Pretentii. Decizia nr. 729/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 729/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 2879/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 729/R
Ședința publică din data de 28 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: Lorența B. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
C. E. C. - judecător
T. M. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 5396/CA din 04.11.2013 pronunțată de Tribunalul B.– Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 25 februarie 2014, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 28 februarie 2014.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 5396/CA din 04.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. O. S. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și, în consecință: pârâta a fost obligată să achite reclamantului suma de 3.342 lei și dobânda legală începând cu data de 06.02.2013 și până la data achitării efective; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu și, în consecință: chemata în garanție a fost obligată să achite pârâtei suma de 3.342 lei și dobânda legală aferentă și suma de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Criticile formulate în recurs au vizat următoarele aspecte:
1. în mod greșit prima instanță a obligat recurenta la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă emisii poluante câtă vreme nu a dispus și anularea actului administrativ fiscal apreciind că decizia de calcul a taxei nu reprezintă un act administrativ fiscal câtă vreme într-un alt dosar aceeași instanță a respins acțiunea arătând că împotriva deciziei de calcul titlu de creanță cel prejudiciat are deschisă și calea contestației administrative potrivit art. 205 si următoarele din codul de procedură fiscală. Astfel se arată că trebuia parcursă procedura plângerii administrative. În aceeași ordine de idei se arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în speță ne aflăm în situația unui refuz nejustificat de restituire.
2. Având în vedere că taxa de poluare este stabilită în mod expres de către legiuitor, organele fiscale au pus în mod corect și legal în practică dispozițiile OUG nr. 50/2008, act normativ care nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia. În acest context, s-a arătat că nu se poate critica atitudinea organelor fiscale de a încasa taxa întrucât această activitate face parte dintre atribuțiile stabilite de actele normative de organizare și funcționare a acestora.
S-a mai susținut că în prezenta cauză ne aflăm în prezența unor acte normative cu caracter special în materie fiscală care se aplică cu precădere față de actele normative invocate de reclamant.
De asemenea, s-a mai arătat că reclamantul nu a fost lipsit în mod nelegal de sumele de bani achitate cu titlul de taxă de poluare, întrucât aceasta este stabilită printr-un act normativ și reprezintă o condiție pentru înmatricularea unui autoturism în România, reclamantul efectuând plata benevol.
Împotriva României nu au fost declanșate nici un fel de proceduri privitor la taxa de poluare, iar formula de calcul a acestei taxe a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, acceptată de către Comisia Europeană. Față de această acceptare, s-a apreciat că instanța de judecată a admis în mod greșit acțiunea prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 90 par 1 din Tratatul Comunității Europene, taxa de poluare fiind aplicată în 16 state ale UE.
În final s-a concluzionat că potrivit art. 117 din Tratat CEJ nu are competența de a se pronunța asupra validității legilor naționale ci doar de a interpreta normele comunitare.
3. sub aspectul obligării recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut în mod eronat culpa procesuală a acesteia. Mai mult, cuantumul cheltuielilor este disproporționat față de complexitatea redusă a cauzei și numărul de termene acordate.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 ind.1 și art. 304 pct. 9 c.p.civ. anterior.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata – reclamantă, deși legal citată nu a formulat întâmpinare însă a formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 NCPCIV și recursul declarat, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice competente, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată la data de 03.12.2008, pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
În ce privește critica referitoare la excepția inadmisibilității cererii se reține că, potrivit deciziei nr. 24/2011 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG 50/2008 aprobată prin Legea nr. 140/2011 raportat la sart. 205-218 din codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit.d din același cod.
Se reține că reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a unei taxe pe care reclamantul consideră contrară dreptului comunitar, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ.
În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile recurentei privind acest aspect nefondate.
Recurenta a invocat ca motive de recurs pe fondul cererii, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe de emisii poluante cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Cu privire la compatibilitatea normei cu dreptul comunitar, Curtea reține că potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea mai reține că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin această decizie, Curtea constatată că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG nr. 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși Cauza C-402/09 vizează OUG nr. 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamantul să fi achitat taxa de poluare, Curtea constatată că motivele care au determinat CJUE să pronunțe soluția în cauza T. subzistă, deoarece taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională, această opinie fiind confirmată și de soluția pronunțată de CJUE în Cauza C-263/2010 (N.), prin care s-a constatat că nu sunt conforme dreptului comunitar nici modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, CJUE a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de OUG nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele privind conformitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, modificată, cu acestea, vor fi respinse.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 453 NCPCIV, aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamantul i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești irevocabile. În același context Curtea apreciază că onorariul avocațial de 300 lei acordat de instanța de fond nu este disproporționat de mare raportat la cuantumul pretențiilor, complexitatea cauzei și efortul depus de avocat în redactarea cererii.
Concluzionând, criticile formulate de recurentă se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct.8 NCPCIV,, însă nu sunt întemeiate.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 496 NCPCIV, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond în sensul celor ce urmează.
Se va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. împotriva sentinței civile nr. 5396/CA/04.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.02.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
Lorența B. R. Grațiela M. C. E. C.
Grefier,
T. M.
Red.: RGM/28.02.2014
Tehnored.: TM/11.03.2014/ 5 ex.
Jud.fond: M.Oltetan
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1679/2014.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 51/2014.... → |
|---|
