Refuz acordare drepturi persecutaţi politic D.L nr. 118/1990. Decizia nr. 1695/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1695/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 2199/119/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr.1695/RDosar Nr._
Ședința publică de la 28 mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R.
Judecător I. Ț.
Judecător L. P.
Grefier R. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială împotriva sentinței civile nr.162 din 11.02.2014, pronunțată de Tribunalul C. - secția civilă în dosarul nr._ , având ca obiect „refuz acordare drepturi persecutați politic”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 21 mai 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 28 mai 2014.
CURTEA :
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 162 din 11.02.2014 Tribunalul C. - secția civilă a admis contestația formulată de reclamanta P. S. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană Pentru Plăți și Inspecție Socială C. și a anulat decizia nr. 237/22.08.2013 și decizia nr. 278/20.09.2013 emise de pârâtă privitor la partea reclamantă; a stabilit că partea reclamantă este beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul Lege 118/1990 pentru perioada 01.01._55 - ca urmare a persecuțiilor politice constând în stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Aita Medie, jud. C. în acest interval de timp; a obligat pârâta să acorde aceste drepturi părții reclamante începând cu data de 01.08.2013 – în temeiul art. 1 alin.1 lit.d din DL 118/1990.
Prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub numărul de mai sus, partea reclamantă P. S. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Județeană Pentru Plăți și Inspecție Socială C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziilor nr. 237/22.08.2013 și nr. 278/20.09.2013 emise cu privire la partea reclamantă, constatându-se că acesta a suferit persecuții politice în sensul stabilirii domiciliului obligatoriu în perioada 01.01._55 în localitatea Aita Medie, județul C., respectiv să îi fie recunoscută calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul Lege 118/1990 pentru perioada arătată în conformitate cu art. 1 alin.1 lit.d din DL 118/1990.
În motivarea acțiunii se arată că prin cererea înregistrată sub nr._/26.07.2013 a solicitat pârâtei acordarea drepturilor prevăzute de art. 3 alin.2 din decretul –Lege nr. 118/1990 ca urmare că în perioada 01.01._55 a avut domiciliul obligatoriu în . perioada menționată, familia reclamantei a fost persecutată ca urmare că nu a avut voie să părăsească . membrilor familiei se puteau efectuat în perioada amintită numai cu aprobarea prealabilă a autorităților, le-a fost restricționat dreptul de a participa la viața satului etc.
În apărare pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că din înscrisurile emise de Arhivele Naționale - Serviciul Județean B., respectiv M. s-a reținut că Szocs Emerik a fost înscris pe listele de chiaburi a le localității de domiciliu, în data de 01.07.1952, iar la data de 13.12.1954 acesta a fost șters de pe listele de chiaburi.
În dovedirea acțiunii părțile au solicitat proba cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată in cauză - sens în care au fost depuse la dosar actele administrative contestate precum și înscrisurile care au stat la baza emiterii acestora, respectiv acte emise de autoritățile statului – Arhivele Naționale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, adeverința emisă de . agricol, proces verbal din 1952, proces verbal din 1942, extrasul din procesul verbal din 1 iulie 1952 al Regiuinii Stalin, situația emisă de Raionul Sf. G., fiind totodată depuse declarații extrajudiciare de martori.
De asemenea partea reclamantă a solicitat și proba testimonială, proba fiind încuviințată de instanța și administrată în cauză în temeiul art. 10 alin.1 din DL 118/1990 potrivit căruia ,,dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face, de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege” – sens în care au fost audiați martorii S. A. și G. A. .
Instanța a reținut că prin decizia nr. 237 din 22 august 2013, emisă de pârâta Agenția Județeană Pentru Plăți și Inspecție Socială C. a fost respinsă cererea formulată de partea reclamantă prin care s-a solicitat să se stabilească în speță calitatea de beneficiar al Decretului Lege nr. 118/1990 în sensul că în perioada 01.01._55 a avut stabilit domiciliul obligatoriu în loc. Aita Medie, județul C., reținându-se în esență că din adeverința eliberată de . că reclamanta împreună cu părinții săi Szocs Emeric/I. figurează în registrul agricol al loc. Aita Medie pe anii 1951-1955 în categoria de chiaburi .
Împotriva acestei decizii partea reclamantă a formulat în termen legal contestație în conformitate cu disp. art.10 alin.5 din DL 118/1990, contestație având natura juridică a plângerii prealabile reglementată de art. 7 din Legea 554/2004, aceasta fiind respinsă prin Decizia nr.278/20.09.2013, reținându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin.1 lit.d din DL 118/1990 pentru perioada solicitată.
