Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2140/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 2140/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 4645/97/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2140/2015

Ședința publică de la 16 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. F.

Judecător F. I. P.

Judecător M. K.

Grefier C. G.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva sentinței nr.9/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a parcurs procedura prealabilă de regularizare premergătoare fixării primului termen de judecată.

Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței răspuns la întâmpinare din partea pârâtei recurente.

Instanța față de actele de la dosar și de solicitarea pârâtei recurente privind judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.

-CURTEA DE APEL –

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr. 9/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ au fost respinse excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice Hunedoara, invocate de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara; a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta O. A. D., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația F. Pentru Mediu, cu consecința obligării pârâtelor la restituirea către reclamantă a sumei de 2627 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și a dobânzii aferente acestei sume, începând cu data de 18.07.2012 și până la data restituirii efective. Totodată, au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1263 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În expunerea motivelor arată că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

În subsidiar solicită modificarea sentinței și respingerea acțiunii justificat de faptul că formula de calcul a taxei pe poluare reglementată de OUG 50/2008, este conformă normelor europene in domeniu si in concordanta cu jurisprudența CJCE iar neconformitatea cu art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene ar putea exista doar în măsura în care taxa aplicată produselor importate din alt stat comunitar și cea aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul în speță.

În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată se susține că soluția este nelegală întrucât nu poate fi reținută vreo culpă în sarcina sa.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate curtea reține următoarele:

Criticile recurentei se subsumează cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a organelor fiscale, se constată că taxa pe emisii poluante instituită prin Legea9/2012 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, conform art. 1 alin.2 din acest act normativ.

Însă taxa se calculează (art. 5 ) de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe” (art.2 lit. e). Acest aspect este reglementat și de art. 10 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.

În speță calitatea de autoritate fiscală competentă o are Administrația Finanțelor Publice D., cea care a emis decizia de calcul a taxei.

Conform art. 2 din HG 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (în vigoare la data emiterii deciziei de calcul) „În subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridică.”

Așadar numai DGFP Hunedoara are personalitate juridică nu și Administrația Finanțelor Publice Hunedoara.

Potrivit art. 13 alin. 1 din HG 520/2013 (act normativ care a abrogat HG 109/2009), începând cu data de 01.08.2014se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică.

Conform alin. 3 din același text în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică:

a) direcții regionale vamale;

b) administrații județene ale finanțelor publice;

c) servicii fiscale municipale și orășenești, precum și birouri fiscale comunale;

d) birouri vamale de interior și de frontieră.

Potrivitart. 23din HG 520/2013:

(1) Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se înființează prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului, respectiv a municipiului București în care este stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții generale ale finanțelor publice județene din aria de competență stabilită potrivit anexei nr. 2, care își pierd personalitatea juridică.

(2) Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice preiau prin fuziune prin absorbție direcțiile regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiile județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, precum și birourile vamale de interior și de frontieră din aria de competență stabilită conform anexei nr. 2.

(…)

(4) Activitatea și competențele tuturor direcțiilor generale ale finanțelor publice absorbite din aria de competență, precum și a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora sunt preluate de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, înființate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

(5) Administrațiile finanțelor publice municipale constituite la nivelul municipiilor reședință de județ din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în administrații județene ale finanțelor publice.

(6) Administrațiile finanțelor publice municipale (altele decât cele reședință de județ) și administrațiile finanțelor publice orășenești din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în servicii fiscale municipale, respectiv servicii fiscale orășenești.

(7) Administrațiile finanțelor publice comunale din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în birouri fiscale comunale.

Ca atare, în noua configurație, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara are personalitate juridică în timp ce competența de realizare a operațiunilor descrise anterior îi revine Administrației Județene a Finanțelor Publice Hunedoara.

Însă atât în doctrină cât și în practica instanței supreme s-a arătat în mod constant că trebuie făcută delimitarea între personalitatea juridică și capacitatea de drept administrativ. Astfel pentru a avea calitate procesuală este necesar și suficient ca autoritatea publică respectivă să aibă capacitate juridică de drept administrativ, adică să aibă competență. Sub acest aspect este evident că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara are competență cu privire la calcularea, încasarea și restituirea sumelor reprezentând taxa pe emisii poluante, emițând acte administrative în acest sens.

Dar, atunci când, într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.

În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu care are personalitate juridică.

Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004) al Administrației Județene a Finanțelor Publice Hunedoara, care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, instanța de fond trebuia să constate că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu doar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și Administrația F. pentru Mediu, nu și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Cum prima instanță a soluționat procesul fără a se pronunța în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, pe care reclamanta a chemat-o în judecată și care avea calitate procesuală pasivă, această instanță nu a soluționat practic litigiul cu judecarea căruia a fost investită, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare .

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 498 alin. 2 raportat la art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., recursul declarat de pârâta DGRFP Timișoara va fi admis și în consecință va fi casată sentința atacată, admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Se va menține sentința atacată în ce privește soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii și excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice Hunedoara.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE :

Admite recursul declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva sentinței nr.9/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ și în consecință:

Casează în parte sentința atacată și în rejudecare:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta O. A. D. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Menține sentința atacată în ce privește soluția de respingere a excepțiilor invocate de către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16 Iunie 2015.

Președinte,

M. F.

Judecător,

F. I. P.

Judecător,

M. K.

Grefier,

C. G.

Red. FIP

Tehn C.G/2ex/18.09.2015

Jud. fond. B. D

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2140/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA