Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 116/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 116/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 2397/97/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 116/2015
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: N. N.-P.
Judecător: O. M. Stânga
Judecător: M. C. C.
Grefier: C. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva sentinței nr.1242/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința nr. 1242/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. _ au fost respinse, ca neîntemeiate, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive și s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant I. C. E., în contradictoriu cu pârâții DGFP Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și Administrația F. pentru Mediu. Au fost obligați pârâții la restituirea către reclamant a sumei de 1920 lei reprezentând taxă de poluare și a dobânzii aferente acestei sume, începând cu data plății taxei și până la data restituirii efective. Au mai fost obligați pârâții la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen și motivat, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, care a solicitat să fie casată hotărârea și, reținându-se cauza spre rejudecare, în principal, să se respingă față de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara capătul de cerere prin care se solicită restituirea taxei pe poluare, iar în subsidiar, respingerea acțiunii, pe de o parte ca inadmisibilă, iar pe de altă parte ca neîntemeiată și nefondată.
A fost criticată soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP, recurenta arătând că taxa pe poluare nu se face venit la bugetul general consolidat și nu este administrată de organul fiscal, ci se face venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu, care o și administrează, că nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 7 din OG nr. 50/2008, că nu s-a ținut cont că a acționat ca un intermediar între plătitorul de taxă și beneficiarul acesteia.
A susținut, apoi, că acțiunea este și inadmisibilă, întrucât reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie, făcând trimitere la prevederile art. 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 și arătând că reclamantul nu a solicitat și anularea actului administrativ fiscal.
Pe fond, recurenta a susținut că se impunea obligarea la restituire doar a Administrației F. pentru Mediu, beneficiara taxei pe poluare, că organul fiscal a respectat dispozițiile OG nr. 50/2008 și că taxa nu este contrară dispozițiilor comunitare, ci este compatibilă cu art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, fiind instituită în scopul asigurării protecției mediului, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudenței CJCE și se determină după criterii obiective.
A fost criticată și dispoziția de obligare a organelor fiscale la plata dobânzilor, precum și cea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, cât timp decizia de calcul al taxei s-a emis la cererea reclamantei și cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
În drept au fost invocate prevederile art. 483 alin. 1 și art. 488 alin. 1 pct. 8 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale OUG nr. 50/2008 și nr. 218/2008.
Intimata reclamantă I. C. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta pârâtă.
Verificând legalitatea sentinței atacate, se constată următoarele:
Critica privind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP nu este fondată.
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei de poluare încasată nelegal și de plată a dobânzii legale, Curtea reține că relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ.
Însă, taxa se calculează, se încasează și se restituie conform O.U.G. nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Acest aspect este reglementat și de art. 7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.
În speță, calitatea de autoritate fiscală competentă o are, prin succesorii acesteia, Administrația Finanțelor Publice Hunedoara, cea care a emis decizia de calcul a taxei, și care ar fi trebuit să soluționeze cererea ulterioară de restituire a taxei.
În cazul în care într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu, care are personalitate juridică.
Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004) al administrației finanțelor publice, care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii, iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, instanța constată că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu atât Administrația Finanțelor Publice, cât și Administrația F. pentru Mediu.
Asupra motivului de recurs vizând soluționarea excepției inadmisibilității se reține că decizia de calcul al taxei de poluare, așa cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 5 alin. 1 și 7 din O.U.G. nr. 50/2008, reprezintă un act administrativ fiscal, care determină, cu caracter de obligativitate, întinderea taxei, atunci când posesorul autoturismului optează să apeleze la serviciul de înmatriculare a acestuia în România, fiind contestabil numai în măsura în care posesorul autoturismului se consideră vătămat de întinderea ei și nu de existența acesteia, ocazie cu care va urma procedura administrativă reglementată de art. 10 din O.U.G. nr. 50/2008.
Contestându-se legalitatea taxei, pe motiv de incompatibilitate a O.U.G. nr. 50/2008 cu art. 110 T.F.U.E., litigiile de această natură sunt de contencios administrativ fiscal, desfășurate în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 135 din Codul de procedură fiscală
Temeiul cererilor de restituire a acestor taxe îl constituie refuzul nejustificat de restituire a unei taxe nelegal încasate, solicitată în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 117 alin. 1 lit. d din O.G. nr. 92/2003, nelegalitate ce derivă din incompatibilitatea dreptului intern, ce instituie obligativitatea aplicării acestei taxe cu dreptul obiectiv comunitar (art. 110 T.F.U.E.), instanțele fiind chemate a sancționa acest refuz.
Din aceste motive, în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, aceasta nefiind necesară în accepțiunea art. 7 din Legea nr. 554/2004 în cazul refuzului nejustificat al autorității. În același sens s-a pronunțat și ICCJ prin Decizia nr. 24/2011 asupra recursului în interesul legii.
Apoi, prima instanță a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil incompatibil cu primul.
Astfel, raportat la O.U.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Această calitate a actului normativ în discuție a fost confirmată și prin Cauza C-263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a. pronunțată de C.J.C.E., reținându-se că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
În opinia C.J.C.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E., iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
Rezultă așadar, că O.U.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei de poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.
Aceleași caracteristici prezintă și O.U.G. nr.50/2008, așa cum a fost modificată prin OUG nr. 218/2008, OUG nr.7/2009 și OUG nr. 117/2009, nefiind introduse texte legale noi prin care măsura fiscală a instituirii taxei de poluare să descurajeze în aceeași măsură punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În concluzie, OUG nr. 50/2008, în forma în vigoare la momentul înmatriculării autoturismului reclamantului, îndeplinește condițiile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E., consacrându-se și menținându-se legislativ o discriminare a autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România.
Așa fiind, Curtea, în concordanță cu opinia judecătorului fondului, consideră că se impune înlăturarea de la aplicare, spre o reală concurență în spațiul comunitar și pentru respectarea art. 110 din T.F.U.E., a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, ce obligă la plata taxei de poluare pentru autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru.
Înlăturarea de la aplicare a normelor ce impun plata taxei de poluare la prima înmatriculare a unui autoturism, demonstrează că taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) Cod procedură fiscală, la cererea acestuia.
În plus, pentru lipsa de folosință a sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, reclamantul este îndreptățit și la dobânda fiscală de la data plății taxei, conform Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată în Cauza I..
Nici motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată nu este fondat, întrucât cheltuielile de judecată au fost acordate reclamantei raportat la culpa procesuală a pârâtei.
Așa fiind, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă va fi respins recursul pârâtei D. Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, ca nefondat, nefiind incidente prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, cu sediul în D., ., nr.30, județul Hunedoara împotriva sentinței nr.1242/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14.01.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
N.-P. N. O. M. Stânga M. C. C.
Grefier,
C. B.
Red/Th.red:NNP/5 ex./16.01.2015
Jud.fond:C.M.A.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 44/2015. Curtea de Apel... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 102/2015.... → |
|---|
