Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1880/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 1880/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 6736/97/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1880/2015

Ședința publică de la 22 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. E. Hancaș

Judecător Ș. D.

Judecător G. M.

Grefier R. B.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de parata Administrația Județeana a Finanțelor Publice Hunedoara pentru Serviciul Fiscal Municipal Petroșani împotriva sentinței nr. 256/2015 pronunțata de Secția de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Hunedoara, în dosar nr._ având ca obiect anulare control taxe si impozite.

La apelul nominal făcut în ședință publică constata lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura prealabilă a fost parcursă și că a fost solicitată judecarea cauzei și în lipsa părților.

Față de actele aflate la dosar, lipsa părților și solicitarea de judecare a cauzei in lipsa, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Reclamantul M. Eusebio – I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeana a Finanțelor Publice Hunedoara pentru Serviciul Fiscal Municipal Petroșani și Administrația Fondului pentru Mediu, obligarea acestora sa restituie reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 4946 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare pentru perioada cuprinsă între data plății taxei și data formularii cererii de restituire.

Prin sentința nr. 256/C./2015, Tribunalul Hunedora a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtele să plătească acestuia dobânda legală aferentă sumei de 4946 lei, începând de la data achitării acestei taxe până la data cererii de restituire și suma de 1100 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeana a Finanțelor Publice Hunedoara pentru Serviciul Fiscal Municipal Petroșani, solicitând casarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.

În expunerea motivelor, recurenta critică hotărârea sub aspectul momentului de la care se calculează dobânzile, susținând că acest moment este cel al pronunțării hotărârii ori al formulării cererii de restituire, iar nu data la care s-a achitat taxa.

Analizând legalitatea și temeinicia, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

După ., dreptul comunitar a devenit prioritar în raport de normele interne, principiu consacrat prin art. 20 și 148 din Constituție. Ca urmare, în privința momentului de la care se datorează dobânda legală pentru taxa de poluare percepută cu încălcarea normelor Tratatului UE, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect principiul aplicării prioritate a dreptului comunitar și incidența cauzei I. în speță. Cererea de chemare în judecată promovată de reclamant se fundamentează pe pronunțarea de către CJCE a unei hotărâri, ulterioară rămânerii irevocabile a sentinței nr. 2920/C./2011 a Tribunalului A., prin care s-a constatat că norma internă nu este compatibilă cu dreptul comunitar în ceea ce privește data de la care se datorează dobânda cu ocazia restituirii unei taxe percepute.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit, prin Hotărârea din 18.04.2013, în cauza C-565/11, M. I. c/ Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației Fondului pentru Mediu că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C-397/98 și C-410/98, R.., p. I-1727, punctele 87 - 89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C-446/04, R.., p. I-_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C-113/10, C-147/10 și C-234/10, punctul 65).

Este adevărat că în această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctele 27 și 28).

În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei .

În speță, se constatată că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință. Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.

Față de aceste considerente, Curtea apreciaza criticile formulate de recurentă că nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 NCPC, astfel că în temeiul art. 498 NCPC va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, urmeaza sa fie obligat paratul sa plateasca intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecata în recurs reprezentand onorariul avocatial.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de parata Administrația Județeana a Finanțelor Publice Hunedoara pentru Serviciul Fiscal Municipal Petroșani împotriva sentinței nr. 256/2015 pronunțata de Secția de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Hunedoara .

Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecata în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 05 2015 .

Președinte,

A. E. Hancaș

Judecător,

Ș. D.

Judecător,

G. M.

Grefier,

R. B.

Red./tehnored.MG.

6 ex./26.05.2015

Jud. fond C. C.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1880/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA