Pretentii. Decizia nr. 42/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 42/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 15291/62/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.42/R/2014 Dosar nr._
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. G. S.
Judecător - O. M. B.
Judecător - D. M. S.
Grefier - D. T.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru AJFP B. - Serviciul Fiscal Municipal F. (fostă Administrația Finanțelor Publice F.) împotriva sentinței civile nr. 5639/CA/14.11.2013 pronunțată de Tribunalul B., secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. _, având ca obiect „ pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, constată că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea 146/1997.
Potrivit dispozițiilor HG nr. 520/2013, OUG nr. 74/2013 și Ordinului nr. 2211/2013 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare, intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B. subrogată în drepturi și obligații de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice F. subrogată în drepturi și obligații de Serviciul Fiscal Orășenesc F..
Având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 5639/CA/14.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul S. F. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Municipal F., a fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 4360 lei; s-a respins cererea reclamantului de actualizare a sumei cu dobânda legală; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, a fost obligată chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 4360 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că: Reclamantul a achitat la data de 18.07.2012 o taxă pentru emisiile poluante în sumă de 4360 lei, pentru înmatricularea unui autoturism marca Audi, înmatriculat pentru prima dată într-un stat UE.
După achitarea taxei, la data de 06.11.2012, reclamantul a solicitat restituirea taxei.
Prin adresa nr._/08.11.2012 pârâta a refuzat restituirea.
Obiectul acțiunii îl constituie contestarea refuzului autorității administrative de a soluționa favorabil cererea reclamantului de restituire a taxei de poluare pentru autovehicule.
Temeiul juridic al acțiunii – situația de fapt calificata juridic, se circumscrie disp. art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se considera vătămat într-un drept al sau, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.
Calea unei acțiuni in contencios administrativ este deschisa nu doar celui care contestat actul administrativ tipic, ci și celui care atacă in justiție actul administrativ atipic (asimilat), adică al tăcerii administrației, respectiv al refuzului nejustificat.
Actul vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ si ale Codului de procedura fiscala sunt asigurate prin cererea de restituire formulata.
Prin art. 11 alin. (1) si (2) din Constituția României, revizuită în 2003 se dispune că „Statul roman se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”
Încălcarea legii și implicit excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o norma interna, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
Prin disp. art. 148 alin. (2) din Constituția României se dispune ca legislația comunitara cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. (4) al aceluiași articol – jurisdicțiile interne trebuie sa garanteze îndeplinirea acestor exigente.
Prin Hotărârea Fracovich, Curtea a statuat ca statele membre sunt obligate să repare prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii, în speța de față, prin încălcarea art.110 TFUE.
Prin Hotărârea Brasserie du Pecheur, Curtea a hotărât ca repararea prejudiciilor trebuie să fie adaptată prejudiciului suferit și să asigure o protecție efectiva a dreptului încălcat.
Prin Hotărârea Metallgesellschaft, referindu-se la impozitele percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, Curtea a stabilit ca statul este obligat sa restituie acest impozit si ca dreptul la rambursare reprezintă consecință și completarea drepturilor conferite particularilor de dreptul Uniunii.
Prin Hotărârea Littlewoods Retail, Curtea a reținut ca principiul de mai sus implica obligația statelor de a plați dobânzi pentru indisponibilizarea sumei.
Curtea a reținut că fiecare stat membru este liber să stabilească condițiile de restituire a dobânzilor, în special rata și modul de calcul, dar să respecte două principii:
1. Principiul echivalentei = sa nu se impună condiții mai grele decât cele impuse pentru solicitări similare întemeiate însă pe încălcări ale dreptului intern.
2. Principiul efectivității = să nu facă imposibilă exercitarea dreptului Uniunii sau excesiv de dificilă.
Acest ultim principiu implică de asemenea,, ca normele interne reparatorii, (privind dobânzile în cazul de față) să nu aibă ca efect privarea persoanei de o despăgubire adecvată pentru prejudiciul suferit prin indisponibilizarea impozitului.
S-a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor si taxelor prelevate de un stat membru ca încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza C-62/93, BP Soupergaz, cauzele reunite C-441/98 si C-442/98, Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) si principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) (cauza C-228/96, Aprilie).
Din analiza hotărârii pronunțate de CJUE în cauza Metallegesellschaft și Hoechst rezulta faptul ca restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementarii la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativa era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor.
Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul ca autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele insele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, s-a constatat că dreptul fiscal român nu identifica în prezent vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului comunitar.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148. alin. 2 si 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, să solicite restituirea taxei prelevate „prin aplicarea eronata a dispozițiilor legale”.
De asemenea, s-a avut în vedere și Decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României în recurs în interesul legii, în care s-a statuat că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod.
Potrivit art. 110 TFUE invocat de către reclamant, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscala de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Astfel, art. 90 (1) din TCE (actual art. 110 din TFUE) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementarii interne, s-a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice.
Normele instituind aceasta taxa au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008.
Prin instituirea taxei pe poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei, conform art. 6 din OUG nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, reprezentând, în fapt, o taxa similara taxei de prima înmatriculare stabilita prin art. 214 alin. (1)-(2) din Codul fiscal, singura diferența fiind denumirea, modificată din taxa de prima înmatriculare în taxa de poluare/de mediu, situație care este incompatibilă cu prevederile art. 90 TCE (actualmente art. 110 TFUE).
Este nelegală încasarea taxei și, implicit dispozițiile OUG 50/2008, ca urmare a principiului aplicării directe a reglementărilor comunitare, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul intern este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speța, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația interna în anul 2008.
OUG nr. 50/2008 este contrara art. 90 din TCE (art. 110 TUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la 18.06.2009, în cauza C.402/09 „T. c Statul R. Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul ca „ Articolul 110 TUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
S-a constatat că în mod nelegal autoritățile au condiționat înmatricularea autoturismului care fusese deja înmatriculat într-un stat membru al UE de plata taxei pentru emisiile poluante.
Stabilirea taxei pe poluare prin Decizia de calcul, care reprezintă titlu de creanță și constituie înștiințare de plata poate fi corecta sub aspectul cuantumului sumei, prin prisma elementelor/criteriilor de determinare, dar este nelegală sub aspectul datorării acestei taxe de vreme ce contravine normelor comunitare.
În același sens a fost și soluția în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
În par. 28, Curtea a reiterat faptul ca taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește. Totodată, a fost respinsă cererea Statului R. de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca, de altfel, și hotărârea în cauza T.) se aplică retroactiv îi lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008-31 decembrie 2010.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogata OUG nr. 50/2008 și înlăturata discriminarea constata, prevăzându-se art. 4 al Legii nr. 9/2012:
(1) Obligația de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidentele autorității competente, potrivit, legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul auto național a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.
Prin OUG nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus insa suspendarea pana la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si acelor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În această modalitate, prin suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cf. Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se menține regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și cele de ocazie cumpărate din alte state membre și se descurajează punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt aplicabile și după adoptarea și suspendarea Legii nr. 9/2012, fiind menținută discriminarea între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzura de pe piața națională.
Pentru aceste motive, s-a admis acțiunea și pe cale de consecință a dispus obligarea paratei la restituirea sumei percepute cu titlu de taxa pentru emisiile poluante.
Cererea reclamantului de actualizare a sumei cu dobânda legală a fost respinsă, întrucât actualizarea presupune acordarea echivalentului valoric al unei sume depreciate ca urmare a inflației și nu acordarea de dobânzi legale, care reprezintă daune – interese moratorii.
Se confundă în acest caz cererea de actualizare a sumei de bani cu o cerere de acordare de daune-interese (constând în dobânda legală) pentru executarea cu întârziere a unei obligații de plată (restituire) a unei sume de bani.
Actualizarea unei sume de bani este distinctă de daunele-interese moratorii, respectiv de acordarea dobânzilor legale.
Problema actualizării se pune ca urmare a inflației existente într-o anumită perioadă iar suma ce se obține prin aplicarea indicelui de inflație exprimă, din punct de vedere economic, echivalentul sumei inițial stabilite.
Actualizarea acoperă doar diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală.
Se are în vedere echivalența din punct de vedere valoric a sumei inițial stabilite cu cea care ar rezulta în urma actualizării.
Nu se poate identifica dobânda legală cu rata inflației, astfel încât să se pretindă că a cere actualizarea unei sume de bani este același lucru cu a cere dobândă legală.
Rata inflației exprimă din punct de vedere economic, echivalentul sumei de restituit și exclude din conținutul ei tocmai dobânda pentru întârziere, neechivalând cu o reparare integrală a pagubei
Suma de bani reprezentând rezultatul actualizării exclude din conținutul său tocmai daunele datorate pentru întârziere (daunele moratorii, adică dobânda legala).
Indexarea reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv, adică devalorizarea sumei, în situația în care aceasta ar interveni în timp, în vreme ce dobânda reprezintă tocmai beneficiul nerealizat
Indexarea presupune corelarea unei valori economice cu o altă valoare economică în vederea menținerii în timp a valorii reale a obligației constând într-o sumă de bani.
Actualizarea reprezintă echilibrarea prestațiilor prin aducerea la zi a cuantumului creanței pe baza indicelui de inflație stabilit de Institutul Național de S..
Natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, (daune compensatorii).
În acest sens sunt și Deciziile nr.304 din 4 februarie 2009, nr.3252 din 8 decembrie 2009 si nr. 722 din 23 februarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, având în vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa pentru emisiile poluante este Administrația F. pentru Mediu, a fost admisă cererea și a fost obligată Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma arătată în dispozitivul sentinței.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta D. B. pentru AJFP B. - Serviciul Fiscal Municipal F. (fostă Administrația Finanțelor Publice F.) care a criticat-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, solicitând, în principal modificarea în tot a sentinței civile în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și, în subsidiar modificarea în parte a sentinței atacate în sensul stabilirii naturii juridice a actului dedus judecății, în speță fiind vorba de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și nu de taxă pe poluare.
Criticile aduse au constat în următoarele:
Se impune stabilirea naturii juridice a actului dedus judecății, în speță fiind vorba de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și nu de taxa pe poluare.
Instanța de fond, în mod eronat și printr-o interpretare greșită a legii și a actului dedus judecății, a admis acțiunea formulată de reclamantă, pe considerentul ca taxa nu este datorată, încasarea ei fiind în dezacord cu prevederile dreptului comunitar, respectiv dispozițiile art. 110 din TFUE.
Noua taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, reglementată de Legea nr. 9/2012 respectă normele comunitare în materie, respectiv în sensul că nu face discriminări de natura să afecteze circulația mărfurilor în Uniunea Europeana. Astfel, în condițiile noului act normativ se plătesc taxe de același nivel atât pentru mașinile achiziționate din alte țări, cât și pentru cele achiziționate din România.
Făcând referire la dispozițiile art. 4, 7, 9 și 12 din Legea nr. 9/2012 și la procedura de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 Și 12 menționate reglementată de Ordinul Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 85/2012 și Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 62/2012, date în aplicarea Legii nr. 9/2012, recurenta arată că, potrivit acestor texte de lege, se consacră caracterul unitar al taxării autovehiculelor indiferent de proveniența acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a celor autohtone și al taxării echitabile, prin acordarea posibilității solicitării diferenței dintre valoarea taxei calculata conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite.
Astfel, persoanele care au plătit taxa, în baza prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal ( pentru autovehiculele înmatriculate de la 1 ianuarie 2007 si pana la 30 iunie 2008), sau în baza prevederilor OUG nr. 50/2008, pot solicita restituirea diferenței de cuantum rezultată în urma aplicării noii modalități de calcul la elementele avute în vedere la momentul înmatriculării.
Îm acest mod, dând eficiență deplină principiului "poluatorul plătește", taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se plătește, o singură dată, de către toți cei care achiziționează autovehicule și le inregistrează și de către cei care au achiziționat dar pentru care nu a fost achitată taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare.
Noul act normativ introduce o completare a categoriilor prevăzute la art. 3 alin. (1) din lege prin adăugarea subcategoriilor de ordin "G", conform omologării europene de tip. Aceasta este necesară pentru situațiile în care în cuprinsul cărții de identitate a vehiculului apare omologarea de tip M1G-M3G si N1G-N3G.
De asemenea, potrivit art. 6 (1) din Legea nr. 9/2012 suma de plată reprezentând taxa se calculează pe baza elementelor prevăzute la anexele nr. 1-5, în baza normei de poluare Euro. prevăzută de Regulamentele și directivele (CE) ale Parlamentului și ale Consiliului European.
Prin adoptarea Legii nr. 9/2012, se transpun considerentele avute în vedere de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea T. C. 402/09 si N.. România a armonizat legislația internă cu legislația statelor membre cu privire la masurile care trebuie luate împotriva emisiilor poluante.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, s-au invocat dispozițiile art 1-33 din Legea nr. 157/2005 precum și faptul că acest text de lege instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Prin aplicarea unitară a taxării autovehiculelor, indiferent de proveniența acestora, a taxării echitabile, prin acordarea posibilității solicitării diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite și al calcului taxei conform Normelor de poluare stabilite potrivit regulamentelor si directivelor CE a Parlamentului European si a Consiliului prevăzute la Anexele 1-5 din Legea nr. 9/2012, noul act normativ transpune considerentele avute în vedere de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea T. C 402/09 și N. astfel România și-a respectat obligațiile asumate prin tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, Legea nr. 9/2012 fiind emisă în limitele și cu respectarea legislației comunitare în domeniu.
