Anulare act administrativ. Decizia nr. 1253/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1253/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 3127/107/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1253/2015
Ședința publică de la 27 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. M.
Judecător A. E. Hancaș
Judecător Ș. D.
Grefier N. B.
Pe rol se afla judecarea recursului declarat de recurent - pârât M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - C. Superioară de evaluare a persoanelor cu handicap pentru Adulți împotriva ..11.2014 pronunțată de Tribunalul A. secția a II a civilă de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic Gradinariu R. pentru intimata pârâtă C. de E. Medicală a Persoanelor Adulte cu Handicap A. prin Consiliul Județean A., lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în cauză a fost parcursă procedura de regularizare premergătoare fixării primului termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri .
Reprezentanta intimatei pârâte solicita menținerea sentinței atacate, in ceea ce privește constatarea lipsei calității procesuale pasive al Comisiei de E. a Persoanelor Adulte cu Handicap A..
Arată că, în mod corect, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive si a respins acțiunea reclamantului fata de C.E.P.A.H. A., ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva, ținând seama de prevederile art. 13, alin.4 si 5 din HG 430/2008, care prevăd că contestațiile împotriva certificatelor de încadrare în grad de handicap se soluționează prin decizii emise de C. superioara, iar aceste decizii pot fi atacate potrivit Legii contenciosului administrativ.
Totodată, precizează că, în conformitate cu prevederile art.7 alin.3 din Anexa Ordinului nr. 2299/2012, in situația in care în urma atacării în instanță a deciziei Comisiei Superioare potrivit alin.3, s-a obținut o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, C. superioară emite o decizie de încadrare în grad și tip de handicap.
De asemenea, arata prevederile de mai sus se coroborează cu prevederile art.90 ind.3 alin.7 din Legea 448/2006, care stipulează ca punerea in executare a deciziilor emise de C. Superioara se face de către direcția generala de asistenta sociala si protecția copilului, si cu dispozițiile art.58 alin.11 din Legea 448/2006, conform cărora plata prestațiilor sociale de natura indemnizațiilor cuvenite persoanelor cu handicap se realizează prin direcțiile generale de asistenta sociala si protecția copilului. În concluzie, arata că reiese in mod evident faptul ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, C. Superioara emite decizie de încadrare în grad și tip de handicap, iar direcția generala de asistență sociala și protecția copilului realizează plata prestațiilor sociale de natura indemnizațiilor cuvenite persoanelor cu handicap, in funcție de perioada de valabilitate a certificatului emis de C. Superioara.
Pentru toate aceste motive, solicita menținerea sentinței nr.1763/C./2014 pronunțata de Tribunalul A., in ceea ce privește constatarea lipsei calității procesuale pasive a C.E.P.A.H. A.. Fără cheltuieli de judecată.
Față de actele existente la dosar și susținerile reprezentantei intimatei pârâte C. de E. Medicală a Persoanelor Adulte cu Handicap A. prin Consiliul Județean A., instanța lasă cauza în pronunțare.
Curtea de Apel
Asupra recursului de față
Sub nr._ s-a înregistrat la Tribunalul A. acțiunea formulată de reclamantul T. G. prin T. M. în contradictoriu cu C. Superioară de E. a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului M. și Protecției Sociale și C. de E. medicală a persoanelor adulte cu handicap A. solicitând respingerea deciziei emise de comisia superioară, admiterea contestației, dispunerea încadrării în gradul de handicap cu dreptul la un asistent personal pentru perioadă permanentă, ținându-se cont de contextul criteriilor de evaluare în vigoare și ca drepturile conferite de legislația în vigoare să-i fie returnate de la data în contradictoriu cu are s-au adresat comisiei teritoriale de evaluare.
Prin . a fost admisă în parte acțiunea. Această hotărâre a fost casată în recursul pârâtului cu consecința rejudecării fondului de către aceeași instanță.
În rejudecare, Tribunalul A. a pronunțat . prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C. de evaluare a persoanelor adulte cu handicap A. și a respins acțiunea față de acest pârât, a admis în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta C. Superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, a anulat decizia 5094/23.04.2013 emisă de reclamantă și a obligat pârâta să emită o nouă decizie privind încadrarea reclamantului în grad de handicap grav, cu dreptul la un asistent personal, pentru perioada de 12 luni, precum și la acordarea retroactivă a tuturor drepturilor și accesibilităților prevăzute de lege corespunzătoare gradului de handicap stabilit.
A fost respinsă în rest acțiunea și nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – C. Superioară de E. a Persoanelor cu handicap pentru adulți solicitând casarea sentinței.
Apreciază că instanța de fond a dispus măsura anulării deciziei Comisiei Superioare 5094/23.04.2013 cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.
În motivarea recursului s-a arătat că la încadrarea în grad și tip de handicap se ține seama de actele medicale prezentate de reclamant privind starea de sănătate oglindită la momentul evaluării complexe, că din documentele prezentate rezultă că reclamantul suferă de demență mixtă cu debut în anul 2012, ulterior unui AVC, iar investigațiile CT din 17.12.2012 evidențiază un AVC ischemic sechelar occipitat drept și atrofie cerebrală.
