Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1646/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1646/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 5581/85/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1646/2015
Ședința publică de la 05 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Judecător F. I. P.
Judecător M. K.
Grefier C. G.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr. 3099/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a parcurs procedura prealabilă de regularizare premergătoare fixării primului termen de judecată.
Instanța față de actele de la dosar și de solicitarea pârâtei recurente și a reclamantului intimat privind judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
-CURTEA DE APEL –
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 3099 /CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Gînța C. împotriva pârâtelor Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu și a obligat pârâtele la restituirea sumei de 2146 lei, reprezentând taxă pe poluare și a dobânzii legale, în materie fiscală, calculate de la data plății, respectiv, 23 11 2010 și până la restituire precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 714,6 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului pârâta arată că hotărârea pronunțată este nelegală întrucât O.u.G. nr.50/2008 este un act normativ acceptat de Comisia Europeană ca fiind perfect compatibil cu aquis-ul comunitar, ea neputând fi asimilată nici cu o taxă vamală și nici cu o restricție la import.
Se mai precizează că formula de calcul a taxei de poluare reglementată de O.u.G. nr.50/2008, este conformă normelor europene in domeniu si în concordanță cu jurisprudența C.J.C.E. atâta timp cât interpretarea dată art.90 par. 1 din Tratatul C.E. de către C.J.C.E. este în sensul că acesta interzice o taxa de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări, atâta timp cat valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este făcută fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse in valoarea reziduala a unor autoturisme second hand similare, care au fost deja înmatriculate in statul membru. Or, actul normativ în discuție respectă aceste exigențe. Se critică lipsa calității procesuale a organului fiscal în ce privește restituirea taxei care se regăsește în patrimoniul AFM și obligarea la cheltuieli de judecată.
Recursul pârâtei este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
În procedura pregătirii dosarului recursul pârâtei a fost comunicat intimaților, iar reclamanta intimată a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Recursul pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la fondul cauzei se constată că reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea pe cale incidentală a neconformității dispozițiilor O.u.G. nr.50/2008 cu art.110 din T.F.U.E., și implicit constatarea nelegalei perceperi a taxei de poluare instituită prin acest act normativ.
Cu privire la O.u.G. nr.50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În opinia C.J.C.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E., iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
Rezultă așadar că O.u.G. nr.50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei de poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.
Aceleași caracteristici prezintă și O.u.G. nr.50/2008 așa cum a fost modificată prin O.u.G. nr. 218/2008, O.u.G. nr.7/2009 și O.u.G. nr.117/2009, nefiind introduse texte legale noi prin care măsura fiscală a instituirii taxei de poluare să descurajeze în aceeași măsură punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, și cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin urmare, O.u.G. nr.50/2008 în forma de la data plății îndeplinește condițiile pentru a fi declarată incompatibilă cu art.110 T.F.U.E., consacrându-se și menținându-se legislativ o discriminare a autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România. Această calitate a actului normativ în discuție a fost confirmată și prin Cauza C-263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a. pronunțată de C.J.C.E., reținându-se că toate versiunile de modificare a O.u.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
În concluzie, Curtea consideră că se impune înlăturarea, spre o reală concurență în spațiul comunitar și pentru respectarea art. 110 din T.F.U.E., de la aplicare a dispozițiilor O.u.G. nr.50/2008, așa cum a fost modificată prin O.u.G. nr.218/2008, O.u.G. nr.7/2009 și O.u.G. nr.117/2009, ce obligă la plata taxei de poluare pentru autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru.
Înlăturarea normelor ce impun plata taxei de poluare la prima înmatriculare a unui autoturism, lipsește această operațiune fiscală de temei legal și, implicit, de titlu de creanță, ceea ce o supune repetițiunii conform art.117 alin. (1) lit. a) și d) Cod procedură fiscală și prin aplicarea interpretării date de CJUE în Cauza I. cum corect a dispus instanța de fond.
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei de poluare încasată nelegal și de plată a dobânzii legale, Curtea reține că relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ.
Însă taxa se calculează, se încasează și se restituie conform O.u.G. nr.50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Acest aspect este reglementat și de art. 7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.
În speță, calitatea de autoritate fiscală competentă o are pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu cea care a emis decizia de calcul a taxei și care trebuia să se pronunțe și asupra cererii de restituire.
În cazul în care într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu care are personalitate juridică.
Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea nr.554/2004) al pârâtei recurente,care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii, iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, instanța constată că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu atât Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu cât și Administrația F. pentru Mediu.
Motivul de recurs privind reducerea cheltuielilor de judecată este nefondat întrucât în structura cheltuielilor de judecată a fost inclusă suma de 500 lei cu titlu de onorariu avocațial,care se încadrează în criteriile reglementate de art. 451 C.pr. civ. .
În concluzie, din acest punct de vedere soluția instanței de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu va fi respins în temeiul art.496 alin.1 Cpr civ., nefiind incidente motivele invocate potrivit art.488 pct.8 C.pr. civ..
În temeiul art. 453 Cpr civ se va obliga recurenta să plătească reclamantei intimate 250 lei cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariul avocatului, justificat cu chitanță la dosar.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr.3099 /CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ .
Obligă recurenta să plătească reclamantei intimate 250 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5.05.2015.
Președinte, M. F. | Judecător, F. I. P. | Judecător, M. K. |
Grefier, C. G. |
Red. F.M.
Tehn. C.G/2ex/06.05.2015
Jud. fond. M. T
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1811/2015. Curtea de Apel ALBA... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1235/2015.... → |
|---|








