Anulare act administrativ. Decizia nr. 601/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 601/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 352/119/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 601/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 18 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: R. Grațiela M. - judecător
Lorența B. - judecător
C. E. C. - judecător
G. P. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 2571 din data de 25 octombrie 2013, împotriva Încheierii din data de 11 octombrie 2013 și împotriva sentinței civile nr. 2883 din data de 13 decembrie 2013 pronunțate de Tribunalul C. - secția civilă - în dosarul nr._ având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare,se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 11 februarie 2014, consemnările din încheierea de ședință din acea zi fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în baza art. 146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, potrivit art. 260 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18 februarie 2014.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2571 din data de 25 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. - secția civilă - în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.C. I. T. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. (succesoare în drepturi a pârâtei inițiale Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B.).
Au fost anulate următoarele acte administrative fiscale:
- Decizia nr._/05.08.2011 emisă de pârâtă de soluționare a contestației administrative;
- Decizia nr. 56/19.05.2011 emisă de pârâtă referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale din anul 2010.
S-a dispus restituirea către reclamanta S.C. I. T. P. S.R.L. a sumei de 15.610 lei achitată în executarea deciziei nr. 56/19.05.2011 emisă de pârâtă.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 82,3 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
În fapt, prin decizia nr. 56/19.05.2011 (fila 11) emisă de pârâtă s-au stabilit în sarcina obligații de plată a următoarelor accesorii:
- dobânzi în cuantum de 246 lei pentru perioada 22.10._10;
- penalități de întârziere în cuantum de_ lei pentru perioada 01.07._10.
În cadrul deciziei mai sus arătate s-a specificat de către organul vamal emitent că accesoriile au fost calculate prin raportare la creanța principală stabilită prin Decizia pentru regularizarea situației nr._/22.10.2010 (fila 12 dosar), baza de calcul al acestor accesorii constituind-o suma de 102.426 lei reprezentând TVA, aplicându-se la această sumă procentul de 15% pentru penalități, respectiv procentul de 0,04% pentru dobânzi pentru 6 zile de întârziere.
Împotriva deciziei nr. 56/19.05.2011 de calcul al accesoriilor reclamanta a formulat în termenul legal contestație (f.9), aceasta cale administrativă de atac fiind respinsă prin decizia nr._/05.08.2011 emisă de pârâtă (fila 6) sens în care contestatoarea a promovat prezenta acțiune în conformitate cu art. 218 alin.2 din OG. 92/2003 privind codul de procedura fiscală.
Soluționând acțiunea, tribunalul a reținut că accesoriile calculate prin decizia contestată au avut ca premisă plata cu întârziere a creanței principale constând în suma de 102.426 lei cu titlu de TVA, stabilită prin Decizia pentru regularizarea situației nr._/22.10.2010 (fila 12 dosar), astfel că în speță s-a impus a se stabili dacă plata acestei sume a fost efectuată cu întârziere de către reclamantă, față de scadența creanței.
Sub acest aspect, instanța a reținut că, în cadrul titlului de creanță, s-a menționat în mod expres care este data scadenței pentru sumele stabilite prin decizia de regularizare – în conformitate cu art. 111 Cod procedură fiscală - arătându-se la punctul 4 intitulat ”Termenul de plată ”(fila 15 verso) că ”Diferențele de drepturi, taxe sau impozite, constatate de organele de control precum și obligațiile accesorii se plătesc în funcție de data comunicării prezentei decizii, astfel: pentru TVA și majorările de întârziere:
- Până la data de 5 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună;
- Până la data de 20 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 15-31 din lună”.
În cauza de față, reclamantei i-a fost comunicată decizia de regularizare chiar în data emiterii 22.10.2010, aspect evidențiat de ambele părți în cauză (de altfel actul neputând fi comunicat mai devreme de însăși data emiterii sale), astfel că termenul de plată a sumei de 102.426 lei cu titlu de TVA a fost la data de 20 a lunii următoare comunicării, în speță fiind incidentă pentru scadență a doua ipoteză redată mai sus, și anume data de 20 noiembrie 2010.
Or, instanța a reținut că reclamanta a achitat integral suma mai sus arătat la data de 27 octombrie 2010 potrivit ordinului de plată nr. 319/27.10.2010 (fila 16), adică după 5 zile de la data emiterii deciziei, în mod evident înainte de data termenului de plată înscrisă în titlul de creanță.
