Pretentii. Decizia nr. 4238/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4238/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 5402/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 4238/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. B.-judecător
Judecător Olguța L. T.
Judecător M. G. C.
Grefier M. A.
************************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 801/CF din 15 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. G. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită .
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier după care:
Instanța constată că în cauză a promovat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N., declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997.
Totodată, instanța constată că, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 74/2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași s-a subrogat în drepturile și obligațiile Administrației Finanțelor Publice Piatra N., dobândind astfel calitate procesuală activă.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, având în vedere că intimatul-reclamant și-a îndeplinit obligațiile dispuse de instanță, constată cauza în stare de judecată și întrucât s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Constată că prin sentința civilă nr. 801/CF/15.04.2013,pronunțată de Tribunalul N., s-a admis acțiunea principală precizată formulată de reclamantul C. GHEOGHE, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PIATRA N..
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. să restituie reclamantului suma de 9.625 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală.
S-a admis cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PIATRA N. în contradictoriu cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
A fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra N. suma de 9.625 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală.
Au fost obligate pârâta și chemata în garanție să plătească reclamantului suma de 539,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată, calculate conform art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pentru a da această soluție, a reținut tribunalul că, reclamantul a cumpărat un autovehicul din spațiul comunitar pentru a cărui înmatriculare a achitat la data de 02.07.2012 taxa de poluare în sumă de 9.625 lei la Administrația Finanțelor Publice Piatra N..
Prin Legea nr. 9/2012 a fost instituită obligația de plată a taxei de poluare, plata taxei fiind prevăzută în mod imperativ cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri și la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei. De asemenea, art.4 alin.2 din lege prevede că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, însă aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată prin O.U.G. nr. 1/2012până la 1 ianuarie 2013.
Art. 90 alin. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene stipulează că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90, au în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (TCE), un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25 TCE. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.EJ. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 al. 1 TCE atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Prevederile Legii 9/2012, în baza căreia se achită noua taxă de poluare sunt în continuare discriminatorii. discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei pentru prima vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006.
Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România, să fie supuse, în caz de vânzare, unei asemenea taxe. Elementul de discriminare raportat la constatările Instanței Europene, reținute în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24, a rămas și produce aceleași efecte în mod indirect, efecte care favorizează autovehiculele deja înmatriculate pe teritoriul României față de cele ce urmează să fie înmatriculate și, respectiv, importate.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second hand înmatriculate deja în altă țară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de CJUE între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 TCE.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Întrucât instanța a constatat că taxa, în forma prevăzută de actul normativ care o reglementează, este nelegală, a admis acțiunea.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a constatat că este întemeiată.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, a stabilit că taxa trebuie restituită.
Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a fost încasată de aceasta, însă a fost virată chematei în garanție, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu.
Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei, și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare.
Pentru repararea integrală a prejudiciului chemata în garanție a fost obligată să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 3 din codul de procedură civilă pârâta și chemata în garanție au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N., care a criticat-o sub următoarele aspecte:
Recurenta a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
A solicitat recurenta ca instanța de recurs să aibă în vedere dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv că după . nu mai poate fi vorba despre o discriminare în condițiile în care conf. art.4 din actul normativ menționat toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt obligate la plata taxei pe emisiile poluante.
Decizia CJCE pronunțată în cauza C-402/09 nu are aplicabilitate în cauză deoarece la pronunțarea acesteia instanța a avut în vedere reglementarea prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008, ori în speță taxa a fost achitată în temeiul Legii nr. 9/2012.
A arătat recurenta că instanța de fond în mod greșit a obligat-o la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, situația creată neputând fi imputată recurentei.
De asemenea având în vedere că a fost admisă cererea de chemare în garanție a AFM, numai aceasta ar fi trebuit obligată la plata cheltuielilor de judecată.
A mai solicitat recurenta să se aibă în vedere prevederile art. 13 din Legea nr. 9/2012 în care se menționează că „Cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz”.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale, naționale și comunitare incidente în cauză, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce vor urma:
Cu privire la motivul de recurs referitor la neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța de recurs îl găsește neîntemeiat, considerând că s-a solicitat restituirea unei sume plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, în temeiul art. 117 alin. 1 din Cod procedură fiscală, astfel că nu se impunea parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin Decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 prin care s-au admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea reține că aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțata in cauza C-106/77, Simmenthal.
Legea aplicabilă prezentului dosar o reprezintă Legea 9/2012, în vigoare la data plății. Instanța de recurs constată că în lumina jurisprudenței Curții dispozițiile Legii 9/2012 contravin normelor comunitare, având în vedere scopul taxei și modul de aplicare al acesteia la data la care a fost exprimat refuzul autorității publice. Instanța mai constată că suspendarea perceperii taxei pentru autoturismele naționale contribuie la menținerea discriminării între autoturismele achiziționate din alte state membre și cele achiziționate de pe piața internă, aplicarea măsurilor fiscale doar autoturismelor importate având efectul de descurajare a importurilor. Trebuie avute în vedere principiile care se desprind din jurisprudența Curții în materia taxelor pentru autovehicule, principii care sunt aplicabile și în ipoteza vizată de Legea 9/2012 datorită situației juridice diferite existente la data achitării taxei între autoturismele importate din state membre și cele achiziționate în România.
Față de incompatibilitatea normelor cuprinse în Legea 9/2012, instanța reține faptul că taxa impusă nu are fundament juridic, lipsa temeiului legal atrăgând lipsa dreptului creditorului bugetar de a stabili în sarcina contribuabilului obligația de plată.
Cât privește critica privitoare la dobânda fiscală, nici aceasta nu este întemeiată, instanța de recurs reține că intimatul reclamant are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, prin urmare și la folosul nerealizat, potrivit art.1084, raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text conform căruia „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin. (2) sau la art. 70, după caz”, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Art. 70 alin.1 din Codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
De asemenea în mod corect a fost obligată recurenta și la plata cheltuielilor de judecată, deoarece a căzut în pretenții, fiind în culpă procesualăși prin urmare conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă datorează intimatului reclamant cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la obligarea numai a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, deoarece s-a admis cererea de chemare în garanție.
Taxa de poluare, potrivit art. 1 din O.U.G 50/2008, constituie venit la bugetul F. Pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, fiind una din sursele de venituri a bugetului consolidat al statului. Potrivit art. 17 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
În cadrul acestui raport juridic fiscal, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
Prin urmare recurenta, în calitatea pe care o are potrivit regulamentului de organizare si funcționare al administrațiilor finanțelor publice municipale, reprezintă, în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice N., Statul Român în raportul de drept material fiscal legat între acesta și reclamant prin care statul a pretins creanța fiscală denumită taxă de poluare.
Restituirea taxei nu se realizează din patrimoniul propriu al organului fiscal cu personalitate juridică, ci din bugetul consolidat al statului și prin urmare nu se impunea numai obligarea Administrației F. Pentru Mediu la plata cheltuielilor de judecată.
Față de considerentele reținute, hotărârea tribunalului, raportat la criticile făcute de recurentă, este temeinică și legală și în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași pentru Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cu sediul Iași, .. 26, județ Iași împotriva sentinței civile nr. 801/CF din 15 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. G. cu domiciliul ales la Cabinet avocat T. A. în Piatra N., ., județ N. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294 Corp A, sector 5, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
Președinte, M. G. B. | Judecător, Olguța L. T. | Judecător, M. G. C. |
Grefier, M. A. |
red. sent. fond S.A.
red. decizia recurs O.L.-T./22.11.2013
V.M./2 ex.
29.11.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3493/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 3479/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
