Pretentii. Decizia nr. 496/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 496/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 4507/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.496/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 18 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: C. E. C. - judecător
Lorența B. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
T. S. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.- Serviciul Fiscal Orășensc C., împotriva sentinței civile nr.4700/CA din 02.10.2013, pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că recursul formulat de recurenta pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.- Serviciul Fiscal Orășensc C., este declarat și motivat în temeiul dispozițiilor art.485 raportat la art.181 din N.C.P.C. este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr.146/1997.
În cuprinsul cererii de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 411 NCPC.
Instanța constată că în cauza dedusă judecății a fost îndeplinită procedura reglementată de art. 486 - 487 din noul cod de procedură civilă.
Având în vedere că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza actelor existente la dosar, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.4700/CA din 02.10.2013, pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul I. M. - G., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. (în prezent Serviciul Fiscal Municipal C.) și în consecință:
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. (în prezent Serviciul Fiscal Municipal C.) a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2.454 lei achitată cu titlu de taxă de poluare potrivit chitanței . nr._ din data de 18.09.2009 și dobânda legală calculată de la data de 18.04.2013 și până la data plății efective.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 239,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. (în prezent Serviciul Fiscal Municipal C.) în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu București, și în consecință:
Chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu a fost obligată la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. (în prezent Serviciul Fiscal Municipal C.) a sumei de 2.454 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală calculată de la data de 18.04.2013 și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Autoturismul marca BMW cu număr de identificare WBADD11000BN11834 a fost înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 17.09.1996, astfel cum rezultă din certificatul de înmatriculare depus la dosar în traducere autorizată, iar ulterior a fost achiziționat de către reclamantul I. M. - G., astfel cum rezultă din adresa nr._/18.04.2013 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B..
Pentru înmatricularea autoturismului în România, reclamantul a achitat pârâtei Administrația Finanțelor Publice C. taxa de poluare în sumă de 2.454 lei, conform chitanței . nr._ din data de 18.09.2009.
La data de 18.04.2013 reclamantul a solicitat pârâtei să dispună restituirea sumei astfel achitate, dar pârâta a refuzat, astfel că reclamantul s-a adresat instanței de fond în temeiul art. 8 alin.1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, invocând refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Comunității Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Potrivit dispozițiilor art.148 din Constituția României, instanța de fond a avut obligația aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, începând cu data dobândirii de către Statul Român a calității de membru al Uniunii Europene – 01.01.2007, astfel că instanța de fond a analizat compatibilitatea reglementărilor naționale în materie cu legislația comunitară.
Prin Hotărârea din data de 09.03.1978 pronunțată în cauza 106/77 Amministrazione delle Finanze dello Stato împotriva Simmenthal S.P.A., Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat, de asemenea, că instanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, lăsând neaplicată, la nevoie, orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără să fie necesar să ceară sau să aștepte eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice procedeu constituțional.
Cu privire la legislația națională, s-a avut în vedere că taxa de poluare achitată în speță de către reclamant la data de 18.09.2009, a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, care a intrat în vigoare la data de 1.07.2008 și a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor, instituită conform art. 2141 din Codul fiscal.
O.U.G. nr. 50/2008 a suferit mai multe modificări după . special cu privire la cuantumul taxei, însă niciuna dintre aceste modificări nu a adus o schimbare de esență asupra regimului taxei pentru autovehiculele second hand importate sau cumpărate din România. Taxa de poluare a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012, în vigoare de la data de 13.01.2012.
La data plății taxei de către reclamant a taxei de poluare, 18.09.2009, erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, act normativ ce a fost analizat din perspectiva compatibilității cu dispozițiile comunitare.
Instanța de fond a fost învestită, de altfel, cu o cerere având ca obiect restituirea taxei de poluare achitate potrivit O.U.G. nr.50/2008, motivat de incompatibilitatea acestor dispoziții legale naționale cu normele comunitare, astfel că împrejurarea dacă reclamantul este sau nu îndreptățit la restituirea diferenței dintre taxa de poluare și taxa pentru emisiile poluante, potrivit art. 12 din Legea nr. 9/2012 – împrejurare invocată de pârâtă în întâmpinare - nu prezintă relevantă în cauză.
Astfel, conform O.U.G. 50/2008 în toate formele sale – adică forma inițială precum și în formele modificate – pentru autoturismele de ocazie cumpărate din România și deja înmatriculate în România nu se achită taxa atunci când sunt reînmatriculate în România, iar pentru autoturismele cu caracteristici identice care sunt importate din alt stat al Uniunii Europene deja înmatriculate în Uniunea Europeană se achită taxa atunci când sunt reînmatriculate în România, o atare situație descurajând fără echivoc achiziționarea autovehiculelor de ocazie din alt stat al Uniunii Europene, adică importul acestora de pe piața comună.