Pe cale de consecință, s-a constatat că plata a avut loc înainte de scadență, adică înainte de împlinirea termenului de plată stabilit de lege pentru obligația bugetară, astfel că nu a putut fi reținută vreo întârziere din partea reclamantei la plata creanței - ca temei al stabilirii de dobânzi și nici vreo culpă sau pasivitate a reclamantei în executarea acestei obligații la scadență – ca temei al calculării penalităților de întârziere.
În drept, instanța a avut în vedere, relativ la dobânzi, că potrivit art. 120 din OG 92/2003 – ”Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv”, iar în ceea ce privește penalitățile s-a avut în vedere că potrivit disp. art. 120 alin.1 din OG 92/2003 – ”Plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale”, din cuprinsul acestor prevederi legale rezultând evident că premisa calculării accesoriilor o constituie neexecutarea la termen a obligației fiscale principale.
Pentru aceste motive, instanța a constatat că obligația de plată a sumei de 246 lei stabilită în sarcina reclamantei cu titlu de dobânzi pentru un număr de 6 zile de întârziere este nelegală, reclamanta efectuând plata înainte de împlinirea termenului de plată și prin urmare neputând fi imputată acesteia vreo întârziere la plata sumei ce a constituit baza de calcul al dobânzilor.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere în cuantum de 15.634 lei, instanța a reținut, în plus față de cele de mai sus cu privire la faptul că suma a fost achitată înainte de termenul limită pentru plată, că, astfel cum rezultă din decizia atacată nr. 56/19 mai 2011, aceste accesorii au fost calculate inclusiv pentru o perioadă anterioară emiterii titlului de creanță, stabilindu-se penalități începând cu data de 1 iulie 2010, adică cu aproape 4 luni înainte de emiterea deciziei de regularizare, adică înainte ca reclamanta să aibă cunoștință de existența obligației sale de a plăti diferența de TVA.
Or, într-o atare ipoteză, este evidentă nelegalitatea obligației stabilite de pârâtă, în condițiile în care premisa aplicării acestei categorii de accesorii constând în penalități vizează sancționarea debitorului pentru pasivitatea sa în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor fiscale, în cauză neputând însă vorbi despre o atitudine de pasivitate a reclamantei cu privire la plata sumei de 102.426 lei înainte ca aceasta cunoască faptul că datorează această sumă.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că obligațiile accesorii stabilite în sarcina reclamantei prin actele administrativ fiscale atacate sunt nelegale, din această perspectivă fiind de observat și faptul că premisa emiterii acestora acte a constituit-o un control al Curții de Conturi finalizat prin emiterea Deciziei nr. 20/27 mai 2011 (fila 69) prin care s-a stabilit obligația pârâtei de a calcula în această modalitate accesoriile, decizia de mai sus fiind contestată de pârâtă și anulată irevocabil, sub acest aspect, prin decizia nr. 2527/R/2013 a Curții de Apel B. (fila 115), considerente față de care instanța, în conformitate cu art. 218 alin.2 Cod procedură fiscală raportat la art. 18 alin.1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ a admis prezenta acțiune astfel cum a fost precizată, dispunându-se anularea Deciziei nr._/05.08.2011 emisă de pârâtă de respingere a contestației administrative precum și a deciziei nr. 56/19.05.2011 emisă de pârâtă referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale din anul 2010.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect restituirea sumelor achitate în baza actelor atacate, instanța a reținut în cauză că societatea contestatoare a achitat sumele stabilite prin decizia de calcul al accesoriilor, suma totală de 15.610 lei fiind achitată conform celor de mai jos:
- 1000 lei în data de 28.07.2010 potrivit extrasului de cont din data de 28 iulie 2011 depus la fila 106 dosar;
- 14.610 lei în data de 14.10.2011, ca urmare a înființării popririi asupra conturilor reclamantei.
D. urmare, față de soluția de anulare a titlului de creanță care a constituit temeiul obligației executate, instanța a dispus conform art. 218 alin.2 Cod procedura fiscala raportat la art. 8 alin.1 din Legea 554/2004 restituirea sumei de 15.610 leii către reclamantă.
Conform art. 274 C. față de soluția de admitere a acțiunii instanța a dispus obligarea pârâtei aflată în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum total de 82,3 lei reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar potrivit chitanțelor depuse la filele 5 și 120 dosar.
Prin încheierea de ședință din 11.10.2013 s-a respins excepția tardivității formulării precizării de acțiune depusă la dosarul cauzei la data de 13.09.2013.
Prin sentința civilă nr. 2883 din data de 13 decembrie 2013 s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. I. T. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. (succesoare în drepturi a pârâtei inițiale Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B.).
