Pretentii. Decizia nr. 497/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 497/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 1710/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.497/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 18 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: C. E. C. - judecător
Lorența B. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
T. S. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr.2516/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. – secția civilă în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că recursul formulat de recurenta pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., este declarat și motivat în temeiul dispozițiilor art.485 raportat la art.181 din N.C.P.C. este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr.146/1997.
Instanța având în vedere că această cauză se judecă potrivit noului Cod de procedură civilă în raport de art.131 verifică competența materială și teritorială în judecarea prezentei cauze. În baza art.218 alin.2 din Codul de procedură fiscală raportat la art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art.3 din Cod procedură civilă constată că este competentă material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
În cuprinsul cererii de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 411 NCPC.
Instanța constată că în cauza dedusă judecății a fost îndeplinită procedura reglementată de art. 486 - 487 din noul cod de procedură civilă.
Având în vedere că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza actelor existente la dosar, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2516/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. – secția civilă în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., și în consecință:
- pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a fost obligată la plata către partea reclamantă a sumei de 2375,00 lei cu titlu de restituire taxă de poluare, plătită potrivit chitanței nr._/2010 precum și la plata dobânzii legale prev. OG13/2011 aferentă sumei de mai sus, începând cu data de 25.06.2013 și până la data plății;
- pârâta a fost obligată la plata către partea reclamantă a sumei de 139,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare in garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva chematei in garanție Administrația F. Pentru Mediu București, și, în consecință:
- chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu a fost obligată la plata către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a sumei de 2375,00 lei cu titlu de restituire taxă de poluare, precum și la plata dobânzii legale prev. de OG 13/2011 aferentă sumei de mai sus, începând cu data de 25.06.2013 și până la data plății;.
- chemata în garanție a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 139,3 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată achitate de aceasta din urmă către partea reclamantă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Partea reclamantă a achiziționat autoturismul Opel Astra C. dintr-un stat al Uniunii Europene, astfel cum rezultă din copia actului de dobândire atașat la dosar, achitând ulterior la Trezorerie suma indicată în petitul acțiunii, sumă reprezentând taxa de poluare, plata fiind efectuată potrivit chitanței depusă în copie la dosarul cauzei.
S-a reținut că partea reclamantă a solicitat restituirea acestei taxe, cererea fiind înregistrată la Trezoreria care a încasat taxa, instituție care a refuzat restituirea integrală a acesteia astfel cum rezultă din adresa depusă la dosar sens în care, în condițiile în care taxa nu a fost restituită a fost formulata prezenta acțiune în justiție.
În soluționarea pe fond a cererii având că obiectrestituirea taxei instanța de fond a avut în vedere că la data de 25 04.2005 a fost semnat la Luxemburg Tratatul de Aderare a Bulgariei și a României la Uniunea Europeană, cele două state devenind astfel părți la Tratatele în vigoare pe care se întemeiază Uniunea, actul de aderare conținând dispoziții detaliate referitoare la modul de aplicare a diverselor convenții și acorduri internaționale la care comunitatea este parte, dispoziții de adaptare a tratatelor, inclusiv din punct de vedere instituțional, precum și măsuri tranzitorii privind diferitele domenii de activitate.
În consecință, ca urmare a dobândirii de către Statul R. a statutului ce membru al Uniunii Europene și de parte în Tratatele Uniunii, instanța de fond a avut în vedere că în speță sunt incidente dispozițiile art. 148 din Constituția României din care rezultă că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu față de dispozițiile legale interne.
Față de motivele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond a avut în vedere că aspectul esențial ce trebuie stabilit în cauză îl constituie legalitatea taxei de poluare a cărei restituire se solicită, respectiv compatibilitatea actului normativ în baza căruia a fost achitată această taxă cu normele comunitare.
Autovehiculul pentru care a fost achitată taxa este un autovehicul de ocazie, second hand, astfel că se impune analiza regimului de plată a taxei cu privire la autovehicule second hand p.
Taxa a fost achitată potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008, act normativ ce a suferit mai multe modificări, dar ceea ce interesează în cauză este faptul că nici una dintre aceste modificări nu a adus o schimbare de esență asupra regimului taxei pentru autovehiculele second hand importate sau cumpărate din România, fiind doar introduse anumite dispoziții relativ la anumite categorii de autovehicule noi, ceea ce nu interesează în cauză.
Astfel conform OUG 50/2001 în toate formele sale, autoturismele de ocazie cumpărate din România și deja înmatriculate în România nu achită taxa atunci când sunt reînmatriculate în România, iar autoturismele cu caracteristici identice care sunt importate din alt stat al Uniunii Europene deja înmatriculate în Uniunea Europeană achită taxa atunci când sunt reînmatriculate în România, o atare situație descurajând fără echivoc achiziționarea autovehiculelor de ocazie din alt stat al Uniunii Europene, adică importul acestora de pe piața comună.
Referitor la compatibilitatea acestui act normativ cu normele comunitare s-a pronunțat Curtea Europeană de Justiție, decizia fiind obligatorie pentru instanțele naționale conform Deciziei C. / Enel (1964) și Deciziei din cauza Simmenthal (1976).
Astfel conform Hotărârii CEJ din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României ,,articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Însă legea internă face o evidentă diferențiere de regim între bunuri similare, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină second hand din România pentru care nu va plăti taxa de poluare, în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Comunității Europene pentru care ar trebui să plătească taxa de poluare, dezavantajarea acestora din urmă fiind evidentă, prin adoptarea OUG 50/2001 Statul Român descurajând punerea în circulație în România a unor autovehicule cumpărate dintr-un alt stat al Uniunii Europene și favorizând cumpărarea acestora din România, aspect ce atrage incompatibilitatea acestui act normativ cu Articolul 110 TFUE astfel cum s-a statuat prin Hotărârea CEJ pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României.
