Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2372/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2372/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 2410/85/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2372/2015
Ședința publică de la 30 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Judecător M. I. I.
Judecător F. I. P.
Grefier M. C. Daiboc
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice a județului Sibiu pentru Serviciul Fiscal orășenesc Săliște împotriva sentinței administrative nr.480/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._ .
Completul de judecată a fost legal constituit conform dispozițiilor art.98 alin.6 Cod pr.civilă din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a parcurs procedura prealabilă de regularizare premergătoare fixării primului termen de judecată.
Instanța față de actele de la dosar și de solicitarea pârâtei recurente privind judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Împotriva sentinței administrative nr. 480/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice a județului Sibiu pentru Serviciul Fiscal orășenesc Săliște solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului L. R., având ca obiect restituirea taxei de poluare.
În motivarea opțiunii sale procesuale pârâta a susținut că taxa de poluare percepută în temeiul O.u.G. 50/2008 nu contravine normelor comunitare, calculul acesteia fiind făcut după criterii obiective, pentru toate autovehiculele ce sunt pentru prima dată înmatriculate în România, fiind exclus orice efect discriminatoriu. În acest sens s-a invocat jurisprudența C.J.U.E. concretizată în soluția acțiunii preliminare în cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi și C-333/2005 N. în interpretarea oficială a art. 110 T.F.U.E., ale cărei exigențe sunt respectate de actul normativ în discuție.
În ce privește cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a. pronunțată de C.J.C.E., se susține că nu este aplicabilă decât raporturilor juridice născute sub incidența O.u.G. nr. 50/2008 și nu celor născute după modificarea acestui act normativ.
S-a mai arătat că A.J.F.P. nu are legitimare procesuală pasivă în acest litigiu, în raportul juridic de drept substanțial prestând un serviciu de casierie, încasând și virând sumele încasate cu titlu de taxă de poluare în contul fondului pentru mediu, administrat de A.F.M., operațiune pentru care nu încasează nici un comision.
S-au formulat critici și în legătură cu cheltuielile de judecată nejustificat de mari acordate de instanța de fond în raport cu complexitatea cauzei și aportul avocatului la rezolvarea acesteia, solicitând astfel reducerea lor.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
În drept s-a invocat dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ..
Analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
1. Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.
Așa cum a reținut instanța de fond, taxa de poluare instituită de O.u.G. nr.50/2008, în toate variantele sale, se percepe numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing, măsură legislativă ce contravine art. 110 T.F.U.E. așa cum a fost interpretat și explicitat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a. și în cauza C-263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a..
Consacrarea și menținerea legislativă a unei discriminări a autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România, în sensul jurisprudenței comunitare arătate, justifică declararea ca incompatibilă a O.u.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la momentul înmatriculării autoturismului reclamantului, cu art. 110 T.F.U.E., cu consecința înlăturării de la aplicare a actului normativ național, așa cum în mod corect s-a dispus.
Această hotărâre nu vizează în mod special un act normativ național, chiar dacă a fost adoptată în perioada de activitate a O.u.G. nr. 50/2008, în legătură cu forma inițială a acesteia, explicitând că art. 110 T.F.U.E. se opune oricărei măsuri naționale legislative, chiar ulterioare, care în materie fiscală ar fi de natură a descuraja punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În consecință, taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, la cererea acestuia, la care se adaugă, în compensație, pentru lipsirea de folosința acestei sume de bani, dobânda legală aferentă calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, de la data plății taxei conform hotărârii C.J.C.E. în cauza I. contra României care a fost publicată în Buletinul Oficial al Uniunii Europene la data de 08.06.2013.
2. Relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Sub acest aspect este de relevat că taxa de poluare se calculează, se încasează și se restituie conform O.u.G. nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Acest aspect este reglementat și de art. 7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.
În speță, calitatea de autoritate fiscală competentă o are Administrația Finanțelor Publice Săliște, având ca succesor în drepturi S.F. Săliște, cea care a emis decizia de calcul a taxei și care trebuia să se pronunțe și asupra cererii de restituire, dobândind astfel legitimare procesuală pasivă, și care împreună cu A.F.M., beneficiarul taxei de poluare, formează un litisconsorțiu procesual.
3. Recurenta pârâtă are în mod indiscutabil calitatea de parte în prezentul litigiu, astfel că admiterea acțiunii îndreptată și împotriva acestei pârâte, este dovada necesară și suficientă a culpei sale procesuale, ce a justificat obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.
Din acest punct de vedere criticile recurentelor nu pot fi primite în condițiile în care acestea s-au opus cu consecvență restituirii sumelor respective, nu au înțeles să soluționeze acest conflict pe cale amiabilă, anterior promovării demersului judiciar, deși practica judiciară în această materie este notorie, determinând reclamantul să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare.
De altfel, analiza prestației apărătorului este sumară și nerealistă în condițiile în care recurentele nu au avut un reprezentant la dezbaterea în fond a pricinii în raport cu judecătorul fondului care a putut realiza cuantificarea efortului acestuia în mod direct și nemijlocit, realizând o justă apreciere a sa în contextul art. 451 - 453 din Codul de procedură civilă.
Ca atare sentința atacată se regăsește la adăpost de criticile formulate, soluția pronunțată fiind legală, context în care, față de prevederile art. 496 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă recursul formulat urmează a fi respins.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice a județului Sibiu pentru Serviciul Fiscal orășenesc Săliște împotriva sentinței administrative nr.480/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30 Iunie 2015.
Președinte, M. F. | Judecător, M. I. I. | Judecător, F. I. P. |
Grefier, M. C. Daiboc |
Red./tehnored.M.I.I.
5 ex./03.07.2015
Jud.fond –P. A.L.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2172/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1524/2015.... → |
|---|