Reclamantul invocă incompatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu art. 110 TFUE.
Potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Prin Hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza C-402/09 I. T., fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, C.J.U.E. a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Or, în speță, astfel cum s-a evidențiat anterior, legea internă face o evidentă diferențiere de regim între aceste bunuri similare, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină second hand din România pentru care nu va plăti taxa de poluare, în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Comunității Europene pentru care ar trebui să plătească taxa de poluare, dezavantajarea acestora din urmă fiind evidentă, prin adoptarea O.U.G. nr. 50/2008 Statul Român descurajând punerea în circulație în România a unor autovehicule cumpărate dintr-un alt stat al Uniunii Europene și favorizând cumpărarea acestora din România, aspect ce atrage incompatibilitatea acestui act normativ cu articolul 110 din TFUE.
În Hotărârea din data de 7 iulie 2011 pronunțată în cauza C-263/2010 I. N., C.J.U.E. reține că ”toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
Concluzionând față de cele de mai sus, reținându-se că taxa percepută de statul român – stat membru - reclamantului reprezintă o taxă instituită de legislația internă contrară art. 110 din TFUE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective, reținându-se că reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, reclamantul având dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, dată fiind incidența principiului potrivit căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia, luând în considerare că în astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, instanța de fond a constatat că acțiunea îndreptată împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice C. care a încasat taxa de poluare este întemeiată, sens în care aceasta a fost admisă, dispunându-se obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma achitată cu titlu de taxa de poluare.
Este îndreptățită, de asemenea, solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale. În determinarea cuantumului dobânzii instanța de fond a reținut că, astfel cum se arată în Hotărârea CJCE din data de 18 aprilie 2013 pronunțată în cauza C-565/11 M. I., atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei. În consecință – arată CJCE -, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept.
În privința dateiîncepând cu care pârâta a fost obligată la plata dobânzii, în aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciilor cauzate particularilor, ca și a principiilor echivalenței și efectivității și văzând Hotărârea CJCE din data de 18 aprilie 2013 pronunțată în cauza C-565/11 M. I., instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzii începând cu data formulării de către reclamant a cererii de restituire a taxei, 18.04.2013 (astfel cum reclamantul a solicitat), și până la data restituirii acesteia.
Având în vedere considerentele expuse instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul I. M. G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice C. (în prezent Serviciul Fiscal Municipal C. potrivit art. 13 alin. 3 lit. c și art. 23 alin. 6 din H.G. nr. 520/2013).
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâta fiind cea din a cărei culpă procesuală au fost ocazionate cheltuielile de judecată, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 239,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente cererii de chemare în judecată, precum și onorariu de avocat, potrivit chitanței depuse la dosar.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice C. instanța de fond a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 72 alin. 1 din noul Cod procedură civilă “Partea poate să cheme în garanție o terță persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere separată în garanție sau în despăgubire”.
Totodată, instanța de fond a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 “Taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.
Față de aceste motive, având în vedere pe de o parte faptul că cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice C. a fost admisă, iar pe de altă parte faptul că partea chemată în garanție a fost cea îndreptățită sa dispună de suma achitată cu titlu de taxă, suma fiind virata în contul chematei în garanție potrivit art. 3 pct. 5 și 6 din H.G. 686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG. 50/2008, după ce a fost calculată și încasată de către pârâtă, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție formulată, dispunându-se obligarea chematei în garanție la plata către pârâtă a sumelor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.
În continuare, instanța de fond nu a dispus și obligarea chematei în garanție la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată pe care aceasta din urmă le datorează reclamantului raportat la acțiunea principală, întrucât pârâta, în baza principiului disponibilității părților, nu a formulat o astfel de cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.-Serviciul Fiscal Orășenesc C. care a criticat-o sub aspectul netemeiniciei și nelegalității arătând că prima instanță a aplicat greșit legea, invocând următoarele:
Recurenta a arătat că, începând cu data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenind de la autovehicule, lege prin care s-a abrogat UG nr 50/2008 și HG nr 686/2008. Prin art 12 din Legea nr 9/2012, se instituie temei al restituirii diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.07._12 cu titlu de taxă pe poluare și cuantumul rezultat prin aplicarea legii menționate.