În consecință, taxa percepută de statul român părții reclamante reprezintă o taxă instituia de legislația internă contrară art. 90(110) din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Partea reclamantă s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, partea reclamantă având dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, dată fiind incidența principiului potrivit căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 (110) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Față de cele arătate se, instanța de fond a constatat că prezenta acțiune este întemeiată, sens în care aceasta a fost admisă, dispunându-se obligarea pârâtei să plătească părții reclamante suma achitată cu titlu de taxa de poluare.
În ceea ce privește plata dobânzii legale instanța de fond a avut în vedere că dobânda reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit de creditor că urmare a neexecutării sau executării cu întârziere a obligației, cuantificarea acesteia putând avea loc prin convenția parților sau în mod legal, prin voința legiuitorului, iar în condițiile în care în speță prima ipoteză este exclusă, cuantificarea prejudiciului încercat de partea care a efectuat plata taxei pe care nu o datora poate avea loc doar prin raportare la dobânda legală – astfel că cererea de acordare a dobânzii legale este întemeiată.
În consecință s-a dispus plata dobânzii prev. de OG 13/2011 calculată de la data formulării acțiunii, așa cum s-a solicitat de partea reclamantă, avându-se în vedere legislația în materie la acea dată.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de partea pârâtă, instanța de fond a avut în vedere că potrivit disp.art. 72 și următoarele C.. ,,partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Totodată instanța de fond a avut în vedere că taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Prin prisma celor de mai sus, având în vedere pe de o parte faptul că cererea principală a fost admisă, iar pe de altă parte faptul că partea chemată în garanție a fost cea îndreptățită sa dispună de suma achitată cu titlu de taxă, suma fiind virată în contul părții chemate în garanție potrivit art. 3 pct.5 și 6 din HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG. 50/2008 după ce a fost calculată și încasată de către partea pârâtă, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție formulată dispunându-se obligarea chematei in garanție la plata către pârâte a sumelor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.
În sensul celor de mai sus, în ceea ce privește plata dobânzii legale instanța de fond a avut în vedere că cererea de chemare în garanție reprezintă cererea „în despăgubire” – în terminologia Codului de procedură civilă pe care parte o formulează împotriva unui terț pentru ipoteza în care aceasta ar cădea în pretenții, astfel că în speță partea chemată în garanție a fost obligată la plata dobânzii legale în suma pe care la rândul său pârâta a fost obligată să o plătească părții reclamante.
Conform art. 453 C.., față de soluția de admitere a acțiunii principale, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei care a căzut în pretenții și se află prin urmare în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată către partea reclamantă, constând în taxa de timbru si timbrul judiciar, conform chitanței depuse la dosar.
În ceea ce privește cererea părții pârâte de obligare a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a avut în vedere că chemata în garanție datorează pârâtei, cheltuielile de judecată la care aceasta din urmă a fost obligată a le achita părții reclamante ca urmare a admiterii acțiunii introductive.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii și, în subsidiar, obligarea chematei în garanție la plata taxei de emisii poluante, actualizată cu dobânda legală și respectiva la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare recurenta a criticat sentința sub următoarele aspecte:
1. Sub aspectul fondului cauzei, se arată că, taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 nu instituie un regim fiscal discriminatoriu, deoarece se aplică tuturor persoanelor care înmatriculează autovehicule, indiferent de țara de proveniență, art. 90 TCE nefiind incident în cauză.
Se mai arată că instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor statului român cu Comisia Europeană și că statul român avea obligația pozitivă de a asigura un cadru legislativ adecvat pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos.
S-au mai invocat deciziile Curții Constituționale nr. 834/2009 nu taxa de poluare ci modul de calcul este contrar art.90 din TCE. mai mult potrivit deciziilor Curții Constituționale 499/2009, 586/2009 și 802/2009 statul român avea obligația pozitivă să asigure un cadru legislativ adecvat pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos garanție realizată tocmai prin prevederile OUG 50/2008.
2. în subsidiar s-a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimații reclamant și chemat în garanție, deși legal citați nu au formulat întâmpinare.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct.8 NCPCIV.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 NCPCIV și recursul declarat, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice competente, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată la data de 25.11.2010, pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Motivele de recurs invocate de recurentul reclamant se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 8 c.pr.civ., dar nu sunt fondate.
Pe fond, recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei normei ce instituie această taxă cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Cu privire la compatibilitatea normei cu dreptul comunitar, Curtea reține că potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea mai reține că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin această decizie, Curtea constatată că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG nr. 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși Cauza C-402/09 vizează OUG nr. 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamantul să fi achitat taxa de poluare, Curtea constatată că motivele care au determinat CJUE să pronunțe soluția în cauza T. subzistă, deoarece taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională, această opinie fiind confirmată și de soluția pronunțată de CJUE în Cauza C-263/2010 (N.), prin care s-a constatat că nu sunt conforme dreptului comunitar nici modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, CJUE a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de OUG nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele privind conformitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, modificată, cu acestea, vor fi respinse.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât, Curtea va respinge, în temeiul art. 496 NCPCIV, recursul declarat.
Cât privește cererea subsidiară de admitere a cererii de chemare în garanție, aceasta nu reprezintă o critică de recurs și nu va fi primită, cu atât mai mult cu cât prin sentința atacată cererea de chemare în garanție a fost admisă.
Se va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței civile nr.2516/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul C., în dosarul cu nr. de mai sus.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.02.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. E. C. Lorența B. R. Grațiela M.
Grefier,
T. S.
Red.RMG./18.02.2014
Dact.TS./06.03.2014
Jud.fond: V. I.A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 496/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 91/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