Împotriva deciziei de soluționare a recursului grațios a fost promovată în termen legal acțiune, în conformitate cu art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
În soluționarea acțiunii, față de motivele invocate în susținerea acesteia și de temeiul de drept al acțiunii, instanța reține că, în perioada 01.01._55, părinții părții reclamante și întreaga familie a acestora au fost calificați drept chiaburi, împrejurare ce rezultă din adeverința nr. 3344/13.05.2012 emisă de . care se arată că părinții Szocs Emeric și Jolan figurează în registrul agricol în categoria chiaburilor în perioada anilor 1951-1955), registrul agricol, procesul verbal din 1952 emis de Sfatul Popular al comunei Apața (în care este menționat că Szocs Emneric figurează pe lista chiaburilor), procesul verbal nr. 3982/1952 și alte procese verbale, aceste înscrisuri coroborându-se cu declarația martorilor audiați nemijlocit de instanță, martori care au cunoscut bine familia și care au luat cunoștință în mod direct de cele declarate.
Astfel, potrivit declarațiilor date de martori, părinții și întreaga familie au avut în perioada anilor 01.01._55 stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea Aita Medie,aceștia neputând să părăsească localitatea decât cu acordul expres al organelor de stat și doar pentru situații speciale, nevoiți fiind periodic să se prezinte la miliție pentru a fi verificați, instituirea acestei măsuri fiind o consecință directă a statului social mai sus arătat.
Se mai reține că aceștia erau obligați să predea la stat în fiecare an o cotă din producția agricolă, cotă care era mai mare decât cea datorată de celelalte persoane care nu erau considerate chiaburi.
De asemenea aceștia erau marginalizați, nefiind primiți spre a participa la evenimentele sociale si culturale din localitate, iar copii erau tratați in mod diferențiat fața de ceilalți colegi, excluși din instituțiile de învățământ, întreaga familie trăind în lipsuri și umilință și fiind marcată pentru întreaga viață de acea perioadă.
Instanța reține că reclamantul s-a născut în 24 septembrie 1938, iar sora sa în 8 august 1943 (aceasta fiind deja beneficiara drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990 conform sentinței civile sus amintite pentru faptul că ea și părinții au fost declarați chiaburi în perioada 1951-1955), astfel amândoi erau copii încă în perioada 01.01._55, pe când întreaga familie a avut statutul de chiaburi.
Deci, afirmațiile pârâtei sunt nefondate și fără logică în a considera că reclamantul în vârstă de doar 13 ani în anul 1951 nu avea același statul de chiabur ca și părinții săi .
În sfârșit, instanța va reține că amploarea măsurilor luate de regimul comunist începând cu anul 1949 este evidențiată și de Nota de studiu nr._/14.12.1967 a Consiliului Securității Statului – Serviciul C potrivit căreia măsura administrativă a domiciliului obligatoriu a fost luată în anii 1949-1961 pentru un număr de 60.000 de persoane ca urmare a aplicării Decretului nr. 83/03.03.1949 privind naționalizarea pământurilor moșierești rămase în urma Reformei Agrare din anul 1945, măsura vizând foștii moșieri și familiile acestora care „prezentau pericol pentru securitatea statului”.
Această Notă de studiu evidențiază de asemenea, faptul că, potrivit HCM nr. 1154/26.10.1950 modificată ulterior prin HCM nr. 344 din 15 martie 1951 - categoriei sociale a chiaburilor le-a fost stabilit domiciliul obligatoriu în localitățile în care aceștia aveau stabilit domiciliul de drept comun.
Deci, această măsură a fost luată ca urmare a aplicării Decretului nr. 83 din 3 martie 1949 ce se referea la naționalizarea pământurilor moșierești rămase în urma Reformei Agrare din anul 1945. Măsura viza foștii moșieri și familiile acestora, care au fost dislocați și cărora li s-a fixat domiciliu obligatoriu pe timp nelimitat în diferite localități din țară, iar acelora care nu au fost găsiți la domiciliu, la moșiile lor, li s-a fixat domiciliu obligatoriu, pe timp nelimitat, pe raza localităților unde au fost identificați. In anul 1951, conform H.C.M. nr. 326 (exemplarul trimis Ministerului Afacerilor Interne a fost ars de Direcția Secretariat), Ministerul Afacerilor Interne a emis decizia nr. 200 (de existenta căreia nu se cunoaște nimic), conform căreia se extinde măsura de dislocare și fixarea domiciliului obligatoriu și altor categorii de persoane, suspecte de activitate dușmănoasă, dintre care și foști exploatatori (moșieri, industriași, chiaburi etc.);
În drept, tribunalul va avea în vedere că potrivit disp. art. 1 din Decretul Lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri ,,constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: …d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu”.
Față de situația de fapt reținută instanța constată că în speță este îndeplinită condiția prevăzută de această dispoziție legală, membrii familiei părții reclamante fiind calificați drept chiaburi în perioada 01.01._55 interval de timp în care aceștia au avut stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea arătată, domiciliul obligatoriu fiind impus de autoritățile vremii pentru ca aceste persoane să nu se poată eschiva de onorarea obligațiilor impuse în sarcina lor si pentru a se evita posibilitatea organizării și desfășurării unor activități dușmănoase, reacționare și de propagandă împotriva noului regim instaurat în România, calitatea de chiabur atrăgând după sine aceasta măsură administrativă, fiind totodată de observat că potrivit disp. art. 11 din Constituția României din 1952, o gospodărie chiaburească era considerată la vremea respectivă ca fiind o „formațiune capitalistă în Republica Populară Română bazată pe exploatarea muncii salariate”, așa zisul stat democrat popular ducând ca atare o politică „consecventă de îngrădire si eliminare a elementelor capitaliste”.
