Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1107/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1107/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 5376/97/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI F.
DECIZIE Nr. 1107/2015
Ședința publică de la 17 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. K.
Judecător M. F.
Judecător F. I. P.
Grefier M. C. Daiboc
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara în numele și pentru pârâtul S. F. Municipal B. împotriva sentinței nr.1856/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. A. pentru reclamanta intimată, lipsind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a parcurs procedura prealabilă de regularizare premergătoare fixării primului termen de judecată.
Avocatul reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială, note de ședință și chitanța nr.34/23.02.2015 reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 400 lei.
Întrebat fiind dacă mai deține alte acte de proveniență ale autoturismului în litigiu decât cele depuse la dosar, avocatul reclamantei intimate învederează instanței că s-a adresat cu cerere Serviciului de Înmatriculări care i-a răspuns că deține acte în acest sens, însă acestea nu i-au fost comunicate reclamantei intimate.
Instanța constată că din actele de la dosar rezultă că sunt suficiente datele care interesează soluționarea cauzei și nemaifiind alte cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru motivele arătate în notele de ședință. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
-CURTEA DE APEL –
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.1856/CA/2014 Tribunalul Hunedoara - secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul S. F. Municipal B.; a admis acțiunea formulată de reclamanta M. C. M. în contradictoriu cu pârâții S. F. Municipal B. și Administrația F. pentru Mediu, pe care i-a obligat să restituie reclamantei suma de 3.348 lei și dobânda legală aferentă calculată conform art.120 C.pr.fiscală de la data plății până la achitarea efectivă, precum și la suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. F. Municipal B. prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, aducându-i critici de nelegalitate.
În expunerea motivelor de recurs se critică în primul rând modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive și a excepției inadmisibilității acțiunii raportat la prevederile art.7 și art.8 din Legea nr.554/2004, invocându-se argumente identice cu cele înfățișate instanței de fond.
Cu privire la fondul cauzei se menționează că acțiunea este neîntemeiată deoarece noua lege nu mai face distincție între un autovehicul produs în țară și un autovehicul importat, astfel încât nu se mai poate susține că aceasta este discriminatorie și incompatibilă cu prevederile art.110 TFUE.
Totodată, prin introducerea modificărilor elementelor avute în vedere la calculul taxei, se realizează taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului, ajungându-se la reducerea cuantumului acesteia și cu 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor OG nr.50/2008.
Se critică soluția primei instanțe și cu privire la acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
În drept s-au invocat prevederile art.488 pct.8 din Codul de procedură civilă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
În procedura pregătirii dosarului, recursul a fost comunicat intimaților.
Reclamantul intimat a depus note de ședință la dosar solicitând respingerea recursului.
Analizând recursul formulat de S. F. municipal B. prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Motivul de recurs privind excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile este neîntemeiat.
Decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule așa cum rezultă din analiza dispozițiilor art.5 alin.1 și 10 din Legea nr.9/2012, reprezentă un act administrativ fiscal, care determină cu caracter de obligativitate întinderea taxei atunci când posesorul autoturismului optează să apeleze la serviciul înmatriculării acestuia în România, fiind contestabil, numai în măsura în care posesorul autoturismului se consideră vătămat de întinderea ei și nu de existența acesteia, ocazie cu care va urma procedura administrativă reglementată de art.9 din Legea nr.9/2012.
Contestându-se legalitatea taxei, pe motiv de incompatibilitate a Legii nr.9/2012 cu art.110 T.F.U.E., litigiile de această natură sunt de contencios administrativ fiscal, desfășurate în condițiile art.21 alin.4 și art.135 din Codul de procedură fiscală.
Temeiul cererilor de restituire al acestor taxe îl constituie refuzul nejustificat de restituire a unei taxe nelegal încasate, solicitată în condițiile art.21 alin.4 și art.117 alin.1 lit.d din O.G. nr.92/2003, nelegalitate ce derivă din incompatibilitatea dreptului intern ce instituie obligativitatea aplicării acestei taxe cu dreptul obiectiv comunitar (art.110 T.F.U.E.), instanțele fiind chemate a sancționa acest refuz.
Refuzul nejustificat reprezintă un act administrativ asimilat conform art.2 alin.2 raportat la lit.i a aceleași norme din Legea nr.554/2004, astfel că apare ca inadmisibilă sancționarea în cadrul aceluiași proces a două acte administrative unilaterale, pentru a se ajunge la același rezultat, restituirea taxei de poluare.
