Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1881/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1881/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 4659/107/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1881/2015
Ședința publică de la 22 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. D.
Judecător G. M.
Judecător A. E. Hancaș
Grefier A. Ț.
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta DN A. H. SRL și pe intimatele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților prezente au fost consemnate în încheierea pronunțată la 08 mai 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În termenul de pronunțare, fiecare dintre părți a depus concluzii scrise.
Curtea de Apel
Asupra recursului de față:
Prin ..11.2014 pronunțată de Tribunalul A. secția de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și, în consecință, respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta DN A. H. SRL împotriva acestei pârâte, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de aceeași reclamantă, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. (în calitate de succesor al DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A.) – prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A..
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând casarea în tot a sentinței instanței de fond ca fiind nelegală și, în urma rejudecării, să se dispună admiterea cererii introductive de instanță, cu cheltuieli de judecată, în fond și recurs, conform înscrisurilor de la dosar.
În drept, recurenta invocă prevederile art. 483 și următoarele, 485 și următoarele, 488 al. 1 pct. 6 și 8, 496, 498, 500,501 Noul cod de procedură civilă raportat la Legea 554/2004, codul fiscal, codul de procedură fiscală.
În cererea de recurs s-au arătat: istoricul dosarului, starea de fapt, motivarea instanței de fond și motivele de nelegalitate.
În esență, se reține că prin acțiunea introductivă s-a solicitat anularea deciziei nr. F-AB 87/25.10.2012 privind soluționarea contestației înaintată de reclamantă, înregistrată la DGFP A. împotriva actului administrativ decizie de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-AB 295/31.07.2012 și implicit admiterea contestației prealabile, cu anularea subsecventă a deciziei de impunere nr. F-AB 295/31.07.2012, împreună cu raportul de inspecție fiscală nr. F-AB 258/31.07.2012; anularea deciziei nr. F-AB 57/12.06.2013 privind soluționarea contestației înaintată de reclamantă, înregistrată la DGFP A., împotriva actului administrativ dispoziție privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 401.409/05.03.2013 și cheltuieli de judecată, că, deși s-a administrat proba cu expertiza judiciară, instanța de fond a înlăturat în întregime concluziile acesteia, fără o motivare pertinentă.
Apreciază recurenta că expertul nu a făcut interpretări juridice în soluționarea cauzei, așa cum a reținut greșit instanța de fond și că, în mod contradictoriu, instanța de fond a încuviințat ca fiind pertinentă această probă și cele 22 obiective ca apoi să înlăture rezultatul expertizei cu motivarea generală că expertul, răspunzând la obiective, s-a pronunțat pe elemente de drept ce sunt apanajul instanței.
Recurenta arată că actele administrative contestate sunt rezultatul unei inspecții fiscale desfășurate în perioada 17.05._12 și a unui control inopinat în zilele de 05-06.03.2013, menționând că a procedat în termen legal la contestarea acestora.
Considerentele instanței de fond sunt criticate de recurentă pentru nelegalitate după cum urmează:
1. Cu privire la serviciile de consultanță prestate de DN A. GROUP SRL, arată că acestea au la bază devize de lucrări anexate la facturile lunare și au constat în: negocierea cu arendatorii, negociere de prețuri îngrășăminte, reprezentarea în relațiile cu autoritățile fiscale, pregătirea actelor și documentelor justificative pentru o înregistrare conformă în contabilitate de gestiune, urmărirea scadențelor datoriilor și creanțelor, efectuarea plăților și contactarea debitorilor în vederea încasării creanțelor, servicii de topografie și cadastru, urmărirea producției, planificarea producției, alegea sortimentului optim de cultură și orice altă activitate de producția agricolă, valorificarea recoltei, solicitarea de subvenții și orice late autorizații. Precizează recurenta că, în perioada respectivă nu a avut angajați proprii care să facă aceste lucrări, că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că a avut printre angajați un inginer agronom, manager de proiect, inginer topograf, prezentând situația angajaților în perioada verificată, activitățile desfășurate de societate și veniturile din exploatare. Menționează că activitatea societății nu putea fi oprită pe perioada când nu avea nici un angajat și astfel, rezultă în mod evident că, serviciile au fost pretate de altcineva, respectiv de DN A. GROUP SRL. Arată că au existat creșteri ale activității societății care au avut la bază consultanța primită de la A. Goup SRL.