Se mai arată că prestațiile sociale de natura indemnizațiilor cuvenite persoanelor cu handicap cât și eventuale drepturi rezultate din sentințe civile se plătesc conform legii de către direcțiile de la nivelul administrației publice locale.
În drept, s-au invocat prevederile art. 486-498 Noul cod de procedură civilă Legea 448/2006, Ordinul 762/2002, Legea 554/2004.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și a fost formulat în termenul legal prevăzut de art. 20 Legea nr. 554/2004.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală.
Arată că certificatul contestat nu-i acorda nici un grad de handicap, spre deosebire de susținerile recurentei care specifică faptul că ar fi fost încadrat în grad mediu de handicap, că recurenta nu a observat că reclamantul a solicitat anularea deciziei emise în anul 2013 nesolicitând încadrarea retroactivă de la data debutului accidentului vascular care a fost în anul 2008, că Ordinul 762/2007 nu a modificat criteriile de încadrare în grad de handicap și că regresia funcțiilor intelectuale este prezentă datorită atrofiei cerebrale depistate în anul 2012 cu ocazia efectuării examenului tomografiei craniene, ceea ce explică sindromul demențial cerebrovascular, handicap ce face o persoană dependentă de o altă persoană care trebuie să o supravegheze în permanență.
Referitor la plata retroactivă a drepturilor sale lasă la aprecierea instanței să decidă care dintre comisii o va face.
Intimatul Consiliul Județean A. a formulat întâmpinare apreciind că Tribunalul A. a admis corect excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap și a respins acțiunea reclamantului împotriva acesteia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuale pasivă.
Solicită menținerea sentinței în privința modului de soluționare a excepției și arată că, potrivit art. 7 al. 3 Anexa Ordinul 2299/2012, art. 90 indice 3 al. 7 și 58 al. 11 Legea 448/2006 este cert faptul că urmare pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, C. Superioară emite decizie de încadrare în grad și tip de handicap, iar direcția generală de asistență socială și protecția copilului realizează plata prestațiilor sociale de natura indemnizațiilor cuvenite persoanelor cu handicap în funcție de perioada de valabilitate a certificatului emis de către C. Superioară.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, dar și a dispozițiilor art. 488 din Codul de procedură civilă, Curtea constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a analizat corect întregul probatoriu al cauzei și a făcut o corectă aplicare a prevederilor Ordinului_ .
Reclamantul suferă de demență mixtă potrivit actelor medicale depuse la dosarul de fond, iar în conformitate cu Cap. I- Funcții mentale, Secțiunea II - Evaluarea Gradului de Handicap în Regresia (Deteriorarea) Funcțiilor Intelectualedin Ordinul Comun al MMFES și MSP nr._ intră sub incidența acestor dispoziții, demențele atrofico – degenerative (demență senilă, demență în ., boala Pick), boli care afectează primar, direct și selectiv creierul caracterizate prin:
- pierderea abilităților intelectuale suficient de severă pentru a interfera cu activitățile sociale și profesionale;
- deteriorarea gândirii abstracte;
- tulburări ale activității corticale superioare: afazie, apraxie, agnozie, dificultăți construcționale;
- modificarea personalității;
- starea de conștiență clară.
Certificatul contestat în prezentul litigiu, nr. 740/31.01.2013, constată că reclamantul nu se încadrează în criteriile medicopsihosociale aprobate prin Ordinul nr.762/2007 al MMFES și Ordinul nr.1992/19.11.2007 al MSP .
Curtea constată că documente medicale, analizate temeinic și corect de judecătorul fondului, confirmă fără dubiu diagnosticul reclamantului de demență mixtă și nu demență vasculară, acesta fiind dependent de o altă persoană inclusiv pentru conformările medicale, fiind dezorientat în spațiu, timp și față de alte persoane, memoria fiind afectată parțial.
Consultul CT din anul 2012 la care face referire recurenta reține atât AVC ischemic sechelar occipitat drept cât și atrofia cerebrală ori, recurenta pârâtă nu justifică în nici un mod înlăturarea acestei constatări medicale care nu se regăsește între criteriile de încadrare în grad de handicap din capitolul III pct. 2, afecțiuni neurologice.
Se apreciază că în mod corect au fost aplicate dispozițiile legale de către instanța de fond și a fost stabilit gradul de handicap accentuat conform criteriilor Ordinul_ .
Găsind nefondat motivul de recurs invocat de recurent și apreciind legală și temeinică hotărârea instanței de fond, Curtea va respinge recursul formulat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurent-pârât M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - C. Superioară de evaluare a persoanelor cu Handicap pentru Adulți împotriva ..11.2014 pronunțată de Tribunalul A. secția a II a civilă de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2015.
Președinte, G. M. - concediu medical semnează președintele Curții de Apel A. I. - A. I. P. | Judecător, A. E. Hancaș | Judecător, Ș. D. |
Grefier, N. B. |
Red./tehnored.DȘ. 08.04.2015/ 5 ex.
Jud. fond M. G.C.
.>
| ← Conflict de interese/incompatibilitate – constatate de ANI.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2639/2015.... → |
|---|








