Anulare act administrativ. Decizia nr. 225/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 225/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 4667/85/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 225/2015
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. K.
Judecător M. F.
Judecător F. I. P.
Grefier M. C. Daiboc
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta A. J. A FINANTELOR PUBLICE SIBIU în numele și pentru DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. împotriva sentinței nr.2440/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 13.01.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie.
-CURTEA DE APEL –
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr._, reclamantul T. J.-N. a chemat în judecată pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SIBIU, solicitând instanței prin hotărâre judecătorească: anularea Deciziei nr.283/24.01.2011 emisă de D.G.F.P. Sibiu, prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei de impunere nr._/30.11.2010; anularea Deciziei de impunere nr._/30.11.2010 încheiată de Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Sibiu - Activitatea de Inspecție Fiscală, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații suplimentare în sumă de 331.332 lei,reprezentând 204.428 lei TVA, 96.240 lei majorări de întârziere și penalități de întârziere 30.664 lei; anularea Deciziei nr. 163/24.05.2011 emisă de D.G.F.P. Sibiu, prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei de impunere nr.4508/17.03.2010; anularea parțială a Deciziei de impunere nr.4508/17.03.2011; încheiată de Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Sibiu - Activitatea de Inspecție Fiscală, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații suplimentare în sumă de 92.642 reprezentând TVA în sumă de 68.626 lei, majorări de întârziere de 13.722 lei și penalități în cotă de 15% în sumă de 10.294 lei; obligarea pârâtei la piața cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a arătat că în urma inspecției fiscale efectuată la data de 16.11._10, s-au întocmit Decizia de impunere înregistrată sub nr.13.639/30.11.2010 și Raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr.3.638/30.11.2010, prin care s-au reținut în esență că, "persoanele fizice T. J. N. și T. A. T. M., în calitate de beneficiari de venit au efectuat transferul dreptului de proprietate pentru bunuri corporale imobile, încheind în acest sens un număr de 38 de contracte de vânzare-cumpărare, reprezentând terenuri arabile dobândite prin cumpărare și construcții (casă de locuit și un . apartamente dobândite prin construire)". Aceste tranzacții imobiliare efectuate reprezintă, în opinia organului fiscal, activitate economică "pentru care persoana T. J. N. și T. A. T. M. devine persoană impozabilă din perspectiva taxei pe valoare adăugată", începând cu 01.06.2007.
Prin Decizia de impunere nr 13.638/30.11.2010, s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații suplimentare în sumă de 331.332 lei, reprezentând 204.428 lei TVA, 96.240 lei majorări de întârziere și penalități de întârziere 30.664 lei.
Împotriva acestei Decizii, reclamantul a formulat contestație înregistrată la Direcția Generala a Finanțelor Publice sub nr._/20.12.2010.
Prin Decizia nr.283/24.01.2011 s-a soluționat contestația, în sensul respingerii acesteia.
Ulterior inspecției fiscale mai sus menționată, reclamantul fost înregistrat din oficiu persoană impozabilă în scopuri de TVA, începând cu data 01.01.2011. In calitate de persoană impozabilă, a depus decontul de TVA aferent lunii ianuarie 2011 înregistrat sub nr._/10.02.2011, respectiv decontul aferent lunii februarie 2011, înregistrat sub nr._/10.03.2011. Urmare acestor cereri de rambursare a soldului sumei negative a TVA, reclamantul a fost suspus unei inspecții fiscale în urma căreia s-a întocmit Decizia de impunere nr.4508/17.03.2011 și Raportul de inspecție fiscală nr.4507/17.03.2011. Prin Decizia menționată mai sus, organul fiscal a respins la rambursare suma de 197.162 lei și suma de 18.492 lei și s-a stabilit TVA suplimentară în sarcina sa în sumă de 68.626 lei, obligații fiscale accesorii de plată în sumă de 13.722 lei și penalități în cotă de 15% în sumă de 10.294 lei.
Împotriva acestei Decizii de impunere reclamantul a formulat contestație înregistrată la Direcția Generala a Finanțelor Publice sub nr.6262/21.04.2011, iar ulterior, prin Decizia nr.163/24.05.2011, a fost soluționată contestația în sensul respingerii acesteia.