Apreciază eronată interpretarea instanței și a organului fiscal a pct. 48 la Normele metodologice de aplicare a codului fiscal deoarece din toate exemplele date la acest punct doar procesul verbal de recepție are calitatea de document justificativ fiind prevăzut la anexa 1 OMFP 3512/2008, celelalte documente nefiind cuprinse în anexa la acest ordin. Susține că se confundă documentele prevăzute la art. 6 Legea 82/1991 care servesc la înregistrarea operațiunilor în contabilitate șic are trebuie să aibă calitatea de document justificativ, cu documentele care stau la baza justificării prestării serviciilor, documente care în cauza de față sunt reprezentate de devizele servicii management, care au fost puse la dispoziția organului fiscal.
2. Cu privire la serviciile de consultanță prestate de PFA Jens Jassmann, recurenta arată că aprecierile instanței de fond sunt subiective și au la bază aprecieri de ordin interpretativ înlăturând în totalitate elementul obiectiv al problematicii, respectiv, toate probele în dovedirea caracterului justificat al cheltuielilor, caracterului executat al serviciilor cât și necesitatea realizării lor.
Serviciile prestate au constat în consultanță de specialitate cu privire la organizarea producției agricole pentru culturile nou înființate pe terenurile luate în arendă iar rezultatul obținut a fost creșterea bazei impozabile prin adiționarea de venituri suplimentare.
3. Cu privire la contractele de asociere între reclamantă și DN A. APOLD SRL și DN A. CÂLNIC SRL recurenta arată că instanța a considerat corect că reclamanta nu a îndeplinit obligațiile legale prevăzute la art. 28 al. 1 cod fiscal, respectiv că veniturile și cheltuielile se atribuie fiecărui asociat corespunzător cotei de participare în asociere, dar nu a avut în vedere prevederile art. 251-256 cod comercial, care completează prevederile legale de asociere în participație din codul fiscal, Directiva 79/660 din 25.07.1978/CEE al Consiliului Uniunii Europene, în temeiul art. 54 al. 3 lit. g din Tratatul de aderare la UE, cât și realitatea împrejurării că producțiile realizate nu au depășit cantitățile garantate de recoltă, astfel încât se regăsește în situația reglementată la cap. 3 lit. b din contractele de asociere, conform cărora în cazul în care producția realizată nu depășește cantitățile garantate de recoltă, reclamanta suportă toate cheltuielile legate de producție și își însușește sumele încasate din vânzarea producției până la cantitatea garantată pe ha din contract. În acest caz, pentru anul 2009, cheltuielile și veniturile repartizate asociaților ar fi fost egale, adică nu ar fi influențat profitul impozabil al societății DN A. H. SRL.
Precizează că, în condițiile în care contractele specifică clar modul de împărțite sau mai bine zis decontările între firme, organul fiscal nu avea posibilitatea legală să intervină și să stabilească un alt mod de contare a veniturilor și cheltuielilor.
4. Cu privire la cultura de muștar din primăvara anului 2010 nerecoltată, recurenta arată, în esență, că aceste cheltuieli au fost considerate cheltuieli indirecte pentru anul 2011 fiind înregistrate ca fiind venituri din producția în curs, venituri care sunt impozabile la calculul profitului impozabil, aceste costuri neinfluențând rezultatul final al anului 2010. Menționează că aceste cheltuieli au generat două tipuri de venituri impozabile: venituri din subvenții și din venituri aferente producției în curs și consideră că metoda încorporării muștarului în sol în scopul conservării și fertilizării acestuia pentru care s-a acordat subvenția, este eficientă și în prealabil demonstrată/confirmată de către specialiști în domeniul agricol, conform extraselor din programul național de dezvoltare rurală..
Consideră că, în mod nelegal, fără a avea în vedere aceste legături de cauzalitate necesar a fi evidențiate între cheltuielile efectuate pentru generarea de venituri impozabile și aceste venituri impozabile, instanța a înlăturat deductibilitatea lor.
5. În ceea ce privește acordul încheiat în 10.01.2010 cu MPO MilchProdukting OST GmbH instanța a arătat că suma plătită de 9408 euro nu intră în categoria sumelor prevăzute la pct. 23 din normele de aplicare a art. 21 al. 1 cod fiscal, lărgind din oficiu sfera aprecierii deductibilității acestei sume, fără să pună în discuția părților această nouă împrejurare. Recurenta invocă prevederile art. 1178,1241,1243 n.c.civ. și crede că interpretarea dată de instanță este nelegală și adaugă la conținutul legii cu privire la deductibilitatea penalității.
