Pretentii. Decizia nr. 4015/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4015/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 2605/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4015/2013
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător M. N.
Judecător C. Ș.
Grefier A. V.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 901 din data de 05.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 20.08.2013 s-a depus întâmpinare formulată de către intimatul-reclamant, după care;
Instanța constată că recursul promovat în cauză de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr.146/1997, solicitându-se judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
Totodată, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din OUG 74/2013 și a dispozițiilor HG 520/2013, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași s-a subrogat în drepturile Administrației Finanțelor Publice Onești, dobândind calitate procesuală în cauză.
Instanța constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față în materia contenciosului administrativ fiscal constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 901/5.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ astfel cum a fost îndreptată prin încheierea pronunțată în cauză la data de 29.04.2013 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Onești și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 6422 lei, cu dobânda fiscală începând cu data de 4.05.2012 și până la restituire și 39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Totodată a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea față de D.G.F. Bacău și chemata în garanție Administrația F. de Mediu formulată de pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, reclamantul a cumpărat autoturismul marca Voskswagen Tip 1K/ABBXFAO/GOLF, nr. identificare WVWZZZ1KZ7W209469 din Uniunea Europeană, înmatriculat pentru prima dată la 04.06.2007 în Belgia (dovada fiind făcută prin certificatul de proprietate de la dosar), neînmatriculat în România, înmatriculat în Belgia la data de 04.06.2007. Pentru înmatricularea autoturismului pentru prima dată în România organul fiscal a stabilit în sarcina contribuabilului obligația de plată a unei taxe de 6422 lei, taxă achitată la data de 19.03.2012 cu chitanța depusă la fila 9.
Taxa pentru emisii poluante reglementată de Legea nr. 9/2012 reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinată în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, și să soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță OUG 50/2008 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțată în cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Prin Hotărârea T. citată mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Instanța a apreciat faptul că în lumina jurisprudenței Curții dispozițiile Legii 9/2012 contravin normelor comunitare, principiile derivate din hotărârile mai sus prezentate fiind aplicabile și în speța de față, având în vedere scopul taxei și modul de aplicare al acesteia la data la care a fost exprimat refuzul autorității publice. Instanța a apreciat faptul că suspendarea perceperii taxei pentru autoturismele naționale contribuie la menținerea discriminării între autoturismele achiziționate din alte state membre și cele achiziționate de pe piața internă, aplicarea măsurilor fiscale doar autoturismelor importate având efectul de descurajare a importurilor. Chiar dacă deciziile mai sus citate vizează Ordonanța nr. 50/2008, pentru aplicarea dreptului comunitar trebuie avute în vedere principiile care se desprind din jurisprudența Curții în materia taxelor pentru autovehicule, principii care sunt aplicabile și în ipoteza vizată de Legea 9/2012 datorită situației juridice diferite existente la data achitării taxei între autoturismele importate din state membre și cele achiziționate în România.
Față de incompatibilitatea normelor cuprinse în Legea 9/2012, instanța a reținut faptul că taxa impusă nu are fundament juridic, lipsa temeiului legal atrăgând lipsa dreptului creditorului bugetar de a stabili în sarcina contribuabilului obligația de plată.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, instanța reține că este întemeiată în parte, în raport de dispozițiile articolului 124 Cod procedură fiscală, și de principiul restituirii in integrum a sumei achitate fără bază legală.
În ceea ce privește data de la care se poate dispune obligarea pârâtelor la plata dobânzii fiscale, față de dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală și art. 70 din același act normativ, instanța a reținut că aceasta trebuie raportată la momentul expirării termenului de 45 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea cererii. În ceea ce privește nivelul dobânzii, acesta este cel prevăzut de art. 120 alineat 7 Cod procedură fiscală.
Față de aceste aspecte instanța a admis acțiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 6422 lei, cu titlu de pretenții, dobândă fiscală de la data de din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculate de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective și până la data plății efective și 39 lei cheltuieli de judecată, conform art. 274 Cod procedură civilă reprezentând taxă timbru și timbru judiciar, în raport de culpa procesuală a pârâtei, derivată din neaplicarea normei comunitare.
Față de pârâta AFM și DGFP Bacău acțiunea a fost respinsă ca nefondată deoarece între reclamant și cele două pârâte nu s-a stabilit un raport juridic administrativ-fiscal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești, recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului s-a susținut că în mod eronat a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, actul administrativ nu a fost contestat bucurându-se de veridicitate și legalitate, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe de altă parte a fost invocat faptul că în mod contradictoriu s-a reținut de instanță că taxa pentru emisiile poluante reglementată prin Legea nr. 9/2012 nu ar fi contrară art. 90 din T.C.E..
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 304¹ Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.
Motivul de recurs privind neîndeplinirea procedurii prealabile nu este fondat având în vedere situația de fapt a cauzei și decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit cu caracter obligatoriu pentru instanțe că ˝Procedura de contestare prevăzută la art.7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art.205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod˝. În aceste condiții instanța apreciază că reclamantul are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă în cauză, o astfel de procedură putând fi, eventual justificată, doar în condițiile emiterii unei decizii de restituire conform Ordinului nr. 1899/2004, dacă nu sunt incidente dispozițiile dreptului Uniunii Europene, așa cum sunt ele consacrate de Curtea de Justiție în cauza Metallgesellschaft și Hoechst.
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art. 110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la O.U.G. nr. 50/2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art. 110 T.F.U.E..
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respectiv O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În ceea ce privește prevederile Legii nr. 9/2012, invocate de recurenta-pârâtă, curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare ulterior datei de 10 ianuarie 2012, taxa fiind plătită la data de 19.03.2012, dată la care prevederile Legii nr. 9/2012, erau suspendate prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012, perpetuându-se în acest mod discriminarea constatată de instanța europeană. Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru U.E., fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
În consecință instanța apreciază ca fiind nefondate criticile din recurs privind consecințele juridice ale Legii nr. 9/2012.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 901 din data de 05.04.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. A., intimata-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Noiembrie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, M. N. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, A. V. |
red. sent.civ. L. S.
red. dec. rec M.N./2.12.2013
V.M./2 ex.
03.12.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 623/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 3493/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
