Sentința civilă nr. 7435/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7435/2013
Ședința publică de la 26 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.
Grefier C. T.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în contencios administrativ și fiscal privind pe recurent B. D. I. și pe intimat D. G. A F.
P. C. având ca obiect contestație act administrativ fiscal. La apelul nominal făcut în ședința publică
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_ când părțile prezente au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată
sub nr._ pe rolul Tribunalului C., reclamantul B. D. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta
G. a F. P. C., ca prin hotărârea ce se va pronunța,
să dispună anularea Deciziei de soluționare a contestației nr.136/_ emisă de pârâtă,
să dispună anularea Deciziei de impunere nr. 44.415/_ ,
să dispună anularea Raportului de inspecție fiscală nr.44.415/_, ambele emise de către pârâtă,
să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 219.833 lei achitată prin Ordinul de plată nr. 1/_ ,
să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în materie fiscală aferentă sumei de 219.833 lei, calculată de la data de_ și până la data restituirii efective, respectiv a dobânzii prev. de OG nr.9/2000 pentru perioada_ -_
,
să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii,
reclamantul a invocat nulitatea inspecției fiscale, pe motivul că durata inspecției fiscale a depășit termenul de 3 luni prevăzut de art. 104 al. 1 din Codul de procedură fiscală.
Reclamantul a mai arătat că actele administrative mai sus menționate sunt nelegale, arătând, în esență, că la nivelul anilor 2008-2009 nu a avut o activitate economică care să genereze obligația de plată a TVA pentru tranzacțiile efectuate.
Reclamantul susține că nu datorează TVA deoarece nu este o persoană impozabilă, datorită faptului că nu a desfășurat activitate economică.
Legislația națională consacrată TVA a cunoscut o evoluție în perioada 2004- 2010, însă după anul 2007 regulile destinate determinării persoanelor impozabile din legislația națională nu au suferit modificări fundamentale până în anul 2010 .Determinarea sferei noțiunii de persoană impozabilă și a noțiunii de activitate economică nu au putut fi în concret stabilite în sensul reținut de către organele de inspecție fiscală.
Mai precizează reclamantul că a fost încălcat în cauză principiul securității juridice, că în materie de TVA, nu a fost publicată în limba română si nu a fost tradusă jurisprudența relevantă a CJUE sub acest aspect, nu au existat norme interpretative si o campanie publică de
informarea contribuabililor cu privire la interpretarea legislației în materie de TVA.
Impozitarea transferurilor drepturilor de proprietate asupra imobilelor si construcțiilor s-a efectuat în sensul art. 7 indice 1, 77 indice 3 Cod Fiscal, astfel încât s-a recunoscut, la momentul respectiv, că nu s-a desfășurat o activitate economică în sensul art. 127 Cod fiscal.
Și chiar dacă ar fi existat o asemenea activitate au fost aplicate greșit dispozițiile legale referitoare la dreptul de deducere și cota redusă de 5% în materie de TVA .
Totodată au fost stabilite greșit și majorările de întârziere.
În drept
au fost invocate dispozițiile Codului fiscal și art. 274 Cod pr.civ.
În probațiune
, s-au anexat actele administrative atacate.
Pârâta a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Operațiunile efectuate de către reclamant pot fi interpretate în sensul reținerii unei activități economice, supuse regimului de aplicare al TVA.
Cererea a fost soluționată inițial
prin Sentința civilă nr. 2506/_ a Tribunalului C. ,în sensul respingerii cererii, însă prin Decizia civilă nr. 590/2012 a Curții de Apel C. pronunțată în recurs, sentința a fost casată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motivarea acesteia sub aspectul tuturor considerentelor invocate și pentru efectuarea unui raport de expertiză.
Analizând în rejudecare cererea formulată, în baza probelor administrate, instanța retine că aceasta este parțial întemeiată.
Astfel, instanța reține că Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual și/sau într-o formă de asociere nr. 44.415/_, au fost reținute în sarcina reclamantului ca obligații fiscale suplimentare suma totală de 219.833 lei, reprezentând debit suplimentar - 190.702 lei și majorări de întârziere - 29.131 lei la sursa TVA, stabilite în urma încheierii Raportului de inspecție fiscală întocmit la data de_ .