Având caracter neutru, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se înscrie în limitele statului român în materia impozitării interne, nefiind contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene.
Reclamanta nu se încadrează în vreuna dintre situațiile de excepție prevăzute la art. 3 din Legea nr. 9/2012 și, ca atare, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule îi revine ca fiind legal datorată.
Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine, regimul fiscal al taxării autovehiculelor fiind unul unitar in privința circulației intercomunitare a mărfurilor.
Legea nr. 9/2012 prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum, indiferent daca este vorba de autoturisme/autovehicule din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar, daca aceste autovehicule sunt noi sau second-hand, deci nu există un tratament discriminatoriu al autovehiculelor față de proveniența acestora.
Cu privire la dobânzile legale, s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a obligat pârâta la plata acestora întrucât taxa a fost încasată la cererea reclamantei și în baza unor acte normative în vigoare, obligatoriu pentru pârâtă a fi puse în executare. Reclamanta a achitat în mod benevol suma reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nefiind lipsită de pârâtă de vreun beneficiu, acțiunea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului F. de a încasa respectiva taxa neputând fi considerată drept una culpabilă, daunele-interese nefiind justificabile în sensul dispozițiilor art. 1530 din Legea nr. 287/2009 republicată privind Codul civil.
Întrucât refuzul organului fiscal de a restitui taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule își are fundamentul într-un text de lege cu caracter imperativ, este evident că nu poate fi reținută culpa procesuală a organului fiscal și, în consecința, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice a mun F., restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
În primul rând se impune a se preciza că prin OUG nr 1/2012 s-a dispus suspendarea până la 01.01.2013 a dispozițiilor art 4 al 2 din Legea nr 9/2012.
De asemenea, conform art 1 din OUG nr 1/2012, “1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță. (3) Sumele se restituie în termenul de prescripție prevăzut de art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare."
Se impune a se analiza natura juridică a sumei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și solicitată a fi restituită.
Preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin Legea nr 9/2012, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumită „ taxă pentru emisii poluante”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 ianuarie 2012, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă pentru emisii poluante are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 ianuarie 2012, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Această taxă pentru emisii poluante este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art 110 din TFUE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Astfel cum se arată în jurisprudența CJCE, articolul 110 TFUE vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art 110 TFUE, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin Legea nr 9/2012 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind sin state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CJCE ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pentru emisii poluante și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei pe poluare. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., i s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În consecință, în cauză este vorba despre o sumă încasată cu încălcarea normelor comunitare, fiind vorba despre o plată nedatorată, solicitată a fi restituită în condițiile art 117 lit d cod procedură civilă. Conform OMFP nr 1899/2004, reclamanta s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire și, în termenul de prescripție, s-a adresat instanței în vederea obligării organului fiscal la restituirea sumei.
Se impune a se mai preciza că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art 1082 rap la art 1084 cod civil, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit prin aplicarea dobânzii legale la suma restituită începând cu data punerii în întârziere a pârâtei care este data când s-a solicitat restituirea sumei pănă la data plății.
În mod corect prima instanță de fond a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art 60 și 61 cod procedură civilă și față de dispozițiile art 1 al 2 din Legea nr 9/2012 privind titularul bugetului la care se face venit suma încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante.
În cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art 274 cod procedură civilă întrucât pârâta a căzut în pretenții prin admiterea acțiunii, fiind astfel în mod corect obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar argumentele invocate în recurs nefiind în măsură să înlăture incidența prevederilor mai sus menționate.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art 312 al 1 cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul formulat.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă D. B. pentru AJFP B. - Serviciul Fiscal Municipal F. (fostă Administrația Finanțelor Publice F.) împotriva sentinței civile nr. 5639/CA/14.11.2013, pronunțată de Tribunalul B.– secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, data de 09 ianuarie 2014.
Președinte Judecător Judecător
A. G. S. O. M. B. D. M. S.
Grefier
D. T.
Red OMB – 20.01.2014
Tehnored DT-21.01.2014/2 ex
Jud fond- A T V.
| ← Refuz acordare drepturi persecutaţi politic D.L nr. 118/1990.... | Pretentii. Decizia nr. 2684/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
