Anulare act administrativ. Decizia nr. 2608/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2608/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 6280/62/2013*
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 2608/R Dosar Nr._
Ședința publică de la 18 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. P. G.
Judecător: Lorența B.
Judecător: R. Grațiela M.
Grefier: R. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile nr. 1425/CA din 14.05.2014, pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ , având ca obiect „ anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 11 noiembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 18 noiembrie 2014.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată că:
P. sentința civilă nr.1425/CA din 14.05.2014 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative .
S-a respins, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâții D. 1 I. D. BUCUREȘTI și BG 2 V.M. S..
S-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâta UM_ PREDEAL - P. MAPN ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P. I. solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței și trimiterea spre rejudecare a cauzei în vederea efectuării unei cercetări judecătorești pentru stabilirea situației de fapt și parcurgerea întregului material probator.
În motivarea recursului reclamantul expune o . considerente referitoare la excepția inadmisibilității cererii sale, excepție care însă a fost respinsă de instanța de fond.
Recurentul critică modul de administrare a probatoriului în cauză, respectiv recurentul arată că a solicitat pârâtei să pună la dispoziție copie după originalul condicii, deoarece exista posibilitatea renumerotării angajatorul depunând doar frânturi. De asemenea a solicitat pârâtei să precizeze motivele pentru care au existat 2 caracterizări respectiv CR 576/18.06.2013 pozitivă și prin care s-a propus menținerea sa în activitate și raportul întocmit pentru trecerea în rezervă, și totodată să precizeze pârâta în care dintre cele două situații a încălcat normele legale.
Recurentul mai arată că potrivit legii nr. 80/1995 în cazul săvârșirii unor abateri disciplinare se întrunește Consiliul de onoare care propune luarea de măsuri disciplinare ceea ce în cazul său nu s-a petrecut. Se mai învederează că raportul întocmit pentru trecerea în rezervă nu a avut în vedere circumstanțele personale favorabile ale reclamantului și că prin sentința recurată s-a precizat că este la latitudinea angajatorului de a menține sau nu în activitate u militar condamnat, fără un criteriu clar și concis, ceea ce lasă loc de subiectivitate la îndemâna unor comandanți. Apreciază că cele două acte menționate sunt contradictorii urmare a unor presiuni exercitate. Totodată recurentul se consideră discriminat în raport cu alți colegi care deși au fost condamnați cu suspendare pentru infracțiuni din culpă sau intenție au fost menținuți în funcție.
Recurentul mai arată că instanța de fond nu a efectuat o cercetare judecătorească completă care să stabilească cu exactitate starea de fapt, a cauzelor care au condus la luarea măsurii abuzive și profund incorecte ce încalcă legislația muncii și a contenciosului administrativ. Astfel recurentul arată că i s-a respins proba testimonială pentru stabilirea circumstanțelor care au condus la trecerea abuzivă în rezervă și totodată nu s-au depus la dosar toate documentele solicitate direcției juridice a MApN.
Recurentul mai critică și aprecierile instanței de fond în sensul că în speță este o manifestare unilaterală de voință a MApN.
Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
Ulterior recurentul a formulat notă de ședință ( f.16) prin care a indicat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct.8 NCPCIV solicitând casarea în parte a sentinței civile și în rejudecare admiterea cererii. În esență se susține că instanța de fond nu a avut în vedere solicitarea reclamantului de a se depune la dosarul cauzei toate documentele ce au stat la baza emiterii ordinului contestat, inclusiv raportul CR 576/18.06.2013 prin care se propunea menținerea în activitate. Se mai susține că analiza oportunității și temeiniciei actului administrativ atacat este o cerință esențială generală cu atât mai mult cu cât temeiul juridic al actului contestat este o normă juridică cu caracter dispozitiv. Oportunitatea actului administrativ poate fi cenzurată de instanța de contencios administrativ dacă actul respectiv a fost emis cu exces de putere, oportunitatea fiind în aceste limite o dimensiune a legalității actului administrativ. Excesul de putere este definit de art. 2 alin.1 lit.n din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând exercitarea dreptului de apreciere de către autoritățile administrației publice prin încălcarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.
Recurentul expune situația de fapt, subliniind aspectul că deși personal a adus la cunoștința unității hotărârea de condamnare, măsura trecerii în rezervă a fost dispusă la mai bine de 7 luni mai târziu, după ce în prealabil s-a efectuat raportul CR 576/18.06.2013 prin care se propunea menținerea în activitate, raport care însă a fost ignorat nefiind atașat la dosarul de trecere în rezervă, întocmit în baza unui raport ulterior AS-346/08.07.2013 întocmit „la comandă” și pro causa.
