Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2457/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2457/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 506/57/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2457/2015
Ședința publică de la 04 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. D.
Judecător L. I. G.
Judecător G. M.
Grefier M. C.
Completul de judecată a fost legal constituit în conformitate cu prevederile art.98 alin.6 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență.
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire înregistrată în dosar nr._, formulată de reclamanta A. R. împotriva Deciziei nr.619/CA/2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că cererea de revizuire este timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a depus la dosar, prin Serviciul Registratură al instanței, întâmpinare.
Față de actele dosarului și solicitarea părții de judecare a cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare, urmând a se pronunța și asupra excepției tardivității formulării cererii de revizuire, precum și asupra admisibilității cererii de revizuire, ambele invocate de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu prin întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de revizuire de față ;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta A. R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu, restituirea sumei de 2502 lei, taxă pentru emisii poluante încasată necuvenit.
În fapt, reclamantul a motivat că în anul 2012 a achiziționat din Germania un autoturism marca Mercedes înmatriculat anterior în Germania.
La înmatricularea în țară, a fost condiționat la plata taxei pentru emisii poluante în sumă de 2502 lei, achitată cu chitanța nr._ din 18.01.2013.
A solicitat restituirea sumei însă, autoritatea pârâtă i-a comunicat refuzul de restituire.
Prin instituirea taxei pentru emisii poluante au fost încălcate dispozițiile art. 110 din TFUE, fiind reglementat un regim fiscal discriminatoriu între autovehiculele second – hand, importate din statele comunității europene și cele deja înmatriculate în țară.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 9/2012, ale art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
A.J.F.P. SIBIU a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii, susținând că taxa a fost calculată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 9/2012, aplicată în integralitate.
Prin Sentința nr. 4577/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că Decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante a fost emisă la data de 10.01.2013, când produceau efecte în integralitate dispozițiile Legii nr. 9/2012, iar potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 lit. a din acest act normativ, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorităților competente, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare. De asemenea, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care a fost achitată taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare.
Prin aplicarea în integralitatea lor a dispozițiilor Legii nr. 9/2012, a fost înlăturat regimul fiscal discriminatoriu reglementat de dispozițiile OUG nr. 50/2008 și menținut prin suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin.2 și art. 5 alin.1 din lege, pentru perioada 31.01.2012 – 01.01.2013.
Încălcarea dispozițiilor art. 110 din TFUE, invocată de reclamant, nu poate fi reținută.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. R. solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, arată că L.9/2012 este de fapt continuarea de facto și de jure a OUG nr.50/2008 și contravine dreptului comunitar astfel că orice taxă stabilită într-o asemenea manieră, este una nelegală.
Consideră că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
În drept art.304 pct.9, 274 C.pr.civilă.
Prin Decizia nr. 619/CA/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr. _ a fost respins recursul declarat de reclamantă.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că soluția legislativă adoptată prin Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare după 01.01.2013 este conformă dreptului unional, nefiind discriminatorie, întrucât este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situații similare, astfel că reclamanta avea obligația să plătească taxa pentru emisii poluante la momentul formulării cererii de înmatriculare a autoturismului său, respectiv 18.01.2013, moment la care a achitat și taxa a cărei restituire a solicitat-o.
*
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamanta A. R., solicitând schimbarea deciziei atacate și rejudecând, admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțată de instanța fondului în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea cererii de revizuire susține că instanța de recurs a încălcat principiul priorității dreptului comunitar, invocând decizia din cauza C-76/14 M..
Prin întâmpinarea formulată, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună respingerea cererii de revizuire ca fiind tardiv introdusă, motivat de faptul că cererea de revizuire nu a fost formulată în termenul legal, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.509 pct. 10 din Codul de procedură civilă, termenul de revizuire este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curții.
Analizând cu prioritate excepția tardivității cererii de revizuire, curtea reține că această cerere a fost formulată în temeiul art. 21 din Legea 554/2004.
Potrivit art. 21 al. 2 din L.554/2004 „ constituie motiv de revizuire care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 al. 2, coroborat cu art. 20 al. 2 din Constituția României. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face …. în termen de 15 zile de la pronunțare, la cererea temeinic motivată a părții… ”.Textul a fost declarat neconstituțional în ce privește termenul de declarare a revizuirii prin Decizia nr. 1609/2010 a Curții Constituționale.
Dispozițiile Legii nr. 299/2011 care au abrogat alin. (2) al art. 21 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.039/2012 publicată în M. Of. nr. 61 din 29 ianuarie 2013, aceasta reținând că:
"Aplicând cele reținute de Curtea Constituțională, rezultă că dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vor continua să producă efecte juridice după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, cu excepția prevederilor cuprinse în teza a doua a textului, declarate ca neconstituționale prin Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2011. Efectele juridice ale acestor din urmă norme au încetat în virtutea dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție.