S-a dispus completarea sentinței civile nr. 2571/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ cu următorul alineat care a fost inserat după alineatul 3 al dispozitivului: ”A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 15.601 lei începând cu data la care această sumă a fost achitată de reclamantă în executarea deciziei 56/2011 și până la restituirea efectivă a sumei.”
Împotriva sentinței civile nr. 2571/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. și respectiv a încheierii de ședință din 11.10.2013 a declarat recurs, în termen legal, pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLCE C. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii și respectiv admiterea excepției tardivității precizării de acțiune și respectiv respingerea acesteia ca tardivă.
În motivare recurenta a arătat următoarele:
1.Cu privite la excepția tardivității precizării de acțiune depusă la dosarul cauzei la 13.09.2013 s-au arătat următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat inițial anularea Deciziei nr._/05.08.2011, decizie de soluționare a contestației administrative. Ulterior, la data de 13.09.2013, prin modificarea acțiunii, a solicitat și anularea deciziei nr. 56/19.05.2011 solicitând restabilirea situației anterioare în sensul restituirii sumei de_ lei cu dobânda fiscală calculată de la data plății și până la restituirea sumei efective. Se apreciază că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 132 alin.1 c.p.civ. în sensul că modificarea cererii introductive a fost primită ulterior primei zile de înfățișare care a fost la termenul din 13.04.2012, excepția tardivității fiind în mod greșit respinsă de către instanță.
2. S-a mai criticat sentința recurată și sub aspectul obligării pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care colectarea și calcularea obligațiilor vamale s-a efectuat în baza unor obligații legale obligatoriu de respectat de către instituțiile statului și, astfel, a existat o aparență de legalitate. Astfel nu se poate reține că organul fiscal ar fi în culpă procesuală.
3. În al treilea rând sentința de fond a fost criticată și sub aspectul soluției date asupra fondului cauzei, arătându-se că majorările de întârziere și/sau dobânzi au fost stabilite în mod corect potrivit art. 255 lit. b din legea nr. 86/2006 și în baza art. 119 alin.1 și art. 120 alin.7 din OG 92/2003 aceste dispoziții legale stabilind ca moment de început al calculului accesoriilor „termenul de scadența” sau „termenul stabilit”.
Pârâta a formulat recurs și împotriva sentinței civile nr. 2883/13.12.2013 ce a avut ca obiect completarea sentinței inițiale în sensul acordării dobânzii legale aferente sumei de_ lei începând cu data achitării acestei sume și până la data restituirii efective.
În principal se susține că petitul având ca obiect acordarea dobânzii fiscale a fost tardiv formulat o dată cu cel având ca obiect repunerea în situația anterioară.
În al doilea rând se arată că potrivit art. 70 din codul de procedură fiscală cererile depuse de justițiabili se soluționează în 45 de zile de la înregistrare, iar potrivit art. 120 și 120 ind. 1 din codul de procedură fiscală obligațiile accesorii dobânzi și penalități de întârziere curg numai în măsura în care părțile raportului juridic fiscal nu își îndeplinesc obligațiile născute din acel raport. Practic, în speță, organul fiscal putea fi obligat la plata obligațiilor fiscale accesorii numai dacă nu și-ar îndeplini obligația de restituire a sumei de_ lei născută din sentința de fond, în termen de 45 de zile de la data înregistrării de către contribuabil a unei cereri exprese în acest sens. Solicitarea de accesorii anterioară unei astfel de cereri este inadmisibilă.
Cererile de recurs sunt scutite de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata – reclamantă, legal citată a formulat întâmpinare ( f.14) solicitând respingerea recursurilor ca neîntemeiate.
Cu referire la sentința civilă nr.2571/25.10.2013 și respectiv încheierea de ședință din 11.10.2013, se arată în esență următoarele: Respingerea excepției tardivității cererii a fost corectă, în speță nefiind o modificare a cererii ci o întregire sau precizare a acesteia, nesurvenind modificări cu privire la părți obiect sau temeiul juridic al cererii în sensul art. 132 c.p.civ. așa cum se arată în Decizia ICCJ 1403/23.02.2005. Referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată se arată că în mod corect instanța de fond a reținut culpa procesuală a pârâtei care a căzut în pretenții. Pe fondul cauzei s-a arătat că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta pârâtă. Astfel, se arată că decizia nr. 56/19.05.2011 a fost emisă după 7 luni de la efectuarea controlului deși prin decizia privind regularizarea situației nr._/ 22.10.2010 au fost deja stabilite obligații fiscale cu majorări și dobânzi de întârziere. Aceste majorări și dobânzi au fost deja anulate prin sentința civilă nr. 2209/28.06.2012 sentința irevocabilă prin decizia nr. 2627/22.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel B. în dosarul_ . chiar pârâta recunoaște că decizia nr. 56/2011 este nelegală fiind emisă urmare a dispozițiilor Curții de Conturi, însă atât Decizia nr. 20/27.05.2011 cât și încheierea nr. II/35/21.07.2011 ale Curții de Conturi au fost anulate irevocabil prin decizia nr. 2527/R/2013 pronunțată în dosarul nr._ .