În probațiune, prin nota de ședință se solicită administrarea probei cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii ordinului atacat, inclusiv raportul CR 576/18.06.2013 prin care se propunea menținerea în activitate, iar în rejudecare administrarea probei testimoniale.
Intimata pârâtă MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE a formulat întâmpinare ( f.39) prin care a solicitat anularea recursului ca fiind întocmită de o persoană fără licență în drept, iar în subsidiar respingerea recursului și menținerea sentinței recurate. Se reiterează cele susținute în apărare învederându-se că măsura trecerii în rezervă a fost luată de către organul competent, în sensul art. 18 lit.b din Ordinul MS 23/2010 respectiv UM 02450București ( D. 1 I. D.) ordinul de trecere în rezervă fiind emis în concordanță cu prevederile art. 87 alin.3 din Legea nr. 80/1995, respectiv la propunerea comandantului Brigăzii 2 Vânători de munte Sarmizegetusa prezentată prin adresa GS 755/15.07.2013 care a avut la bază propunerea de trecere în rezervă făcută prin raportul comandantului Batalionului 21 vânători de M. „ General L. M.” nr. AS-346/08.07.2013. Mai mult, se arată că fapta de contrabandă săvârșită cu intenție contravine demnității și onoarei militare aducând atingere prestigiului unității militare iar trecerea în rezervă s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, decidentul având opțiunea menținerii în activitate sau a trecerii în rezervă.
În ce privește critica referitoare la neanalizarea situației de către Consiliul de Onoare, se arată că o astfel de procedură este prevăzută numai pentru situația când faptele comise nu constituie infracțiuni potrivit art. 22 din Ordinul M../2013.
Totodată se arată că raportul nr. CR 576/18.06.2013 este întocmit de comandantul de companie, și acesta nu leagă și nu produce efecte de tip cauză efect pentru comandantul de batalion, acesta din urmă fiind cel îndrituit a informa pe cale ierarhică despre situația de fapt și de a face propuneri, ținând cont de gravitatea faptei.
La întâmpinare au fost atașate în probațiune înscrisuri, respectiv raportul nr.CR 576/18.06.2013, raportul AS-346/08.07.2013 și respectiv extras din MRU ½ art. 18 privind competențele comandanților de divizii.
Probele propuse de recurent în recurs au fost respinse potrivit mențiunilor din încheierea de dezbateri.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 pct. 8 NCPCIV și recursul declarat de, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Criticile din cererea de recurs referitoare la excepția inadmisibilității vor fi înlăturate ca lipsite de interes, câtă vreme soluția de respingere a excepției inadmisibilității îi este favorabilă recurentului.
Curtea va înlătura și critica referitoare la neanalizarea situației recurentului de către Consiliul de Onoare, reținând că o astfel de procedură este prevăzută numai pentru situația când faptele comise nu constituie infracțiuni potrivit art. 22 din Ordinul M../2013.
Curtea reține că, în esență, recurentul este nemulțumit de dispozițiile instanței ce fond referitoare la administrarea probatoriului, respingerea solicitării de atașare a raportului nr. CR 576/18.06.2013 și respectiv a depoziției martorilor propuși în vederea lămuririi conținutului contradictoriu a respectivului raport față de raportul AS-346/08.07.201, raport ce a stat la baza emiterii ordinului contestat, aspect care, în opinia recurentului trebuia clarificat și care dovedea subiectivism din partea decidentului și totodată constituia temei pentru reținerea excesului de putere, ceea ce ar fi permis instanței de fond analiza oportunității actului administrativ contestat.
Analizând criticile referitoare la încuviințarea și administrarea probatoriului prin prisma art. 488 pct. 5 NCPCIV cu aplicarea art. 489 alin.2 NCPCIV Curtea le va înlătura ca nefondate, reținând că prin încheierea de dezbateri ce face corp comun cu sentința recurată instanța de fond a motivat respingerea ca nerelevantă în cauză a probei cu înscrisuri, respectiv atașarea raportului comandantului unității nr. CR 576/18.06.2013 tocmai pentru că la dosar se află atașat pe lângă ordinul contestat și raportului comandantului brigăzii ce a stat la baza întocmirii acestuia.