Cât privește dispozițiile art. 21 alin. (2) teza întâi și a treia, acestea urmează a continua să producă efecte juridice.
Este adevărat că în perioada cuprinsă între . legii de abrogare - Legea nr. 299/2011 -, respectiv 25 decembrie 2011, și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii de constatare a neconstituționalității normei abrogatoare, dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 erau abrogate și nu au produs efecte juridice, însă, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, acestea reintră în fondul activ al legislației."
Apreciind că trimiterea din prima parte a textului legal al art.21 al.2 al Legii 554/2004 la prevederile Codului de procedură civilă presupune și posibilitatea aplicării termenelor reglementate de art. 324 din codul de procedură civilă 1865, incident cauzei, curtea a considerat, în jurisprudența sa constantă, că se poate aplica, urmare a similitudinii cazului de revizuire prev. de art. 324 alin. 3 din Codul de Procedură Civilă 1865, termenul de 3 luni de la publicarea deciziei Curții.
Analizând în acest context excepția ridicată curtea reține că Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza M. (C‑76/14) a fost pronunțată la 14 aprilie 2015 și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 198/15.06.2015, p.12, iar cererea de revizuire a fost introdusă la data de 21.07.2015, astfel că termenul de 3 luni este respectat iar excepția tardivității se dovedește neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Curtea, analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma motivelor invocate constată că acesta este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Revizuenta invocă încălcarea prevederilor dreptului comunitar derivat din modul în care Curtea de Justiție a Comunităților Europene de la Luxemburg într-un recurs prejudicial a interpretat art.110 TFUE în cauza M..
Cazul special de revizuire reglementat de art.21 din Legea 554/2004 vizează pronunțarea unor hotărâri irevocabile date cu aplicarea greșită a legii naționale, în situații în care aceasta era contrară unor prevederi ale legislației comunitare, cu aplicabilitate prioritară, preeminentă.
Condiția de admisibilitate privind incidența unor prevederi ale dreptului comunitar de care instanța nu a ținut seama la pronunțarea hotărârii este îndeplinită în cauză, întrucât la data la care s-a pronunțat decizia instanței de recurs nu era încă soluționată cererea de interpretare a Tratatului în Cauza M..
Interpretarea dată de Curte prevederilor dreptului comunitar trebuie acceptată și aplicată de către instanțele naționale, „deliberarea preliminară a Curții este obligatorie pentru curțile naționale în ceea ce privește interpretarea prevederilor comunitare" (Cazul nr.811/1979 Admministrazione delle Finanze v.Ariete).
Prin urmare cererea de revizuire este admisibilă în principiu, dar și pe fond întrucât această decizie schimbă perspectiva analizării compatibilității dreptului intern – Legea 9/2012 - în materia taxei pentru emisii poluante, cu prevederile art.110 Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, ceea ce conduce la schimbarea deciziei instanței de recurs.
Reluând judecata acestui recurs instanța reține următoarele:
Așa cum rezultă din actele dosarului, taxa pe emisii poluante a fost încasată în temeiul Legii 9/2012, la data de 18.01.2013, act normativ care stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Art. 4 al. 1 lit. a) din același act normativ stipulează că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
Demn de reținut este faptul că art. 4 al. (2) stipulează faptul că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Acest text a fost introdus în scopul armonizării legislației interne cu cerințele de nediscriminare stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor.
Cu această ocazie s-a reținut că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În opinia C.J.U.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E. iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
Având de analizat compatibilitatea taxei privind emisiile poluante cu dispozițiile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, prin Hotărârea din 14 aprilie 2015, M. (C‑76/14), Curtea a verificat, mai întâi, neutralitatea taxei față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat fără plata unei taxe.
Reținând că sarcina fiscală care decurge din Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă în perioada pertinentă în cauza principală, era aceeași pentru contribuabilii care au cumpărat un autovehicul rulat provenit dintr-un alt stat membru decât România și care solicită înmatricularea lui în acest din urmă stat membru și pentru contribuabilii care au cumpărat în România un autovehicul rulat care fusese înmatriculat în acest stat anterior datei de 1 ianuarie 2007 fără să fi fost plătită vreo taxă și pentru care trebuia să se facă prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă acest din urmă autovehicul era, la momentul perceperii taxei instituite de Legea nr. 9/2012, de același tip și avea aceleași caracteristici și aceeași uzură ca și autovehiculul provenit dintr-un alt stat membru curtea a conchis că un regim de taxare, precum cel în discuție în litigiul principal, este neutru față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre decât România și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat fără să fi fost plătită o taxă în acest scop (pct.43).
Atunci când a analizat neutralitatea taxei față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat cu plata unei taxe curtea a reținut că articolul 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 a scutit de taxa instituită prin această lege transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naționale a căror înmatriculare în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013 s-a făcut cu plata unei taxe care este incompatibilă cu dreptul Uniunii și care trebuie, pentru acest motiv, să fie restituită cu dobândă.
