Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 2220/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2220/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 5826/85/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 336/2015
Ședința publică de la 27 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător N. D.
Judecător M. I.
Grefier L. A.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de AJFP Sibiu împotriva sentinței nr. 2220/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecarea și în lipsă, conform art. 223 alin. 3 C.pr.civ., reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința nr. 2220/ 2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. I. C. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația F. pentru Mediu București fiind obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 4392 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante și a dobânzii legale calculată începând cu data plății, respectiv 15.09.2009 și până la restituire, cu 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat autoturismul marca Volkswagen, tip Golf, cu număr de identificare WVWZZZ1HZSB024751 iar prin decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule din 15.09.2009 (fila 8), la cererea acestuia s-a stabilit pentru acest autoturism o taxă pe poluare în sumă de 4.392 lei, achitată prin plată voluntară cu chitanța ., nr._ din 15.09.2009.
La data de 22.08.2013, prin cerere înregistrată sub nr._, s-a solicitat restituirea taxei pe poluare, cerere cu privire la care a primit răspuns negativ prin adresa nr._ din 04.09.2013 (fila 22).
Analizând cererea de restituire prin prisma neconformității taxei pe poluare percepute și a refuzului de restituire a organului fiscal cu prevederile art. 110 par.1 T.F.U.E. Tribunalul, constată că acțiunea este fondată pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește obligația de plată a taxei pe poluare justificată prin întâmpinare Tribunalul, având în vedere argumentele Înaltei Curți de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr.24/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr.1 din 03.01.2012 și a art.330 ind.7 alin.(4) din vechiul Cod de procedură civilă urmează a respinge ca nefondate susținerile pârâtei conform jurisprudenței C.J.U.E., invocate de Î.C.C.J., autoritățile naționale fiind culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul uniunii europene.
Rezultă că dreptul la restituirea unei plăți nedatorate urmărește să remedieze consecințele incompatibilității taxei cu dreptul Uniunii Europene prin neutralizarea sarcinii fiscale care a fost impusă contribuabilului care a achitat-o.
Reclamantul a contestat incompatibilitatea taxei cu dispozițiile comunitare, apreciind că refuzul organului administrativ fiscal, organ fiscal abilitat cu încasarea și restituirea taxei, este nejustificat în raport cu dispozițiile legislației Uniunii Europene.
Prin urmare, potrivit dispozițiilor art.8 alin.(1) din Legea nr. 544/2004, instanța de contencios administrativ este investită cu o cerere de cenzurare a refuzului administrativ de a soluționa favorabil o cerere, vizând dreptul contribuabilului de a solicita rambursarea taxei pe poluare achitată cu încălcarea dreptului comunitar ulterior constatării incompatibilității reglementării naționale cu dreptul Uniunii Europene prin hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în cauza C-402/09 T. la 07.04.2011, cauza C-263/10 N. la 07.07.2011 și cauzele conexate C-29/11 și C-30/11, Sfichi și I..
Anularea actului administrativ fiscal, în cazul de față a actului prin care s-a realizat operațiunea tehnico-administrativă de evaluare a deprecierii autovehiculului introdus în România din alt stat membru al U.E., conform art.7, art.10 din O.U.G. nr. 50/2008, art.5 alin. (20) și art. 8 din H.G. nr. 686/2008, art. 1.3 lit. d) și art. 1.4 al anexei 1 din Ordinul Președintelui ANAF nr. 986/2008, nu reprezintă o condiție prealabilă obligatorie pentru a se putea cenzura refuzul nejustificat de restituire a acestei sume, percepută cu acest titlu.
În sprijinul acestei susțineri se pot invoca dispozițiile art.117 lit. d) din Codul de procedură fiscală care, în ipoteza în care s-ar îmbrățișa opinia pârâtei ar fi lipsit de aplicabilitate pentru că, dacă restituirea unor sume achitate ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale impune obligatoriu anularea titlului de creanță ar fi aplicabile dispozițiile art.117 lit. a) din același act normativ, întrucât efectul retroactiv al nulității/anulabilității determină inexistența actului administrativ în temeiul căruia sumele au fost achitate (fiind în prezența unor sume încasate fără titlu de creanță).
