Suspendare executare act administrativ. Hotărâre din 04-06-2014, Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 6593/62/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 1743/RDosar Nr._
Ședința publică de 04 iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. R.
Judecător: I. Ț.
Judecător: L. P.
Grefier: R. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta G. G. împotriva sentinței civile nr.601/CA din 10.02.2014, pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „suspendare executare act administrativ „.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 21 mai 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 28 mai 2014, apoi pentru data de 04 iunie 2014.
CURTEA :
Asupra recursului de față:
Constată că, prin sentința civilă nr. 601/CA din 10.02.2014 Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a Hotărârii Consiliului L. al Municipiului S. nr. 72/13.06.2013, formulată de reclamantul G. G., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul L. al Muncipiului S., respingând totodată și cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant G. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a criticat faptul că instanța de fond a respins cererea sa de suspendare, considerând că aceasta a interpretat greșit probatoriul administrat și normele ce au stat la baza emiterii deciziei contestate. Actele administrative emise cu privire la reclamantă nu respectă prevederile legale, deoarece nu au fost date cu observarea procedurilor legale, astfel că se impune suspendarea lor. Totodată, a arătat că în speță sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru a dispune suspendarea actelor administrative. În cauză, există cazuri bine justificate pentru suspendarea actului contestat și o pagubă iminentă ce nu poate fi reparată decât prin anularea actului.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea de Apel B. constată că recursul declarat este nefondat.
Așa cum rezultă din ansamblul reglementărilor în materie, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție ce se bazează, la rândul ei, pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.
Pe de altă parte, însă, principiul legalității actelor administrative impune autorităților administrative să nu încalce legea și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative, legea trebuie să asigure persoanelor vizate de actele administrative o protecție adecvată împotriva arbitrariului și anumite garanții de echitate eficiente, efective, în cazul în care acțiunile autorităților publice ar fi discreționare.
În acest context, suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient, aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, deoarece, atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare asupra actului administrativ, nu este echitabil ca acesta să își producă efectele asupra celor vizați. Ea constituie însă, o situație de excepție raportat la cele două principii incidente în materie – al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu –, putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
În speța de față, ca stare de fapt, curtea de apel reține că potrivit art. III alin. 1 din OUG nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări prin L. nr. 13/2011 pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege, la stabilirea numărului de posturi din aparatul de specialitate al primarului, aparatul de specialitate al consiliului județean, precum și din instituțiile publice locale înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative, autoritățile administrației publice locale se încadrează în numărul maxim de posturi determinat potrivit anexei. Art. III alin. 8 din același act normativ prevede că în termen de 20 de zile de la publicarea ordinului comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului finanțelor publice, prevăzut la alin. (11), în Monitorul Oficial al României, Partea I, prefectul comunică numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) și (2), pe fiecare unitate/subdiviziune administrativ - teritorială.
Prin adresa nr. 123/07.01.2013 a Instituției Prefectului Județului B., UAT S. i s-a comunicat un număr maxim de posturi de 266 pentru aparatul de specialitate al primarului.
Din Nota de fundamentare depusă la dosar coroborată cu HCL nr. 24/24.02.2011 rezultă că numărul total de posturi din aparatul de specialitate al primarului era de 357, incluzând funcționari publici și personal contractual salarizat din fonduri bugetare.
Prin Hotărârea nr. 72/13.06.2013, Consiliul L. S. a aprobat organigrama, numărul de personal și statul de funcții din aparatul de specialitate al Primarului municipiului S., conform Anexelor 1, 2 și 3 .
Conform noii organigrame, numărul de posturi a fost redus la 277.
