Pretentii. Decizia nr. 685/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 685/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 1007/119/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 685/R/2014
Ședința publică de la 27 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. B.
Judecător D. M. S.
Judecător A.-G. S.
Grefier V. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 2418/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recursul este declarat și motivat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. în termenele și condițiile prevăzute de art. 485 și 487 NCPCIV, și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997. În cuprinsul cererii de recurs în temeiul art. 223 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța, verificând competența potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 NCPCiv coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 96 pct 3 NCPCiv constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Având în vedere că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza actelor existente la dosar, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă cu nr. 2418/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. a fost admisă în parte, acțiunea formulată de reclamantul S. T. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. și în consecință:
- S-a dispus anularea deciziei nr._/14.04.2010 și obligă pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.(fostă Administrația Finanțelor Publice S. G.) la plata către partea reclamantă a sumei de 1008,00 lei cu titlu de restituire taxă de poluare, plătită potrivit chitanței . nr._/16.04.2010 precum și la plata dobânzii legale aferente sumei de mai sus, calculată începând cu data de 16.04.2010 și până la data plății;
- pârâta a fost obligată la plata către partea reclamantă a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de acordare a sumei în funcție de indicele de inflație.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva chematei în garanție Administrația F. Pentru Mediu București și, în consecință:
- chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu a fost obligată la plata către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a sumei de 1008,00 lei cu titlu de restituire taxă de poluare, plătită potrivit chitanței . nr._/16.04.2010 precum și la plata dobânzii legale aferente sumei de mai sus, calculată începând cu data de 16.04.2010 și până la data plății;
- chemata în garanție a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, achitate de aceasta din urmă către partea reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că prin dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană, in scopul reînmatriculării lor fiind astfel încălcate prevederile art. 90 (110) din TFUE.
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs pârâta A.J.F.P. C. - criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată în esență că O.U.G. nr. 50/2008 nu contravine prevederilor legale comunitare întrucât taxa de poluare nu favorizează produsele naționale in detrimentul altor produse provenite din Uniune .
Se mai susține că O.U.G. nr. 50/2008 a fost adoptată în contextul în care Comisia Europeana deschisese procedura de infringement împotriva României în temeiul art. 226 din TCEE iar Statul Român are obligația pozitivă de a asigura un cadru legislativ adecvat pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos .
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii de chemare in judecata formulata de reclamantul intimat.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă și prevederile art. 304 indice 1 din același Cod.
Analizând actele si lucrările dosarului, sentința atacata, fată de motivele invocate, Curtea constata ca recursul este nefondat.
Pe fondul cauzei,se constată ca reclamantul a achiziționat din U.E. un autoturism marca Opel - identificat în cererea de chemare în judecată- pentru care a fost plătită taxa de poluare în cuantum de 1008 lei.
Curtea constata ca organele fiscale au procedat conform legii naționale atunci când au stabilit și încasat taxa de poluare. Ele nu fac interpretări cu privire la aplicarea sau nu a dreptului comunitar și, în realitate, este imputabil legiuitorului faptul că nu pune de acord legislația internă cu dreptul comunitar.
Instanța este sesizată să observe că în speță se încalcă dreptul comunitar și constată că organele fiscale au calitate procesuală întrucât ele sunt cele care au stabilit și încasat taxa și pot fi obligate la restituirea ei.
Se pune în discuție însăși norma de drept național aplicată de organele fiscale și instanța este învestită cu examinarea conformității ei cu dreptul comunitar.
Pe fondul cauzei se constată că principiul supremației dreptului comunitar este reglementat în însăși legea fundamentală a statului – Constituția. Instanțele naționale trebuie să asigure eficiența practică a acestuia.
Instanța de recurs constată faptul că Curtea Europeană de Justiție a dezvoltat constant conceptul de „efectivitate a dreptului comunitar” ca principiu de drept și a accentuat principiul protecției judiciare efective ca drept fundamental, având ca temei juridic Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea a introdus și principiul răspunderii statului de a plăti despăgubiri pentru încălcarea dreptului comunitar.
