Pretentii. Decizia nr. 791/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 791/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 2791/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 791/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 07 Martie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. I. M. - judecător
M. F. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
C. R. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul S. C. C. împotriva sentinței civile nr. 5287/CA/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. M. Bătușaru, lipsă fiind reprezentantul intimatului pârât Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice – Serviciul Fiscal Orășenesc S. și al intimatului chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare îndeplinită.
Recursul promovat de recurentul reclamant S. C. C. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege potrivit art. 485 N.C.pr.civilă raportat la art. 20 din Legea Contenciosului administrativ și este timbrat conform art. 3 lit. m și art. 11 din Legea 146/1997 cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru, potrivit chitanței nr._ din 06.12.2013 și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că este respectată exigența art. 13 N.C.pr.civ. coroborat cu art. 83 N.C.pr.civ. în sensul că recursul declarat de recurentul reclamantul S. C. C. a fost redactat prin reprezentant convențional avocat C. M. Bătușaru, cu delegație la fila 4 în dosar.
Potrivit art. 238 N.C.pr.civ. instanța pune în discuția părții prezente estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.
Reprezentanta recurentului reclamant, avocat C. M. Bătușaru estimează durata procesului la o lună și jumătate.
După concluzia părții, referitor la probele solicitate în cauză instanța va estima durata procesului la șase săptămâni.
Întrebată fiind reprezentanta recurentului reclamant, avocat C. M. Bătușaru arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, în condițiile art. 392 N.C.pr.civ. instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul părții prezente.
Concluziile reprezentantei recurentului reclamant, avocat C. M. Bătușaru sunt de admitere a recursului astfel cum a fost formulat.
În susținerea celor formulate, avocat C. M. Bătușaru depune la dosar ordonanța Curții (Marea cameră) din 03. 02.2014 privind cauzele conexate C97/2013 și C 214/2013 vizând ca obiect cereri de decizie preliminară formulate în temeiul art. 267 TFUE de Tribunalul Sibiu și Curtea de Apel București, prin deciziile din 15 noiembrie 2012 și 13 martie 2013.
În baza art. 394 N.C.pr.civ. instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului formulat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 5287/CA/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Șofletea C. C. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc S. (fosta Administrația Finanțelor Publice S.) și a fost respinsă și cererea de chemare în garanție promovată de pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc S. față de chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Șofletea C. C. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că art. 4 din Legea nr. 9/2012 stabilește obligația de plată a taxei de emisii poluante „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate de primul proprietar în România”, fără ca textul de lge să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Recurentul a mai arătat că prin art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 s-a încercat respectarea recomandărilor CJUE desprinse din cauzele C-402/09 și C-263/10, însă prin OUG nr. 1/2012 aceste norme au fost suspendate, astfel că s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Recurentul a mai susținut că normele care instituie taxa de emisii poluante prevăzute de Legea nr. 9/2012 sunt în contradicție cu dreptul european, astfel că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică.
Cererea de recurs a fost motivată în drept prin raportare la dispozițiile art. 483 și urm. c.pr.civ., fără indicarea cazului de casare incident, în condițiile art. 486 alin. 1 lit. d) coroborat cu art. 488 c.pr.civ, deși a fost formulată prin avocat.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Intimata pârâtă DGRFP B., prin întâmpinare (filele 46-48) formulată în condițiile art. 13 c.pr.civ., a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamant.
În susținerea acestei poziții procesuale a arătat că, pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, recurentul reclamant avea obligația achitării taxei de emisii poluante în România, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind adoptat în baza Regulamentelor și directivelor Parlamentului și ale Consiliului European.
Intimata a mai arătat că taxa de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, are la bază criterii obiective, luându-se în calcul și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși la anexa 4 din lege, cuantumul taxei fiind același, indiferent dacă este vorba de un vehicul care se înmatriculează pentru prima dată în România sau dacă a fost înmatriculat anterior, fără plata taxei speciale sau a taxei de poluare și se transcrie dreptul de proprietate.
Intimata a mai susținut că, din analiza dispozițiilor art. I - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană și art. 148 al 2 din Constituția României, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărei stat membru în parte. A mai invocat, în susținere, practica judiciară a Curții de Apel B..
Intimata chemată în garanție nu a formulat întâmpinare în condițiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 pct.8 cod procedură civilă și recursul declarat de reclamantul Șofletea C. C., Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Motivul de recurs invocat de recurentul reclamant – înlăturarea de către instanța de fond a susținerilor sale referitoare la caracterul discriminatoriu al dispozițiilor Legii nr. 9/2012 prin raportare la art. 110 TFUE – se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 8 cod procedură civilă, dar nu este fondat.
Astfel, în cauzele C-402/09 și C-263/10 CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Or, prin dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 se stabilește obligația plății acestei taxe de emisii poluante la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei de emisii poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Curtea constată că această opinie a sa este confirmată în prezent de pct. 30 și 31 din Ordonanța CJUE din data de 03.02.2014 pronunțată în cauzele conexe C-97/13 și C-214/13 în care se reține că „Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr._, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că
taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări
pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și
cărora nu li se aplicase încă această taxă” și că „trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale (ianuarie 2012, respectiv mai 2012) avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul Șofletea C. C. împotriva sentinței civile nr. 5287/CA/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul Șofletea C. C. împotriva sentinței civile nr. 5287/CA/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.03.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. I. M. M. F. R. Grațiela M.
Grefier
C. R.
Red/M.I.M/07.03.2014
Tehnored/CR/ 07.03.2014/ 5 ex.
Jud. fond. M.L.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1370/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Decizia nr. 601/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