Direcția Patrimoniu, Gospodărire Oraș a fost desființată în condițiile art. 100 alin. 4 din L. nr. 188/1999 rep. 2 ca urmare a reducerii activității acesteia în proporție de peste 50% iar la baza acestei măsuri conform notei de fundamentare au stat mai multe considerente precum volumul redus al lucrărilor de investiții pentru anul 2013, față de creditele bugetare alocate acestei activități; reducerea lucrărilor executate sub supravegherea Direcției din același considerent; preluarea unor atribuții ale directorului executiv de către șeful de birou al Biroului Investiții, Implementare și derulare proiecte finanțate din fonduri internaționale, inexistența unui parc de autovehicule sau tehnică de construcții și servicii care să solicite existența unei funcții de conducere în coordonarea activității, utilajele fiind preluate de RAGCPS S.; întocmirea documentației pentru atribuirea contractelor de achiziție publică de către compartimentele specializate ale primăriei, nejustificarea prin numărul total al posturilor a activității de Direcție.
Reclamantul a arătat că a ocupat funcția de director executiv în cadrul Direcției Patrimoniu, Gospodărire Oraș până la aprobarea prin HCL nr. 72/2013 a organigramei, numărului de personal și statului de funcții din aparatul de specialitate al Primarului municipiului S. din care a fost eliminată atât Direcția Patrimoniu, Gospodărire Oraș, precum și funcția de director executiv.
Considerând nelegală hotărârea Consiliului, reclamantul a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării actului administrative contestat.
În ce privește condițiile în care se poate dispune anularea unui act administrativ, art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”, alin. 2-7 ale acestei norme instituind dispoziții procedurale obligatorii de soluționare a cererii.
Prin urmare, din analiza textului legal antemenționat rezultă că, pentru suspendarea executării unui act administrativ, este necesar a fi întrunite cumulativ mai multe condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
În sensul legii, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public (astfel cum se prevede în art. 2 lit. t și ș din Legea nr. 554/2004) .
Motivele invocate de reclamant în susținerea cererii de suspendare vizează aspecte legate de fondul cauzei și nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, astfel că nu se circumscriu noțiunii de „caz bine justificat”, prevăzut de lege.
Hotărârea Consiliului L. S. a fost adoptată în urma comunicării de către Instituția Prefectului a numărului maxim de posturi din aparatul de specialitate al primarului, în conformitate cu disp. art. III alin. 8 din OUG nr. 63/2010, la baza adoptării actului au stat raportul de specialitate al compartimentului de specialitate nr._/20.04.2013 și Nota de fundamentare, întocmite conform art. 44 din L. nr. 215/2001 rep. precum și avizul ANFP nr._/2013. În urma controlului de legalitate exercitat de Instituția Prefectului nu au fost identificate elemente de nelegalitate.
Hotărârea atacată este motivată legal atât prin referirea la actele normative care au stat la baza acesteia, fiind emisă chiar în executarea OUG nr. 63/2010 cât și prin nota de fundamentare. Faptul că nu s-ar fi votat în deplină cunoștință de cauză nu atrage nulitatea hotărârii, responsabilitatea votului revenind chiar consilierilor locali.
Raportat la considerentele expuse, curtea de apel reține că nu rezultă indicii care să susțină îndoiala serioasă asupra legalității actului contestat în condițiile în care această îndoială trebuie să poată fi decelată cu ușurințăîn urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
În cauză nu este îndeplinită nici condiția existenței unei pagube iminente.
Potrivit adresei_/15.11.2013 emisă de Primăria S. - Direcția Economică, Serviciul contabilitate și necontestată de reclamant, se confirmă o diminuare a veniturilor salariale ale reclamantului, prin numirea sa ca șef birou. Această diminuare are însă un cuantum de 152 lei raportat la salariul brut și de 14 lei prin raportare la salariul net iar reclamantul nu a depus probe pe baza cărora să se poată rețină impactul efectelor HCL nr. 72/2013 asupra situației sale economice. Apărările sale legate de afectarea venitului net de anumite împrejurări precum concedii de odihnă/medicale, absențe nu pot fi avute în vedere întrucât acestea nu intervin lunar, iar în plus pe perioada concediilor reclamantul beneficiază de indemnizație, iar absențele de la serviciu trebuie justificate în condițiile legii.