Pe cale de consecință, pentru argumentele arătate nu poate fi apreciată ca fiind conformă cu principiul comunitar al echivalenței (care presupune că, pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului comunitar nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și, cel al efectivității (care presupune că regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificil sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) interpretarea pârâtei.
În această interpretare, invocarea inexistenței condiției actului vătămător, ca urmare a emiterii unei deciziei de calcul a taxei pe poluare în conformitate cu dispozițiile legii în vigoare la data încasării sumei cu acest titlu ar însemna o restrângere a termenului de prescripție de 5 ani în materie fiscală, prevăzută de art. 135 Cod procedură fiscală (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții (camera a patra) din 8 septembrie 2011, în cauzele conexate C-89/10 și C-96/10 O, Beef NV și Frans Bosschaert c/a BelgischeStaat, Hotărârea Curții din 17 noiembrie 1998, în cauza C-228/96, Aprilie SRL-în lichidare c/a Administrazione della Finanzedello Stato).
Reglementarea comunitară cuprinsă în art. 110 T.F.U.E. statuează în sensul că:
,, Nici un stat membru nu poate să impună, direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică, produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Reglementarea națională:
Prin hotărârile preliminare pronunțate în cauza C-402/09 T. la 07.07.2011, par.58-60, cauza C-263/10 N., par.27 s-a concluzionat în sensul că toate modificările succesive aduse O.U.G. nr.50/2008, prin O.U.G. nr.208/2008,O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și O.U.G. nr.117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
S-a stabilit deci că reglementarea națională are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre iar prin aceasta se contravine art.110 T.F.U.E.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor C.J.U.E., care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, în toate formele legiferate, contravine prevederilor art.110 T.F.U.E., principiul supremației dreptului european determină concluzia că, aceste din urmă dispoziții legale prevalează (a se vedea în acest sens și Ordonanțele Curții din 9 martie 2011, V. VinelIjac, c-336/10, A. B., c-377/10, cauzele reunite A. I. Ș., C-29/11 și A. I., c-30/11, Ordonanțele din 8 aprilie 2011, cauzele reunite D. I. O., c-136/10, .., c-178/10 și Ordonanțele din 13 iulie 2011, C. N. V., c-335/10, L. D., C-438/10, S. A. M., C-573/10).
Efectele hotărârilor preliminare, începând cu cauza T. sunt cele arătate în jurisprudența constată a Curții de Justiție a Uniunii Europene și anume că: „ interpretarea pe care, în exercitarea competenței care îi este conferită de art. 177 (devenit art. 267 din T.F.U.E.), Curtea de justiție o dă unei reguli de drept comunitar, califică și definește, atunci când este necesar, sensul și sfera acestei reguli din momentul intrării sale în „vigoare” (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 27 martie 1980, pronunțată în cauza C-61/79, Denkavititaliana c-a Administrazione delle Finanze Dello Stato, par.16; Hotărârea din 2 februarie 1998, pronunțată în cauza C-24/86, Blaizot c/a Universității din Liège și alții, par. 27, Hotărârea din 15 decembrie 1995, pronunțată în cauza C-415/93, Bosman și alții c-a Union Royale Belgedes Societes de Football Asociation și alții, par. 141).
Autoritățile naționale nu pot invoca o culpă a contribuabilului care nu a apelat la un remediu național ineficient în condițiile în care, conform jurisprudenței C.J.U.E. invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție acestea sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Rezultă că dreptul la restituirea plății nedatorate urmărește să remedieze consecințele incompatibilității taxei cu dreptul U.E. prin neutralizarea sarcinii fiscale care a fost impusă contribuabilului care a achitat-o.
Întrucât, în virtutea efectului ergo omnes și aplicării retroactive a hotărârii preliminare a Curții de Justiție, hotărârea preliminară pronunțată este obligatorie pentru toate instanțele naționale care sunt investite cu acțiuni ce privesc raporturi juridice născute sub incidența O.U.G. nr.50/2008, Tribunalul urmează ca, aplicând norma comunitară, conform interpretării date de Curte art. 110 T.F.U.E., să admită acțiunea în ceea ce privește dreptul de restituire.