Ca urmare a celei de a treia inspecții fiscale, care a privit aceeași perioadă fiscală din cele două acte de control anterioare, a fost emisă Decizia de impunere nr. 6822/09.05.2011, prin care i-a fost aprobată la rambursarea TVA în sumă de 162.978 lei. Reclamantul apreciază că actele administrativ fiscale atacate sunt netemeinice și nelegale motivat de faptul că dispozițiile Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal i-au fost aplicate forțat, fără ca aceste dispoziții legale să aibă corespondent cu situația de fapt.
În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.127, art.141, alin.2, lit. f, art.147, indice 1 Cod Fiscal, art.23 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, art.76 Cod de procedură fiscală.
La termenul din 16 februarie 2013 pârâta Direcția G. A Finanțelor Publice a Județului Sibiu a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca netemeinică și nelegală motivat de faptul că începând cu anul 2005, constituie activitate economică cu caracter de continuitate, iar Codul fiscal și normele de continuitate a operațiunilor efectuate și a veniturilor obținute.
Tribunalul Sibiu, prin sentința nr.1694/25.04.2013 a admis acțiunea în contencios administrativ, a anulat deciziile nr.283/24.01.2011, nr._/30.11.2010 și nr.4508/17.03.2010 emise de fosta DGFPJ Sibiu și a anulat în parte decizia de impunere nr.4508/17.03.2011.
Împotriva sentinței nr.1694/25.04.2013 a Tribunalului Sibiu a formulat recurs AJFP Sibiu, iar Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr._/11.12.2013 a admis recursul, a casat sentința nr.1694/25.04.2013 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond în mod corect a apreciat ca pentru tranzacțiile realizate în perioada 2005-2006, veniturile obținute de persoanele fizice din vânzările de imobile nu au caracter de continuitate, deoarece fata de dispozițiile art. 127 al. 2 din Codul fiscal, pct. 2 din Normele metodologice de aplicare, activitatea desfășurată de persoana fizica în privința vânzării de imobile nu este activitate economica și nu are caracter de continuitate, iar persoana fizica nu era persoana impozabila cu referire la TVA.
Organele fiscale au apreciat ca potrivit dispozițiilor Titlului VI din Codul fiscal referitoare la TVA, tranzacțiile imobiliare derulate de reclamant reprezintă activitate economica in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, astfel ca persoană fizică a devenit persoană impozabilă din perspectiva TVA.
Potrivit art. 126 Codul fiscal din Codul fiscal,
Din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) operațiunile care, în sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 și 133;
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acționând ca atare;
d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2). In sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
În Normele Metodologice din 22 ianuarie 2004 de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, se arata la 2.(1) că nu are caracter de continuitate, in sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.
Din interpretarea textelor legale enunțate anterior, reiese ca TVA se aplica doar persoanelor impozabile care realizează operațiuni impozabile, în urma desfășurării unor activități economice în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. Interpretând dispozițiile art. 126 din Codul fiscal, reiese ca trebuie îndeplinite cumulativ două condiții pentru ca vânzarea de imobile sa fie privita ca o operațiune taxabila, respectiv să fie considerată ca o livrare de bunuri, iar tranzacțiile sa fie considerate activități economice prin care sa se urmărească obținerea de venituri cu caracter de continuitate. Din interpretarea dispozițiilor art.127 din Codul fiscal, reiese ca pentru ca o persoana sa devina persoana impozabila, trebuie ca o tranzacție imobiliara să fie desfășurată în mod repetat, fără a fi determinant criteriul caracterului continuu al veniturilor realizate. Atribuirea calității de contribuabil presupune desfășurarea activității in mod constant si repetabil si nu doar ocazional. In același sens sunt și dispozițiile cuprinse în Directiva a 6 - a Directiva 77/388/CE, precum și în Directiva 112/2006/CE, reglementare din care se desprinde concluzia ca pentru a fi considerate contribuabili, persoanele fizice trebuie sa desfășoare activități economice in mod permanent și nu ocazional.
În ceea ce privește tranzacția încheiata în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1489/ 28 12 2007, imobilul în natura casa de locuit si teren aferent situat în Șelimbăr, în mod corect s-a apreciat ca operațiunea reprezintă livrare de bunuri, în sensul art. 128 din Codul fiscal, dar fiind un bun ce a fost utilizat în scop personal, operațiunea nu devine impozabila, in sensul art.127 al.2 din Codul fiscal și nu devine purtătoare de TVA, soluția pronunțata de tribunal fiind legala.