Totodată, reclamantul nu a depus dovezi din care să rezulte efectele negative asupra situației financiare a familiei sale, generate de executarea Hotărârea Consiliului L. nr. 72/2013. În mod corect, tribunalul a reținut că acordarea măsurii suspendării executării unui act administrativ se poate acorda în raport cu ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave (raportat la cuantumul sumei în discuție și la specificul activității reclamantului, executarea silită putând genera dificultăți reale în executarea propriilor obligații, ducând la sistarea serviciilor, precum și la grave probleme sociale), dificil de reparat și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia (potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Față de înscrisurile depuse la dosar, se constată că nu s-a dovedit că punerea în executare a deciziei contestate ar produce o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantului ca urmare a încetării raporturilor de serviciu. Rezultă, prin urmare, că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție legală prevăzută pentru admiterea cererii de suspendare solicitată.
Pentru toate aceste considerente, curtea de apel apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel că respingerea cererii de suspendare apare ca perfect justificată și în concordanță cu dispozițiile legale.
Pentru aceste motive, în baza art. 496 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă raportat la art. 488 pct. 8 Noul Cod de Procedură Civilă, curtea urmează a respinge recursul declarat și a menține sentința atacată ca legală și temeinică.
Văzând și dispozițiile art. 451 Noul Cod de Procedură Civilă și faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs,
În ceea ce privește aparența de legalitate, instanța constată că aceasta operează în favoarea actului administrativ contestat întrucât hotărârea Consiliului L. S. a fost adoptată în urma comunicării de către Instituția Prefectului a numărului maxim de posturi din aparatul de specialitate al primarului, în conformitate cu disp. art. III alin. 8 din OUG nr. 63/2010, la baza adoptării actului au stat raportul de specialitate al compartimentului de specialitate nr._/20.04.2013 și Nota de fundamentare (f.37-13), întocmite conform art. 44 din L. nr. 215/2001 rep. precum și avizul ANFP nr._/2013 (f.33).
În plus, în urma controlului de legalitate exercitat de Instituția Prefectului nu au fost identificate elemente de nelegalitate (f.34-35).
În ceea ce privește informarea privind analiza efectuată de Direcția economică asupra veniturilor și cheltuielilor cuprinse în bugetul local pe anul 2013 nr._/19.04.2013(f.83-91), instanța reține că potrivit notei de fundamentare nr._/08.04.2013 la baza acesteia din urmă stă și informarea menționată, datată însă 19.04.2013.
Analiza asupra veniturilor și cheltuielilor cuprinse în bugetul local pentru anul 2013 nu era însă un element care să condiționeze legalitatea hotărârii de reorganizare a aparatului de specialitate al primarului, în ciuda inadvertențelor privind data întocmirii informării și a notei de fundamentare.
Cert este că până la data adoptării hotărârii (13.06.2013), această analiză a fost integrată notei de fundamentare.
Contrar susținerilor reclamantului, hotărârea atacată este motivată legal atât prin referirea la actele normative care au stat la baza acesteia, fiind emisă chiar în executarea OUG nr. 63/2010 cât și prin nota de fundamentare.
Faptul că nu s-ar fi votat în deplină cunoștință de cauză în condițiile în care la dosar s-a depus integral documentația care a stat la baza adoptării HCL nr. 72/2013 nu atrage nulitatea hotărârii, responsabilitatea votului revenind chiar consilierilor locali.
În ceea ce privește condiția publicității proiectului de hotărâre, instanța are în vedere că termenul de 30 de zile la care face referire reclamantul, prevăzut de art. 6 alin. 2 din L. nr. 52/2003 (modificată prin L. nr. 242/2010) are în vedere proiectele actelor normative ale Consiliului L. în timp ce HCL nr. 72/2013 constituie un act administrativ cu caracter individual, dovadă întinderea efectelor juridice produse.