Raportul de inspecție fiscală în baza căruia a fost stabilită obligația fiscală suplimentară s-a întocmit în urma efectuării unei inspecții fiscale care a avut ca obiectiv verificarea modului de înregistrare în evidența fiscală și contabilă a activității desfășurate de reclamant, precum și modul de determinare, declarare și virare a obligațiilor datorate bugetului de stat pentru perioada_ -_ .
Astfel, s-a constatat că reclamantul împreună cu O. D. el, Salomie
R. F., Salomie B. A., O. Nicolae V., O. Valeria și O. G. au efectuat începând cu anul 2007 activități economice cu caracter de
continuitate prin angajarea unor costuri pentru construirea a patru imobile cu câte 33 de apartamente.
După finalizarea lucrărilor de construire și luarea în folosință au fost înstrăinate către terțe persoane un număr de 122 de apartamente din cele 132 construite, în valoare totală de 10.902.275 lei.
Din autorizațiile și contractele de vânzare-cumpărare prezentate organului de inspecție fiscală, a reieșit că reclamantul este coproprietar în cotă de 52,55 % al imobilelor construite și înstrăinate, rezultând o valoare a tranzacțiilor efectuate de către aceasta în sumă de 5.729.146 lei.
Tranzacțiile efectuate în lunile august și septembrie 2008 (93 apartamente și 17 locuri de parcare ) sunt în sumă totală de 9.562.291 lei, din care cota parte de 52,55% ce revine reclamantului este în sumă de 5.024.984 lei.
Tranzacțiile efectuate în anul 2009 (29 apartamente și 6 locuri de parcare ) sunt în sumă totală de 2.365.396 lei, din care cota parte de 52,55% ce revine reclamantului este în sumă de 1.218.765 lei.
Având în vedere amploarea tranzacțiilor efectuate de către reclamantă și faptul că a fost depășit plafonul de 35.000 euro prev. de art.152 al.1 și al.6 din Legea nr.571/2003, organul de inspecție fiscală a stabilit că activitatea desfășurată are caracter de continuitate, fiind o operațiune impozabilă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, conform art.126 al.1, art.127 al.1,2 din Legea nr.571/2003 și a dispozițiilor HG nr.44/2001 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003.
instanța reține că reclamantul apreciază că nu datorează TVA în cauză.
Reclamantul a invocat nulitatea inspecției fiscale, pe motivul că durata inspecției fiscale a depășit termenul de 3 luni prevăzut de art. 104 al. 1 din Codul de procedură fiscală.
Instanța reține însă că inspecția fiscală a început la data de_ și a continuat până în_ 0, când s-a și încheiat raportul de inspecție fiscală, fiind respectate dispozițiile art. 104 alin. 1 Codul de procedură fiscală, astfel, motivele de nulitate invocate fiind nefondate.
Sub aspectul fondului, instanța reține că reclamantul susține că nu datorează TVA, având în vedere că nu este o persoană impozabilă, neexercitând o activitate economică.
Punctul de vedere al reclamantului nu poate fi reținut însă de către instanță.
Așa cum a stabilit în mod constant practica judiciară, dispozițiile art.
127 Cod Fiscal, indiferent de adoptarea HG nr. 44/2010 puteau fi interpretate la data desfășurării operațiunilor de către reclamant în sensul că operațiunile efectuate de către acesta se circumscriu unei activități economice.
Instanța reține că, principalul argument al reclamantului este că activitatea pe care a desfășurat-o nu este, în sensul art. 127 Cod fiscal (care, deși a fost modificat în timp, a păstrat reglementarea de principiu), o exploatare de bunuri, în sprijinul poziției sale invocând faptul că vânzarea unor bunuri din patrimoniul propriu nu poate constitui o exploatare în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, aceasta reflectându- se, mai degrabă, în activități de gestionare a patrimoniului.