Pe fondul cauzei, în opinia recurentei, pentru a se pronunța in sensul admiterii acțiunii promovate de reclamant în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice C., instanța de fond în mod greșit a apreciat că taxa pe poluare achitată de reclamant nu ar fi fost datorata, fiind încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor art.110 din Tratatul CE. De asemenea, instanța de fond în mod eronat a apreciat ca fiind temeinică și justificată cererea intimatului reclamant de restituire a sumei achitată cu titlul de taxa pe poluare.
S-a mai arătat că potrivit comunicatului emis de Comisia pentru Petiții din cadrul Parlamentului European, în urma adoptării OUG 117/2009, prin care se elimină scutirile la plata taxei pe poluare acordate prin OUG 218/2008, normele României în materie de taxa de poluare pentru autovehicule "par sa fie conforme dreptului UE".
Forul european cu atribuțiuni directe în verificare modului în care statele membre UE respectă prevederile art. 90 din Tratatul CE a statuat ca în prezent România respectă în materie de taxă pe poluare pentru autovehicule normele UE, inclusiv normele cuprinse în tratatul amintit.
Pentru punerea de acord a dispozițiilor OUG nr. 218/2008 privind modificarea OUG nr. 50/2008,cu prevederile art.110 TFUE a fost adoptată OUG nr. 117/2009.
S-a mai făcut referire la considerentele deciziei nr. 225/R/10.02.2011 pronunțată de Curtea de Apei B. în dosarul nr._ și la faptul că prin Hotărârea Curții Europene de Justiție din 7 aprilie 2011, care se refera la cauza T. si are ca obiect prevederile OUG nr.50/2008, în forma sa inițiala, Curtea Europeană de Justiție nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art.110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxa pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări dacă acea taxă descurajează punerea în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Forma actuală a OUG din decembrie 2010 a fost finalizată cu sprijinul și în urma unor consultări permanente cu experții Comisiei Europene. De altfel, acordul asupra actualului conținut al OUG rezultă și din prevederile art.31 al hotărârii Curții Europene de Justiție. În prezent, această taxă se percepe pentru toate autovehiculele, la prima înmatriculare în România, indiferent de proveniența lor și de cetățenia și naționalitatea proprietarilor.
Conform art.51 al Hotărârii Curții Europene de Justiție, după . modificărilor OUG nr.50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și astfel nu pot avea caracter discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.
Recurenta susține că solicitarea ulterioară de restituire a taxei nu este întemeiată și nu are un suport legal, întrucât legiuitorul nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia.
Potrivit OUG nr.50/2008 se instituie o taxă plătibilă cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism, indiferent de vechime și de țara în care a fost fabricat, întrucât contribuie suplimentar la poluarea mediului, acesta fiind de altfel și indicatorul în funcție de care se calculează respectiva taxă. Prin introducerea acestei metodologii de calcul s-a avut în vedere eliminarea reglementarilor existente înainte de 1 ianuarie 2007, fiind necesare noi reglementari prin care să se evite introducerea în țară a unui număr foarte mare de autoturisme cu un nivel ridicat de poluare, cu consecința transformării în deșeuri a acestora în scurt timp, ceea ce ar fi atras costuri importante cu reciclarea.
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 privind ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeana, legea cadru europeana este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.
Potrivit Directivei a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre se arată că dispozițiile prezentei directive "nu împiedica nici un stat membru sa mențină sau sa introducă orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozit pe cifra de afaceri”. Mai mult, principiul conform căruia poluatorul plătește este acceptat la nivelul Uniunii Europene, fiind practicat în 16 state. Prin dispozițiile OUG nr. 50/2008 au fost înlocuite prevederile din Codul de procedura fiscala cu referire la taxa de prima înmatriculare, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind respectate de către reclamant la data înmatriculării autoturismului in România.
Coroborând prevederile OUG 50/2008 cu prevederile art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală se observă că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate, astfel că legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi.
Întrucât refuzul organului fiscal de a restitui taxa de poluare iși are fundamentul . lege cu caracter imperativ, nu poate fi reținuta culpa procesuală a organului fiscal care nu poate fi obligat nici la plata cheltuielilor de judecată.
Nu au fost declanșate niciun fel de proceduri împotriva României privitor la taxa pe poluare, formula de calcul a taxei de poluare instituită prin OUG 50/2008, care a intrat în vigoare din luna iulie 2008, fiind acceptată de către Comisia Europeană.