6. Cu privire la costurile pentru înființarea și întreținerea a celor 25 ha porumb nerecoltate, recurenta susține că aceste cheltuieli au generat venituri impozabile din subvenții, venituri care au fost înregistrate în contabilitate în anul 2009 și au fost considerate venituri impozabile la calculul impozitului pe profit aferent anului 2009 și apreciază normal și corect ca aceste cheltuieli să fie deductibile .
7. Cu privire la convenția din decembrie 2009 încheiată cu DN AGRAG APOLD SRL ce vizează compensarea, consideră recurenta că în anul 2009, această cheltuială este nedeductibilă la calculul profitului impozabil, întrucât nu este aferentă unui venit realizat în anul 2009, însă, în următorii 8 ani începând cu anul 2010, această cheltuială este deductibilă câte 1/8 în fiecare an, astfel, suma de 112.370 lei( adică 1/8 din această cheltuială) trebuia luată în considerare și acceptată ca și cheltuială deductibilă pentru anul 2010..
8. În ceea ce privește procedura discuției finale cu contribuabilul ș durata inspecției fiscale, recurenta apreciară obligatorie procedura discuției finale cu contribuabilul circumscrisă dreptului la apărare al contribuabilului, asimilată cu procedura prezentării materialului de urmărire penală din vechea procedură penală, iar durata inspecției fiscale are relevanță deoarece creează prejudicii contribuabilului, având în vedere că menține contribuabilul într-o incertitudine fiscală mai mult timp și conturbă pe termen lung activitatea curentă a societății.
9. Cu privire la anularea dispoziției de măsuri din petitul 2 al acțiunii și opinia instanței de fond că nu se impune această sancțiune, deoarece sancțiunea nulității nu este prevăzută de lege, iar întârzierea nu a prejudiciat în nici un fel contribuabilul, recurenta precizează că, în conformitate cu art. 109 al. 3 cod de procedură fiscală, raportul de inspecție fiscală stă la baza emiterii deciziei de nemodificare a bazei de impunere, dacă nu se constată diferențe de obligații fiscale, iar al 4 arată că deciziile se comunică în 30 de zile lucrătoare de la data încheierii inspecției fiscale, ori, în speță organul fiscal nu a întocmit corect decizia de nemodificare a bazei de impunere cu privire la impozitul pe profit și nici nu și-a îndeplinit obligația de comunicare și, în atare condiții nu a avut posibilitatea, până la emitere prezentei dispoziții de măsuri să atace rezultatul inspecției fiscale, deoarece organul fiscal, în mod nelegal a împărțit contestația în două, pronunțându-se doar cu privire la TVA, iar cu privire la impozitul de profit a susținut că nu este competent.
Apreciază că s-au încălcat prevederile art. 207 cod de procedură fiscală, al 2 și 3 și reține că nu a fost emis în mod legal actul administrativ fiscal, respectiv trebuia emisă atât decizia de impunere pentru modificare TVA cât și decizia de nemodificare a bazei impozabile . Apreciază că între cele două surse de impozite și taxe există o legătură directă și, în condițiile de speță, se poate susține că organul fiscal nu a terminat efectiv inspecția fiscală, respectiv, chiar dacă a terminat-o, nu a emis decizia necesară.
În probațiune, recurenta a depus înscrisuri (filele 27-127).
Recursul a fost timbrat cu 250 lei și a fost formulat în termenul legal prevăzut de art. 20 Legea 554/2004.
Intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., în nume propriu și pentru ANAF prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a formulat întâmpinare la recurs solicitând respingerea căii de atac și menținerea sentinței atacată ca fiind temeinică și legală.
În esență, intimata a susținut legalitatea actelor administrativ fiscale și considerentelor instanței de fond.