Pentru aceste considerente, Tribunalul apreciind că taxa încasată în temeiul dispozițiilor fiscale naționale, de la momentul introducerii în România a autoturismului, contrare dreptului comunitar, este nedatorată, urmează ca în conformitate cu prevederile art.117 alin.(1) lit. d) și alin.(9) din Codul de procedură fiscală și respectând principiul efectivității, în ceea ce privește condițiile de exercitare a acțiunii în restituirea plății nedatorate în forma reglementată prin legislația națională în temeiul autonomiei procedurale, a dispus restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata dobânzii legale dispozițiile art.120 din Codul de procedură fiscală reglementează nivelul majorărilor de întârziere menționat de reclamantă.
Potrivit dispozițiile art.124 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat dobânda datorată reclamantei se situează la nivelul majorării de întârziere prevăzut de art.120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală.
Cu privire la perioada pentru care se calculează aceste dobânzi, dispozițiile art.124 alin. (1) Cod procedură fiscală fixează două termene de la care încep să curgă dobânzile și anume cel prevăzut de art.117 alin. (2) Cod procedură fiscală și cel prevăzut de art.70 Cod procedură fiscală și de Ordinul nr. 1899/2004 al Ministrului Finanțelor Publice.
Aceste dispoziții legale trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a prevederilor art.148 alin. (2) și (4) din Constituția României, conform cu care organul fiscal este obligat să dea prioritate dispozițiilor europene, în cazul în care este în situația de a aplica legea.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Cauza C‑565/11 M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu, cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul Sibiu având ca obiect, restituirea taxelor percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii – reglementare națională care limitează dobânzile care trebuie plătite de statul menționat aferente taxelor restituite, care a concluzionat: „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 T.F.U.E., acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.”.
În sprijinul acestei soluții este și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Conform Curții, o creanță împotriva statului, ca urmare a plății nejustificate a unui impozit sau a unei taxe, reprezintă o valoare patrimonială și poate fi considerată un ,,bun,, în baza primei teze a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție (a se vede în acest sens S.A Dangeville c/a Franței, cauza nr._/97, par.48, Cabinet Diot și S.A. Gras Savoye c/a Franței, cauza nr._/99 și_/99, par.26 și BulvesADc/a Bulgariei, cauza nr.3991/03).
Pentru aceste considerente, Tribunalul urmează a obliga pârâtele la plata dobânzii legale în materie fiscală de la data plății și până la data restituirii.
În baza art.453 alin.(1) raportat la art.451 alin.(1) Cod procedură civilă, Tribunalul urmează a obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru și onorar de avocat.
În ceea ce privește cererea de apreciere a onorariului de avocat prin prisma dispozițiilor art.451 alin.(2) Cod procedură civilă, Tribunalul urmează a respinge argumentele pârâtei pentru următoarele argumente:
Potrivit jurisprudenței constante a instanței de contencios constituțional criteriile de apreciere impun instanței cercetarea atât a amplitudinii cât și a complexității activității avocațiale, ceea ce este greu de apreciat, dacă admitem că este o chestiune foarte subiectivă (a se vedea în acest sens, Decizia Curții Constituționale a României nr. 1444/2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) din vechiul Cod de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2012, respinsă, precum și jurisprudența Curții Constituționale la care aceasta trimite).
Curtea Europeană a Drepturilor omului are o jurisprudență constantă în sensul că “un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil”( a se vedea, spre exemplu, Hotărârea CEDO din 14 decembrie 2006, pronunțată în cauza D. D. P. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 august 2007 și Hotărârea CEDO din 29 martie 2011, pronunțată în cauza C. P. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 6 ianuarie 2012, precum și jurisprudența CEDO la care aceasta trimite, Hotărârea CEDO din 7 decembrie 2010, pronunțată în cauza M. N. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 7 iunie 2011, precum și jurisprudența CEDO la care aceasta trimite, Hotărârea CEDO din 12 octombrie 2010, pronunțată în cauza M. A. ș.a. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 22 noiembrie 2010).