Tranzacțiile cu terenuri efectuate în perioada 2005-2009, respectiv 18 tranzacții, din care o vânzare în cursul anului 2005, cinci vânzări in cursul anului 2006, 12 vânzări in cursul perioadei 2006-2009, dobândite cu titlu de cumpărare împreuna cu alți co-beneficiari, si patru tranzacții încheiate în cota de 1/1 parte, 3 vânzări in anul 2006 și o vânzare în anul 2007, reprezintă tranzacții cu terenuri arabile aflate în extravilanul localității Șelimbar, neavând destinația de terenuri construibile, potrivit dovezilor de la dosar, astfel ca fata de prevederile art.141 al.2 lit. f teza 1 din Codul fiscal, care dispune în sensul că livrarea de către orice persoana a unei construcții, a unei parți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren, este o operațiune scutita de taxă. In condițiile in care terenurile înstrăinate nu sunt terenuri construibile, exceptate de la scutire, ci reprezintă terenuri arabile, se apreciază ca tranzacțiile efectuate intra în sfera scutirii de TVA.
În baza autorizației de construire nr.175 /2008 si a procesului-verbal de recepție nr.01/01 12 2008, reclamantul împreuna cu alte persoane au edificat un . regimul de înălțime D+P+4E+M, situat administrativ în Sibiu, ., nr. 5-7, din care în cursul anului 2009 au fost vândute 18 apartamente, iar restul apartamentelor au fost vândute în cursul anului 2010.
Edificarea unui . o activitate economica, fiind evidenta intenția reclamantului de a obține un venit cu caracter de continuitate, sens in care reclamantul s-a înregistrat ca plătitor de TVA începând cu data de 01 01 2010. Raportat la aceste tranzacții este necesar sa se stabilească daca reclamantul datorează TVA, iar daca datorează calculul urmează sa fie efectuat prin aplicarea procedeului sutei mărite, fata de considerentele exprimate de CJUE în Hotărârea din data de 07 11 201, în cauzele conexate C-249/12 si C-250/12, T. - P., precum si eventualele accesorii datorate și fără aplicarea dispozițiilor privind cota redusa de TVA de 5%, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile art. 140 din Codul fiscal și pct. 23 al. 9 si 10 din Normele metodologice de aplicare, nefiind întrunite condițiile cerute de lege, iar declarația pe proprie răspundere data în fata notarului nu schimba stadiul de gri la care se aflau bunurile in momentul vânzării. În condițiile în care se va determina TVA –ul datorat de reclamant, urmează sa se stabilească în contrapondere si TVA –ul deductibil.
Față de împrejurarea ca în cauza a fost efectuat un raport de expertiza, dar fără posibilitatea de identificare a celor menționate anterior de instanța de control judiciar, s-a apreciat că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării unui supliment la raportul de expertiza, în sensul celor menționate de instanța de recurs. Judecătorul fondului va proceda la rejudecarea cauzei prin luarea în considerare a constatărilor instanței de recurs cu privire la calitatea de persoana impozabila a reclamantului pentru tranzacțiile menționate, astfel cum s-a menționat în considerentele expuse anterior.
Rejudecând cauza, cu aplicarea dispozițiilor art.315 alin.1 din Codul de Procedură Civilă, tribunalul a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească întinderea obligațiilor fiscale datorate de reclamant pentru livrarea apartamentelor edificate în baza autorizației de construire nr.175/2008 cu aplicarea considerentelor deciziei Curții de Apel A. I. nr._/2013.