Apreciază că pentru a fi deductibile, serviciile trebuie să fie efectiv prestate și dovedite cu documente justificative în înțelesul art. 6 Legea contabilității 82/1991; că pentru anul 2009 societățile participante în asociere nu au stabilit, cum prevede codul fiscal cotele de participare la venituri și cheltuieli, singurul criteriu care s-ar putea desprinde fiind cel al suprafeței de teren pe care fiecare societate a adus-o ca aport; că din punct de vedere fiscal scopul cheltuielii pentru înființarea unei culturi este recoltarea acesteia și valorificarea producției recoltate, de aceea nu este deductibilă cheltuiala cu culturile de muștar și de porumb nerecoltate ; că atâta vreme cât asupra documentelor justificative prin care se solicită deductibilitatea unor cheltuieli planează suspiciuni, inspecția fiscală nu poate accepta încadrarea acestora în categoria cheltuielilor deductibile, în speță fiind vorba de suma de 9400 euro penalitate stabilită în cadrul unui contract de închiriere încheiat cu o persoană juridică nerezidentă; că suma achitată cu titlu de compensație către DN A. APOLD SRL nu este o cheltuială efectuată în scopul de a obține venituri impozabile, după cum nu are caracterul unei penalități, în sensul celor prevăzute la litera d de la pct. 23 Norme metodologice de aplicare a codului fiscal, ci este manifestarea unui drept de opțiune de a vinde porumbul și lucerna însilozată la prețul pieței din data încheierii respective convenții; că în mod corect a foste misă decizia de impunere TVA suplimentar cu dobânzi/majorări și a fost declinată competența de soluționare a actului de contestare în favoarea Activității de Inspecție fiscală, raportul de inspecție fiscală nefiind nici titlu de creanță, nici act administrativ fiscal; că Procedura de emiterea a procesului verbal de stabilire a măsurilor fiscale în sarcina contribuabililor prevăzut de Ordinul 1939/2004, nu se circumscrie prevederilor art. 109 cod de procedură fiscală.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea a constatat că recursul este fondat numai pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de instanța de fond și necontestată vizează faptul că prin raportul de inspecție fiscală nr. 258/31.07.2012 s-au constatat o . deficiențe în evidența contabilă a reclamantei, organul fiscal stabilind în sarcina acesteia diminuarea pierderii fiscale înregistrată pentru perioada martie 2008 – 31.12.2010 cu suma totală de 2.495.895 lei (239.380 lei pentru anul 2008, 1.615.528 lei pentru anul 2009 și 640.947 lei pentru anul 2010), că în temeiul raportului de inspecție fiscală s-a emis decizia de impunere nr. F – AB 295/31.07.2012, prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 38.810 lei - TVA suplimentar, că împotriva RIF și a deciziei de impunere reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin decizia nr. 87/2012 emisă de pârâta de ordin II și că, separat, în urma unui control inopinat efectuat în cursul lunii martie 2013, care a avut ca obiect verificarea faptică și documentară a modului prin care s-au adus la îndeplinire măsurile dispuse prin RIF anterior menționat, a fost emisă dispoziția nr._/05.03.2013 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală.
Împotriva acestei din urmă dispoziții reclamanta a formulat contestație respinsă prin decizia nr. 57/2013.
În ceea ce privește tardivitatea contestării decizii de soluționare a contestației administrative 87/25.10.2012 având ca obiect decizia de impunere TVA suplimentar 295/2012, Curtea constată că apărarea recurentei este întemeiată în sensul în care termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 al. 1 Legea 554/2004 este un termen de prescripție și, în lipsa unor prevederi exprese, sunt aplicabile regulile generale cuprinse în codul civil nou – art. 2512, 2513 - care conturează prescripția extinctivă ca pe o instituție juridică de ordin privat. Urmare acestui regim, prescripția nu poate fi invocată decât de pârât prin întâmpinare, ori, în cauză, pârâtul intimat în recurs nu a invocat această excepție, tardivitatea acestei cereri nemaiputând fi pusă în discuție în acest stadiu procesual.
În ceea ce privește serviciile de consultanță prestate în favoarea reclamantei de către DN A. Group SRL Curtea reține prevederile art. 21 al. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003 conform cărora nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora in scopul activităților desfășurate si pentru care nu sunt încheiate contracte și pct. 48 din HG44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 potrivit cărora, pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestari de servicii trebuie sa se îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- serviciile trebuie sa fie efectiv prestate, sa fie executate in baza unui contract încheiat intre parti sau in baza oricarei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piața sau orice alte materiale corespunzătoare;
- contribuabilul trebuie sa dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate
Raportat la aceste dispoziții, în mod corect a reținut prima instanță că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiții și a realizat o interpretare corectă a pct.48 din HG44/2004 în sensul în care toate documentele care ar justifica prestarea serviciilor trebuie să aibă calitatea de document justificativ, astfel cum acesta este definit de art. 6 din Legea nr. 85/1991, respectiv document care consemnează operațiuni economico – financiare efectuate și care servesc la înregistrarea respectivelor operațiuni în contabilitate.