Față de aceste aspecte se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.
Cu referire la sentința civilă nr. 2883/13.12.2013 s-a arătat că în mod corect instanța a acordat dobânda fiscală aferentă cererii de restituire a sumei executate silit, dobânda reprezentând prețul lipsei folosinței, acest drept fiind consacrat chiar de art. 124 cod. Procedură fiscală. Potrivit jurisprudenței constante a CJUE contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82- San giorgio, cauza C-62/93 BP Soupergaz, cauzele reunite C-441/98 Michailidis). Prin dispozițiile art. 148 alin.2 din Constituție se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legislației interne. Totodată se invocă hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”. Astfel, se apreciază că dispozițiile art. 124, 120 și 70 din Codul de procedură fiscală nu se mai aplică cu privire la data de la care se acordă dobânda fiscală.
Față de aceste aspecte se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursurile formulate sunt nefondate.
În ce privește recursul formulat împotriva sentinței civile nr.2571/25.10.2013 și respectiv al încheierii de ședință din 11.10.2013 se rețin următoarele:
Sub aspectul criticii privind excepția tardivității precizării de acțiune prin cererea de restabilirea situației anterioare în sensul restituirii sumei de_ lei cu dobânda fiscală calculată de la data plății și până la restituirea sumei efective, excepție respinsă prin încheierea de ședință recurată, Curtea reține că ne aflăm în situația unei veritabile modificări a cererii prin formularea a două petite suplimentare cu caracter accesoriu celor formulate inițial și, respectiv, cu păstrarea cadrului procesual inițial.
Curtea reține însă că soluționarea unei cereri modificatoare, depusă peste termenul prevăzut de art. 132 C.p.civ. nu se realizează prin respingerea acesteia ca tardiva si nici ca inadmisibila si nici nu se impune disjungerea ci prin constatarea decăderii reclamantului din dreptul de modifica cererea așa cum rezulta din prevederile art. 103 C.proc.civ. Cu toate acestea, sancțiunea decăderii este mult prea drastica in economia de ansamblu a procesului si ar putea interfera chiar cu dreptul la un proces echitabil in toate componentele sale. Curtea are in vedere ca cererea de completare nu a fost realizata in scop șicanator sau ca o eroare procesuala ori ca fiind rezultatul exercițiului drepturilor procesuale peste marginile prevăzute de art. 129 alin. (1) coroborat cu art. 723 C.proc.civ. Curtea conchide ca legătura indisolubila dintre acțiunea introductiva si cererea ulterioara de completare fac, pentru motivele mai sus arătate, sa fie estompate efectele decăderii si astfel judecarea acestora împreuna si ca un tot unitar nu pune in pericol nici drepturile procesuale ale parților si nici ordinea de drept privat sau publica procesuala si de drept. F. de aceste rațiuni, Curtea urmează a respinge ca neîntemeiata aceasta critica.
În ceea ce privește critica referitoare la cheltuielile de judecată acordate prin sentința recurată, Curtea reține că, în raport de soluția pronunțată, instanța de fond a reținut în mod corect culpa procesuală a pârâtei care a căzut în pretenții, făcând o justă aplicare a dispozițiilor art. 274 c.p.civ., prin urmare și această critică va fi respinsă ca neîntemeiată.
Sub aspectul fondului cauzei, criticile recurentei vizează în esență faptul că dobânzile și majorările de întârziere ce fac obiectul deciziei de impunere contestate au fost calculate corect, de la data de la care erau datorate și până în ziua achitării. Situația de fapt reținută de instanța de fond nu a fost contestată iar motivarea în drept a soluției pronunțate s-a făcut prin corecta aplicare a dispozițiilor art. 120 și 120 ind. 1 din OG 92/2003, în mod just instanța raportându-se, ca și moment de început al termenului de plata, la data la care contribuabilul a avut la cunoștință despre existența debitului, respectiv data comunicării deciziei de regularizare dar și de împrejurarea că acesta a procedat la achitarea debitului principal în termen.