Pentru aceste considerente, reținându-se că între declarațiile de martori și înscrisurile depuse la dosar nu există contradicție, ci acestea se coroborează și se completează, declarațiile venind să completeze acel hiat pe care îl lasă lipsa documentelor, rațiunea pentru care Decretul Lege 118/1990 permite audierea martorilor fiind exact aceea a complinirii lipsei documentelor care să ateste persecuțiile la care au fost supuse aceste persoane, iar caracterul abuziv al măsurii administrative care le-a fost aplicată rezultând chiar și prin prisma faptului că nu au existat întotdeauna înscrisuri, acte care să ateste respectivele situații, tribunalul constată ca deciziile atacate sunt nelegale si netemeinice, motiv pentru care, acțiunea fiind întemeiată, aceasta urmează a fi admisă, dispunându-se conform art. 18 alin.1 din Legea 554/2004 anularea actelor atacate stabilindu-se că reclamantul a suferit persecuții politice în sensul stabilirii domiciliului obligatoriu în condițiile de mai sus, constatându-se conform art. 1 alin.1 lit.d din DL 118/1990 de asemenea că partea reclamantă este beneficiară a drepturilor prevăzute de acest act normativ pentru perioada arătată și fiind obligată pârâta să acorde aceste drepturi începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii în conformitate cu art. 15 din DL. 118/1990.
Deci, reclamantul a suferit persecuții politice în sensul stabilirii domiciliului obligatoriu în perioada 01.01._55, dată când era deja în vigoare Decretul 83/1949 care a marcat începutul impunerii măsurii domiciliului obligatoriu și care a durat până în 31.12.1955, conform probelor administrate în cauză.
În consecință s-a admis acțiunea formulată de reclamanta P. S. și s-a dispus anularea deciziilor nr. 237/22.08.2013 și nr. 278/20.09.2013.
Împotriva hotărârii a declarat recurs Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C. și a solicitat respingerea acțiunii întrucât din probele administrate nu rezultă că reclamantul a avut domiciliul obligatoriu în perioada 01.01._55 ci doar că membrii familiei acestuia a fost catalogată ca fiind „chiaburi”. A apreciat nesincere declarațiile martorilor și trebuie înlăturate.
Examinând hotărârea atacată, motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 488 pct 8 Cod procedură civilă, actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Pârâta a apreciat că au fost aplicate greșit normele de drept material de instanța de fond atunci când a reținut că reclamantul a avut domiciliu obligatoriu în perioada 01.01._55. A mai apreciat că declarațiile date de martori sunt nesincere și trebuie înlăturate. Instanța reține că potrivit art. 10 alin 1 din DL nr 118/1990 dovedirea situațiilor reglementate de acest act normativ se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar când nu este posibil cu orice alt mijloc de probă prevăzut de lege, inclusiv cu declarații de martori pentru stabilirea unei stări de fapt.
Din coroborarea tuturor probelor rezultă că starea de fapt reținută de instanța de fond este probată cu înscrisuri oficiale, și în lipsa actelor necesare pentru a se răspunde la solicitarea reclamantului, care dovedesc diligențele făcute de acesta pentru a le obține, și declarații de martori, astfel încât starea de fapt este dovedită cu mijloacele de probă admise de dreptul comun, ceea ce este cazul în speță.
Declarațiile sunt date de martori în formă autentică și cunoscând consecințele penale pentru declarații nesincere, conform art 292 Cod penal, și nu pot fi înlăturate întrucât se coroborează cu datele rezultate din înscrisuri și nu au fost declarate ca fiind false în cadrul unei proceduri judiciare.
În ce privește aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv pe care își întemeiază recursul pârâta, se constată că nu este fondată această critică întrucât sfera noțiunii de domiciliu obligatoriu în sensul legii nu se reduce la existența ei ca măsură administrativă, ci ca stare de fapt în sensul larg, care poate fi probată prin mijloacele de probă stabilite de DL nr 118/1990, iar instanța de fond a dezvoltat legal și temeinic argumentele urmare cărora a fost reținută starea de fapt și temeiurile de drept incidente.
Ca urmare, față de motivele invocate se constată nefondat recursul declarat și se vor aplica dispozițiile art. 496 din Legea nr 134/2010 privind codul de procedură civilă în sensul respingerii acestuia.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. împotriva sentinței civile nr 162/11.02.2014 pronunțată de Tribunalul C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2014
Președinte Judecător Judecător
M. R. I. Ț. L. P.
pt Grefier
R. P.
aflată în concediu de odihnă
semnează
grefier șef secție
C. C.
Red MR/26.06.2014
Dact CC/26.06.2014/5ex
Jud fond IA V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 466/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2234/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