În acest sens Curtea reține prevederile art. 13 din Legea nr. 554 / 2014 și faptul că la dosarul de fond al cauzei sunt atașate înscrisurile ce au stat la baza emiterii actului administrativ contestat, reținând că între acestea nu se regăsește și înscrisul solicitat de reclamant, document ce nu era de altfel nici necesar la emiterea ordinului de trecere în rezervă, fiind emis de o entitate ierarhic inferioară celei competente să facă propunerea potrivit dispozițiilor art. 87 alin.3 din Legea nr. 80/1995.
În ce privește proba testimonială, se apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 254 NCPCIV, reținând că respectivele probe nu au fost solicitate prin cererea introductivă. Mai mult, Curtea reține că teza probatorie a depozițiilor de martori propuși venea să clarifice/justifice concluziile raportului comandantului unității probă care a fost respinsă ca nefiind relevantă în mod justificat.
Față de aceste considerente nu se poate reține că instanța de fond a încălcat vreo normă de procedură sancționată cu nulitatea în sensul art. 488 pct.5 NCPCIV și astfel nu se poate dispune casarea sentinței recurate.
Criticile ce vizează soluția pronunțată asupra fondului cauzei, vor fi analizate prin prisma art. 488 pct.8 NCPCIV urmând a fi înlăturate ca nefondate.
Astfel, Curtea reține că, în esență, motivele din cererea introductivă reiterate în recurs vizează pe de o parte neconcordanțele între raportul emis de comandantul de unitate prin care se susține că s-a propus menținerea în activitate și raportul emis de comandantul de brigadă ce a stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă contestat în cauză, fapt ce ar dovedi subiectivismul în luarea deciziei și, pe de altă parte, împrejurarea că măsura trecerii în rezervă a intervenit la mai bine de 7 luni de la condamnarea definitivă.
Curtea va înlătura aceste nemulțumiri ale recurentului reclamant reținând că nu s-a indicat în concret încălcarea niciunei norme de drept material de către instanța de fond.
Dimpotrivă, Curtea reține că sentința recurată a fost pronunțată printr-o corectă interpretare a dispozițiilor art. 87 alin. 3 din Legea nr. 1995, instanța de fond reținând că actul administrativ contestat a fost emis de către organul competent în baza propunerii înaintate, de asemenea, de către entitățile abilitate de lege, actul contestat fiind motivat.
Este drept că instanța de fond a reținut că nu poate aprecia decât asupra legalității actului contestat și nu și asupra oportunității acestuia, opțiunea menținerii în activitate ori a trecerii în rezervă aparținând decidentului, iar aceste considerente vor fi validate în speța de față, în care, din probatoriul administrat nu au rezultat indicii referitoare la un eventual exces de putere în sensul art. 2 alin.1lit. n din Legea nr. 554/2004. Curtea reține însă că, de principiu, norma permisivă, în dreptul administrativ exprimă puterea discreționară dată autorității de a acționa sau nu, libertatea de apreciere de a acționa într-un sens sau altul, ceea ce nu echivalează cu faptul că această putere poate fi utilizată abuziv fără justificări legale ale opțiunii sale. Or, în speță se reține că actul administrativ contestat a fost emis de organul competent în limitele atribuțiilor sale, cu respectarea procedurii prevăzute de lege și fiind suficient motivat, neputându-se atribui unui act administrativ emis de o entitate inferioară ierarhic ( raportul comandantului unității) valoarea egală și de natură a lipsi de justificare aprecierea organului competent.
În ce privește faptul că ordinul de trecere în rezervă s-a emis la 7 luni de la condamnarea recurentului reclamant, Curtea reține că nu se invocă vreun termen legal imperativ care să nu fi fost respectat în speță.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este întemeiată, astfel încât, Curtea va respinge, în temeiul art. 496 NCPCIV, recursul declarat, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond în sensul celor ce urmează.
Față de soluția pronunțată, raportat la dispozițiile art. 453 NCPCIV va respinge cererea recurentului având ca obiect cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile nr. 1425/CA/_ pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal.
Respinge cererea recurentului având ca obiect cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.11.2014.
Președinte Judecător Judecător
S. P. G. Lorența B. R. Grațiela M.
pt. Grefier
R. P.
aflată în concediu de odihnă
semnează pentru grefier șef secție C. C.
aflată în concediu de odihnă,
locțiitor grefier șef secție
V. P.
Red. R.G.M/23.12.2014
Tehnored. E.B./29.12.2014- 6 ex
Jud. fond. A.V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2047/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2609/2014.... → |
|---|