Prin sentința nr.2440/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul T. J. N. în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice B., s-a dispus anularea decizia de impunere nr._/30.11.2010 și decizia nr.283/24.01.2011 emisă de fosta DGJPJ Sibiu, a fost anulată în parte decizia de impunere nr.4508/17.03.2011 și decizia nr.163/24.05.2011, emisă de fosta DGFP Sibiu, pentru sumele de 34 000 lei – TVA suplimentar; 1042 – dobânzi; 5100 – penalități de întârziere, au fost menținute actele atacate pentru restul obligațiilor fiscale, a obligat pârâta la plata sumei de 8738 – cheltuieli de judecată;
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că analizând cererea în judecată a reclamantei, a constatat că este întemeiată în ceea ce privește anularea deciziei de impunere nr._/30.11.2010 și a deciziei nr.283/24.01.2011 și fondată în parte în ceea ce privește decizia de impunere nr.163/24.05.2011, pentru suma de 34.000 – TVA suplimentar; 1042 dobânzi și 5100 penalități de întârziere.
Actele administrativ fiscale atacate au stabilit în sarcina contribuabilului reclamant obligații fiscale suplimentare reprezentând TVA suplimentar și accesorii pentru livrarea de bunuri imobile iar potrivit dispozițiilor art. 127 alin. 1 din Codul Fiscal este considerată persoană impozabilă din punct de vedere a TVA orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. 2, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. A.. 2 al art. 127 prevede că, în sensul prezentului titlu activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii inclusiv activitățile extractive agricole și activitățile profesiilor liberale sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Normele de aplicare a art. 127 din Codul Fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004 prevăd la pct. 3 alin. 2 că persoanele fizice nu se consideră că realizează o activitate economică în sfera de aplicare a TVA atunci când obțin venituri din vânzarea locuinței proprietate personală sau a altor bunuri care au fost folosite de acestea pentru scopuri personale. În categoria bunurilor utilizate în scopuri personale se includ construcțiile și, după caz, terenul aferent acestora, proprietate personală a persoanelor fizice care au fost utilizate în scop de locuință.
De asemenea, dispozițiile art. 141 alin. 2 lit. f din Codul Fiscal prevăd că sunt scutite de plata TVA livrarea de construcții/ părți din construcții pe care sunt construite și a oricăror altor terenuri. Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcții noi sau de terenuri construibile.
În ceea ce privește momentul în care o persoană devine impozabilă, dispozițiile art.152 din Codul Fiscal prevăd că persoana al cărei cifră de afaceri este inferioară sumei de 100.000 euro beneficiază de scutirea de TVA.
Față de dispozițiile normative mai sus amintite, pentru a fi plătitoare de TVA, o persoană trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: să desfășoare activitate economică de o manieră independentă; să realizeze din activitatea economică venituri cu caracter de continuitate; să depășească cifra de afaceri prevăzută de dispozițiile art.152 din Codul Fiscal; să nu se încadreze în regimul de scutire TVA.
Verificând legalitatea deciziei de impunere nr._/30.11.2010 și a deciziei nr.283/24.01.2011, instanța a constat că acestea au fost emise cu încălcarea dispozițiilor referitoare la calitatea de persoană impozabilă a contribuabilului, urmând a fi anulate.
Tranzacțiile imobiliare referitoare la tranzacțiile încheiate pentru imobilul care face obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.1489/2007, pentru imobilul locuință proprietate personală și teren aferent, nu intră în sfera de aplicare a TVA, față de dispozițiile art. 3 pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia nr._/2013 cât și expertul prin raportul de expertiză.
Instanța de control judiciar și expertul, s-au pronunțat în sensul că nici tranzacțiile având ca obiect înstrăinarea terenurilor arabile nu sunt supuse impozitării.
Față de aceste considerente actul de impunere și decizia de soluționarea a contestației se impun anulate.
În ceea ce privește decizia de impunere nr. 4508/17.03.2011 și decizia nr.163/2011 contestația a fost admisă în parte.
Aceste decizii stabilesc și mențin obligațiile fiscale pentru anul 2010, când reclamantul era persoană impozabilă, fiind întrunite cumulativ condițiile de impozitare mai sus amintite.
În ceea ce privește procedeul de calculare al TVA, în speță își fac aplicarea prevederile hotărârii CJUE pronunțată în cauzele reunite T. și Plavosin /Statului Român, respectiv C 249-/2 – C 250/12, în sensul că se aplică metoda de calcul a sutei mărite.
Potrivit acestui mod de calcul, pentru livrarea apartamentelor construite în baza autorizației de construire nr.175/2008 reclamantul datorează TVA suplimentar în sumă de 34.626 lei (supliment expertiză fila 25 dosar), pentru care au fost calculate accesorii în sumă de 17.874 lei – dobânzi și 5194 lei – penalități de întârziere.