Curtea subliniază, cu titlu de exemplu, că negocierea cu arendatorii, negocierea de prețuri se poate dovedi cu proces verbal de negociere, reprezentarea în relațiile cu autoritățile fiscale, se poate dovedi cu mandatul dat pentru diferite operațiuni fiscale concrete, efectuarea plăților și contactarea debitorilor în vederea încasării creanțelor, pot fi dovedite cu documente concrete care să justifice factura și devizele de servicii. Justificarea acestor servicii nu se poate deduce indirect din activitatea generală a societății sau creșterea activității acesteia.
Pentru a dobândi calitatea de document justificativ orice document trebuie să furnizeze toate informațiile indicate la punctul 2 al Anexei 1 la OMFP nr. 3512/2008, așa cum corect a subliniat intimata, situație care nu se regăsește în speță.
Raționamentul este valabil și pentru dovada serviciilor de consultanță prestate de persoana fizică Jens Jassmann și în mod legal s-a concluzionat că aceste cheltuieli de consultanță nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil pentru lipsa documentelor justificative în sensul legii fiscale.
Cu privire la contractele de asociere în participațiune încheiate de reclamantă cu DN A. Apold SRL și DN A. Câlnic SRL în anul 2009, Curtea constatată că prin cele două contracte de asociere nu s-au stabilit cotele de participare la venituri și cheltuieli ale fiecărei părți și că potrivit capitolului 3 lit. b din contract reclamanta suportă toate cheltuielile și își însușește sumele încasate până la cantitatea garantată în contract. Numai recolta peste cantitatea garantată s-a stabilit că va fi împărțită conform prevederilor contractuale, prevederi care însă nu clarifică acest aspect.
În același timp, Curtea constată că organul fiscal a reținut că, în speță, nu s-a condus evidența contabilă a asociației separat, nu s-au întocmit deconturi pentru transmiterea veniturilor și cheltuielilor și, în aceste împrejurări, nu s-au putut identifica veniturile și cheltuielile pentru a putea fi repartizate.
În condițiile în care nu sunt cunoscute aceste date, în mod corect organele de inspecție fiscală au făcut aplicarea art.28 alin. 3 cod fiscal, în conformitate cu care „. personalitate juridica intre doua sau mai multe persoane juridice romane, veniturile si cheltuielile înregistrate se atribuie fiecărui asociat, corespunzător cotei de participare din asociere.” Referitor la cultura de muștar cultivată în primăvara anului 2010 și nerecoltată Curtea reține prevederile art. 21 al. 1 cod fiscal, potrivit cărora „Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare.” dar finalitatea culturii de muștar constă în fertilizarea naturală a solului nu în obținerea de venituri din recoltare. Această cheltuială este deductibilă ca orice cheltuială cu un fertilizator iar dovada că societatea a beneficiat de subvenții în acest scop printr-o documentație elaborată reprezintă în sine o justificare a cheltuielii deductibile de care organul fiscal era obligat să țină cont.
Obținerea subvenției nu reprezintă în sine o justificare a deductibilității cheltuielii cu această cultură, așa cum susține recurenta, pentru că scopul pentru care se acordă subvenția este diferit de cel urmărit de legislația fiscală la deductibilitatea cheltuielilor.
În cauză, nerecoltarea muștarului reprezenta condiția esențială pentru acordarea subvenției pentru că numai astfel putea fi atins scopul urmărit, de a fertiliza solul, iar cheltuiala cu fertilizarea unui sol reprezintă o cheltuială deductibilă fiscal.
Situația se prezintă altfel în ceea ce privește cheltuiala cu înființarea celor 25 ha de porumb nerecoltate.
Așa cum s-a arătat, simplul fapt că s-a obținut o subvenție pentru înființarea acestei culturi nu este suficientă pentru a justifica deductibilitatea costurilor acesteia Scopul înființării unei culturi este, în principiu, recoltarea ei, iar subvențiile nu fac parte din categoria veniturilor impozabile în sensul art. 21 al. 1 cod fiscal.
