Pretentii. Decizia nr. 1683/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1683/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 2344/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.1683/R Dosar nr._
Ședința publică din data de din 27 mai 2014
Completul constituit din:
Președinte - R. Grațiela M. - judecător
- Lorența B. - judecător
- M. C. - judecător
- T. S. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. pentru Serviciul Fiscal Municipal Târgu S. împotriva sentinței civile nr.103 din 31.01.2014, pronunțată de Tribunalul C. – secția civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în prezenta cauză a fost efectuată procedura prealabilă prevăzută de art. 194 – 201 din NCPCIV.
De asemenea, constată că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 485-487 din NCPCIV și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art.30 din OUG nr.80/2013.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a –II-a din NCPCIV, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.103 din 31.01.2014, pronunțată de Tribunalul C. – secția civilă, în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. invocată prin întâmpinare.
S-a admis în parte acțiunea formulată de partea reclamantă K. I. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU București.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva pârâtei - chemate în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU București.
Pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1827,00 lei cu titlu de - restituire taxă de poluare plătită potrivit chitanței nr.ts8_/21.12.2012 precum și la plata dobânzii fiscale aferentă sumei de mai sus, începând cu data plății - 21.12.2012 și până la data restituirii efective și de asemenea la plata sumei de 183 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Pârâta - chemată în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU a fost obligată să procedeze la virarea către pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. a sumei de 1827,00 lei cu titlu de - restituire taxă de poluare plătită potrivit chitanței nr.ts8_/21.12.2012 precum și la plata dobânzii fiscale aferentă sumei de mai sus, începând cu data plății - 21.12.2012 și până la data restituirii efective și de asemenea la plata sumei de 183 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - drept consecință a admiterii cererii de chemare in garanție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. pentru SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL TÂRGU S. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivare recurenta a criticat sentința sub următoarele aspecte:
- în mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal. Aceasta a menționat că potrivit Legii nr. 9/2012 taxa pentru emisii poluante se calculează de autoritatea fiscală competentă, dar suma achitată cu acest titlu se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
- în mod eronat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, susținând că în speță intimatul reclamant nu a efectuat procedura prealabilă reglementată de art. 205 din OG 92/2003 cererea de restituire neavând semnificația unei contestații administrative iar răspunsul emis de pârâtă nu constituie act administrativ în sensul art. 41 c.pr.fiscală și nici în sensul art. 2 pct.1 lit.c din Legea nr. 554/2004.
- Pe fond, recurenta a precizat că prevederile Legii nr. 9/2012 nu contravin dispozițiilor comunitare. Principiul „poluatorul plătește” pe care se bazează instituirea acestei taxe este acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Din analiza dispozițiilor art. I - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană și art. 148 al 2 din Constituția României rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărei stat membru în parte.
Recurenta a susținut că Legea nr. 9/2012 prevede plata, în cazul în care suntem în prezența acelorași specificații tehnice, a unei taxe în același cuantum indiferent dacă se aplică la autovehicule din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
Recurenta a concluzionat că taxa pentru emisii poluante plătită potrivit Legii nr. 9/2012 se aplică unitar, indiferent de țara de proveniență a autovehiculului, nefiind încălcate prevederile art. 110 din TCUE.
- în ce privește dobânda acordată, parata recurenta nu datora nici un fel de dobânda, taxa in cauza nefiind o taxă fiscală purtătoare de dobândă fiscală, invocându-se principiul echității. Mai mult dobânda putea fi acordată cel mult de la data introducerii cererii de chemare în judecată indicându-se și dispozițiile art. 124 raportat la art. 70 din OG 92/2003.
- referitor la cheltuielile de judecată se arată că în mod greșit instanța de fond a reținut culpa procesuală a recurentei, aceasta nefăcând decât să colecteze taxa potrivit normelor legale în vigoare.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 NCPCIV.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimatele reclamant și chemat în garanție nu au formulat întâmpinare.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 NCPCIV și recursul declarat, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice competente, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de emisii poluante achitată la data de 21.12.2012, pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Critica privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP S. G. este nefondată întrucât raportul juridic s-a stabilit între reclamant și pârâtă prin prisma obligațiilor acesteia din urmă de a calcula și încasa taxa pe poluare.
În ce privește critica referitoare la excepția inadmisibilității cererii se reține că reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile recurentei privind acest aspect nefondate.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a unei taxe pe care reclamantul consideră contrară dreptului comunitar, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ.
De asemenea, reclamantul a efectuat procedura prealabilă cu privire la restituirea taxei de poluare, prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr.554/2004, prin cererea de restituire adresată pârâtei anterior promovării acțiunii, depusă la dosar (fila 8 dosar fond).
În ce privește critica referitoare la excepția inadmisibilității cererii se mai reține că, potrivit deciziei nr. 24/2011 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG 50/2008 aprobată prin Legea nr. 140/2011 raportat la art. 205-218 din codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit.d din același cod.
Recurenta a mai invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe de emisii poluante cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Referitor la compatibilitatea taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012, modificată, în forma în vigoare la data achitării taxei (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), Curtea constată că aceasta nu este compatibilă cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Astfel, Legea nr. 9/2012 care a instituit obligația de plată a taxei pentru emisii poluante a abrogat OUG nr. 50/2008 care reglementa taxa de poluare.
Cu privire la acest ultim act normativ – OUG nr. 50/2008 instanța de recurs constată că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), s-a reținut că această taxă de poluare nu este compatibilă cu art. 110 TFUE.
Art.110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, deoarece, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, CJUE a analizat neutralitatea acestei taxe.
Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Cu toate acestea, în privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate deja pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
După pronunțarea acestei hotărârilor în cauzele C-402/09 și C-263/10 a fost adoptată Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2012) care la art. 4 al. 2 a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin urmare, prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, introducându-se obligația de plată a taxei de emisii poluante și pentru vehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (în perioada 01.01._08) sau taxa de poluare pentru autovehicule (01.07._12) s-a eliminat regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, prin suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2, respectiv prin dispoziția de restituire integrală a sumelor deja achitate cu titlu de taxe de emisii poluante în intervalul 13.01._12, măsuri adoptate prin art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2012, Curtea constată că s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Aceeași interpretare a fost confirmată și prin Ordonanța CJUE în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13 unde a statuat la punctele 30 și 31 că „Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. S-a constat însă că OUG nr.1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013, rezultând că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, a conformității taxei de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012, cu acestea, vor fi respinse.
Criticile privind dobânda vor fi înlăturate reținându-se că instanța de fond a acordat dobânda fiscală, aplicând în mod corect principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat reținând în mod corect incidența dispozițiilor art. 124 din OG92/2012 dată fiind natura fiscală a creanței.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 453 NCPCIV, aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamantul i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești irevocabile.
Concluzionând criticile formulate de recurentă se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct.8 NCPCIV însă nu sunt întemeiate.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 496 NCPCIV, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond în sensul celor ce urmează.
Se va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. pentru SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL TÂRGU S. împotriva sentinței civile nr. 103/31.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul cu nr. de mai sus.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. Grațiela M. B. Lorența M. C.
Grefier,
T. S.
Red.RMG./27.05.2014
Dact.TS./29.05.2014
Jud.fond: B. A.D.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1896/2014.... | Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... → |
|---|
