Refuz acordare drepturi persecutaţi politic D.L nr. 118/1990. Decizia nr. 594/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 594/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 1612/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 594/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 21 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. C.
Judecător: M. F.
Judecător: M. I. M.
Grefier: M. F.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. împotriva sentinței civile nr. 2574/31.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă - în dosarul nr._ având ca obiect „refuz acordare drepturi persecutați politic ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă C. F. pentru recurenta pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C., lipsă fiind intimata reclamantă K. A..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că recursul formulat de recurenta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. este declarat și motivat în termenele și în condițiile prevăzute de art.485 raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr.554/2004, republicată. Totodată constată că recursul a fost declarat prin consilier juridic astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 alin.2 și art.83 alin.3 și art. 486 din noul cod de procedură civilă.
Reprezentantul recurentei pârâte arată că nu are cereri de formulat și probe de propus.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici alte probe de administrat, instanța, în baza art. 392 coroborat cu art. 494 Noul Cod de procedură civilă declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat5 și casarea sentinței atacate pentru motivele expuse în cuprinsul cererii de recurs.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului dedus judecății, în raport de actele și lucrările de la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2574/31.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă a fost admisă contestația formulată de reclamanta K. A. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ C., a fost anulată decizia nr.82/29.03.2013 și decizia nr. 213/13.05.2013 emise de pârâtă – privitor la reclamantă și s-a stabilit că reclamant este beneficiara drepturilor prevăzute de Decretul Lege 118/1990 pentru perioada 01.01._59 - ca urmare a persecuțiilor politice constând în stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Aita M. jud. C. în acest interval de timp - și obligă pârâta să acorde aceste drepturi reclamantului începând cu data de 01.04.2013 – în temeiul art. 1 alin. 1 lit. d din DL 118/1990.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii.
În motivare, a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin 1 pct.8 Cod procedură civilă, deoarece prima instanță a aplicat greșit normele de drept material.
Recurenta a susținut că prima instanță a tratat în mod superficial dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. d din DL 118/1990, în sensul în care s-a mărginit să constate că reclamanta, împreună cu întreaga familie, a fost considerată chiabur și, datorită acestui fapt, a fost persecutată politic, deși la o simplă analiză a materialului probator nu rezultă că acestora li s-ar fi stabilit domiciliul obligatoriu în perioada menționată, ci numai că familia acestuia a fost catalogată cu sintagma „chiabur”.
Recurenta a mai arătat că instanța de fond s-a mărginit să constate în baza declarațiilor judiciare ale martorilor că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de DL nr. 118/1990, întrucât a avut domiciliul obligatoriu în intervalul respectiv, deși din înscrisurile statului rezultă doar catalogarea acesteia ca și „chiabur”.
Recurenta a mai arătat că din înscrisul emis de CNSAS București rezultă că tatăl reclamantei,Took Joszef a fost declarat chiabur,însă acesta nu a suferit persecuții politice de natura celei prevăzute de art. 1 alin 1 lit. d din DL 118/1990.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata, prin întâmpinare formulată conform art. 494 raportat la art. 206 Cod procedură civilă, a solicitat respingerea recursului declarat de către pârâtă.
În susținerea acestei poziții procesuale a arătat că este eronată susținerea recurentei că probele dosarului au fost superficial tratate de către instanță, în condițiile în care a fost administrată proba cu martori, din care rezultă că a avut stabilit domiciliu obligatoriu.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art.488 pct.8 Cod procedură civilă și recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C., curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Recurenta pârâtă invocă drept motiv principal de reformare a sentinței primei instanțe greșita aplicare a legii, motiv care se circumscrie dispozițiilor art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, dar care nu este fondat.
Astfel, potrivit art. 10 din DL nr. 118/1990, republicat, „dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face, de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege”.
Din interpretarea acestei norme, Curtea reține că legiuitorul a înțeles să efectueze o ierarhie a probelor admisibile în aplicarea acestui act normativ, în sensul că mai întâi solicitantul are obligația de a obține acte oficiale care să ateste situația de fapt invocată, iar, dacă există o imposibilitate de obținere a acestora, dovada situației de fapt se poate face cu orice mijloc de probă admisibil potrivit legii de procedură civile, deci inclusiv cu proba testimonială.
Or, aceasta este situația în cauză – reclamanta s-a adresat autorităților în scopul obținerii dovezilor referitoare la instituirea pe cale administrativă a măsurii domiciliului obligatoriu, dar instituțiile nu au putut furniza dovezi în acest sens.
Prin urmare, cum imposibilitatea dovedirii situației de fapt invocate cu înscrisuri a fost demonstrată de către reclamantă, în mod corect prima instanță a procedat la administrarea probei testimoniale, conform normelor de procedură generale – Codul de procedură civilă.
Curtea mai constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt evocată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, aceasta fiind dovedită, pe de o parte, cu înscrisuri – din care rezultă că tatăl reclamantei a fost catalogat ca fiind „chiabur” în intervalul 1950-1959, după schimbarea regimului politic din 1949, iar, pe de altă parte, cu martori, care au confirmat că familia reclamantei nu avea voie să părăsească domiciliul fără autorizarea autorităților vremii, măsură care echivalează cu domiciliul obligatoriu.
Această stare de fapt, corect reținută de către instanța de fond, a primit încadrarea juridică corespunzătoare, respectiv în prevederile art. 1 alin. 1 lit. d din DL nr. 118/1990, tribunalul constatând în mod legal și temeinic că reclamanta a avut stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea Aita M., în perioada 1951-1956.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 c.pr.civ., curtea va respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. împotriva sentinței civile nr. 2574/31.10.2013 a Tribunalului C. – Secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. împotriva sentinței civile nr. 2574/31.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.02.2014.
Președinte Judecător, Judecător
M. CeolpanManuela F. M. I. M.
Grefier,
M. F.
Red.: M.C./31.03.2014
Tehnored.: M.F./31.03.2014 / 4 ex.
Jud. fond :C.A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2531/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 42/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