Față de aceste considerente,decizia de impunere nr._/2010 a fost anulată în totalitate, iar decizia de impunere nr.4508/2011 anulată în parte pentru suma de 34.000 lei – TVA, 1042 dobânzi și 5100 penalități. Față de disp. art.274 din Codul de Procedură Civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs AJFP Sibiu în numele și pentru pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului pârâta a reluat aceleași apărări de la instanța de fond, criticile din recurs și, arată în esență că tranzacțiile realizate în anul 2005 constituie activitate economică cu caracter de continuitate, potrivit pct.66 al. 2 din HG nr.44/2004 și art.127 din Codul fiscal, fiind necesar a fi cercetata intenția persoanei la înstrăinarea bunurilor.
Pârâta arata că pentru perioada 2002 - 2006, legislația în ceea ce privește activitatea economica a persoanelor impozabile nu a fost modificată, existând în acest sens Legea nr.345/2002.
Începând cu 01 01 2007 a avut loc armonizarea legislației naționale, Codul fiscal cu acquis-ul comunitar în domeniul TVA, scutirea de TVA fiind stabilita pentru livrarea de construcții, părți a acestora si terenurilor pe care se afla, precum si a oricărui teren. Aceeași legislație prevede ca scutirea de taxa nu se aplica pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți din aceasta sau a unui teren construibil, daca aceasta a fost efectuata de o persoana impozabila care a exercitat sau a avut dreptul sa exercite deducerea totala sau partiala a taxei pentru achiziția, transformarea sau construirea unui imobil. Operațiunile taxabile din punctul de vedere al TVA nu sunt doar faptele de comerț, ci include o sfera mai larga de activități. In acest sens se invoca jurisprudența comunitară, în sensul ca termenul de exploatare se refera la toate operațiunile, indiferent de forma juridica a acestora. Apreciază că în mod greșit s-a reținut ca imobilul - casa de locuit si teren aferent situat in Selimbar, livrat după depășirea plafonului de scutire pentru TVA, in baza contractului nr.1489/28.12.2007, nu intra in sfera de aplicare a TVA, deoarece acest imobilul a fost dobândit cu titlu de cumpărare si construire conform contractului de vânzare-cumpărare nr.925/01.11.2006, a autorizației de construire nr.43/22.07.2005 eliberata de Primăria Selimbar si a procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.1/2007.
In ceea ce privește tranzacțiile cu terenuri agricole arată că hotărârea hotărârea instanței de fond este greșită cât timp nu s-a făcut dovada ca tranzacțiile au privit terenuri arabile si nu au existat certificate de urbanism sau alte acte justificative organelor de inspecție fiscala ci au completat probatoriul numai in fata instantei. Hotărârea este greșita cand a validat concluziile expertizei că s-au vândut terenuri arabile cat timp pentru livrările din anul 2010 a celor 6 terenuri, dobândite prin cumpărare, situate în intravilanul localității Selimbar, s-a reținut greșit ca acestea nu intra in categoria terenurilor construibile, care nu sunt exceptate din categoria operațiunilor scutite de taxa fara drept de deducere conform art.141 alin. (2) lit.f) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare.
În privința modalității de calcul a taxei, pentru operațiunile care nu sunt scutite se aplica cota standard de TVA, care este de 19 %. În privința cotei reduse de TVA de 5% se arata ca nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea acesteia, deoarece notarul nu poate sa aplice cota de TVA. Pentru perioada 01 06_09, reclamantul a realizat atât operațiuni taxabile, cat si operațiuni scutite fără drept de deducere. Parata apreciază ca reclamantul a desfășurat in aceasta perioada activități economice cu caracter de continuitate, astfel ca datorează atât TVA, cat si accesoriile aferente, fiind aplicabile prevederile art. 137 al. 1 lit. a, art. 140 din Codul fiscal, cat si pct. 23 din Normele metodologice de aplicare. F. de împrejurarea ca partile din tranzactie nu au convenit asupra taxei, parata a apreciat ca se aplica procedeul de calcul al sutei marite. Pentru tranzactiile efectuate în perioada 01 01_10, reclamantul nu beneficiaza de scutire de TVA, fiind aplicata cota standard de 19% asupra pretului de vanzare, si la fel pentru perioada 2002-2006. Cele sase terenuri livrate in anul 2010 au categoria de terenuri construibile, astfel ca intra in sfera de aplicare a taxei
În drept s-au invocat art. 126, art.127, art. 140, art. 145 din Legea nr.571/2003, art. 120 din O.G nr.92/2003, art.242 alin.2, art.299 si urmatoarele din Codul de procedura civila (1865).