In Infograma nr.5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25.06.2008 (forma în care a fost aprobată de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Cu referire la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale s-a arătat că suma solicitată cu acest titlu nu este datorată având în vedere faptul că reclamantul nu a fost lipsit în mod nelegal de suma achitată, întrucât aceasta este stabilită printr-un act normativ cu aplicare de la 01.07.2008 și reprezintă o condiție pentru prima înmatriculare a unui autoturism in România, acesta efectuând plata în mod benevol. Încasarea taxei de poluare s-a făcut în temeiul OUG nr 50/2008, în cauză neputând fi reținuta culpa procesuala a pârâtei.
În privința obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, s-a arătat că suma solicitată cu acest titlu nu este datorată având în vedere faptul că reclamantul nu a fost lipsit în mod nelegal de suma achitată, întrucât aceasta este stabilită printr-un act normativ cu aplicare de la 01.07.2008 și reprezintă o condiție pentru prima înmatriculare a unui autoturism in România, acesta efectuând plata în mod benevol. Încasarea taxei de poluare s-a făcut în temeiul OUG nr 50/2008, în cauză neputând fi reținuta culpa procesuala a pârâtei.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocat, Curtea constată următoarele:
Raportat la motivele de recurs invocate de recurentă se constată că această instituție a dat o altă interpretare istoricului stării de fapt.
Astfel, la data de 18.04.2013, reclamantul I. M. G. a solicitat Administrației Finanțelor Publice C. restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand achiziționat din Germania, stat comunitar unde a fost înmatriculat pentru prima dată.
Refuzul de restituire nu poate fi confundat cu refuzul de soluționare a unei cereri, și, în măsura în care reclamantul se afla în termenul de prescripție al solicitării unei sume apreciată de acesta ca nedatorată, era îndreptățit să procedeze în acest sens.
În primul rând, se impune a se analiza natura juridică a sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare și solicitată a fi restituită.
Preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin OUG nr 50/2008, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumită „ taxă de poluare ”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr.50/2008 însă, principiul “poluatorul plătește” este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.
Această taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art 90 din TCE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Apărările recurentei pârâte privind modificările aduse în planul acestei taxe impusă ca o condiție a primei înmatriculări în România care vizează conformitatea cu dreptul comunitar nu au în vedere faptul că există în continuare situații similare ale autoturismelor sau autovehiculelor de proveniență diferită, respectiv România sau state membre UE, care primesc prin OUG nr 50/2008 regimuri juridice diferite sub aspectul obligării sau nu la plata taxei de poluare.
Astfel cum se arată în jurisprudența CEJ, articolul 90 TCE (art 110 TFUE) vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art 90 TCE (art 110 TFUE), respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin OUG nr.50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind sin state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat si la rațiunea impunerii taxei de poluare bazată pe principiul „poluatorul plătește”, nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CEJ ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pe poluare instituită de OUG nr 50/2008, și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., i s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. ( ca de altfel și hotărârea T. ) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, Curtea europeană a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art 110 TFUE și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
În consecință, în cauză este vorba despre o sumă încasată cu încălcarea normelor comunitare, fiind vorba despre o plată nedatorată, solicitată a fi restituită în condițiile art 117 lit d cod procedură fiscală. Conform OMFP nr 1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire și, în termenul de prescripție, s-a adresat instanței în vederea obligării organului fiscal la restituirea sumei.
Se impune a se mai preciza, față de motivele de recurs privind obligarea la plata dobânzii legale, că în cauză este aplicabilă procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal prevăzută de Ordinul MFP nr 1899/2004 ( Cap 2 pct 1 ) și art 124 cod procedură fiscală. Întrucât dobânda legală este mai mică decât cea fiscală, este admisibilă acordarea dobânzii legale. Fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la restituirea prejudiciului suferit prin aplicarea dobânzii legale la suma restituită începând cu data punerii în întârziere a pârâtei.
În mod corect prima instanță de fond a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art 72 și 73 NCPC și față de dispozițiile art 1 al 2 din Legea nr 9/2012 privind titularul bugetului la care se face venit suma încasată cu titlu taxă pentru emisiile poluante.
În cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art 452, 453 NCPC întrucât pârâta a căzut în pretenții prin admiterea acțiunii, fiind astfel în mod corect obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar argumentele invocate în recurs nefiind în măsură să înlăture incidența prevederilor mai sus menționate.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art 496 al 1 NCPC, va respinge recursul formulat.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.-Serviciul Fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile nr 4700/CA/02.10.2013 pronunțată de Tribunalul B.-Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr_ .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. E. C. Lorența B. R. Grațiela M.
Grefier,
T. S.
Red.LB/18.02.2014
Dact.TS./26.02.2014
Jud.fond: Z. M.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 260/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 497/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