De asemenea, o eventuală cerere de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare este lipsită de interes din moment ce restituirea taxei se dispune de instanță ca urmare a stabilirii caracterului incompatibil al normei naționale față de o dispoziție a tratatului european, iar pe de altă parte având în vedere natura și efectele acesteia, anularea acestui act administrativ n-ar duce spre realizarea principiului restitutio in integrum la restituirea taxei, creanța fiscală fiind determinată, așa cum s-a arătat mai sus, numai în întinderea ei și nu în existența ei de decizia de calcul.
Având în vedere natura juridică a unui act administrativ asimilat, nu este obligatorie formularea procedurii prealabile conform art.7 alin.5 din legea nr.554/2004 sau formularea contestației administrative pentru a cere restituirea unei taxe percepută nelegal, conduită ce este consacrată și de Ordinul Ministrului Finanțelor nr.1899/2004, care dispune că restituirea taxelor se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, rezultă că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.
Așa cum a reținut instanța de fond, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Această hotărâre nu vizează în mod special un act normativ național, chiar dacă a fost adoptată în perioada de activitate a O.u.G. nr.50/2008, explicitând că art. 110 T.F.U.E. se opune oricărei măsuri naționale legislative, chiar ulterioare, care în materie fiscală ar fi de natură a descuraja punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Sub acest aspect este de observat că prin Legea nr.9/2012, act normativ prin care s-a dorit a se înlătura inechitățile constatate de instanțele judecătorești, rezultate din aplicarea O.u.G. nr.50/2008, act normativ declarat în mod constant neconform cu art.110 T.F.U.E., s-a reglementat prin art. 4 că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art.3 și 8, la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.7, precum și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, asupra unui autovehicul rulat al cărui proprietar n-a fost anterior impus la prima înmatriculare a autoturismului în România.
Acest din urmă caz reglementat asigura neutralitatea taxei, astfel că Legea nr.9/2012 respecta exigențele art.110 T.F.U.E. așa cum a fost explicitat prin jurisprudența unională arătată.
Însă, prin O.u.G. nr.1/2012 au fost suspendate până la 1 ianuarie 2013 de la aplicare dispozițiile Legii nr.9/2012 privind taxarea autovehiculelor cu ocazia primei transcrieri, astfel că ansamblul legislativ format de cele două acte normative a conservat viciile de neconformitate a O.u.G. nr.50/2008, fiind menținută discriminarea autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România, în sensul jurisprudenței unionale arătate, ceea ce justifică declararea ca neconformă a Legii nr.9/2012 cu modificările aduse de O.u.G. nr.1/2012 pe perioada de incidență a acestui din urmă act normativ, în raport de art.110 T.F.U.E., și înlăturarea de la aplicare a actului normativ național, așa cum în mod corect s-a dispus de instanța de fond.
În consecință, taxa plătită de reclamantă pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art.117 alin.1 lit.d Cod procedură fiscală, la cererea acesteia, la care se adaugă, în compensație, pentru lipsirea de folosința acestei sume de bani, dobânda legală fiscală aferentă.
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule încasată nelegal și de plată a dobânzii legale, Curtea reține că relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită prin Legea nr.9/2012 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, conform art.1 alin.2 din acest act normativ.
Însă taxa se calculează, se încasează și se restituie conform Legii nr.9/2012 de către organul fiscal competent, respectiv „organul fiscal teritorial în a cărui evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Acest aspect este reglementat și de art.10 care prevede că „stabilirea, verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către organul fiscal competent”.
În speță, calitatea de organ fiscal competent o are S. F. Municipal B., cel care a emis decizia de calcul a taxei și care trebuia să se pronunțe și asupra cererii de restituire.
În cazul în care într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu care are personalitate juridică.
Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004) al Serviciului F. Municipal B., care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii, iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, instanța constată că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu atât S. F. Municipal B., cât și Administrația F. pentru Mediu.
În mod corect s-a făcut aplicarea art.451 Cpr civ, instanța obligând pârâtele la plata cheltuielilor de judecată ca părți căzute în pretenții.
În concluzie, soluția instanței de fond este legală motiv pentru care recursul formulat în cauză va fi respins în temeiul art.496 C.p.civ., nefiind incidente prevederile art.488 pct.8 C.pr .civ..
În baza art.453 C.pr.civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatului reclamant suma de 400 de lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara în numele și pentru pârâtul S. F. Municipal B. împotriva sentinței nr.1856/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F. în dosar nr._ .
Obligă recurentul la plata sumei de 400 lei în favoarea intimatei reclamante cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2015
Președinte, M. K. | Judecător, M. F. | Judecător, F. I. P. |
Grefier, M. C. Daiboc |
Red./tehnored.F.I.P.
3 ex./21.04.2015
Jud.fond – M. L.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 984/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2846/2015.... → |
|---|