Scopul urmărit prin această subvenție nu era, ca în cazul anterior, acela de a fertiliza solul. Recurenta nu a recoltat porumbul și deci nu a obținut venituri din această cultură, prin urmare, în mod corect organul fiscal a considerat că această cheltuială este nedeductibilă fiscal, chiar dacă s-a obținut o subvenție pentru aceasta.
În ce privește acordul încheiat la data de 10.01.2010 cu MPO Milchprodukting Ost GmbH, care viza un contract de închiriere pentru o combină de recoltare în baza căruia reclamanta s-a eliberat de obligația de a plăti chirie pentru recoltarea a 560 ha porumb în schimbul unei compensații de 9408 euro plătite proprietarului, Curtea reține că potrivit pct.43 din HG 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 în sensul art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, sunt cheltuieli efectuate in scopul realizării de venituri impozabile si dobânzile, penalitățile si daunele-interese, stabilite in cadrul contractelor economice încheiate cu persoane rezidente/nerezidente sunt cheltuieli deductibile pe măsura înregistrării lor.
Contrar celor reținute de prima instanță, Curtea apreciază că acest text de lege este aplicabil în cauză întrucât, deși această penalitate nu a fost stabilită în contractul inițial încheiat de părți, pentru situația în care contractul este denunțat/modificat înainte de expirarea termenului, nimic nu împiedică părțile să convină asupra pretențiilor reciproce născute ulterior din executarea necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute în contract. Părțile nu pot fi obligate să se adreseze întotdeauna instanței în cazul în care nu au prevăzut penalități/daune interese în contractul inițial, înțelegerea lor ulterioară, care evită un conflict în justiție, fiind legală și valabilă.
În opinia Curții, compensația stabilită prin acordul părților îndeplinește condiția de a fi stabilită prin contract așa cum prevede de art. 21 al. 1 cod fiscal. Textul de lege nu particularizează situația prevederii acestor cheltuieli în contractul inițial, ori, acolo unde legiuitorul nu distinge nici interpretul nu trebuie să o facă.
Curtea reține, totodată, că prin înțelegerea ulterioară a părților obligația recurentei reclamante a fost modificată în sensul că acesta a fost scutit de a folosi combina închiriată doar pentru recoltarea porumbului și pentru această scutire se plătește compensația în cauză, dar nu a fost scutită de obligația de a recolta alte culturi și s-a dovedit că aceasta a recoltat grâu și rapiță.(fila 294)
În aceste împrejurări, Curtea constată că nelegal s-a reținut că această compensație nu este deductibilă, față de prevederile fiscale amintite.
În ceea ce privește convenția încheiată în luna decembrie 2009 cu DN A. Apold SRL Curtea apreciază corecte reținerile instanței de fond.
Această compensație nu poate fi considerată o cheltuială deductibilă aferentă anului 2009 părțile având în vedere vânzarea, respectiv cumpărarea de produse agricole în următorii 8 ani, deci începând cu anul 2010, fiind evident că acea compensație nu putea avea în vedere obținerea vreunui venit impozabil aferent anului 2009. Pe de altă parte, această înțelegere care prevede că suma de bani se achită până la 20.12.2009, fără rambursare, chiar dacă nu se face nicio livrare este contrară aplicării prevederilor art. 21 al. 1 cod fiscal.
Aprecierea primei instanțe cu privire la stabilirea în sarcina reclamantei TVA suplimentar de plată, cu majorări și penalități de întârziere aferente debitului principal, cuantumul acestora nefiind contestat, sunt corecte și legale.
Aspectele procedurale ale inspecției fiscale criticate de recurentă cu privire la „Discuția finală cu contribuabilul” și durata inspecției fiscale sunt nefondate.
Aceste aspecte nu sunt de natură a duce la desființarea actului atacat așa cum corect a reținut prima instanță. Astfel, s-a reținut că, raportat la art. 104 alin.1 c.pr.fiscală, termenul pentru efectuarea inspecției este unul de recomandare, iar depășirea acestuia nu se sancționează cu nulitatea actul administrativ ci, eventual poate fi atrasă răspundere personală/disciplinară a inspectorilor fiscali.
Asimilarea discuției finale cu contribuabilul cu prezentarea materialului de urmărire penală inculpatului este greșită, cele două materii în care sunt reglementate aceste momente procedurale fiind fundamental diferite.
