Obligaţia de a face. Decizia nr. 420/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 420/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 6962/97/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 420/2015
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. Hancaș
Judecător Ș. D.
Judecător G. M.
Grefier C. G.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-chemat în garanție M. Educației Naționale împotriva sentinței administrative nr.284/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost parcursă etapa procedurii prealabile, solicitându-se și judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură din partea intimatei reclamante P. A. F. întâmpinare.
Istanța față de actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
- CURTEA DE APEL –
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința administrativă nr.284/CA/2014, pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, s-a dispus admiterea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta P. A. F., în contradictoriu cu pârâta UNIVERSITATEA "S. HARET” București și în consecință s-a dispus obligarea pârâtei să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la această diplomă, în același timp respingându-se acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul M. Educației Naționale, pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei.
Prin aceeași sentință a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, pe cale de consecință fiind admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea „S. Haret” împotriva chematului în garanție M. Educației Naționale, sens în care acesta din urmă a fost obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diplomă de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamantă.
De asemenea, prin sentința pronunțată, tribunalul a obligat universitatea pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1050 lei cheltuieli de judecată și chematul în garanție la plata către pârâtă a sumei de 670 de lei cu același titlu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție M. Educației Naționale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe cale de consecință solicitând admiterea căii de atac declarate și casarea hotărârii pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiate față de acesta.
Apreciază că sunt incidente motivele de recurs întemeiate pe art.488 pct.4 și 8 din Codul de procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS.
Instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile spetei.
Dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea MECTS, instanța de fond era obligată să verifice dacă forma de învățământ urmată de reclamantă este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.
Astfel, nu a fost luată în considerare art.5 din H.G. 535/1999, și H.G. nr.1011/2001 capitolul IV, art.17, potrivit cărora, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora; ori aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către Universitatea S. Haret
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Potrivit art. 60 alin.l din Legea învățământului nr. 84/1995 “activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi".
Norma citată nu duce însă la concluzia potrivit căreia o instituție de învățământ superior este acreditată sau autorizată provizoriu pentru formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță ope legis, fiind astfel îndreptățită să înmatricule studenți și să elibereze diplome în aceste forme de învățământ dacă este acreditată/autorizată pentru forma de învățământ la zi. Această normă reglementează numai vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților aceste forme de învățământ numai daca organizează cursuri la zi pentru specializarea respectivă. Calea de la vocație la drept este condiționtă de parcurgerea procedurii de acreditare conform prevederilor legale în vigoare.
In speță, la data înmatriculării în anul I de studiu pentru specializarea urmată de reclamantă, pârâta Universitatea S. Haret era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ ZI, nu și ID. Având în vedere că reclamanta- intimată nu a parcurs o formă de învățământ într-o specializare care să fi fost acreditată/autorizată provizoriu conform legii, nu este îndreptățită să obțină diploma de licență.
Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR si ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu se poate depune dosar de acreditare și nu pot fi organizate cursuri la ID si FR dacă universitatea respectivă nu are organizate și acreditate/autorizate și cursuri la ZI la disciplina respectivă.
Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile OUG 75/2005 și HG nr.1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Aceste acte normative erau in vigoare la data înmatriculării reclamantei. Ulterior procedurii descrise mai sus, specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern. În această ordine de idei, solicitarea reclamantei da a i se elibera diploma care să ateste studii desfășurate în afara cadrului legal constituie o cerere vădit neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât, studiile urmate în afara cadrului legal, fiind nule, nu pot avea ca rezultat obținerea unei diplome valabile.
Nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantei-intimată de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu. Un act nu poate avea efectele prevăzute de lege dacât în eventualitatea în care este emis în conformitate cu legea și de către o entitate abilitată de lege în acest sens, fără a exista în același timp posibilitatea recunoașterii ca valabil a unui act emis fără respectarea normelor edictate pentru încheierea sa valabilă.
S-au mai formulat critici și în legătură cu obligarea recurentului-chemat în garanție la plata către pârâtă a sumei de 670 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât admiterea acestui capăt de cerere este nefondată deoarece numai pârâta are o culpă excvlusivă pentru promovarea acțiunii.
Recurenta a solicitat, în susbsidiar diminuarea onorariului avocațial, în temeiul art.451 alin.2 C.pr.civ., în raport cu valoarea pricinii și prestația apărătorului, respectiv că acțiunea s-a judecat în timp util.
Analizând recursul formulat prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei, cât și prin raportare la criticile formulate dar și a dispozițiilor art.496 din Codul de procedură civilă, curtea constată următoarele :
Recurentul critică în esență soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la cererea de chemare în garanție, întrucât, în urma admiterii acestei cereri a fost obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diplomă de licență și Suplimentele la diplomă pentru reclamantă.
Curtea reține că soluția pronunțată asupra acestei cereri este strâns legată de cea pronunțată asupra cererii principale, în legătură cu care, Tribunalul, analizând fondul cauzei, a admis cererea și a obligat pârâta USH să elibereze reclamantei Diploma de Licență și Suplimentele la diplomă.
În acest context, se constată că potrivit adeverinței emise de către pârâta Universitatea S. Haret (în continuare USH) și depusă la dosarul cauzei (filele 12) reclamanta a promovat examenul de licență din sesiunea iulie 2009, organizat pentru Facultatea de Management din B., din cadrul Universității S. Haret, obținând titlul de licențiat în științe economice, promoția 2009 .