În primul rând, instanța observă că, potrivit legislației fiscale în vigoare pe întreaga perioadă a desfășurării activității reclamantului, chiar dacă sub forme diferite, este supusă TVA orice persoană impozabilă, adică orice persoană care desfășoară o activitate economică, în această definiție intrând și activitățile de exploatare a bunurilor în scopul obținerii de venituri
cu caracter de continuitate (exprimare care reia întocmai prevederile art. 9 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al TVA), indiferent că operațiunile pot fi sau nu calificate drept comerciale, în sensul art. 3 și 4 din Codul comercial, în vigoare la acel moment.
În sensul art. 9 alin. (1) din Directiva 2006/112 este persoană impozabilă orice persoană care desfășoară o activitate economică, iar activitatea economică este orice activitate a producătorilor, comercianților sau persoanelor care prestează servicii în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate .
Criteriile stabilite prin jurisprudența CJUE pentru calificarea unei activități ca fiind sau nu economică au fost în sensul că activitatea trebuie apreciată în sine, indiferent de scopurile sau rezultatele sale (C-246/08), trebuie să prezinte un caracter permanent (activitatea trebuie desfășurată în mod continuu sau măcar să existe indicii ale intenției persoanei respective de a o repeta), trebuie să fie efectuată în schimbul unei remunerații încasate de autorul operațiunii. CJUE a precizat, totuși, că încasarea unei plăți nu este, în sine, de natură a conferi un caracter economic unei activități (C- 408/06).Tot în legătură cu criteriile de apreciere, se reține că persoana în cauză trebuie să fi avut intenția de a obține venituri cu caracter de continuitate (C-230/94) iar scopul operațiunilor desfășurate de o anumită persoană impozabilă, de a obține venituri cu caracter de continuitate, trebuie analizat în considerarea ansamblului activităților desfășurate de acea persoană și nu pentru fiecare operațiune în parte.
Instanța a analizat susținerea reclamantului raportat la elementele stării de fapt conturate în cauză și a constatat că asocierea cu alte persoane și vânzarea unui număr mare de imobile, 140 de apartamente, terenuri,locuri de parcare, într-o perioadă scurtă de timp, sunt aspecte din care se poate interpreta ca fiind evidentă intenția reclamantului de obținere a unor venituri cu caracter de continuitate, acest aspect rezultând din ansamblul operațiunilor de vânzare-cumpărare desfășurate. În plus, instanța retine că bunurile imobile prin natura lor sunt susceptibile de a fi utilizate atât în scopuri economice cât si private, însă din ansamblul condițiilor exploatării apartamentelor reclamantului se poate trage concluzia că acestea au fost exploatate în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, un număr mare de apartamente neputând fi destinat pentru uzul propriu al reclamantului si al familiei sale sau pentru săvârșirea unor simple acte de gestiune a patrimoniului.
Prin urmare, tranzacțiile în cauză se raportează la noțiunea de exploatare a bunurilor, neconstituind acte normale în contextul exercitării dreptului de proprietate.
Astfel, instanța consideră că aprecierea activității reclamantului ca având un conținut economic a fost în mod corect reținută de către organul fiscal.
Cu privire la aspectele invocate în legătură cu încălcarea securității juridice raportat la susținerea că în materie de TVA, nu a fost publicată în limba română si nu a fost tradusă jurisprudența relevantă a CJUE și că nu au existat norme interpretative si o campanie publică de informarea contribuabililor cu privire la interpretarea legislației în materie de TVA, instanța nu poate reține că aceste susțineri sunt de natură a exclude obligația legală a reclamantului de plată a TVA.
Cu referire la aceste aspecte concretizate în interpretări ale conținutului juridic, ale securității, previzibilității si accesibilității normelor juridice care definesc conținutul noțiunii de venituri cu caracter de
continuitate, instanța reține că punctul de vedere al reclamantului este neîntemeiat.
Este adevărat că dispozițiile art. 127 Cod fiscal, sub aspectul înțelesului noțiunii de venituri cu caracter de continuitate au fost explicitate prin Normele metodologice de aplicare a legii, intrate în vigoare începând cu_ . Explicitarea însă prin normele metodologice nu poate conduce la ideea că a apărut o situație nouă din punctul de vedere al interpretării juridice, în ceea ce privește înțelesul noțiuni de venituri cu caracter de continuitate, această noțiune putând fi interpretată și înainte de adoptarea normelor metodologice, cu atât mai mult cu cât exista o bogată jurisprudență comunitară dezvoltată în aplicarea Directivei 206/112.