Reclamanta a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală si temeinică a hotărârii atacate.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și în limitele deciziei de casare, reține că recursul pârâtei este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin Decizia_/11.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Prin această hotărâre, s-au dezlegat problemele de drept și s-a apreciat că se impune efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, în sensul celor menționate de instanța de recurs.
Potrivit art. 315 alin 1 din C.pr. civ în vigoare la data sesizării instanței ,,În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Instanța de recurs a arătat în mod detaliat tranzacțiile imobiliare care nu intră în sfera activităților economice,precum și cele care intră în sfera activităților economice.
Edificarea blocului de locuințe, în baza autorizației de construire nr.175/2008 și a procesului verbal de recepție nr.1/01.12.2008 și vânzarea apartamentelor din acest imobil reprezintă, potrivit instanței de control judiciar, „o activitate economică, fiind evidentă intenția reclamantului de a obține un venit cu caracter de continuitate”.
Raportat la aceste tranzacții, instanța de control judiciar a apreciat că se impune efectuarea unui supliment la raportul de expertiză contabilă, care să stabilească dacă reclamantul datorează TVA și accesorii, ținându-se cont de considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene, în hotărârea din 07.11.2013, pronunțată în cauzele conexate C-249/2011 și C-250/2011, respectiv TVA să fie calculată ca fiind inclusă în prețul de vânzare, în cota standard („tară aplicarea dispozițiilor privind cota redusă de TVA de 5% ”).
De asemenea instanța de control judiciar a reținut în decizia de casare că „în condițiile în care se va determina TVA- ul datorat de reclamant, urmează să se stabilească în contrapondere și TVA-ul deductibil”.
În suplimentul la Raportul de expertiză efectuat în cauză, în conformitate cu Decizia_/2013 a Curții de Apel A. I., se reține că „pentru livrarea apartamentelor din imobilul edificat, în baza Autorizației de construire nr. 175/2008 și a Procesului Verbal de recepție nr. 01/11.12.2008, reclamantul datorează TVA în sumă de 34.626 lei și accesorii în valoare de 17.874 lei, din care 12.680 lei majorări/dobânzi și 5.194 lei penalități de întârziere”, obligații fiscale care se regăsesc în Decizia de impunere nr.4508/17.03.2011.
Instanța de fond în mod corect, a admis, în parte, acțiunea și a anulat Decizia de impunere nr._/30.11.2010 și Decizia de soluționare a contestației nr.233/24.01.2011 emise de pârâtă și, în mod corect, a anulat, în parte, Decizia de impunere nr.4508/17.03.2011 și Decizia de soluționare a contestației nr.163/24.05.2011 emise de fosta DGFP Sibiu, pentru suma de 34.000 lei TVA, 1042 lei - majorări dobânzi de întârziere și 5,100 lei penalități de întârziere și a menținut actele atacate pentru restul obligațiilor fiscale.
Față de cele ce preced, sentința fiind legală și temeinică, fiind incident motivul de modificare a hotărârii prev. de art.304 punct 9 Cod procedură civilă, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 312 din codul de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B..
Având în vedere disp.art.274 din C. proc. civ,pârâta recurentă fiind în culpă procesuală o va obliga să plătească reclamantului suma de 1000 lei, cu titlu cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat conform delegației de la dosar.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței nr.2440/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ .
Obligă recurenta să plătească reclamantului suma de 1000 lei, cu titlu cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 Ianuarie 2015.
Președinte, M. K. | Judecător, M. F. | Judecător, F. I. P. |
Grefier, M. C. Daiboc |
Red./tehnored.M.K.
6 ex./30.01.2015
Jud.fond – Șomandră D.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 768/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 267/2015.... → |
|---|