Adeverința eliberată de către această facultate constituie o recunoaștere a faptului că reclamanta a urmat cursurile pe care USH le-a organizat la forma de învățământ la distanță și calitatea de licențiat în specializarea înscrisă în adeverință.
Eliberarea acestei adeverințe conduce la concluzia că reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile ce i-au revenit potrivit contractelor de studii anuale încheiate cu pârâta USH în sensul plății taxelor de studii și a susținerii și promovării tuturor examenelor, inclusiv a examenului de licență.
Curtea reține că până la data pronunțării sentinței atacate, pârâta USH nu și-a îndeplinit obligația de a elibera reclamantei diploma de licență în original și supliment la diplomă, obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 15 din OMEC nr. 295/2007 și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Acest termen maxim a fost stabilit de art. 20 din OMEC nr. 2284/2007 privind aprobarea regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.
Deși reclamanta a adresat o cerere expresă de eliberare a diplomei în original și a suplimentului la diplomă constând în foaia matricolă, pârâta nu a comunicat nici un răspuns iar în fața instanței de fond a susținut că această omisiune este imputabilă chematului în garanție M. educației Naționale care a refuzat să avizeze tipărirea de către . diplomelor în numărul solicitat.
Corespunde adevărului că pârâta USH a comunicat MECTS prin adresele respective necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților USH, însă, potrivit susținerilor acesteia, achiziționarea de formulare tipizate de la . fost avizată de către pârâtul MECTS doar pentru o parte din necesar. Această împrejurare nu poate constitui un motiv pentru exonerarea de răspundere a pârâtei USH și nici o justificare a conduitei sale cât timp obligația de remitere a diplomei de licență și a foilor matricole către reclamantă este una de rezultat conform art. 20 din OMEC nr. 2284/2007, pârâta USH fiind responsabilă chiar și pentru culpa levissima de vreme ce contractul de școlarizare a fost unul cu titlu oneros.
Potrivit art.5 din Regulamentul aprobat prin OMECT nr.2284/2007, responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, respectiva rectorului instituției.
Pe cale de consecință, chiar în lipsa obținerii aprobării pentru tipărirea formularelor tipizate din partea MECTS, refuzul tacit al pârâtei USH de a elibera reclamantei diploma de licență, suplimentul la diplomă (foaia matricolă), după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, în mod întemeiat instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la eliberarea acestor acte.
Se reține că instanța de fond nu a fost sesizată cu o acțiune care să aibă ca obiect evaluarea calității unor programe de studii, pentru care, dealtfel, competența aparține altor organe administrative. Sesizarea sa a avut la bază o stare de fapt ce rezultă din acte administrative a căror legalitate nu a fost contestată, în formele prevăzute de lege, niciodată, nici chiar de autoritatea care are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
În măsura în care ar fi constatat că forma de învățământ la specializarea pe care a dobândit-o reclamanta nu se desfășoară potrivit legii, chematul în garanție avea obligația și competența exclusivă să procedeze conform art. 34 alin.3 sau art. 35 alin. 3 din OUG 75/2005. Or, asemenea măsuri nu au fost luate în speță, inacțiune ce legitimează în mod indirect încrederea în prezumția de legalitate a actului administrativ dobândit în urma parcurgerii anilor de studii și a examenului de licență.
Din această perspectivă, Curtea reține că cererea de chemare în garanție a fost în mod corect admisă de Tribunal, fiind strâns legată de cererea principală.
Raportat la aceste considerente, susținerile din recurs legate de neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care pârâta a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii neacreditate, nu pot fi reținute deoarece instanța de fond nu a fost învestită cu o acțiune privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
Ca atare nu se poate susține că ar fi incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 din codul de procedură civilă astfel cum acestea au fost invocate de chematul în garanție.
Din această perspectivă, sunt nefondate și criticile recurentului cu privire la obligarea sa la plata de cheltuieli de judecată către pârâta USH, având în vedere împrejurarea că acestea au fost acordate urmare a admiterii cererii de chemare în garanție, în temeiul art.453 C.pr.civ.
În același context, nu sunt întemeiate nici criticile recurentei cu privire la faptul că instanța de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art.451 alin.2 C.pr.civ., în privința onorariului avocațial pe care a fost obligat să îl plătească pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât tribunalul a făcut o justă apreciere asupra proporționalității acestuia, care nu depășește condiția rezonabilității având în vedere cuantumul de 620 de lei, prin raportare la complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat care a redactat și susținut cererea de chemare în garanție.
Pe de altă parte, în scopul respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat de practica Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea reține că în mod constant s-a statuat în jurisprudența ÎCCJ - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în litigii de aceeași natură, că M. Educației are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de licență și suplimentele de diplomă.
În raport cu cele mai sus arătate, văzând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate de chematul în garanție MEN și că sentința atacată este legală și temeinică, din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art.496 din Codul de procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de M. Educației Naționale împotriva Sentinței nr. 284/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, iar potrivit art.452-453 din Codul de procedură civilă va fi obligat recurentul-chemat în garanție la plata sumei de 620 de lei în favoarea intimatei Universitatea S. Haret, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu acte la dosar (f.28-29).
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul-chemat în garanție M. Educației Naționale împotriva sentinței administrative nr.284/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Obligă recurentul să plătească intimatei pârâte Universitatea „S. Haret” București suma de 620 de lei cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.01.2015.
Președinte, A. E. Hancaș | Judecător, Ș. D. | Judecător, G. M. |
Grefier, C. G. |
Red./Tehn / H.A/2ex/02.03.2015
Jud. fond. S. D
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 161/2015. Curtea de Apel... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 709/2015.... → |
|---|
