Anulare act administrativ. Decizia nr. 1532/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1532/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 1173/85/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI F.
DECIZIE Nr. 1532/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. P.
Judecător L. I. G.
Judecător C. C. F.
Grefier R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva Sentinței nr. 2537/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ, in dosar nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în cauza a fost parcursa procedura de regularizare premergătoare fixării primului termen de judecata.
Față de actele existente la dosar, lipsa părților si solicitarea de judecare a cauzei in lipsa, instanța lasă cauza în pronunțare.
Curtea de Apel
Asupra recursului de față;
Prin Sentința nr. 2537/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ în dosar nr._, admite acțiunea în contencios fiscal formulată și precizată de reclamanta D. E., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Direcția G. Regională B., și în consecință dispune anularea deciziei privind stabilirea diferențelor de taxă pe poluare nr. 1907/21.01.2014 emisă de pârâtul S. F. Orășenesc Avrig și a Deciziei nr.289/18.04.2014 emisă de DGRFP B.. Respinge cererea privind suspendarea deciziei privind stabilirea diferențelor de taxă pe poluare nr. 1907/21.01.2014. Obligă pârâții la plata sumei de 1550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Sibiu a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu.
În expunerea de motive recurs s-a invocat că în mod greșit instanța de fond a reținut ca organul fiscal nu a motivat actul administrativ.
Mai arată recurenta că dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu contravin prevederilor din Tratatul Comunității Europene.
Astfel, este binecunoscut faptul ca art. 110 din Tratatul U.E reprezintă unul din temeiurile de baza ale consacrării liberei circulații a bunurilor si serviciilor in cadrul tarilor membre comunitare, instituind regula in conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie sa se abțină a institui, respectiv sunt obligate sa înlăture orice măsura de natura administrativa, fiscala sau vamala care ar fi de natura a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor si serviciilor in cadrul Uniunii Europene.
Așa cum rezulta in mod textual si expres din chiar conținutul art.110 alin. 1 din Tratatul C.E, citam: ”niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare”, norma indicata se refera la interzicerea masurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativa sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Prin art. 4 din Legea nr. 9/2013 legiuitorul roman a înlăturat discriminarea indirecta pe care o invoca reclamantul in sensul ca sunt obligați sa plătească taxa de poluare atât autovehiculele second-hand achiziționate din Comunitatea Europeana la prima lor înmatriculare in Romania, cat si autovehiculele second-hand achiziționate de pe piața interna si reînmatriculate în Romania.
Conform art. 4 din Legea nr. 9/2013 “(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
In mod corect, organul fiscal a dispus respingerea contestației pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale, conform art. 217 alin. 1 OG nr. 92/2003 care prevede ca: “daca organul de soluționare competent constatat neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația va fi respinsa fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.
F. de solicitarea de restituire a taxei, având în vedere ca nu se arata motive pentru care decizia de calcul a acestei taxe sa îndeplinească condiția de act vătămător, solicită respingerea acțiunii.
In mod corect prin Decizia emisa de AFP s-a calculat taxa pentru stabilirea emisiilor s poluante provenite de la autovehicule.
Decizia de calcul a taxei de poluare este temeinica si legala, motivata in baza textelor de lege, care nu au fost declarate neconstituționale, ci reprezintă voința legiuitorului roman exprimata . drept.
Pe baza documentelor depuse de petent, organul fiscal a procedat corect la calcularea taxei si la emiterea deciziei pentru stabilirea emisiilor poluante. Decizia apare deci, ca temeinica si legala, in conformitate cu dispozițiile legislației actuale si nu exista motive de fapt si de drept pentru care instanța sa anuleze aceste acte.
Deosebit de situația raportului juridic născut la 27.10.2008, in care una din părți este T. I., in ceea ce privește OUG nr. 50/2008. OUG nr.208/2008 si OUG nr. 218/2008, este evident faptul ca acestea nu sunt aplicabile, in condițiile in care drepturile si obligațiile pârtilor - conținutul raportului juridic - au fost stabilite in baza altui act normativ, așa cum am arătat si mai sus, Legea nr. 9/2013, asupra căreia Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat, nefiind investita cu vreo întrebare preliminara care sa vizeze atingerea adusa art. 110 din Tratatul Uniunii Europene prin adoptarea noi legi.
F. de cele arătate, apreciază că efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene in cauza C-402/09-T. nu sunt incidente in cauza.
Solicita instanței sa constate ca taxa de poluare nu face parte si nu se regăsește in bugetul consolidat al statului, care este administrat de MFP si organele teritoriale si urmează a fi restituita de către beneficiarul taxei – AF Mediu București.
În Conform art. 1 alin. 2 din legea nr. 9/2013 “Taxa se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. ”
F. de motivele de fapt si de drept arătate solicită admiterea recursului si respingerea acțiunii in contencios administrativ si pe cale de consecința, menținerea actelor atacate, ca temeinice si legale.
In mod concret arată ca in cauzele care privesc taxa de poluare stabilita potrivit legii de către organele fiscale, jurisprudența instanțelor de judecata este relativ unitara in sensul admiterii cererilor persoanelor îndreptățite. Aceasta realitate juridica este cu atât mai pregnanta odată cu adoptarea Hotararii Curții de Justitie a Uniunii Europene in cauza C-402/09-T. din data de 07.04.2011, a cărei interpretare a fost de regula in favoarea reclamanților solicitanți la restituirea de către autoritățile statului a taxei de poluare.