În ceea ce privește traducerea directivelor, a jurisprudenței și a publicității acestora în limba română, instanța apreciază că nu se impune efectuarea unor formalități suplimentare de publicitate față de orice alte norme cu conținut legal.
Pentru persoanele interesate, normele comunitare și jurisprudența CJUE sunt accesibile, existând pagini oficiale în format electronic,cu programe de traducere, buletine și culegeri jurisprudențiale destinate accesului publicului interesat. Evident că nu orice persoană are interesul să acceseze informațiile menționate, însă amploarea activităților reclamantului presupun asistența unei persoane specializate în domeniul economic și juridic și o astfel de persoană are interesul și are la îndemână mijloace de
informare. Astfel încât nu se poate susține că reclamantul a fost lipsit de posibilitatea de accesare și de determinare a sferei conținutului noțiunilor de persoană impozabilă și activitate economică specifice dreptului comunitar.
De altfel, reclamantul invocă prin cererea sa aspecte specifice dreptului comunitar și invocă practica CJUE, astfel încât ,cu siguranță, avea posibilitatea de a cunoaște și în momentul efectuării tranzacțiilor, în mod explicit înțelesul noțiunii de venituri cu caracter de continuitate, desprinse din același drept comunitar.
Cererea reclamantului a fost găsită însă întemeiată sub aspectul dreptului de deducere. Atâta timp cât reclamantul este o persoană impozabilă din punctul de vedere al TVA, acesta are și drept de deducere.
Conform indicaților instanței de recurs, instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză sub aspectul calculării si deducerii TVA aferent operațiunilor desfășurate de către reclamant.
Potrivit raportului de expertiză, instanța retine că reclamantul avea obligația înregistrării din punct de vedere al TVA până la data de_, urmând să devină plătitor de TVA începând cu_ .
În urma analizării operațiunilor efectuate, expertul a determinat că TVA de colectat este de 83.872 lei iar TVA deductibilă este de 187.840 lei.
Reclamantul a achitat la data de_ suma de 4998 lei, în data de_ suma de 195.487 lei, iar în data de_ majorările de întârziere în sumă de 29.131 lei.
Conform raportului de expertiză, având în vedere achitarea sumelor menționate mai sus, rezultă că se impune restituirea de la bugetul de stat a sumei de 200.485 lei reprezentând TVA plătit de către reclamant, 29,131 lei majorări de întârziere achitate de către reclamant si suma de 103.968 lei TVA de rambursat stabilită prin raportul de expertiză aferentă perioadei _
-_ ,/f.56/.
Raportat la aspectele menționate, în baza art. 1, 8 din Legea 554/2004, instanța va admite acțiunea formulată și va anula actele administrative atacate, dispunând totodată și restituirea sumelor menționate
în raportul de expertiză, cu plata dobânzii în materie fiscală, conform art. 124 din OG 92/2003.
În temeiul art. 274 C.pr.civ, instanța va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru, onorariul expertului 13960 lei și 5000 lei onorariul avocațial, proporțional cu pretențiile admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. D. I. cu domiciliul procesul ales la Cab.av.Cosmin Flavius Costaș cu sediul în A. str.A. nr.3, jud.A. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. a jud.C. cu sediul în C. -N. Piața A.
I. nr.19, jud.C., ca neîntemeiată.
Anulează în parte actele administrative atacate, respectiv Decizia de soluționare a contestației nr.136/_, Decizia de impunere nr. 44.415/_ și Raportul de inspecție fiscală nr.44.415/_ .
Dispune restituirea de la bugetul de stat a sumei de 200.485 lei reprezentând TVA plătit de către reclamant, 29,131 lei majorări de întârziere achitate de către reclamant si suma de 103.968 lei TVA de rambursat stabilite prin raportul de expertiză aferentă perioadei_ -_, cu plata dobânzii în materie fiscală.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 18972,09 lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare Pronunțată în ședința publică de la 26 Aprilie 2013
Președinte,
M. T.
Grefier,
C. T.
Red.MT Tehnored.VAM 4 ex./_