În acest sens, curtea a decis că ”scutirea de o nouă taxă a autovehiculelor rulate care au fost supuse taxei în vigoare anterior, declarată ulterior incompatibilă cu dreptul Uniunii, nu poate înlocui restituirea cu dobândă a acestei taxe” (pct.47) și, continuând raționamentul, a reținut că o astfel de scutire ”a avut ca efect sustragerea de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza principală, a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naționaleînmatriculate în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza principală, a autovehiculelor similare provenite din alte state membre. O scutire precum cea în discuție în litigiul principal favorizează astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naționale și descurajează importul unor autovehicule similare” (pct. 48).
Aplicând această concluzie la principiul conform căruia, valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării unui autovehicul se încorporează în valoarea acestui autovehicul, curtea a reținut că ”atunci când un autovehicul înmatriculat cu plata unei taxe într-un stat membru este, ulterior, vândut ca autovehicul rulat în acest stat membru, valoarea sa de piață include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare. Dacă valoarea taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip și având aceleași caracteristici și aceeași uzură depășește valoarea reziduală menționată, se încalcă articolul 110 TFUE. Astfel, această diferență de sarcină fiscală riscă să favorizeze vânzarea de autovehicule rulate naționale și să descurajeze astfel importul de autovehicule similare” (pct.49)
Față de aceste premise s-a concluzionatcă ”întrucât valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării autovehiculelor rulate naționale trebuie, în speță, să fie restituită cu dobândă, astfel încât să fie restabilită situația existentă anterior perceperii sumei menționate, aceasta trebuie considerată … ca nemaifiind încorporată în valoarea de piață a acestor autovehicule. În consecință, valoarea reziduală a taxei respective, care se regăsește în valoarea autovehiculelor rulate naționale înmatriculateîntre 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, este egală cu zero și este, așadar, în mod necesar inferioară taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip, având aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul precedent, o asemenea situație este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.”
În acord cu cele reținute de instanța europeană, Curtea apreciază că regimul acestei măsuri fiscale nu este neutrufață de concurența dintre autovehiculele rulateprovenite din alte state membre pentru care se datorează taxa de înmatriculare și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în România scutite de plata taxei la transcriere ca efect al achitării uneitaxe în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.
În concluzie, soluția legislativă adoptată prin Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare în perioada 01.01.2013 – 14.03.2013 NU este conformă dreptului unional, astfel că reclamanta nu trebuia să plătească taxa pentru emisii poluante.
În consecință, pentru aplicarea prioritară a dreptul comunitar, potrivit art. 148 al. 2 si art. 20 al. 2 din Constituție, cererea de revizuire urmează sa fie admisă față de prevederile art. 322 al. 1 din Codul de procedură civilă si art. 21 al. 2 din Legea contenciosului administrativ, Curtea, reconsiderându-și jurisprudența, consideră că se impune restituirea taxei pe emisii poluante achitată în perioada 01.01.2013 – 14.03.2013, constată deja ca fiind neconformă cu dreptul comunitar .
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin.1 nefiind incidente prevederile art.304 alin. 1 punctul 9 C.p.civ., recursul formulat de reclamantă va fi admis iar hotărârea instanței de fond va fi modificată în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ fiscal așa cum a fost formulată de reclamanta A. R. și obligării pârâtelor Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantei suma de 2502 lei, achitată cu chitanța nr._ din 18.01.2013, cu titlul de taxă pe emisii poluante.
Totodată, față de prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă 1865 va obliga pârâtele să achite reclamantei suma de 39 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în fond, 20 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs și 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în revizuire.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge excepția tardivității cererii de revizuire invocată de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu.
Admite cererea de revizuire formulată de revizuienta A. R. împotriva Deciziei nr. 619/CA/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ și în consecință:
Schimbă decizia atacată în ce privește recursul declarat de reclamanta A. R. și
Rejudecând în aceste limite,
Admite recursul declarat reclamanta A. R. împotriva Sentinței nr. 4577/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._,
Modifică sentința atacată în sensul că
Admite acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta A. R. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu și în consecință:
Obligă pârâtele să restituie reclamantei suma de 2502 lei, achitată cu chitanța nr._ din 18.01.2013, cu titlul de taxă pe emisii poluante.
Obligă pârâtele să achite reclamantei suma de 39 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în fond, 20 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs și 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în revizuire.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 Septembrie 2015.
Președinte, Ș. D. | Judecător, L. I. G. | Judecător, G. M. |
Grefier, M. C. |
Red.tehnored.L.I.G.
C.M/ex.2/04.09.2015
Jud.recurs: I. M.
N. M.
D. N.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2798/2015.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1869/2015. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