In plus, pentru motivarea obiectului cauzei având in vedere specificul acestuia, faptul ca pentru dovedirea dreptului pretins de a i se restitui suma plătită cu titlu de taxa de poluare, instanțele administrează exclusiv înscrisuri, care se afla in posesia reclamantului, in calitate de proprietar al bunului mobil, necesitând din partea apărătorului o simpla xerocopiere si atașare a documentelor doveditoare la dosarul cauzei.
In același timp arată ca datorita volumului mare de cauze având același obiect, respectiv restituirea sumei plătite cu titlu de taxa de poluare de către reclamanți, complexitatea muncii apărătorului este foarte redusa in aceasta situație, întrucât acțiunea ce se depune la dosar are același tipic iar motivarea juridica nu mai necesita in prezent elaborarea si invocarea unor motive noi pe baza unei activități laborioase de cercetare juridica in cererile de chemare in judecata pe acest subiect.
Concluzionând, riscul litigiului si reputația celui care acorda serviciile de apărare nu sunt afectate in mod negativ, întrucât garanția succesului apărătorului este, pentru cauzele având ca obiect restituirea sumei plătită cu titlu de taxa de poluare, influențată mai degrabă de practica unitara a instanțelor de judecata.
Solicită admiterea recursului si pe cale de consecința casarea sentinței pronunțată, respingerea acțiunii reclamantului, cu menținerea Deciziei privind stabilirea diferențelor de taxa de poluare și exonerarea obligării instituției de la plata cheltuielilor de judecata.
În drept: invocă dispozițiile art.483, art. 488 punctul 8 și următoarele din Codul de procedura civila, art.l și următoarele din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, legea nr. 9/2012 si HG nr.9/2012, art. 21, art. 46, art. 85 din codul de procedura fiscala, art. 223 alin. 2 din Codul de procedura civila.
Examinând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ce privește critica recurentului vizând împrejurarea că actul administrativ nu este motivat, este întemeiată din perspectiva nelegalității examinării din oficiu acestor aspecte deoarece instanța putea să rețină din oficiu nulitatea actului administrativ numai pentru încălcarea dispozițiilor art.46 din Codul de procedură fiscală, nu și pentru încălcarea exigențelor prevăzute de art.43 din același cod.
Cum niciunul dintre viciile reținute de prima instanță nu se încadrează în dispozițiile art.46 din Codul de procedură fiscală, iar cele prevăzute de art.43 nu pot fi examinate din oficiu, urmează a fi înlăturate.
Cu toate acestea,Curtea nu va admite recursul în condițiile în care subzistă celelalte motive de nelegalitate ale deciziei atacate, după cum urmează:
Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.
Așa cum rezultă din actele dosarului, diferența de taxă pe emisii poluante a fost calculată în temeiul Legii 9/2012.
Legea nr. 9/2012 stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Art. 4 al. 1 lit. a) din același act normativ stipulează că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
De reținut este faptul că art. 4 al. (2) stipulează faptul că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Acest text a fost introdus în scopul armonizării legislației interne cu cerințele de nediscriminare stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor.
Cu această ocazie s-a reținut că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În opinia C.J.U.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E. iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
Instituind o taxă și pentru tranzacțiile cu „produsele similare”legiuitorul nu a făcut altceva decât să se conformeze celor reținute de instanța europeană.
Însă în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 79 din 31 ianuarie 2012 a fost publicata Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 1/2012 prin care s-a prevăzut că „Începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspenda pana la 1 ianuarie 2013.”
Ca atare, în urma acestei modificări legislative s-a revenit la situația discriminatorie care exista și sub imperiul OUG 50/2008 care reglementa taxa de poluare, în sensul că pentru vehiculele second hand achiziționate de pe piața internă nu se percepe taxa pentru emisiile poluante, dar această taxă este percepută pentru aceleași autovehicule aduse din import.
În consecință, considerentele CJCE din cauza T. au revenit în actualitate și întrucât taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită de Lg. 9/2012 nu se aplică și autoturismelor folosite achiziționate din România, instanța apreciază că regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În ceea ce privește cuantumul onorariului apărătorului, se constată că în mod corect instanța a dispus obligarea pârâtei la plata acestuia, nefiind incidente dispozițiile art.451 alin.2 NCPC.
Pentru aplicarea prevederilor menționate, este necesar să se constate că onorariul nu are un cuantum vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
Or, raportat la valoarea contestată în prezenta cauză, de 2329 de lei, la împrejurarea că în cauză s-a impus și efectuarea procedurii prealabile și la faptul că, deși urmare a deciziilor CJUE practica instanțelor de judecată în sensul constatării neconformității perceperii taxei pe poluare cu dispozițiile comunitare este unanimă și de notorietate, organele fiscale nu s-au limitat la emiterea unei prime decizii de calcul a taxei, ci au emis și o decizie de recalculare a acesteia, în mod corect s-a stabilit cupla procesuală a acestora și s-a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Concluzionând, criticile pârâtei sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 498 C.p.civ. Curtea va respinge recursul pârâtei, iar în baza art.453 NCPC va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 500 de lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva Sentinței nr.2537 /CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cu titlu cheltuieli de judecată în favoarea intimatei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2015.
Președinte, O. M. P. | Judecător, L. I. G. | Judecător, C. C. F. |
Grefier, R. B. |
Red./tehnored. FCC
5ex/Jud. fond B. C.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2140/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1527/2015.... → |
|---|