Instanța mai reține că în cauză dispozițiile art. 25 din L. nr. 273/2006 nu prezintă relevanță asupra aprecierii aparenței de legalitate a HCL nr. 72/2013 întrucât prin aceasta nu a fost aprobat bugetul local pentru ca documentația solicitată de reclamant să se regăsească, cu caracter obligatoriu, în nota de fundamentare a reorganizării aparatului de specialitate al primarului.
Suspendarea actului administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".
Prin urmare, legea impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării: să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral; să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă; să se facă dovada existenței „cazului bine justificat" și să se facă dovada „pagubei iminente".
Cu privire la primele două condiții se constată că actul a cărui suspendare se solicită este un act administrativ unilateral iar reclamantul a formulat contestație împotriva HCL nr. 72/2013 (f.8-9, 11-12).
Cazul „bine justificat" este definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 constând în împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Raportat la considerentele expuse, tribunalul constată că nu rezultă indicii care să susțină îndoiala serioasă asupra legalității actului contestat în condițiile în care îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi decelată cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Paguba iminentă, o altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind „prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
Instanța constată că potrivit adresei_/15.11.2013 emisă de Primăria S.-Direcția Economică, Serviciul contabilitate și necontestată de reclamant (f.31) se confirmă o diminuare a veniturilor salariale ale reclamantului, prin numirea sa ca șef birou.
Această diminuare are însă un cuantum de 152 lei raportat la salariul brut și de 14 lei prin raportare la salariul net iar partea nu a depus probe pe baza cărora să se poată rețină impactul efectelor HCL nr. 72/2013 asupra situației sale economice. Apărările sale legate de afectarea venitului net de anumite împrejurări precum concedii de odihnă/medicale, absențe nu pot fi avute în vedere întrucât acestea nu intervin lunar iar în plus pe perioada concediilor partea beneficiază de indemnizație iar absențele de la serviciu trebuie justificate în condițiile legii.
În plus, la dosar nu au fost depuse dovezi din care să rezulte efectele negative asupra situației financiare a familiei părții, generate de executarea HCL nr. 72/2013 iar instanța poate acorda măsura suspendării executării unui act administrativ, în raport cu ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave (raportat la cuantumul sumei în discuție și la specificul activității reclamantului, executarea silită putând genera dificultăți reale în executarea propriilor obligații, ducând la sistarea serviciilor, precum și la grave probleme sociale), dificil de reparat și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia (ÎC.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal – Decizia nr. 2199/14 aprilie 2009).
Atât timp cât în cauză nu se confirmă aparența de nelegalitate a hotărârii Consiliului L. nu se poate reține că diminuarea veniturilor salariale ale reclamantului constituie o pagubă, cele două condiții fiind interdependente.
Reclamantul a mai arătat că efectele HCL nr. 72/2013 sunt de natură să perturbe grav funcționarea serviciului de gospodărire și administrare a patrimoniului dar nu a depus vreo dovadă a celor susținute și nici nu a invocat evenimente care să nu fi putut fi gestionate datorită modului de reorganizare a aparatului de specialitate al primarului.
Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care se bazează pe prezumția de autenticitate și veridicitate, iar actul administrativ este el însuși executoriu, reclamantul nereușind să răstoarne această prezumție de legalitate.
Recomandarea nr. 89 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă a fost transpusă în legislația națională prin art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 care dau posibilitatea instanțelor să dispună suspendarea efectelor unui act administrativ dar numai dacă de dovedesc condițiile impuse de lege.
Față de considerentele expuse, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de textele legale precitate, sens în care va dispune respingerea cererii de suspendare.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant G. G. împotriva sent. civ. nr. 601/CA/10.02.2014 pronunțată de Tribunalul B..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 iunie 2014.
Președinte Judecător Judecător
M. R. I. Ț. L. P.
Grefier
R. P.
Red.L.P./ 04.07.2014
Dact.C.C././04.07.2014
Jud. Fond:C.S.
4 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2120/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1748/2014.... → |
|---|