Cauza de față este o cauză tipică de recuperare a unei taxe imputate cu încălcarea dreptului comunitar. Instanța a analizat condițiile efectivității și echivalenței și a decis că norma de drept națională în cazul taxei de poluare subminează exercitarea unui drept comunitar. Prevederea națională care guvernează aplicarea acestei taxe se examinează ținând seamă de circumstanțele specifice, de scopul ei real.
Conform art.4 lit. a din OUG nr. 50/2008 obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înmatriculării a unui autovehicul în România fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele în afara ei sau pentru autoturismele noi și cele second hand. Taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație.
Scopul legii astfel cum este prezentat și în expunerea de motive ce o însoțește este de a diminua introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru. Pentru autoturisme produse în România sau în alte state membre UE nu se percepe taxă de poluare la prima înmatriculare sau la o nouă înmatriculare dacă anterior a fost înmatriculată tot în România.
Față de criticile aduse în recurs, instanța constată că instanța de fond a aplicat conform legea, incidente în cauză fiind dispozițiile art.148 din Constituția României, și art.90 paragraf 1 și 2 din Tratatul de Instituirea Comunității Europene, care stabilește că „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Aceste dispoziții se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. De asemenea, scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; trebuie să existe o similitudine sau un „raport de concurență” între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate; prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În concluzie, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare
Curtea Europeană de Justiție a observat că dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente.
Recurenta a susținut faptul că prevederile OUG nr 50/2008 nu au fost declarate contrare conform normelor comunitare.
Instanța constată că însă că instituirea acestei taxe trebuie să se conformeze dreptului comunitar, iar în cazul în care aceasta încalcă dispozițiile comunitare este înlăturată de drept.
Prin Cauza T. c/a România (C-402/09) Curtea Europeana de Justiție a reținut că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse nationale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării si punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile Comisia/Danemarca, punctul 17, precum si Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a tine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.Curtea a mai constatat ca deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competente extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.Curtea de Justiție a stabilit ca articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.In speța de fata instanța de control judiciar retine ca restituirea taxei încasate nelegal nu se realizează ca urmare a aplicării art.117 alin.1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ci ca urmare a încasării unei sume de bani fără a exista temei juridic în acest sens, față de considerentele expuse.
Este de reținut ca aceleași concluzii au fost reiterate de către C.J.U.E și prin concluziile sale expuse in cauza N. c/a România ( C_ ).
Pentru aceste considerente, ținând cont de faptul că dreptul comunitar trebuie aplicat corect și cu prioritate față de o reglementare națională contrară, în lumina art. 148 alin. 2 din Constituția României, instanța constata că reglementarea națională (O.U.G. nr. 50/2008) nu este aplicabilă, astfel că încasarea taxei pe poluare s-a făcut fără temei legal, iar taxa trebuie restituită.
In ce privește data de la care se datorează dobânda legală se constată că acesta nu curge de drept, că organele fiscale au aplicat legea națională și nu le este imputabil acest fapt, că dreptul la dobândă curge de la data plății, de la care se constată a exista paguba în patrimoniul reclamantului.
Temeiul legal a plății dobânzii nu este art. 124 din OUG nr. 92/2003, inaplicabil în speță, ci art. 1082 rap. la art. 1084 din vechiul cod civil .
Așa fiind,criticile recurentei pirite vizând modul de soluționare a cererii de chemare in judecata nu vor fi reținute.
În raport cu aceste considerente,Curtea va respinge recursul declarat in temeiul art. 496 alin. 1 Cod procedura civila și va menține sentința atacata ca legală si temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către recurenta pârâtă A.J.F.P. C. împotriva sentinței civile cu nr. 2418/01.10.2013 pronunțată de către Tribunalul C., pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.02.2014.
Președinte, O. M. B. | Judecător, D. M. S. | Judecător, A.-G. S. |
Grefier, V. P. |
Red.AGS27.03.2014/tehnoredV.P. 27.03. 2014/5ex
Jud fond V. I. A.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1452/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 165/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
