Sentința civilă nr. 7320/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
Sentința civilă nr. 7320
Ședința publică din _
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. H. - judecător
G. ier: E. -A. I. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SS DE J., cu sediul în S. de J. nr. 41, județul M.
, în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL C. S. DE S., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale
La apelul nominal făcut în ședința lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
Instanța constată că acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, a fost suspendată în conformitate cu prevederile art. 1551Cod procedură civilă, prin încheierea de ședință din data de_ . Prin referatul întocmit de Compartimentul Arhivă aflat la fila 96 din dosar, cauza a fost repusă pe rol în vederea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată pe care o unește cu fondul, constată cauza lămurită, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.
T.
Deliberând asupra cererii de față instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub număr de mai sus, reclamanta A. S.
S. DE J. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL C. S. DE S. ca prin hotărârea pronunțată să se dispună anularea Hotărârii de Consiliu Local din luna mai prin care s-a trecut din domeniul privat la localității S. de J. în domeniul public un teren în suprafață de peste 100 ha.
Prin încheierea din data de_ s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 1551Cod procedură civilă de la 1865 pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite de către instanță.
În baza referatului întocmit de arhivarul registrator cauza a fost repusă pe rol din oficiu la data de_, sens în care s-a fixat termen de judecată la data de_ în vederea perimării cererii introdusă de reclamant, care la data
de_ s-a suspendat în temeiul art. 1551Cod procedură civilă de la 1865, stând în nelucrare o perioadă mai lungă de timp.
Examinând cererea, instanța reține următoarele:
Dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă de la 1865 definesc perimarea ca fiind sancțiunea procedurală ce determină stingerea procesului în faza în care se găsește, datorită rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.
Instituția perimării funcționează în orice jurisdicție și în fața oricărei instanțe dacă părțile trebuie ele însele să facă acte de procedură în vederea finalizării litigiului.
În situația de față suntem în prezența unei acțiuni de contencios administrativ, termenul de perimare fiind de 1 an, potrivit art. 248 Cod procedură civilă de la 1865.
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă de la 1865 orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor, dacă a stat în nelucrare din vina părților o perioadă mai lungă de timp.
În condițiile în care în speță nici una dintre părți nu a făcut nici un act în vederea continuării judecării prezentei cauze în această perioadă de timp, urmează a se constata perimată de drept cererea potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 248, 252 Cod procedură civilă.
Constată perimată acțiunea
promovată de reclamanta A. SS DE J., cu sediul în S. de J. nr. 41, județul M., în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL C. S. DE S. .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. H. E. -A. I. C.
Red. M.H./_
Tehnored. E.A.I.C./_ - 2 ex.