În cauză munca prestată de avocat a fost reală și efectiv desfășurată și dovedită cu chitanța nr.9/27.08.2013, eliberată de avocat și care atestă plata și încasarea onorariului (fila 21), conform art.452 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a declarat recurs, în termen și motivat, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
A susținut că taxa de poluare pretinsă în temeiul OUG nr. 50/2008 nu contravine normelor comunitare, calculul acesteia fiind făcut după criterii obiective, pentru toate autovehiculele ce sunt pentru prima dată înmatriculate în România, fiind exclus orice efect discriminatoriu. În acest context s-a arătat că decizia de calcul respectă dispozițiile legale incidente. S-a mai susținut că AJFP Sibiu nu are legitimare procesuală pasivă.
În privința cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, recurenta a solicitat a se face aplicarea prevederilor legale privind stabilirea corectă și proporțională a cheltuielilor în ipoteza în care se va constata că se află în culpă procesuală.
Prin concluziile scrise depuse în cauză, intimatul solicită respingerea recursului ca nefundat.
Verificând legalitatea sentinței atacate, se constată că recursul nu este fondat.
Astfel, prima instanță a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.
Așa cum a reținut instanța de fond, raportat la OUG nr. 50/2008, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a., urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Această jurisprudență a fost reconfirmată și în cauza C-263/10 N. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor ș.a.
OUG nr. 50/2008, în toate variantele sale până în prezent, nu răspunde acestor exigențe, obligația de plată a taxei de poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuție să conțină dispoziții de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto național, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.
Consacrarea și menținerea legislativă a unei discriminări a autovehiculelor de ocazie din import, în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România, în sensul jurisprudenței comunitare arătate, creează condiții suficiente și, deopotrivă, necesare pentru declararea ca incompatibilă a OUG. nr. 50/2008, în forma în vigoare la momentul înmatriculării autoturismului reclamantului, cu art. 110 T.F.U.E., cu consecința înlăturării de la aplicare a actului normativ național, așa cum în mod corect a dispus instanța de fond.
În consecință, taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii conform art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, la cererea acestuia.
Pentru lipsa de folosință a sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, reclamantul este îndreptățit și la dobânda fiscală de la data plății taxei, conform Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată în Cauza I..
Sub aspectul debitorilor obligației de restituire a taxei de poluare încasată nelegal și de plată a dobânzii legale, Curtea reține că relevant sub aspectul legitimării procesuale sunt atribuțiile delegate, care circumscriu competența administrativă a autorității publice în această materie.
Taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ.
Însă taxa se calculează, se încasează și se restituie conform O.U.G. nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Astfel cum a reținut și instanța fondului, acest aspect este reglementat și de art. 7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”. Or, calitatea de autoritate fiscală competentă o are Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, din cadrul D. B., succesoare a Administrației Finanțelor Publice Sibiu, cea care a emis decizia de calcul a taxei, care s-a pronunțe și asupra cererii de restituire.
În cazul în care într-un litigiu de drept administrativ există și cereri privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu, care are personalitate juridică.
Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004) al Administrației Finanțelor Publice, care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii, iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, instanța a constatat că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu atât Administrația Finanțelor Publice, cât și Administrația F. pentru Mediu.
Apoi, fiind căzută în pretenții, este legală obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată la fond, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar. Nu s-au făcut în recurs dovezi privind caracterul exagerat al cheltuielilor de judecată, așa încât va fi respinsă această critică.
Așa fiind, în condițiile în care, față de cele menționate, nu pot fi reținute criticile recurentei, în temeiul art. 496 Cod de Procedură Civilă se va respinge prezentul recurs ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de AJFP Sibiu împotriva sentinței nr. 2220/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.01.2015.
Președinte, M. N. | Judecător, N. D. | Judecător, M. I. |
Grefier, L. A. |
Red.-tehn. NM
Ex. 5/04.02.2015
Jud. fond: O. M.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 6/2015. Curtea... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 564/2015. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
