Obligaţia de a face. Decizia nr. 1620/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1620/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 2324/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1620/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 16 Mai 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. C. - judecător
M. F. - judecător
M. I. M. - judecător
C. R. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanta B. R. împotriva sentinței civile nr. 16/14.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă, în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare îndeplinită.
Recursul formulat de recurenta reclamantă B. R. este declarat și motivat în termenele și în condițiile prevăzute de art.485 – 487 N.C.pr.civ raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr.554/2004 și este timbrat potrivit dispozițiilor art. 24 din OUG 80/2013 cu 100 lei conform chitanței nr._/06.03.2014 depusă la fila 11 în dosar..
Totodată, instanța constată că recursul formulat de recurenta reclamantă B. R. a fost declarat prin reprezentant convențional, avocat G. U., cu delegație la fila 3 în dosar, astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 alin.2 N.C.pr.civilă, art.83 alin.3 N.C.pr.civilă și art. 486 din N.C.pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Potrivit art. 238 N.C.pr.civ. instanța estimează durata procesului la o lună și două săptămâni.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 2 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 raportat la art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a –II-a din Noul Cod de procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 16/14.01.2014 a Tribunalului C. Secția Civilă a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta B. R. în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. C. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta B. R. a declarat recurs, prin avocat, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii.
În motivare, a arătat că în mod greșit prima instanță a înlăturat apărările sale referitoare la caracterul contrar dreptului comunitar al taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012.
Recurenta a arătat că regimul discriminatoriu continuă să existe și în forma actuală a Legii nr. 9/2012 prin aceea că taxa se achită pentru toate mașinile second hand indiferent de unde au fost cumpărate,dacă nu a mai fost deja plătită. În această situație e preferată o mașină second hand din România pentru care a fost deja achitată taxa pentru emisi i poluante decât să se achiziționeze un autovehicul second hand dintr-o altă țară membră UE pentru care în mod cert nu trebuie plătită taxa pe emisii poluante.
Cererea de recurs a fost motivată prin raportare la prevederile Legii nr. 9/2012 și a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei.
Intimata INSTITUȚIA P. C. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, prin întâmpinare (fila 17), a solicitat respingerea recursului.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor art. 488 pct.8 c.pr.civ, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă – înlăturarea de către instanța de fond a susținerilor sale referitoare la caracterul discriminatoriu al dispozițiilor Legii nr. 9/2012 prin raportare la art. 110 TFUE – se încadrează în dispozițiile art. 488 pct.8 c.pr.civ., dar nu sunt fondate.
Astfel, în cauzele C-402/09 și C-263/10 CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Or, dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 stabilește obligația plății acestei taxe de emisii poluante la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei de emisii poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Nu poate fi reținută susținerea recurentei că se încalcă principiul poluatorul plătește, deoarece legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
A reține această susținere ar însemna a accepta că legiuitorul național este limitat în a stabili taxe fiscale viitoare, or, această interdicție nu este prevăzută de nici o normă comunitară, libertatea de instituire a taxelor și impozitelor naționale fiind una recunoscută de CJUE în jurisprudența sa, inclusiv în cauzele arătate anterior.
În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Nu poate fi reținută nici susținerea recurentei că discriminarea continuă să existe față de autovehiculele față de care s-a dispus pe cale judecătorească restituirea taxei de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante.
Această susținere nu ține cont de aplicarea în timp a legii și de faptul că aceste vehiculele față de care s-a dispus, pe cale judecătorească, restituirea taxelor, intră în categoria reglementată de art. 4 alin. 2 din lege.
Cât privește pretinsa discriminare ce rezultă din faptul că anumite categorii de autovehicule au fost exceptate de la plata taxei pentru emisii poluante, se constată că aceasta nu există.
Exceptarea de la plata taxei s-a acordat nu în considerarea categoriei din care face parte autovehiculul, așa cum susține recurentul,ci a proprietarului sau utilizatorului acestuia,legiuitorul înțelegând prin art 3 din legea menționată să scutească de la plata taxei autovehiculele aparținând misiunilor diplomatice,oficiilor consulare și membri acestora,precum și cele utilizate de persoanele cu handicap,forțele armate,forțele de securitate,serviciile de ambulanță și medicină.
Discriminarea presupune un tratament diferit pentru situații identice, ori în situația de față acest tratament diferit nu există. .
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 c.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta B. R. împotriva sentinței civile nr. 16/14.01.2014 a Tribunalului C. - Secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta B. R. împotriva sentinței civile nr.16/14.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. - Secția Civilă, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.05.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. C. M. F. M. I. M.
Grefier
C. R.
Red./M.C/ 22.05.2014
Tehnored/CR/ 22.05.2014 /5 ex.
Jud. fond. I.A.V.
| ← Suspendare executare hotărâre civilă. Decizia nr. 1962/2014.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 260/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
