia nr. 7724.2/_ emise de pârâtă s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 264 lei reprezentând obligații de plată către FNUASS, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 50.

Apoi, prin decizia nr. 236/_ a pârâta a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei 7721.2/_, pe motiv că aceasta nu este emisă, respectiv comunicată (f. 49).

Pârâta nu a invocat existența vreunei erori materiale strecurată în actul administrativ fiscal susținând inexistența sa. Instanța apreciază că susținerile pârâtei referitoare la emiterea deciziei nr. 7724.2/_ sunt contrazise de înscrisul depus în original de reclamantă la fila

50. Din acest înscris rezultă că în sarcina reclamantei s-a stabilit obligația de plată la Fondul național unic de asigurări de sănătate FNUASS în cuantum total de 264 lei raportat la anul 2012.

Prin urmare, susținerile pârâtei din cuprinsul deciziei nr. 236/_ și ulterior în fața instanței, în sensul că nu s-a emis decizia contestată de către reclamant nu pot fi primite.

Totodată, prin decizia de impunere nr. 1779.2/_ s-a stabilit, în sarcina aceleași reclamante, obligația de plată la Fondul național unic de asigurări de sănătate FNUASS în același cuantum de 264 lei raportat la aceeași perioadă de timp ( 2012) (f. 24).

În contextul în care aceeași obligație fiscală este stabilită în sarcina reclamantei printr- un alt act administrativ fiscal, situația astfel creată echivalează cu o dublă impunere și prin urmare nu pot fi primate susținerile pârâtei în sesnul că actul contestat nu produce efecte juridice.

Cum se arată și în doctrină, actul administrativ fiscal constituie manifestarea de voință a organelor fiscale făcută în exercitarea funcției de administrare a creanțelor fiscale, în scopul de a produce efecte juridice, adică de a stabili, modifica sau stinge drepturi și obligații fiscale, a căror realizare este garantată prin posibilitatea de a recurge la forța de constrângere a statului.

Prin urmare, în condițiile în care chiar organul emitent susține că nu recunoaște decizia nr. 7724.2/_, emitându-se un alt act administrativ fiscal cuprinzând aceeași obligație în sarcina reclamantei, instanța va reține că lipsește manifestarea de voință a organului administrativ emitent, impunându-se anularea deciziei contestate.

Ca urmare a celor mai sus reținute, instanța apreciază ca, instanța va admite cererea formulată de reclamanta P. M. , împotriva pârâtului CAS S. și va anula decizia nr. 236/_ privind soluționarea contestației împotriva deciziei nr. 7724.2/_ precum și decizia de impunere nr. 7724.2/_, emise de pârâtă.

Văzând disp. art. 451- 453 Cod procedură civilă, raportat la principiul disponibilității, partea care pierde procesul va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, astfel că intimata

2

va fi obligată să plătească apelantului 1500 lei reprezentând onorariul avocatului potrivit chitanței de la fila 51.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta P. M., cu domiciliul în Z., str.Brădetului, nr.19, județul S. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SS, cu sediul în Z., str.Unirii, nr.20, județul S., în consecință:

Anulează decizia nr. 236/_ privind soluționarea contestației împotriva deciziei nr. 7724.2/_ și decizia de impunere nr. 7724.2/_, emise de pârâtă.

Obligă pârâta să plătească reclamantei 1500 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Tribunalul Sălaj. Pronunțată în ședință publică, azi, 20 decembrie 2013.

JUDECĂTOR,

GREFIER,

D. C.

C.

C.

DC/DC/_ /4ex.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5854/2013. Contestație act administrativ fiscal