Încălcarea unei norme de procedură a organului fiscal, în lipsa unei sancțiuni exprese este circumscrisă regimului general al nulităților care presupune, în acest caz, existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. Ori, criticile reclamantei sunt nefondate față de faptul că dreptul la apărare al contribuabilului a fost asigurat de organul fiscal, la dosar existând punctul de vedere al contribuabilului față de inspecția fiscală și concluziile acesteia (filele 91-100 vol I).
În ceea ce privește concluziile expertului contabil consultat în cauză, Curtea apreciază că prima instanță trebuia să aibă în vedere concluziile acesteia și să le combată pertinent raportat la dispozițiile legale incidente și probele din dosar. Însă, analiza acestei critici devine inutilă față de celelalte considerente ale prezentei decizii.
Emiterea cu întârziere a dispoziției de măsuri nr._/2013 nu duce la nulitatea acesteia, sancțiune care nu este prevăzută de nici un text de lege.
Deși afirmă existența unor prejudicii prin acest fapt, reclamanta nu le dovedește în concret iar dreptul de a contesta în instanța de contencios a actelor administrative fiscale și cele premergătoare acestora dă posibilitatea contribuabilului să susțină punctul de vedere cu privire la legalitatea acestora în fond.
Prejudiciile afirmate vizau în mod direct faptul reclamat respectiv, prejudiciile cauzate pentru încălcarea termenelor recomandate de lege pentru inspecția fiscală și emiterea actelor administrativ fiscale emise urmare acestui control, ori, astfel de prejudicii nu au fost dovedite.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 488 pct. 8 cu art. 498 cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa în parte hotărârea atacată și, rejudecând în limitele casării, va admite în parte acțiunea reclamantei, numai în ceea ce privește măsura de recalculare a pierderii fiscale respectiv diminuarea pierderii fiscale cu suma de 39.232 lei reprezentând despăgubire pentru nerespectarea obligației de a închiria combina de recoltat marca Jon Deer și suma de 207.694 lei cheltuieli cu înființarea culturii de muștar în anul 2010. Va anula actele administrativ fiscale în această măsură și se va menține în rest hotărârea atacată ca fiind legală.
Cheltuieli de judecată
În temeiul art. 451-453 cod de procedură civilă, reținând în parte culpa procesuală în sarcina pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., Curtea o va obliga la 4250 lei cheltuieli de judecată parțiale la fond și recurs.
Curtea a reținut că totalul cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă la fond este 41.489 lei ( fila 111 vol 2) sumă ce reprezintă onorariul expert 7400 lei+ expert parte 7776 lei+ 2900 lei cheltuieli deplasare instanță+consultanță 401 lei+avans expert 2000 lei+onorariu avocat_ lei+ tx tb 300 lei și cheltuieli de judecată în recurs de 250 lei, taxa judiciară de timbru. Urmare admiterii în parte a acțiunii, proporțional cu pretențiile admise. Au fost admise pretenții în limita sumei totale de 246.926 lei din totalul de 2.534.988 lei, ceea ce reprezintă un procent de 9,47%. Raportat la totalul cheltuielilor de judecată, Curtea va acorda suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și 250 lei taxă judiciară de timbru în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurent-reclamant . împotriva sentinței administrative cu nr. 1746/C./2014 pronunțată de secția de contencios administrativ a Tribunalului A. și, în consecință:
Casează în parte hotărârea atacată și, rejudecând în limitele casării:
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant . în contradictoriu cu pârâții ANAF și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. în calitate de succesor al DGFP A. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. și, în consecință:
Anulează în parte Decizia nr. F.AB 57/12.06.2013, Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală cu nr. 401.409/05.03.2013 și RIF F-AB 258/31.07.2012 numai în ceea ce privește măsura de recalculare a pierderii fiscale respectiv diminuarea pierderii fiscale cu suma de 39.232 lei reprezentând despăgubire pentru nerespectarea obligației de a închiria combina de recoltat marca Jon Deer și suma de 207.694 lei cheltuieli cu înființarea culturii de muștar în anul 2010.
Menține în rest hotărârea atacată.
Obligă pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. la 4250 lei cheltuieli de judecată parțiale la fond și recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22.05.2015.
Președinte, Ș. D. | Judecător, G. M. | Judecător, A. E. Hancaș |
Grefier, A. Ț. |
Red., tehnored. DȘ 23.06.2015 2 ex
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1037/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2656/2015.... → |
|---|