În speță, se mai reține că, sub aspectul modalității de calcul a dobânzilor și penalităților, cu putere de lucru judecat, s-a statuat prin hotărârile judecătorești reținute în sentința recurată și care au desființat atât decizia de regularizare ce a stat la baza deciziei de calcul accesorii din prezenta cauză, dar și actele Curții de Conturi ce au impus modul de calcul al accesoriilor ce fac obiectul deciziei ce face obiectul prezentei, același principiu, respectiv, că este necesară punerea în întârziere a debitorului pentru a i se putea reține culpa în întârziere sub forma penalităților și dobânzilor în maniera reglementată mai sus.
Prin urmare și aceste critici vor fi respinse ca neîntemeiate.
În consecință, în baza art. 312 alin. 1 c.p.civ., Curtea va respinge recursul formulat de pârâta, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile sentinței de fond și ale încheierii recurate în sensul celor ce urmează.
În ceea ce privește recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 2883/13.12.2013 se rețin următoarele:
Criticile vizând tardivitatea completării de acțiune au fost analizate mai sus și vor fi respinse de asemenea, cu mențiunea că acestea au făcut obiectul recursului împotriva încheierii de ședință prin care s-a respins excepția tardivității.
Criticile vizând greșita admitere a cererii de completare vor fi de asemenea înlăturate fiind respectate prevederile art. 281 ind.2 C.p.civ.
În ceea ce privește criticile vizând inadmisibilitatea acordării dobânzii fiscale în lunima dispozițiilor art. 124 raportat la art. 70 din OG 92/2003 privind codul de procedură fiscală, Curtea le reține ca fiind întemeiate.
Astfel, potrivit art. 124 OG 92/2003 (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.(2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Potrivit art. 70 din OG 92/2003 privind termenul de soluționare a cererilor contribuabililor (1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
În speță, instanța de fond a acordat dobânda fiscală de la data plății fără a indica un temei de drept al acestei soluții.
Curtea reține, însă, că temeiurile de drept mai sus reținute și care reglementează expres procedura de acordare a dobânzii legale în caz de restituire de sume de la buget, sunt incidente în cauză fiind în vigoare și nedeclarate neconstituționale, iar aprecierile recurentei pârâte în sensul că dobânda ar fi datorată de la data plății în considerarea aplicării cu prioritate a jurisprudenței comunitare în cauza hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013 nu pot fi primite, în speță neaflându-ne în ipoteza unei încălcări a normelor de drept comunitar.
Raportat la aceste considerente de fapt și de drept, cererea reclamantei de acordare a dobânzii fiscale de la data plății sumei nedatorate este inadmisibilă, ea trebuind a fi precedată de o cerere adresată organului fiscal iar acesta având la dispoziție un termen de 45 de zile pentru soluționare, doar după aceea născându-se dreptul la dobânda fiscală.
În consecință, față de dispozițiile art. 312 c.p.civ., Curtea va admite în parte recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 2883/13.12.2013 pronunțate de Tribunalul C., în dosarul cu nr. de mai sus pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge, ca inadmisibilă, cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamanta . SRL a dobânzii legale aferente sumei de_ lei începând cu data de la care această sumă a fost achitată în executarea deciziei 56/2011 și până la restituirea efectivă a sumei.
Totodată va menține restul dispozițiilor sentinței civile nr. 2883/13.12.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul cu nr. de mai sus privind admiterea cererii de completare a sentinței civile nr. nr.2571/25.10.2013.
Se va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLCE C. împotriva sentinței civile nr.2571/25.10.2013 și respectiv împotriva încheierii de ședință din 11.10.2013 pronunțate de Tribunalul C., în dosarul cu nr. de mai sus, pe care le menține.
Admite în parte recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLCE C. împotriva sentinței civile nr. 2883/13.12.2013 pronunțate de Tribunalul C., în dosarul cu nr. de mai sus pe care o modifică în parte în sensul că respinge, ca inadmisibilă, cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamanta . SRL a dobânzii legale aferente sumei de_ lei începând cu data de la care această sumă a fost achitată în executarea deciziei 56/2011 și până la restituirea efectivă a sumei.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr. 2883/13.12.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul cu nr. de mai sus privind admiterea cererii de completare a sentinței civile nr. nr.2571/25.10.2013.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.02.2014.
Președinte Judecător Judecător
R. Grațiela M. Lorența B. C. E. C.
Grefier
G. P.
Red. RGM/27.02.2014
Tehnored. G.P/27.02.2014 /2 ex
Jud Fond: A.D.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 791/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... → |
|---|
